luni, 24 martie 2014

Neimpozitarea profitului reinvestit, o soluţie viabilă fiscal?

Chinurile economice ale guvernului Ponta vor să producă în curând neimpozitarea profitului reinvestit. Este o soluţie viabilă fiscal? Desigur, am scris în nenumărate rânduri despre lipsa de filosofie fiscală a statului român, care împiedică o viziune coerentă, integratoare asupra sistemului fiscal din România. Se pare, însă, că măsurile-cârpeală ale miniştrilor de finanţe de-a lungul anilor se perpetuează şi orice măsură populistă este bună din punct de vedere electoral, chiar dacă este nejustificată economic, financiar sau fiscal.

La o simplă analiză, neimpozitarea profitului reinvestit în mijloace fixe este o aberaţie fiscală. Pe lângă faptul că profitul direcţionat spre achiziţia mijloacelor fixe nu este impozitat, cheltuielile cu amortizarea, ulterioare achiziţiei, sunt deductibile fiscal, ceea ce conduce la o scutire de impozitare a unei sume duble. Această simplă constatare arată că guvernul Ponta nu are specialiştii pe care îi clamează.

Soluţia simplă şi corectă din punct de vedere fiscal este de a neimpozita profitul reinvestit în mijloace fixe, dar a nu mai supune aceste mijloace fixe drept amortizabile. Cu alte cuvinte, mijloacele fixe achiziţionate din profitul reinvestit vor fi tratate identic cu obiectele de inventar, a căror valoare este deductibilă imediat. În caz contrar, măsura nu este viabilă fiscal.

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus