Sursele iluzorii de finanţare ale premierului demis Ungureanu - Reflecţii economice

miercuri, 2 mai 2012

Sursele iluzorii de finanţare ale premierului demis Ungureanu

De câteva zile, odată cu demiterea guvernului Ungureanu prin moţiune de cenzură, se vehiculează ideea că salariile bugetarilor pot fi reîntregite şi se pot restitui contribuţiile pentru asigurările de sănătate percepute abuziv pensionarilor. Primul care a făcut vorbire despre resursele financiare care ar permite aceste operaţiuni a fost economistul amator Traian Băsescu, care, în stilul caracteristic de a prinde nişte cifre din zbor şi a le interpreta personal, a avansat circa 5 miliarde € şi circa 7 mld. lei care s-ar afla în trezorerie şi care ar permite realizarea scopurilor citate. A fost urmat de către ministrul demis al finanţelor publice, Bogdan Drăgoi, şi, astăzi, de către premierul demis, Mihai Răzvan Ungureanu.

Numai că ziariştii scormonitori au insistat şi Mihai Răzvan Ungureanu a fost silit să admită că banii despre care s-a făcut vorbire sunt intangibili, iar resursele pentru reîntregirea salariilor bugetarilor şi restituirea sumelor către pensionari vor fi banii recuperaţi din evaziunea fiscală, din absorbţia fondurilor europene şi din investiţiile străine.

Proaspăt numitul ministru al finanţelor publice şi vice-premier desemnat, Florin Georgescu, a lămurit rapid lucrurile. Suma de 4,7 mld. € este o sumă tampon, convenită cu organismele financiare internaţionale creditoare şi destinată acoperirii deficitului bugetar curent, în cazul în care condiţiile de piaţă internaţională devin nefavorabile, în sensul că dobânzile devin prea mari sau apare imposibilitatea uno împrumuturi pe aceste pieţe. Despre sumele în lei, nu este vorba de sume certe, ci de sumele aflate în tranzit prin trezorerie, care au vârfuri în momentele în care se plătesc taxele şi impozitele către bugetul de stat.

Este un exerciţiu politic care tratează chestiuni bugetare cu o inconştienţă care frizează iresponsabilitatea.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus