De ce îngrijorează atât de mult situaţia Italiei?

Astăzi, monedele din ţările est-europene au înregistrat corecţii severe, cu atât mai mari cu cât ţările respective au o imagine economică mai proastă în ochii investitorilor. Spre exemplu, leul a înregistrat o depreciere de 1,34% în raport cu euro, 2,92% în raport cu dolarul american şi 1,95% în raport cu lira sterlină. Bursele occidentale au înregistrat scăderi consistente ale cotaţiilor, mai ales ale băncilor italiene. Spre exemplu, cotaţia acţiunii UniCredit a scăzut cu circa 35% în ultimele 5 şedinţe de tranzacţionare.

Evoluţiile sunt determinate de îngrijorările crescânde privind situaţia financiară a Italiei. În fond, de ce îngrijorează atât de mult situaţia Italiei? Dacă Grecia are o datorie publică de 150% din PIB, Italia o are de 120% din PIB. Numai că PIB-urile celor 2 ţări sunt sensibil diferite. Dacă în cazul Greciei PIB-ul este de circa 230 mld.€, în cazul Italiei este de circa 1.700 mld. €. Dacă Grecia are o datorie publică în jur de 330 mld. €, în cazul Italiei datoria publică este în jur de 2.000 mld. €.

În aceste condiţii, salvarea unei ţări de talia Italiei sau Spaniei este, practic, imposibilă în condiţiile actualului plan de susţinere financiară al Uniunii Europene. Îngrijorarea în rândurile liderileor UE s-a concretizat azi dimineaţă cu un telefon dat de cancelarul german, Angela Merkel, premierului italian, Silvio Berlusconi. În acelaşi timp, economistul-şef al Saxo Bank, Steen Jakobsen, a publicat articolul Apatia italiană, în care constată inerţia populaţiei italiene faţă de situaţia serioasă în care se află ţara.

Accesul Italiei la capitalul privat este din ce în ce mai greoi, în condiţiile în care randamentele cerute de investitori pentru titlurile pe 10 ani ale Italiei au crescut cu mai bine de 0,3%, peste pragul de 6%, pentru prima dată după 1997, apropiindu-se periculos de nivelul de 7% pe care majoritatea jucătorilor din piaţă îl văd nesustenabil având în vedere datoria publică a ţării.

Să ne îmbătăm cu ieşirea din recesiune?

Datele provizorii pe ultimul trimestru din 2010 arată o creştere a PIB de 0,1%. În comunicatul de astăzi, Institutul Naţional de Statistică arată în estimarea semnal că economia a crescut cu 0,6% în T1 2011, astfel că din două trimestre de creştere succesive ar rezulta ieşirea tehnică din recesiune. Estimările INS, însă, ar putea să nu se confirme.

În general, lumea nu citeşte cu atenţie precizările metodologice care stau la baza unor estimări. Aşa cum se scrie negru pe alb în comunicatul de presă, este vorba de estimare semnal, nici măcar date provizorii. Aceste tipuri de estimări au la bază un set limitat de date şi se face un compromis între operativitate şi acurateţe. Atunci, în mod vădit, valoarea de creştere de 0,1% pentru T4 2010 se poate reversa foarte uşor. Banda de eroare dată de INS este de 0,2-0,3%, astfel că respectiva creştere din T4 2010 ar putea foarte uşor să treacă în teritoriu negativ.

Mai mult decât atât, iată ce declara Adriana Ciuchea, directorul departamentului care se ocupă de calcularea PIB din INS: "Din experienţa de până acum, marja de eroare pe seria brută, dar şi pe cea ajustată sezonier, este de ±0,2%. Au fost şi cazuri în care eroarea a fost de 0,3%". Ea a adăugat că datele definitive pentru anul 2010 vor ajunge în posesia Statisticii la sfârşitul acestui an.

Aşa că va trebui să privim cu mai multă rezervă aceste date semnal publicate de INS. În rest, politicienii zică ce vor pentru cei dispuşi să-i creadă.

Alte opinii ale mele pe această temă puteţi citi în articolul A ieşit România cu adevărat din recesiune? Ce se întâmplă cu piaţa imobiliară.

Se încheie 2010. Un an catastrofal pentru economia românească

La începutul acestui an, scriam că "de deciziile noastre din 2010 va depinde evoluţia economiei româneşti pentru mulţi ani". Aşa a fost şi aşa este. Deciziile politice au fost cum nu se mai poate mai proaste şi denotă acţiuni pompieristice, luate sub impulsul momentului, nefiind nicicum rodul unei gândiri coerente. Consecinţele vor fi resimţite mulţi ani de acum înainte. Politicieni iresponsabili au adâncit criza economică în care a trebuit să navigăm. Costul economic va fi mare şi se va întinde pentru mai bine de o generaţie.

România a avut evoluţii care o clasează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană. România tinde să devină o problemă a Europei. Desigur, criza datoriilor suverane a afectat o parte dintre ţările PIIGS şi tinde să le efecteze şi pe celelalte, ca şi pe alte ţări ale UE. Dintre criteriile de convergenţă nominală prevăzute de tratatul de la Maastricht, România îndeplineşte doar unul, cel al datoriei publice raportate la PIB. Dar asta nu ne asigură nici respectabilitate şi nici şanse de a pătrunde în fracturata zonă euro.

Cu măsurile iresponsabile, lipsite de orice fel de viziune economică, ale vremelnicilor guvernanţi de la Bucureşti, România este condamnată să se târască pentru mulţi ani pe la coada Europei. Chiar dacă orgoliile ne fac să cerem ca toţi membrii UE să fie de acelaşi rang I, trebuie să recunoaştem că intenţia de facto a greilor Europei de a gândi o Uniune Europeană cu două viteze nu face altceva decât să confinţească o realitate în care România merită cu prisosinţă calificativul de membru de rangul II.

În ceea ce priveşte anul 2011, înclin să-i dau dreptate lui Radu Soviani, care afirmă şansele de a rămâne în recesiune sunt cam de 7 din 10. Revenirea României va fi determinată, când va fi să fie, de o evoluţie pozitivă europeană şi în niciun caz drept urmare a unor politici coerente. De altfel, într-un spirit mioritic caracteristic, vremelnicul preşedinte al acestei ţări afirma că că ei, politicienii, nu pot face nimic pentru ca România să iasă din criză. Aceşti politicieni nu pot face nimic. Şi, când spun "aceşti politicieni", nu mă refer neapărat la cei ce se află la putere, ci la întreaga clasă politică românească.

Economia românească va trece prin locuri înguste şi în 2010. Pentru populaţie, este posibil ca prima jumătate a lui 2011 să fie chiar mai grea decât vremurile traversate până acum.

Toate aceste consideraţii nu mă împiedică să urez tuturor românilor multă sănătate, ingeniozitate şi capacitatea de a îşi scoate valorile autentice în faţă. La mulţi ani!

Cât a câştigat statul din impozitul minim?

După cum scriam în articolul Blestemele contabililor îl vor ajunge pe Emil Boc, prim-ministrul a anunţat: "Se elimină impozitul minim începând cu această toamnă. Am apreciat şi am spus de mult că acest impozit minim şi-a produs efectul pe care l-am dorit şi în această toamnă va fi eliminat." El a avansat drept date pentru luarea acestei măsuri 1 octombrie 2010 sau 1 noiembrie 2010.

Să vedem cum şi-a atins impozitul minim efectul dorit de guvern. De la 1 mai 2009, data la care a intrat în vigoare impozitul minim şi până la jumătatea lunii iunie 2010, statul a încasat doar 1,1 mld.lei (circa 262 mil.€).

Dacă în T2 2009 ANAF raporta încasări de 287,3 mil.lei, în T4 2009 încasările s-au prăbuşit la 89 mil.lei. În T1 2010, din cele 504,2 mil,lei cât ar fi fost de încasat, statul nu a mai reuşit să strângă decât 268,3 mil.lei.

Pe de altă parte, în conformitate cu datele furnizate de Oficiul National al Registrului Comerţului (ONRC), în primele 6 luni ale anului 2010, peste 165.000 de firme au fost dizolvate sau radiate, cu peste 50% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. În 2009, introducerea impozitului minim a dus la dispariţia a peste 200.000 de firme.

Să înţelegem că scopul guvernului a fost să-şi micşoreze veniturile la buget şi să arunce în neant circa jumătate din firmele existente în România? Să înţelegem că plânsul pe umărul economiei reale, despre care se afirmă că este sectorul care produce PIB în România, s-a făcut cu lacrimi de crocodil?

Emil Boc şi guvernul pe care îl conduce nu au puterea să iasă public şi să declare neechivoc faptul că impozitul minim a fost o măsură anti-economică. A fost o gafă economică uriaşă, demnă de nişte urechişti.

România versus Bulgaria, în turism

În acest sfârşit de săptămână, litoralul românesc aştepta 150.000-160.000 turişti, ceea ce reprezintă o prezenţă foarte numeroasă. O altă ştire ne anunţă că, în urma unei masive pene de curent, mulţi turişti din staţiunea bulgară Slanchev Briag (cunoscută sub denumirea englezească de Sunny Beach) au părăsit staţiunea. Preşedintele uniunii hotelierilor din Sunny Beach a declarat că sâmbătă în staţiune se aflau 300.000 de turişti, dar mulţi dintre ei şi-au întrerupt vacanţa în lipsa aerului condiţionat şi a apei calde.

Slanchev Briag este cea mai mare staţiune turistică de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. Se găseşte la 35 km nord de Burgas şi are 800 de hoteluri cu peste 300.000 de paturi. În ultimii ani, staţiunea s-a dezvoltat continuu. După anul 2000, toate hotelurile existente au fost renovate şi modernizate, s-au construit hoteluri şi complexe de apartamente noi. Mulţi cred că staţiunea s-a supradezvoltat, înlocuind liniştea, spaţiile verzi, siguranţa şi calitatea serviciilor publice cu beton şi sticlă.

În cele din urmă, problemele cu aprovizionarea cu energie electrică a unei mari părţi a litoralului bulgăresc au fost remediate. Începând de sâmbătă de la orele 13:40, aprovizionarea se efectuează în condiţii normale, a anunţat Compania bulgară de energie electrică.

O singură staţiune de pe litoralul bulgăresc deţine peste 300.000 de locuri de cazare, mai mul decât tot litoralul românesc, creditat cu 250.000 locuri de cazare. În Bulgaria, turismul asigură 5% din PIB, pe când în România numai 3,5% din PIB. Dau acest cifre pentru că autorităţilor române le place să compare România cu Bulgaria, mai ales în domeniile în care stăm mai bine.

Elena Udrea declara anul trecut: "Cu atenţia pe care o acordă actuala guvernare, turismul poate ajunge la 10% din PIB în 2012, cel târziu în 2015." Greu de crezut!

Turismul românesc este lipsit de viziune, de programe coerente şi de existenţa unui program riguros de dezvoltare. Investiţiile majore în turism din ultimii ani au fost în pensiunile rurale, construite în mare măsură pe bani europeni. În mult localităţi mturistice rurale, primarii sau apropiaţii lor şi-au construit pensiuni luxoase pe bani de la Bruxelles. Numai că dezvoltarea s-a produs haotic. În rest, turismul românesc este în mare suferinţă.

Pentru mai multe date statistice, citiţi articolul lui Cristian Orgonaş.

Varianta Cojocaru, o inepţie economică făcătoare de partid politic

Nu ştiu câţi români au auzit de varianta Cojocaru. În varianta originală, datează din 1990. Probabil că, în ultima vreme, mulţi telespectatori ai OTV au auzit, în contextul în care arestarea lui Dan Diaconescu l-a determinat pe acesta să promită constituirea Partidului Poporului Român, un proiect politic populist şi adresat celor mai neinstruiţi dintre români, care se bazează pe varianta Cojocaru.

Ce presupune varianta Cojocaru? Autorul ei, Dr. Constantin Cojocaru (doctoratul este în economie), propune distribuirea unor obligaţiuni emise de stat tuturor românilor, cu valoarea de 20.000 €, nominale şi netransmisibile altfel decât prin moştenire, cu o maturitate de 10 ani şi o dobândă de 0,5% pe an. Scopul: compensarea avuţiei românilor înstrăinate prin procesul de privatizare. Deci un angajament al statului român de 400 mld.€. La scadenţă sau pe parcurs (dacă solicitantul întocmeşte un proiect viabil economic), banii se vor vira în cont şi vor putea fi utilizaţi exclusiv "pentru achiziţionarea de capital – teren, clădiri, maşini, utilaje, etc.", după cum precizează autorul. Trec peste exprimarea nefericită economic, "achiziţionarea de capital", în loc de "achiziţionarea de bunuri de capital".

Constantin Cojocaru face şi o serie de precizări, menite să clarifice intenţiile sale. În unele argumentaţii, face apel şi la doctrine economice, citându-l pe Milton Friedman relativ la originile inflaţiei. Redau numai un pasaj, care poate clarifica "viziunea" autorului.

În anul 2007, deci şi în anul 2010, din cele 120 miliarde de euro, cât producem noi într-un an, mai puţin de o treime, deci, mai puţin de 40 de miliarde de euro, sunt salarii şi pensii, iar restul, de 80 de miliarde de euro, sunt profituri.

Pasajul de mai sus denotă că Dr. Constantin Cojocaru ori a uitat, ori n-a ştiut niciodată care sunt componentele Produsului Intern Brut. Altfel, nu ar fi putut face o afirmaţie atât de aiuritoare. Cu alte cuvinte, după opinia sa, cele 400 mld.€ pot fi obţinute foarte uşor.

Aflăm, totodată, că Dr. Constantin Cojocaru este autorul ineptului proiect de lege despre care scriam în articolul Cât de Ioan Ghişe poţi fi să propui reducerea rezervei valutare a BNR pentru alimentarea bugetului de stat?. Puteţi vedea aici facsmilul adresei de înaintare a proiectului de lege, în care Ioan Ghişe menţionează "Cu acordul Domnului Constantin Cojocaru, doctor în economie, autorul proiectului de lege". O atitudine iresponsabilă pentru un senator liberal prin preluarea fără discernământ a unui proiect dubios din punct de vedere economic.

Dan Diaconescu a preluat propunerea lui Constantin Cojocaru de înfiinţare a unui partid politic, bazat pe varianta Cojocaru. Numai că de aici a izbucnit un scandal. Cojocaru îl acuză pe Diaconescu că i-a furat ideea şi îi solicită restituirea listelor cu cele circa 1 milion de semnături strânse pentru susţinerea legii Cojocaru în parlament. Detalii cu punctul de vedere al lui Constantin Cojocaru puteţi citi aici. Telenovelă...

Se aşteaptă turbulenţe pe pieţe după ce FMI şi UE au suspendat acordul de finanţare cu Ungaria

Astăzi sunt aşteptate turbulenţe pe pieţele de capital, a creditului şi valutară, după ce Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană au anunţat suspendarea acrodului de finanţare cu Ungaria, în valoare de 20 mld.€.

După cum scriam în articolul Va urma Ungaria Greciei?, Ungaria a fost condusă în ultimii ani de Partidul Socialist (Magyar Szocialista Párt, MSZP). După ultimele alegeri parlamentare, partidul de centru-dreapta FIDESZ a câştigat o majoritate de două treimi în parlament, ceea ce îi permite să amendeze orice lege, inclusiv pe cele care necesită această majoritate. Noul guvern format de Viktor Orbán a găsit o situaţie dezastruoasă a finanţelor publice ale ţării.

Astfel, guvernul Ungariei s-a aflat în situaţia de a lua măsuri ferme de reducere a cheltuielilor bugetare. Numai că setul de măsuri prezentat de guvernul Orbán nu a reuşit să-i convingă pe oficialii FMI şi UE. În consecinţă, ieri a fost anunţată suspendarea acordului cu Ungaria.

O astfel de măsură este foarte rară şi semnifică faptul că Ungaria nu va mai putea accesa fondurile aferente acordului stand-by încheiat în anul 2008, cu un an înaintea României. Această mişcare declanşează din nou neliniştea pieţelor cu privire la capcitatea statelor europene de a rezolva problemele generate de criza datoriilor suverane. Astăzi, este aşteptată o depreciere semnificativă a forintului şi, prin efectul de contagiune, şi al altor monede din Europa de Est.

Guvernul Orbán, care a preluat puterea dupa alegerile din aprilie, afirmase că doreşte o extindere a actualului acord cu instituţiile internaţionale până la sfârşitul anului 2010, urmat de un nou acord de tip precautionary pentru anii 2011 şi 2012.

Remintesc faptul că, în septembrie 2009, guvernul Gordon Bajnai, independent (care i-a succedat socialistului Ferenc Gyurcsány, plecat de la putere în urma unui imens scandal), anunţase că intenţionează să nu acceseze următoarea tranşă din acordul stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi să solicite extinderea acordului până în septembrie 2010, pentru ca viitorul guvern să îl poată accesa. Această extindere era solicitată pentru a oferi viitorului guvern o zonă de siguranţă.

Numai că guvernarea socialistă a lăsat multă minciună economică următorului guvern, care l-a determinat pe prim-ministrul Orbán să întocmească un plan dur de măsuri de austeritate, dar care, iată, nu a reuşit să-i convingă pe oficialii FMI şi UE.

Actuala situaţie economică în care se află Ungaria poate fi un exemplu dur şi pentru România. Este adevărat că datoria publică este sensibil diferită (Ungaria - 80% din PIB şi România - ceva peste 30% din PIB), dar mecanismele care au condus la situaţiile economice ale celor două ţări sunt, în mare, asemănătoare.

Actualizare: În urma şedinţei de azi de pe piaţa valutară românească, leul s-a devalorizat faţă de euro cu 0,24%, iar forintul cu 3,07% (sursa: www.financiare.ro).

Ce s-ar mai putea impozita în România?

După cum este cunoscut, preşedintele Traian Băsescu a afirmat ieri în cadrul unui interviu difuzat de Radio România: "Eu nu spun că trebuie tăiată această pensie, dar nu cred că există venit în România care nu trebuie impozitat. Sper ca de la 1 ianuarie Guvernul să nu vină cu o altă măsură de genul mărim TVA cu câteva procente şi să nu introducă impozit pe orice venit, inclusiv pe pensii."

Înainte de a vedea ce se mai poate impozita în România, se impune o precizare privind cota principală de TVA. După cum scriam în articolul Sistemul de aplicare a TVA în Uniunea Europeană, cota principală de TVA trebuie să fie, conform Directivei 2006/112/EC, de minimum 15%. Cota maximă de TVA în UE o regăsim în Danemarca, Suedia şi Ungaria, în cuantum de 25%. Este greu de crezut că România ar putea impune o cotă principală de TVA mai mare de 25%. Deci Guvernului nu îi rămâne o marjă de manevră mai mare de un punct procentual faţă de nivelul de acum, de 24%.

În esenţă, Traian Băsescu propune o revenire a cotei principale de TVA de la 1 ianuarie 2011, cu mărirea concomitentă a bazei de impozitare. Să vedem cum s-ar putea face acest lucru. În România, veniturile din impozite totalizează 28-30% din PIB. În alte ţări ale Uniunii Europene, propoţia este de 35-40%.

1. Impozitarea sectorului agricol
România este o ţară în care 45% din populaţie trăieşte în mediul rural. Mulţi dintre cei din mediul rural nu sunt impozitaţi nicicum. O mare parte a economiei agricole este economie de subzistenţă, care nu este taxată. Există o singură prevedere, din câte ştiu, care se referă la producţia de băuturi spirtoase peste o anumită limită. După cum scriam în articolul Ce este şi cât este evaziunea fiscală în România?, economia nefiscalizată cuprinde economia subterană (cea care face evaziune fiscală) şi economia de subzistenţă. În economia de subzistenţă intră şi activitatea micilor producători agricoli care îşi comercializează marfa în pieţe pe baza certificatului de producător.

2. Impozitarea veniturilor cultelor religioase
De curând a apărut pe Facebook grupul intitulat Susțin taxarea BOR și a celorlalte culte religioase, care are 5.238 membri şi aduce ca argumente:
- Taxarea Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte culte ar putea face parte dintr-o strategie realistă pentru ieșirea din criză.
- Biserica Ortodoxă Română are o relație privilegiată cu statul, ceea ce este anti-constituțional.
- Salariile clericilor sunt plătite de stat.
- Într-un stat democratic trebuie să existe separarea dintre stat și biserică spre beneficiul amândurora (secularism).
- Dispar în medie trei școli zilnic și apare o biserică la 2 zile.
- BOR deține o avere de aproximativ 3 miliarde de euro.
- BOR deține 22% din pădurile din Suceava.
- Investițiile BOR în programe sociale, dacă există, sunt insesizabile (aceasta fiind singurul motiv pentru care o entitate ar putea cere în mod legitim scutirea de taxe).
- Fondurile BOR se duc spre achiziția de terenuri, spații și imobile.
- Bisericile fac evaziune fiscală.
- Bisericile nu produc nimic și nu contribuie economic, consumând fonduri substanțiale.
- Bisericile, deși scutite de taxe, sunt finanțate aproape integral de stat.
- BOR face prozelitism religios prin intermediul orelor de religie printr-un parteneriat anti-constituțional cu statul.
- Cultele religioase au monopol la vânzarea de obiecte de cult, chiar dacă unele dintre aceste obiecte de cult au și întrebuințări non-religioase (ex. lumânări).
- Pe baza monopolului precizat anterior, bisericile câștigă bani (fără să investească nimic) pentru a da autorizații de vânzare a lumânărilor și a altor produse categorisite drept „obiecte de cult”.
- Consiliile județene, locale sau statul preferă să finanțeze cultele pentru noi construcții, în dauna unor alte investiții cu adevărat necesare.
- După 1989, construcția de biserici a căpătat un elan puternic, întreținerea lor neimpunând aproape nici un cost pentru culte, astfel țara noastră ajungând să depășească la nivel național media de o biserică la mia de locuitori.

3. Impozitarea tuturor pensiilor
Pensiile au suscitat discuţii aprinse în ultime vreme, unele dintre ele de natură constituţională. Din păcate, nu toată lumea înţelege funcţionarea actualului sistem public de pensii. El se bazează pe principiul pay as you go, ceea ce presupune că actuala generaţie care munceşte plăteşte pensiile generaţiei care a muncit în trecut. Nu este nicidecum un sistem de pensii cu acumularea unor sume, cum sunt pensiile pilon II şi III. Pe măsură ce speranţa de viaţă s-a mărit, sistemele publice de pensii au ajuns în sistuaţia să fie nesustenabile şi să fie alimentate din bugetul de stat.

Sumelor ce constituie contribuţii la sistemul de asigurări sociale (CAS) nu sunt impozitate, iar pensiile sunt impozitate numai pentru ceea ce depăşeşte 1.000 lei pe lună.

Desigur, statul poate inventa orice fel de impozite, problema este să le şi încaseze.

Costul economic al inundaţiilor

Inundaţiile care au lovit Moldova şi alte regiuni ale ţării au atins dimensiuni nemaivăzute, mai ales prin prisma debitelor râurilor, care au atins niveluri istorice. După inundaţiile din 2005, s-au alocat anual 200 mil.€ pentru îndiguiri şi regularizări de cursuri de apă. În cheia obişnuitelor sinecuri către clientela politică, nu prea se ştie ce s-a întâmplat cu aceşti bani.

Unul dintre satele cele mai lovite din Moldova a fost Săuceşti, judeţul Bacău, care a fost lovit şi în 2009 de inundaţii. Prin intervenţie guvernamentală, s-au construit case, dărâmându-se cele afectate grav de ape. Iată că, cu ocazia vizitei lui Traian Băsescu în localitatea respectivă, locuitorii au reclamat faptul că molozul rezultat din demolări nu a fost folosit pentru construcţia unui dig.

Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, a început să vehiculeze ideea că aceste inundaţii vor costa România peste 0,6% din PIB, pentru ca Guvernul României să poată apela la organismul specializat al Uniunii Europene pentru obţinerea unor ajutoare.

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este principalul instrument de care dispune UE pentru a face faţă dezastrelor naturale şi pentru a-şi manifesta solidaritatea cu regiunile afectate de un dezastru. Fondul a fost creat ca reacţie la inundaţiile devastatoare care au lovit Europa Centrală în vara anului 2002. În cei opt ani care au urmat de la crearea sa, a fost utilizat în cazul a 33 de dezastre de diverse tipuri: inundaţii, incendii forestiere, cutremure, furtuni şi secetă. Până în prezent, au fost sprijinite 20 de state membre, suma totală alocată depăşind 2,1 mld.€.

FSUE poate oferi ajutor financiar statelor membre şi ţărilor care desfăşoară negocieri de aderare la UE în cazul unui dezastru natural major, dacă pagubele directe totale cauzate de dezastrul respectiv depăşesc 3 mld.€ (la preţurile din 2002) sau 0,6% din PIB, luându-se în considerare cifra mai mică. Statele membre şi ţările în curs de aderare vecine, afectate de acelaşi dezastru, pot primi ajutor la rândul lor, chiar dacă valoarea pagubelor nu atinge pragul stabilit.

În mod excepţional, Fondul poate fi utilizat şi în cazul unei catastrofe naturale cu caracter excepţional care afectează majoritatea populaţiei unei regiuni, având consecinţe grave şi de durată asupra stabilităţii economice şi a condiţiilor de viaţă. Aceste cazuri sunt evaluate, individual, de Comisie.

FSUE are un buget anual de 1 mld.€. În fiecare an, un sfert din această sumă trebuie să fie încă disponibilă la data de 1 octombrie, pentru a putea face faţă eventualelor nevoi care pot apărea până la sfârşitul anului. În cazuri excepţionale şi dacă resursele rămase pentru restul anului nu sunt suficiente, deficitul poate fi acoperit din bugetul pe anul următor. Suma disponibilă anual pentru dezastre regionale extraordinare este de 7,5% din bugetul anual al FSUE (sau 75 mil.€).

FSUE vine în completarea bugetului alocat de statele membre în vederea luării unor măsuri urgente, printre care se numără:
- repunerea imediată în funcţiune a infrastructurii şi a echipamentelor în domeniul energiei, apei potabile, apelor uzate, transportului, telecomunicaţiilor, sănătăţii şi învăţământului
- punerea la dispoziţie a unor spaţii de cazare temporare şi a serviciilor de urgenţă, pentru a acoperi nevoile imediate ale populaţiei
- securizarea imediată a infrastructurilor de prevenire şi luarea unor măsuri de protecţie a patrimoniului cultural
- curăţarea zonelor sinistrate, inclusiv a zonelor naturale.

FSUE nu a fost creat cu scopul de a acoperi toate costurile generate de dezastrele naturale. Fondul se limitează, în principiu, la pagubele care nu fac obiectul asigurărilor şi nu compensează, de exemplu, pierderile suferite de persoanele fizice. De altfel, acţiunile pe termen lung, precum reconstrucţia de durată, reconversia economică sau prevenirea, pot primi susţinere financiară prin intermediul altor instrumente, cum ar fi fondurile structurale şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Să facem câteva calcule sumare. Din 2005 şi până acum, s-au cheltuit 200 mil.€ x 6 ani = 1,2 mld.€. Care nu se ştie pe ce s-au dus. Plus 0,6% din PIB, care ar însemna 720 mil.€, în total, 1,92 mld.€. În compensaţie, vom obţine, probabil, 75 mil.€ de la FSUE.

Este evident faptul că guvernul nu va fi capabil să ofere în acest an populaţiei compensaţii pentru pierderile suferite. Şi aşa ţinta de deficit bugetar convenită cu Fondul Monetar Internaţional, de 6,8% din PIB, nu va putea fi atinsă. Şi nici să purceadă la construcţia unor diguri în stare să prevină asemenea dezastre.

Vi se pare o afacere bună?

Execuţia bugetară la 5 luni, o oglindă fidelă a eşecului guvernului

Astăzi, Ministerul Finanţelor Publice a dat publicităţii Execuţia bugetului general consolidat în perioada 01.01.2010 - 31.05.2010.

Conform datelor provizorii, execuţia bugetului general consolidat pe primele cinci luni ale anului s-a încheiat cu un deficit estimat de 16,7 mld.lei, reprezentând 3,1% din PIB.

Veniturile încasate la bugetul general consolidat au fost 64,2 mld.lei, cu 1,6% mai reduse faţă de realizările perioadei corespunzătoare din anul precedent, iar cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 80,9 mld.lei, au crescut în termeni nominali cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,6%, ca procent din PIB. Evident, aici se strecoară nişte chichiţe de calcul. Astfel, valoarea PIB luată în considerare pentru 2009 este 491,27 mld.lei, iar pentru 2010 538,92 mld.lei, valoare iluzorie.

În ceea ce priveşte încasările, s-au înregistrat următoarele reduceri: TVA -7,8%; impozitul pe venit -6,4%; impozitul pe profit -2,7%; asigurări sociale -4,4%.

Cheltuielile au crescut astfel: bunuri şi servicii 3,1%, asistenţa socială 13,4%, din care cheltuielile cu ajutorul de şomaj au crescut cu 102,4%.

Cifrele de mai sus arată că Guvernul României nu a învăţat nimic despre criza economică. Evoluţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidat al statului sugerează că, între timp, ar fi avut loc creştere economică. Poate executivul nu a aflat că suntem în recesiune.

Ce e mai bine pentru economie: să treacă sau să cadă moţiunea de cenzură?

Moţinea de cenzură de marţi, 15 iunie 2010, a fost întoarsă pe toate părţile din punct de vedere politic. Să vedem, însă, ce consecinţe ar avea trecerea sau căderea moţiunii din punct de vedere strict economic.

1. Moţiunea trece

Dacă moţiunea trece, practic, din punct de vedere economic, România revine în situaţia de la sfârşitul anului 2009, când, ca urmare a unei prelungi instabilităţi politice, lucrurile păreau foarte sumbre. Efectul imediat ar fi deprecierea monedei naţionale, scumpirea împrumuturilor pe pieţe internaţionale (exprimate prin CDS) şi mărirea riscului de intrare în incapacitate de plată.

Dacă moţiunea de cenzură trece, înseamnă că legea care face obiectul ei şi care prevede micşorarea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor cu 15% şi alte măsuri complementare, nu va mai intra în vigoare. Drept consecinţă, reducerea cheltuielilor bugetare pentru atingerea deficitului bugetar de 6,8%, convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi celelalte instituţii internaţionale, nu se va mai produce. Simplu de intuit faptul că acordul va cădea, iar încrederea în România se va diminua şi se va reflecta prin mărirea dobânzilor la eventuale credite solicitate pe pieţele financiare internaţionale.

Formarea unui nou guvern ar putea dura destul de mult, dat fiind prcedentul din toamna lui 2009, şi nu este exclusă organizarea de alegeri anticipate, care ar prelungi şi mai mult instabilitatea politică şi lipsa unui guvern capabil să ia măsuri alternative care să scoată ţara din criză.

În acelaşi timp, reformarea sectorului public ar fi şi ea întârziată, conducând la noi pierderi.

Consecinţa ar fi terminarea anului 2010 cu un deficit bugetar de 9-10%, în cel mai bun caz. Calculul este simplu: 6,8% din PIB deficitul prognozat plus 2,1% din PIB cheltuieli făcut prin neluarea măsurilor de austeritate amintite mai sus, la care se adaugă eventualele cheltuieli suplimentare făcute din motivele de mai sus.

2. Moţiunea cade

Dacă moţiunea nu va trece, implementarea legilor care formează obiectul asumării răspunderii ar însemna reducerea consumului, ceea ce, tradus în cifre, ar însemna o slăbire a ritmul uiunei economii şi aşa în stare proastă şi reducerea creşterii economice cu circa 2% din PIB.

Actualul guvern şi-a dovedit inabilitatea de a gestiona criza. Ar fi necesară o remaniere guvernamentală cu o echipă în care să se găsească specialişti de primă mână.

Dacă moţiunea nu trece, acordul cu FMI şi celelalte instituţii internaţionale va continua, dar tranşa care urmează nu este capabilă să rezolve problemele ţării. Ar mai fi necesare circa 8 mld.euro, care ar trebui obţinuţi de pe pieţele externe.

În paralel, guvernul ar trebui să purceadă la o restructurare serioasă a sistemului public, ceea ce, până acum, nu a fost dispus să facă.

Concluzie

Dacă încercăm să cântărim cele două variante, probabil că, din punct de vedere strict economic, cel mai bine ar fi ca moţiunea să cadă la vot. Însă sunt şi multe alte considerente în afara celui economic. Ambele posibilităţi deschid căi greu de parcurs şi greutăţi cu care românii se vor confrunta în continuare.

Notă: Acest articol a apărut şi în Ziare.com şi a fost citat pe larg pe blogul lui George Severin, senator PD-L, care a votat pentru moţiunea de cenzură.

Un calcul simplu: ce se întâmplă dacă România nu obţine de pe pieţele internaţionale cele 8 mld.€ de care are nevoie în 2010

După cum se ştie, Spania, aflată în dificultate, cu un deficit bugetar foarte mare, de 11,2% din PIB în 2009, aşa cum scriam aici, nu a obţinut niciun cent din emisiunea de titluri de stat pe care voia s-a plaseze pe pieţele internaţionale. Ieri, Germania s-a confruntat cu o situaţie similară. România mai are nevoie de 8 mld.€ în acest an pentru finanţarea deficitului bugetar, pentru a ajunge la 6,8% din PIB, după cum afirma aseară prim-ministrul Emil Boc. Ce se va întâmpla, însă, dacă, similar Spaniei, nu vom putea obţine aceşti bani?

Având în vedere lipsa de viziune a actualului guvern, care nu ştie altceva decât să scadă cheltuielile, în loc să aplice un mix de politici care să asigure şi mărirea veniturilor, cum recomanda ieri Nouriel Roubini, să vedem cât ar mai trebui să reducă salariile bugetarilor, pensiile şi ajutoarele de şomaj. În lipsa unor cifre exacte, vom presupune că economiile făcute cu actualele măsuri de austeritate sunt de circa 2,3 mld.€, aşa cum a anunţat guvernul la un moment dat. Dacă nu obţinem cele 8 mld.€ de pe pieţele externe, înseamnă că, lipsit de viziune cum este, guvernul va trebui să reducă în continuare salariile bugetarilor, pensiile şi ajutoarele de şomaj. Să vedem cu cât. Calculul e simplu:

8 mld.€ / 2,3 mld.€ ≈ 3,5

Salariile bugetarilor ar trebui reduse suplimentar cu:

25% x 3,5 = 87,5%

adică în total:

25% + 87,5% = 112,5%

ceea ce înseamnă că bugetarii vor trebui să aducă 12,5% din salariu de acasă.

În ceea ce-i priveşte pe pensionari şi pe beneficiarii ajutorului de şomaj, veniturile lor ar trebui reduse suplimentar cu:

15% x 3,5 = 52,5%

adică în total:

15% + 52,5% = 67,5%

ceea ce înseamnă că pensionarii şi şomerii vor rămâne cu doar 32,5% din veniturile de acum.

Aceste calcule sunt valabile doar pentru anul 2010. Ele ne arată că, fără măsuri de stimulare a economiei, care să permită mărirea veniturilor bugetare, vom intra în colaps foarte curând.

Puteţi citi, pe această temă, articolele Criza și articolul 53 din Constituție de Bogdan Glăvan şi Cum au intrat statele în criză de Dan Şelaru.

Ce este şi cât este evaziunea fiscală în România?

Peste tot în lume, evaziunea fiscală este greu de cuantificat. Există, însă, metode economice prin care se poate face o evaluare. Înainte de toate, trebuie făcută distincţia dintre evaziunea fiscală şi evitarea fiscalităţii prin mijloace legale. În timp ce prima este ilegală, a doua este perfect legală. Evaziunea fiscală se poate defini drept suma plăţilor făcute, dar nedeclarate oficial. Totalitatea activităţilor de evaziune fiscală sunt cuprinse în economia neagră (evaziune fiscală totală) şi economia gri (evaziune fiscală parţială), amândouă constituind economia subterană. Mai există şi conceptul de economie nefiscalizată, care cuprinde atât economia subterană, cât şi economia de subzistenţă.

O primă metodă de cuantificare a economiei subterane se bazează pe estimări legate de veniturile şi cheltuielile populaţiei. Dificultatea evidentă a acestei metode este legată de faptul că persoanele integrate în economia subterană au tot interesul să ascundă natura activităţilor lor. Informaţiile colectate pentru alte scopuri decât măsurarea evaziunii fiscale pot fi utilizate. De exemplu, în Marea Britanie, s-a făcut un studiu privind cheltuielile familiilor. Studiul presupune ca participanţii să completeze un jurnal cu veniturile şi cheltuielile zilnice. Participanţii nu au motiv să falsifice informaţiile, mai ales dacă studiul e anonimizat.

A doua metodă este de a deduce nivelul evaziunii fiscale din alte variabile economice. Acest lucru poate fi făcut măsurând activitatea economică generală, din care se scade activitatea fiscalizată, obţinând astfel nivelul economiei subterane. Există şi o abordare monetară, prin care se cuantifică cererea totală de numerar, ştiut fiind că în economia subterană este preferabilă folosirea numerarului în dauna operaţiunilor bancare. Cunoscându-se cererea de numerar şi nivelul activităţii economice, se poate deduce nivelul economiei subterane.

Nivelul evaziunii fiscale în România este exprimat într-o gamă largă de niveluri. Potrivit datelor statistice al Ministerului Finanţelor Publice, în cazul în care în 2009 ar fi reuşit să impozitele economia la negru, statul ar fi încasat venituri de 58,116 mld.lei, adică 11,3% din PIB. România ar fi încheiat astfel anul trecut pe plus, cu un excedent bugetar de 4,1%, faţă de deficitul de 7,2% din PIB raportat de autorităţi.

Potrivit unui studiu A.T.Kearney, România se află pe locul 5 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte ponderea din PIB a economiei subterane. Statisticile Bruxelles-ului arată că Grecia, Italia, Spania şi Bulgaria ne întrec în a nu plăti taxele la stat. Nivelul economiei subterane se cifrează în aceste ţări între 25% şi 40% din PIB, în timp ce în restul UE pleacă de la 5% şi nu depăşeste 15%. Nu este de mirare că acestea sunt dintre ţările cu cele mai mari probleme economice în prezent.

Potrivit unui studiu realizat de EUObserver.com, în 2009, economia subterană a reprezentat între 36% şi 39% din PIB, în timp ce, în 2008, potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor Publice, nivelul era la 21% din PIB, faţă de 14,5% în 2004.

La rândul ei, Andreea Paul-Vass, consilier economic al prim-ministrului Emil Boc, apreciază că aconomia subterană se situează la 23% din PIB.

Vă veţi întreba de ce am scris toate aceastea. Simplu: reducerile de salarii ale bugetarilor, de pensii, ajutoare de şomaj şi subvenţii aduc circa 2,5% din PIB la bugetul de stat şi induc grave probleme sociale, aşa cum a arătat mitingul de astăzi (sursa fotografiei: Agenţia de Investigaţii Media). Nu era mai simplu ca acest procent din PIB să fie obţinut din reducerea evaziunii fiscale?

Puteţi citi şi: Wikipedia, Investopedia, pe marginea evaziunii fiscale.

Război pe faţă BNR-Guvern: Mugur Isărescu acuză Guvernul că a minţit

La prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei de astăzi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost foarte încordat, aşa cum nu l-am mai văzut niciodată. Şi nu este doar o percepţie personală, ci este împărtăşită de multă lume. În esenţă, el a avut luări de poziţie foarte critice la adresa politicilor guvernamentale de-a lungul ultimei perioade.

Isărescu a acuzat Guvernul de minciună. El a declarat că promisiunile făcute până acum de guvernanţi, potrivit cărora veniturile bugetare vor creşte până la 39 la sută din PIB, au fost mincinoase. Guvernatorul BNR este de părere că aceasta este singura explicaţie pentru numeroasele eşecuri înregistrate de autorităţi la capitolul încasări la buget. Practic, Isărescu îi acuză de minciună pe ultimii miniştri ai finanţelor publice, Varujan Vosganian, Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu: „Cuvântul bun este – minicinoase – atunci când ne referim la angajamente de cheltuieli de 40% din PIB când veniturile sunt 30%.”

O altă afirmaţie a lui Isărescu: „A atinge ţinta de deficit ratând ţinta de arierate, mi se pare varianta cea mai proastă.” Cu alte cuvinte Guvernele succesive Boc au mistificat deficitul bugetar atât pentru anul 2009, cât şi pentru T1 2010. Este de-a dreptul suspectă valoarea deficitului bugetar pentru T1 2010: 8,22 mld.lei, cu numai 30 mil.lei sub ţinta convenită cu Fondul Monetar Internaţional. Aici s-a ajuns simplu: prin amânarea de la plată a obligaţiilor asumate guvernamental. Adică o rostogolire a deficitului bugetar în perioada următoatre. Cu alte cuvinte, tehnica tipic românească cu furatul căciulii.

„La fel de proastă este reducerea investiţiilor. Adică pentru a atinge ţinta de deficit bugetar, tăiem exact ceea ce nu ar trebui tăiat” este o altă afirmaţie a lui Isărescu. În T1 2010, cheltuielile de capital, destinate investiţiilor, au fost reduse cu 450 mil.€, ceea ce reprezintă 0,4% din PIB. Situaţia ar fi condus la oun deficit bugetar pentru T1 2010 de 2% din PIB, pe când Ministerul Finanţelor Publice a raportat doar 1,53% din PIB. Sunt de acord cu Radu Soviani care crede că datele MFP sunt măsluite. De altfel, execuţia bugetară pe T1 2010 a fost publicată extrem de târziu, adică pe 29 aprilie 2010.

În fine: „Necazul la noi este că a crescut datoria publică fără a stimula ieşirea din criză”, spune Isărescu. Adică îi acuză pe guvernanţi direct de risipirea banului public.

Enervarea lui Mugur Isărescu este explicabilă: în ciuda eforturilor BNR de a menţine echilibrele macroeconomice de care banca centrală este responsabilă, Guvernul s-a purtat iresponsabil în demersul de a gestiona România.

Desigur, limba vorbită de membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional a fost mult mai bine înţeleasă de reprezentanţii BNR decît de reprezentanţii Guvernului.

Opoziţia BNR ar putea conduce la amânarea majorării TVA-ului

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional prezentă la Bucureşti, sub conducerea lui Jeffrey Franks (în fotografie), a avut un program foarte încărcat. Profesionalismul membrilor delegaţiei s-a ciocnit de multe ori cu amatorismul jalnic al reprezentanţilor autorităţilor române. Reprezentanţii FMI au rămas cu aceeaşi atitudine diplomatică şi zâmbitoare.

Desigur, în jurul acestei vizite, s-au născut fel de fel de zvonuri, pe care, în lipsa unor comunicate oficiale, presa le-a diseminat pe larg. În ultimele zile, miza este majorarea fiscalităţii în România, pe fondul incapacităţii autorităţilor române de a micşora cheltuielile bugetare şi de a ridica nivelul încasărilor la buget, cel puţin prin mărirea gradului de colecatare, voluntară sau forţată, a taxelor şi impozitelor. Cu alte cuvinte, mărim povara fiscală a unei ţări aflată în gravă criză economică.

Criza pe care o traversăm a condus la multe experimente fiscale. Ungaria a mărit TVA-ul de la 20% la 25% în vara anului trecut, concomitent cu reducerea impozitului pe venituri, cu rezultate foarte bune. Economia ungară a dat semne serioase de însănătoşire, ţara permiţându-şi să renunţe la unele tranşe din acordul stand-by cu FMI. Polonia a fost şi mai prevăzătoare: la sfârşitul anului 2008, a redus impozitele pe salarii şi a redus cheltuielile bugetare cu 1% din PIB. Rezultatul: Polonia a fost singura ţară din UE cu creştere economică în 2009.

În incapacitatea lor de reducere a cheltuielilor bugetare, de mai ales din cauza satisfacerii clientelei politice, şi de majorare a veniturilor (suntem una dintre ţările UE cu cel mai mic nivel de conformare fiscală voluntară), membrii guvernului Boc preferă să arunce povara determinată de propriile lor greşeli tot pe umerii populaţiei şi a sectorului privat.

O creştere concomitentă a TVA-ului şi a cotei unice (acolo unde se mai aplică) în perioadă de criză este o greşeală de manual economic. Un student economist poate pica un examen dacă ar afirma o asemenea enormitate. Efectele catastrofale nu sunt greu de imaginat. Scăderea veniturilor populaţiei împreună cu mărirea preţurilor duce la efecte de care nimeni nu are nevoie în timpul unei crize economice: inflaţie, şomaj, mărirea evaziunii fiscale, deteriorarea cursului de schimb al monedei naţionale. Poate că la acest ultim punct guvernanţii s-ar bucura, căci i-ar ajuta la capitolele deficit bugetar şi datorie publică, dar BNR nu s-ar bucura deloc.

Este elocvent următorul citat: "Banca Naţională se opune majorării TVA. Probabil că se gândesc că vor rata ţinta de inflaţie al doilea an consecutiv în perioadă de recesiune. Banca centrală argumentează că o astfel de măsură nu ar ajuta bugetul, pentru că încasarea este oricum deficitară şi s-ar îngreuna relansarea economiei. Cel mai probabil nu va fi o decizie privind TVA, va fi amânată pentru următoarea evaluare", au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.

Soluţia rămasă pare a fi majorarea cotei unice, de la 16% la 19%-21%. Chiar şi această jumătate de măsură ar putea agrava situaţia din ţară, mai ales cea a companiilor din sistemul privat. Aceastea au trecut deja printr-un purgatoriu dur determinat de criza economică, soldat cu peste 100.000 de firma dispărute. Consecinţa majorării cotei unice (FMI nu agreează o cotă progresivă, cum ar vrea unii) va fi dispariţia a încă unui număr important de companii private şi înrăutăţirea situaţiei celor care încă vor mai rezista.

Pe de altă parte, membrii guvernului nu au reuşit să-i păcălească pe oficialii FMI cu propunerea de majorare a deficitului bugetar de la 5,9% la o valoare mai mare, pretextând că ar folosi banii pentru investiţii publice. Nu îi mai poate crede nimeni. Oricum, este greu de atins ţinta de deficit bugetar în actualele condiţii. Uniunea Europeană prognozează deficitul bugetar din acest an la 8%, după cum scrie Bogdan Glăvan. Reamintesc că bugetul pe acest an a fost construit pe un deficit de 5,9% din PIB, în condiţiile unei creşteri economice de 1,3% şi având ca bază un PIB pe 2009 mai mare decât cel publicat ulterior de Institutul Naţional de Statistică.

În condiţiile date, România pare să o ia încet, dar sigur, pe calea Greciei. Desigur, cu specificităţi care vor face obiectul altui articol.

Actualizare ora 16:16: Guvernul a ajuns la concluzia că nu poate evita majorarea TVA şi a cotei unice, scrie Money.ro. Citez: "În discuţiile purtate de preşedintele Băsescu şi membrii Cabinetului Boc la Palatul Cotroceni pe marginea soluţiilor economice s-a ajuns la concluzia că o creştere a cotei unice şi a TVA nu poate fi evitată. (...) Potrivit unor surse oficiale, din discuţii s-ar fi desprins ideea că nu poate fi evitată creşterea cotei unice şi a TVA-ului, cifrele maximale în acest sens fiind 20% pentru cota unică şi 24% pentru TVA. Guvernul va negocia însă în continuare cu reprezentanţii FMI valorile până la care se vor majora cota unică şi TVA-ul, misiunea FMI aflându-se la Bucureşti până vineri." În condiţiile astea, adio ţintă de inflaţie, domnule Isărescu!

Erupţia vulcanului Eyjafjallajökull poate aduce efecte economice imprevizibile

Există o serie de evenimente încadrate în sintagma lebădă neagră, care constau în incidente complet neaşteptate cu un impact la scară largă, imposibil de anticipat, cu consecinţe extrem de dificil de prevăzut odată ce are loc. În această categorie se încadrează erupţia vulcanului Eyjafjallajökull din Islanda (înălţime 1.666 m) din data de 14 aprilie 2010, care a condus la degajarea în atmosferă a unui nor de cenuşă vulcanică. Consecinţele sunt spectaculoase: zeci de mii de zboruri ale companiilor aeriene au fost anulate.

Vulcanul Eyjafjallajökull a mai erupt în anii 920, 1612 şi 1821–1823. În decembrie 2009, a fost detectată activitate seismică sub vulcan, producându-se câteva mii de cutremure mici, de 1-2 grade pe scara Richter, numai câteva fiind mai mari de 3 grade Richter, cu epicentrul la 7-10 km sub vulcan. Prima erupţie din acest an a avut loc pe data de 20 martie 2010, fără să aibă consecinţe majore. Erupţia din 14 aprilie 2010 a condus la degajarea de mari cantităţi de cenuşă vulcanică, aruncate până la o altitudine de câţiva kilometri.

Drept consecinţă, zborurile aeriene deasupra Europei au fost grav perturbate. International Air Transport Association (IATA) estimează că liniile aeriene pierd 200 de mil.$ (aproximativ 148 mil.€) pe zi din cauza blocajului, care s-a propagat şi în restul lumii.

Teoria lebedei negre, Black Swan Theory, a fost folosită de Nassim Nicholas Taleb, în celebra carte omonimă lansată în 2007, încearcă să explice existenţa şi apariţia unor evenimente rare, de mare impact şi imposibil de prevăzut, care sunt dincolo de aşteptările obişnuite. Erupţia vulcanului Eyjafjallajökull are toate atributele unui eveniment de acest tip.

Exportatorii africani de flori şi legume către pieţele europene, companiile a căror activitate depinde de livrări la termen din întreaga lume sau organizatorii de evenimente sunt doar câteva exemple de sectoare afectate sever de criza zborurilor.

O menţinere a situaţiei actuale, în condiţiile în care erupţia vulcanului Eyjafjallajökull va continua, ar putea să afecteze sever predicţiile de creştere economică a Europei, estimate în prezent la 1,5-2% din PIB. Acest eveniment ar putea conduce la reducerea creşterii cu 1-2 puncte procentuale. "Asta ar însemna că multe ţări europene nu ar mai înregistra creştere în acest an. Ar strivi, practic, relansarea economică. Însă problema este că e incredibil de greu de prezis ce se va întâmpla. Nici măcar geologii nu ne pot spune nimic", a declarat Vanessa Rossi, Senior Economic Fellow la Chatham House, citată de Mediafax.

Vulcanologii şi meteorologii au arătat că nu pot răspunde repede acestor întrebări, deoarece vulcanii sunt imprevizibili, dar au avertizat că, la ultima erupţie a vulcanului, fenomenul a durat mai mult de un an. Însă emanaţiile de cenuşă pot înceta la un moment dat şi nu durează neapărat la fel de mult ca erupţia.

Pe lângă consecinţele economice, există şi alt fel de consecinţe: o întreagă pleiadă de oameni politici, printre care şefi de stat sau de guvern, nu au putut participa la funeraliile preşedintelui polonez, Lech Kaczyński, care au loc astăzi, la Cracovia.

România rămâne în recesiune

Datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică arată că PIB-ul României s-a redus cu 1,5% în T4 2009 faţă de T3 2009 (date ajustate sezonier) şi cu 6,6% faţă de T4 2008. În anul 2009, PIB a fost cu 7,2% mai mic decât în 2008. Reamintesc faptul că PIB-ul României a înregistrat o creştere de 7,1% în 2008 şi o creştere de 6% în 2007. Este de semnalat faptul că ajustarea sezonieră este utilizată pentru eliminarea efectelor sezoniere din cadrul seriei de date pentru a se evidenţia evoluţia economică reală din perioade consecutive.

În ultima vreme, mai mulţi analişti anticipaseră ieşirea României din recesiune, ceea ce nu s-a întâmplat. Deşi nu există o definiţie economică unanim acceptată pentru ieşirea din recesiune, la nivel internaţional se acceptă că o economie a ieşit din recesiune atunci când înregistrează primul trimestru de creştere, după mai multe intervale de scădere. În mod similar, se afirmă că o economie a intrat în recesiune după ce PIB-ul a înregistrat două trimestre consecutive de scădere, comparativ cu trimestrul anterior.

Vin, însă, şi veşti bune. Potrivit altui comunicat al INS, în luna decembrie 2009, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de decembrie 2008 cu 11,6%, creştere datorată producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+17,7%) şi industriei prelucrătoare (+13,1%). Industria extractivă a scăzut cu 14,4%.

În schimb, în termeni anualizaţi, lucrurile stau altfel. În anul 2009, comparativ cu 2008, producţia industrială (serie brută) a fost mai mică cu 5,5%, determinată de scăderile înregistrate în industria extractivă (-12,0%) şi în industria prelucrătoare (-6,5%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 7,0%.

Dacă, însă, analizăm cifrele furnizate de Eurostat, România se numără printre singurele patru state membre UE care au înregistrat în decembrie 2009 creşterea producţiei industriale, faţă de decembrie 2008, şi conduce un top al evoluţiei indicatorului cu un avans de 6,9%, faţă de o scădere de 4,9% la nivelul Uniunii Europene. România este urmată de Polonia (+4,8%), Slovenia (+2,7%) şi Olanda (+1,1%). Cele mai mari descreşteri ale producţiei industriale le-au înregistrat Danmarca (-19,3%), Bulgaria (-12,1%), Estonia (-10,7%) şi Lituania (-8,3%).

Cât de eficiente sunt autorităţile în combaterea evaziunii fiscale?

Un comunicat al Poliţiei Române, citat de Evenimentul zilei, arată că, în 2009, au fost înregistrate 9.293 de infracţiuni de evaziune fiscală, pentru care au fost cercetate 7.514 persoane, prejudiciul total cauzat fiind de 1.754.663.040 lei. "Evaziunea fiscală este una dintre formele cele mai răspândite ale infracţionalităţii economico-finaciare, care aduce prejudicii însemnate bugetului consolidat al statului, constituind în acelaşi timp un pilon important al economiei subterane", continuă comunicatul.

Este foarte bine că ştiu despre ce este vorba. Comunicatul nu suflă niciun cuvinţel despre eficienţa combaterii evaziunii fiscale. Suma menţionată în comunicat semnifică circa 430 mil.€. Economia neagră sau gri este cifrată, după diverse surse, la 20-40% din PIB. Pentru anul 2009, PIB-ul României a fost de peste 100 mld.€, ceea ce ar însemna că economia subterană se cifrează la cel puţin 20-40 mld.€. Suma comunicată de Poliţia Română ne sugerează că instituţia reuşeşte să identifice 1-2% din banii din economia subterană.

Dacă mai adăugăm colectarea extrem de redusă a impozitelor şi taxelor de către instituţiile statului, rezultă o concluzie foarte simplă: în loc să se gândească în fel şi chip cum să mărească fiscalitatea, autorităţile ar trebui să intensifice atât colectarea taxelor, cât şi activităţile de combatere a evaziunii fiscale şi spălării banilor.

Mutaţii majore: în 10 ani, economiile G7 vor fi depăşite de cele ale celor mai mari şapte state emergente, iar în 20 de ani China va depăşi SUA

Un recent studiu al PricewaterhouseCoopers, citat de Mediafax, arată că, în următorii 20 de ani, Produsul Intern Brut al celor mai mari economii ale lumii (SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Canada), grupate în G7, va fi depăşit de cel al celor mai importante şapte economii emergente: China, India, Brazilia, Rusia, Mexic, Indonezia şi Turcia.

În anul 2000, PIB-ul G7 era dublu faţă de cel al celor şapte ţări emergente. Până în anul 2019, PIB-ul celor şapte economii emergente îl va egala pe cel al ţărilor din G7, ca urmare a unui ritm de creştere de 30% în această perioadă, superior economiilor G7.

Analiştii PricewaterhouseCoopers cred că economia Chinei o va depăşi pe cea a SUA aproximativ în anul 2020, înainte ca procesul de îmbătrânire a populaţiei să afecteze performanţele statului asiatic.

În perspectiva acestor previziuni, nu este de mirare multitudinea demersurilor ţărilor emergente de a schimba regulile jocului. Reamintesc faptul că ţările emergente vor avea o reprezentare mai mare în cadrul Fondului Monetar Internaţional, Rusia şi China fac presiuni ca monedele lor naţionale să devină monede internaţionale de rezervă, iar ţările din Golf intenţionează să înlocuiască dolarul ca monedă de tranzacţionare în tranzacţiile cu petrol cu un coş de valute în care ar intra şi monede ale ţărilor emergente. Dar situaţia rămâne complicată, dat fiind că expunerea Chinei faţă de economia amercicană este enormă.

Clasamentul economic mondial în funcţie de PIB va fi în anul 2030 total diferit faţă de prezent, China fiind urmată de SUA, India, Brazilia, Rusia, Germania, Mexic, Franţa şi Marea Britanie, în opinia specialiştilor de la PricewaterhouseCoopers.

Şi o ştire de ultimă oră: în T4 2009, PIB a crescut cu 10,7% faţă de T4 2008, a anunţat oficiul de statistică de la Beijing.

Datoria publică a României la 30 septembrie 2009: 33,4 mld.€

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat astăzi că datoria publică totală a României a crescut la 30 septembrie 2009 cu 27,6% faţă de finalul lui 2008, la 140,09 mld.lei (33,4 mld.€) şi reprezentă 28,17% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru finalul lui 2009, de 497,3 mld.lei.

La aceeaşi dată, structura pe valute era: 55,21% în lei, 32,8% în euro, 6,65% în dolari, 1,44% în yeni japonezi, iar restul în alte valute. Structura surselor datoriei publice este: împrumuturi de stat - 37,43%, certificate de trezorerie - 18,95%, obligaţiuni de stat - 12,66%, eurobonduri - 6,92%, leasing financiar - 0,07%, alte surse - 23,96%.

Ponderea datoriei publice guvernamentale în totalul datoriei a urcat la 30 septembrie cu 1,26 puncte procentuale faţă de 31 decembrie 2008, de la 91,58% la 92,84%, iar datoria publica locala reprezenta 7,16% din datoria totală la aceeaşi dată.

În primele 3 trimestre ale anului 2009, MFP s-a împrumutat cu 92,7 mld.lei, din care 57,4 mld.lei prin emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă şi 35,3 mld.lei prin împrumuturi de stat, contractate direct în cea mai mare parte. Din totalul titlurilor emise de stat aflate în derulare la 30 septembrie 2009, în valoare de 40,66 mld.lei, 61,96% aveau scadenţa pe termen scurt - de mai puţin de un an, 34,85% erau pe termen mediu - între 1 şi 5 ani, iar 3,19% - peste 5 ani. Aceste valori nu includ eurobondurile şi certificatele de depozit adresate populaţiei, dar cuprind obligaţiunile de stat denominate în euro (în echivalent lei).