Pogea în faţa realităţii încasărilor la buget - Reflecţii economice

joi, 30 aprilie 2009

Pogea în faţa realităţii încasărilor la buget

Într-o conferinţă de presă ţinută ieri, ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea, a anunţat rezultatele execuţiei bugetare pe primul trimestru din 2009.

Veniturile bugetare au scăzut cu 5,5%, respectiv 2,2 miliarde de lei, comparativ cu nivelul din perioada similară a anului trecut, respectiv de la 40,26 mld.lei la 30,86 mld.lei. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat la TVA, 1,72 mld.lei, impozitul pe profit, 337 mil.lei şi veniturile nefiscale cu 356 mil.lei. În schimb, s-au înregistrat creşteri la veniturile din impozite pe salarii cu 696 mil.lei şi la accize cu 97 mil.lei.

Cheltuielile totale au fost de 45,98 mld.lei, comparativ cu 40,32 mld.lei în primul trimestru din 2008, reprezentând o creştere de de 5,66 mld.lei, adică 14%. Cheltuielile de personal au avansat cu 1,67 mld.lei, cheltuielile cu bunurile şi serviciile au crescut cu 470 mil.lei, saltul cel mai mare înregistându-se la cheltuielile cu dobânzile, de la 660 mil.lei la 1,22 mil.lei.

A rezultat un deficit bugetar de 7,925 mld.lei, adică 1,5% din PIB-ul proiectat în acest an. Deficitul bugetar în 2009 are ca ţintă 4,7% din PIB, în 2010 3,6%, iar în 2011 sub 3%.

Cu toate că deficitul bugetar s-a încadrat sub 8,3 mld.lei, aşa cum este prevăzut în acordul de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, momentul aevărului va fi în trimestrul al doilea, în care s-au făcut încasările pentru activitatea din primul trimestru.

Reducerea încasărilor la impozitul pe profit şi TVA denotă o reducere clară a actvităţii economice, dar şi a consumului. În aceste condiţii, măsurile paluide ale actualului guvern tind să adâncească o situaţie care şi aşa se află pe muchie de cuţit. Se pare că şi banii de la FMI vor întârzia să apară, prima tranşă, de circa 5 mld.€ urmând să vină la sfârşitul lui iunie în loc de mai.

La întrebarea unui jurnalist, metalurgistul Pogea a rostit şi replică de bun simţ, spunând despre eliminarea calităţii statului de creditor privilegiat din Legea falimentului: “Este o idee corectă, pe care o vom lua în considerare, însă n-o vom trece printr-o ordonanţă de urgenţă…”.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus