Constantin Niţă: fond de risc al statului român pentru intrarea în acţionariatul unor firme private - Reflecţii economice

marți, 23 iunie 2009

Constantin Niţă: fond de risc al statului român pentru intrarea în acţionariatul unor firme private

Prezent astăzi la Realitatea FM, ministrul pentru IMM-uri, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, a evocat posibilitatea ca, în perioada imediat următoare, să fie promovat un proiect de lege privind investiţiile de risc, prin care statul se implică direct în anumite firme, în acţionariat, pe perioade scurte, pentru a putea permite acelor firme să iasă pe pieţele externe. Măsura ar avea ca scop susţinerea firmelor, pentru a le putea permite să iasă pe pieţele externe, iar statul va fi acţionar minoritar. "Ne interesează investiţiile în inovaţii, mai ales în domenii de vârf, precum electronică, IT, calculatoare, unde noi avem performanţă. (...) De exemplu, investeşte cineva 1 mil.€ în Rusia. Statul intră şi el acolo cu 30-40%, iar, după ce s-a aşezat societatea în ţara respectivă, după cinci-şase ani, statul se retrage", spune Constantin Niţă.

Potrivit ministrului, statul poate să intre până la 50% într-o societate comercială şi va fi o garanţie pentru aceasta. Pe de altă parte, Constantin Niţă a precizat că statul va intra doar ca sprijin pe un domeniu sau o piaţă şi nu are interesul să se implice în managementul acestor societăţi.

Fondul ar urma să aibă o valoare de circa 50 mil.€, din care 2,5 mil.€ aportul statului, 15 mil.€ aport al Fundaţiei Post Privatizare, în care intră statul român şi Uniunea Europeană, şi restul de la CEC Bank şi EximBank.

Ideea este departe de a fi nouă. Multe state au demarat asemenea programe. Nu mai departe decât zilele trecute, omul de afaceri George Soros recomanda ceva similar pentru SUA. Mai mult decât atât, Banca europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare practică acest model de afacere de mulţi ani, inclusiv în România.

Faţă de demersurile economice dezastruoase ale actualului guvern în perioada de criză economică, este prima iniţiativă pro-activă pentru combaterea efectelor crizei.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus