Ratingul Germaniei a fost scăzut de Standard & Poor's, pentru un minut şi din greşeală - Reflecţii economice

sâmbătă, 12 iunie 2010

Ratingul Germaniei a fost scăzut de Standard & Poor's, pentru un minut şi din greşeală

Lucrurile merg prost, dar chiar aşa de prost? Pentru circa un minut, pieţele financiare au încremenit ieri, crezând că incredibilul s-a produs, când una dintre cele mai sigure naţiuni din punct de vedere economic, Germania, a fost retrogradată ca rating suveran de la AAA.

Agenţia de rating Standard & Poor's scăzut ratingul de AAA pentru o parte din datoria Germaniei, înainte de a emite o corecţie umilitoare, anunţă Telegraph.co.uk. Eroarea este cu atât mai gravă şi mai ironică cu cât Germania a fost plasată pe cea mai înaltă treaptă de rating încă din 1983, când Standard & Poor's a început să acorde calificative Germaniei, considerată ca dintre cele mai sigure economii din lume, cu cea mai mică valoare a CDS şi cu cel mai mic deficit bugetar dintre ţările G7.

Şi, totuşi, pentru un moment, ratingul S&P's pentru o tranşă of 24 mld.€ dintr-o emisiune de bonduri germane cu o dobândă de 3,75% şi cu scadenţă în 2019 a fost redus. Agenţia de rating a explicat că s-a produs o eroare la introducerea scadenţei emisiunii de bonduri, calificând-o drept o eroare administrativă. Greşeala a fost corectată foarte repede.

Într-un climat foarte fragil pe pieţele financiare, atenţia tuturor este îndreptată către orice modificări de rating.

Desigur, o astfel de eroare nu face altceva decât să mărească neîncrederea pieţelor în agenţiile de rating, deja acuzate a fi responsabile în mare măsură pentru declanşarea crizei financiare care a caracterizat lumea în ultimii ani.

1 comentarii:

VictorCh

Atata stiu, atata pot - atata fac!

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus