Băncile comerciale şi programul "Prima casă 2" - Reflecţii economice

marți, 2 martie 2010

Băncile comerciale şi programul "Prima casă 2"

Vă mai amintiţi? Anul trecut, la un plafon de garantare de 1 mld.€, băncile comerciale au subscris 1,457 mld.€, ceea ce însemna o supra-subscriere de 45,7%. În cele din urmă, până la sfârşitul anului 2009, au fost date garanţii de circa 520 mil.€, adică 52% din totalul sumei disponibile în cadrul programului "Prima casă".

În acest an, la un plafon de 700 mil.€, 21 de bănci comerciale au subscris 1,38 mld.€, a declarat pentru Hotnews.ro Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM, instituţia împuternicită de statul român să acorde garanţiile în programul "Prima casă". Rezultă o supra-subscriere de 97,1%. Faţă de cele 19 bănci din prima fază a programului (ING Bank s-a retras între timp), au mai intrat în joc Banca Comercială Carpatica şi Romanian International Bank- RIB.

Ce determină băncile comerciale să intre în programul "Prima casă 2"?

1. Perspectiva creşterii Euribor. Astăzi, Euribor la 3 luni este de 0,655% pe an. Marja care se adaugă peste această valoare este de 4 puncte procentuale, ceea ce înseamnă că la creditele în euro din programul Prima casă ar fi astăzi de 4,655%. Dacă ne uităm la creditele în lei, Robor la 3 luni este 6,76 % pe an. Adăugând marja de 2,5 puncte procentuale, obţinem o dobândă de 9,26% pe an. Numai că perspectiva Euribor 3M este de a creşte, iar a Robor 3M de a scade. Euribor 3M a atins înainte de criză valoarea de 5,3% pe an, ceea ce ar conduce la o dobândă de 9,3% pe an, ceea ce ar fi o dobândă extrem de atractivă pentru băncile comerciale. Chiar şi creditele în lei vor fi trecute în euro după aderarea României la moneda unică europeană, probabil în 2015. (Datele istorice despre Euribor pot fi consultate aici.)

2. Statul român se va împrumuta mai puţin de pe piaţa internă. Necesităţile uriaşe de finanţare a statului român prin emiterea de titluri de stat vor scădea în perioada viitoare. Acordurile cu instituţiile internaţionale au dat acel balon de oxigen pentru traversarea celor mai delicate momente ale crizei. În consecinţă, debuşeul comod de plasare a banilor băncilor comerciale către statul român va înceta să mai existe. Băncile trebuie să se reorienteze către plasamentele în economia reală.

3. Garanţia statului este mană cerească. În condiţiile încetinirii creditării economiei reale, băncile comerciale preferă să acorde credite cu garanţia statului român. Băncile s-au confruntat cu riscul suplimentar faţă de perioada anterioară de depreciere a activelor imobiliare aduse drept garanţie pentru creditele ipotecare. În condiţiile garantării de către stat a rambursării creditelor acordate prin programul "Prima casă", acest risc este atenuat.

4. Promovarea gratuită a băncilor. Având în vedere interesul public extrem de mare pentru acest program, băncile comerciale aderente beneficiază de publicitate gratuită, care, altminteri, ar fi costat extrem de mult.

Din păcate, din cauza birocraţiei statului român, dar şi a birocraţiei interne a băncilor, ca şi din alte cauze, acest program nu va fi un succes nici în acest an. De exemplu, normele de aplicare şi procedurile de lucru ar putea fi aprobate de abia începând cu a doua parte a săptămânii următoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus