Boc şi manipularea statisticilor despre consecinţele noului Cod al Muncii

După intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, la 1 mai 2011, circa o lună, nu a fost zi în care Emil Boc să nu menţioneze numărul de noi contracte de muncă încheiate ca urmare a luminatei sale politici economice şi sociale. Individul pare a fi învăţat destul de repede tehnicile de manipulare prin interpretarea statisticilor. Proaspătul ministru al muncii, Sebatian Lăzăroiu, şi el un cititor în stele, a mai pus şi el câteva cărămizi la osanaua pedelistă. Zilele trecute, el menţiona astăzi o serie de cifre: noul Cod al Muncii a generat câte 243.000 de noi contracte de muncă încheiate lunar din mai până în prezent şi că, dintre acestea, angajatorii au desfiinţat câte 42.000 de contracte pe lună.

Aceşti manipulatori de duzină se fac că uită de faptul că numărul de contracte de muncă nu este echivalent cu numărul salariaţilor, despre care nu suflă nicio vorbă. Ziarul Financiar a obţinut de la Inspecţia Muncii o serie de date care arată realitatea pe marginea subiectului de mai sus. Astfel, în 2010, media lunară de contracte de muncă nou-încheiate era de 129.000, în timp ce 125.000 de contracte de muncă se desfiinţau lunar, astfel că soldul «net» al angajărilor făcute pe parcursul întregului an 2010 arată un plus de numai 54.000 de contracte de muncă.

Pe de altă parte, datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că în luna mai 2011 numărul de salariaţi români a crescut cu 24.300 de persoane (semnificativ totuşi, comparativ cu perioada similară din anii trecuţi), ajungând la 4,155 mil. la finele lunii.

Reprezentanţii Ministerului Muncii au explicat că cele două instituţii folosesc metodologii diferite şi că numărul de contracte nou-încheiate nu reflectă creşterea numărului de salariaţi, pentru că un angajat poate avea mai multe contracte de muncă. Dincolo de diferenţele de metodologie, cifrele prezentate de Ministerul Muncii nu pot reflecta o situaţie reală atâta timp cât nu sunt puse în paralel cu numărul de contracte de muncă desfiinţate.

Iată cum este cosmetizată situaţia de pe piaţa muncii şi cum este vopsită în roz în folosul electoral al unor politicieni incapabili economic.

De ce îngrijorează atât de mult situaţia Italiei?

Astăzi, monedele din ţările est-europene au înregistrat corecţii severe, cu atât mai mari cu cât ţările respective au o imagine economică mai proastă în ochii investitorilor. Spre exemplu, leul a înregistrat o depreciere de 1,34% în raport cu euro, 2,92% în raport cu dolarul american şi 1,95% în raport cu lira sterlină. Bursele occidentale au înregistrat scăderi consistente ale cotaţiilor, mai ales ale băncilor italiene. Spre exemplu, cotaţia acţiunii UniCredit a scăzut cu circa 35% în ultimele 5 şedinţe de tranzacţionare.

Evoluţiile sunt determinate de îngrijorările crescânde privind situaţia financiară a Italiei. În fond, de ce îngrijorează atât de mult situaţia Italiei? Dacă Grecia are o datorie publică de 150% din PIB, Italia o are de 120% din PIB. Numai că PIB-urile celor 2 ţări sunt sensibil diferite. Dacă în cazul Greciei PIB-ul este de circa 230 mld.€, în cazul Italiei este de circa 1.700 mld. €. Dacă Grecia are o datorie publică în jur de 330 mld. €, în cazul Italiei datoria publică este în jur de 2.000 mld. €.

În aceste condiţii, salvarea unei ţări de talia Italiei sau Spaniei este, practic, imposibilă în condiţiile actualului plan de susţinere financiară al Uniunii Europene. Îngrijorarea în rândurile liderileor UE s-a concretizat azi dimineaţă cu un telefon dat de cancelarul german, Angela Merkel, premierului italian, Silvio Berlusconi. În acelaşi timp, economistul-şef al Saxo Bank, Steen Jakobsen, a publicat articolul Apatia italiană, în care constată inerţia populaţiei italiene faţă de situaţia serioasă în care se află ţara.

Accesul Italiei la capitalul privat este din ce în ce mai greoi, în condiţiile în care randamentele cerute de investitori pentru titlurile pe 10 ani ale Italiei au crescut cu mai bine de 0,3%, peste pragul de 6%, pentru prima dată după 1997, apropiindu-se periculos de nivelul de 7% pe care majoritatea jucătorilor din piaţă îl văd nesustenabil având în vedere datoria publică a ţării.

Incredibil! Un discurs din Parlamentul European. Ghiciţi personajul!

Redau mai jos un discurs din Parlamentul European, ţinut în data de 4 iulie 2011:

"Vin să salut şi eu iniţiativa Comisiei de a crea un cadru legal privind vânzările în lipsă şi CDS-urile (Credit Default Swap), referitor la situaţiile în care operaţiuni de piaţă ar deveni o ameninţare la adresa stabilităţii financiare sau a încrederii pe pieţe. Sunt de acord cu propunerea de a introduce un regim de transparenţă, care presupune notificarea către autoritatea competentă a poziţiilor semnificative nete scurte în acţiuni, în funcţie de praguri specifice. În condiţii normale, vânzarea în lipsă favorizează lichiditatea pieţei şi contribuie la fixarea eficientă a preţurilor. Însă în cadrul pieţelor aflate în dificultate, aceasta poate amplifica scăderea preţurilor. Acest lucru ar duce la pieţe dezordonate şi riscuri sistemice. Organismele de reglementare trebuie să obţină atribuţii clare de restricţionare sau de interzicere a vânzărilor în lipsă în situaţii excepţionale. Acestea vor fi exercitate în colaborare cu ESMA."

Îmi este greu să cred că aţi putea câştiga un pariu al cărei miză să fie ghicirea persoanei care a rostit vorbele de mai sus. Este o persoană care declara mai deunăzi că este o intelectuală, absolvind un masterat, care are un trecut de fotomodel şi care a ajuns parlamentar european în condiţii cunoscute de opinia publică. Faptul că a absolvit o Facultate de Relaţii Comerciale Financiar-Bancare Interne şi Internaţionale la o universitate privată nu mă va convinge că ştie cu ce se mănâncă subiectul abordat în citatul de mai sus.

Este vorba de Elena Băsescu.

De ce să plătească fiecare bucureştean câte 70 € pentru tâmpeniile politicienilor?

O ştire de azi-dimineaţă ne spune că Tribunalul Bucureşti a decis că municipalitatea bucureşteană trebuie să îi plătească omului de afaceri Costică Constanda peste 145 mil. € şi aproape 80 mil. lei, judecătorii desfăcând, totodată, contractul de schimb cu terenurile din Parcul Bordei şi Satul Francez.

Scandalul Primăriei Capitalei cu omul de afaceri Costel Constanda a început în 2004 şi viza o suprafaţă de 28.000 mp, deţinută de acesta în Parcul Bordei. Constanda a obţinut terenul respectiv prin achiziţionarea unor drepturi litigioase, prin valorificarea acestora în justiţie. Pentru a recupera respectiva suprafaţă şi a-l împiedica să purceadă la construcţii care ar fi stricat aspectul urbanistic, municipalitatea i-a oferit lui Constanda terenuri totalizând aceeaşi suprafaţă în Cartierul Francez, din sectorul 1. Omul de afaceri a câştigat în instanţă şi despăgubiri de 18 mil. €, pentru că nu a mai putut construi în Parcul Bordei, însă a renunţat la această sumă, cu condiţia realizării schimbului de terenuri prin care Primăria Capitalei oferă 28.000 mp în Cartierul Francez pentru terenurile lui Constanda din Parcul Bordei. Chestiunea a început pe vremea când primar general al Capitalei era Traian Băsescu, cel alb ca neaua, şi a continuat pe vremea lui Adriean Videanu.

După informaţiile oferite de Tudor Octavian, în 1932, Parcul Bordei a fost declarat ca făcând parte din proprietatea publică a statului, neputând fi înstrăinat.

În iulie 2008, Costică Constanda a pierdut un contract cu grecii de la "Raptis Kavouras" pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar în Satul Francez. Practic Constanda dorea să vândă grecilor 1,6 hectare în Satul Francez, pentru 66 de milioane de euro. Le mai promitea şi obţinerea unui Plan Urbanistic Zonal pentru proiect deoarece avea asigurări în acest sens de la edilii Capitalei, pe care aleşii locali l-au respins, prin refuzul de a vota al reprezentanţilor PSD şi PNL. Astfel, omul de afaceri a pierdut contractul cu grecii, ceea ce l-a determinat să meargă în instanţă şi să ceară 200 de milioane de euro despăgubiri.

Iată cum fiecare bucureştean va fi obligat să suporte din impozite şi taxe o sumă de circa 70 € pentru acoperirea sumei de circa 165 mil. €, ceea ce reprezintă cam 15% din bugetul anual al Bucureştiului.