Grecia, în faţa unui moment cheie

Acum câteva zile, făceam un comentariu pe Facebook relativ la articolul Grecia poate să-i forţeze pe creditori să-i ierte datoria: Obrăznicie din necesitate sau din genă?

Ar trebui să explic puţin momentul în care se află Grecia acum. Mâine seară, la ora 20 GMT, expiră termenul până la care creditorii privaţi ai ţării, deţinând creanţe de circa 209 mld. € asupra Greciei, trebuie să se exprime asupra preschimbării datoriilor greceşti, prin care pierd într-o primă fază 53,5% din valoarea nominală a titlurilor, pierderile totale ajungând la 70%. Până astăzi la prânz, investorii ce deţin doar 39% din sumă au acceptat operaţiunea, adică pentru doar 81 mld. €.

Afirmaţia de luni a ministrului grec de finanţe, Evangelos Venizelos, conform căreia este "gata să-i forţeze pe investitori să participe la schimbul de obligaţiuni, dacă va fi necesar", are baza într-o prevedere din prospectul de emisiune a titlurilor de stat, aşa-numita clauză colectivă, prin care, dacă investitorii ce deţin 75% din datoria statului elen acceptă un haircut, ceilalţi investitori sunt obligaţi să respecte pierderea.

Dar dacă nu se va ajunge la 75%?

Rezultatele summit-ului european, o mare decepţie

Aşteptat cu sufletul la gură de pieţele internaţionale, summit-ul început aseară la Bruxelles, printr-o întâlnire informală a şefilor de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene şi continuat astăzi, a adâncit şi mai mult incertitudinile privind viitorul zonei euro şi al Uniunii Europene, în ansamblu. De fapt, acest summit a fost o continuă cacofonie, care s-a soldat prin scindarea Uniunii Europene, ca urmare a refuzului Marii Britanii de a participa la o viitoare uniune fiscală. I s-au alăturat Suedia, Ungaria şi Cehia. În consecinţă, nu a putut fi realizată o modificare a tratatelor ce stau la baza Uniunii Europene.

În lipsa unui consens, statele membre ale zonei euro, cărora li s-au alăturat România, Bulgaria, Danemarca, Polonia, Lituania şi Letonia, vor fi parte a unui nou pact, denumit Europlus, care urmează să impună o disciplină fiscală mai aspră decât cea conţinută în Tratatul de la Maastricht. În afară de limitarea datoriei publice la 60% din PIB, se introduce o cerinţă nouă, aceea ca deficitul structural să nu depăşească 0,5% din PIB. Deficitul structural este componentă a deficitului bugetar, alături de deficitul ciclic sau conjunctural. Deficitul structural nu este, în principiu, influenţat de momentul de creştere sau contracţie economică. El este un indicator al de estimare a politicilor fiscale discreţionare, care pot fi expansioniste, neutre sau restrictivă. Cele neutre nu influenţează crerea agregată, pe când cele expansioniste (caracterizate de deficit bugetar) stimulează cererea agregată, iar cele restrictive (caracterizate de excedent bugetar) inhibă cererea agregată. Pe de altă parte, deficitul structural este o măsură a maturităţii politicii fiscale a statului respectiv şi, în consecinţă, a sustenabilităţii politicilor fiscale.

Alegerea unui asemenea criteriu de performanţă fiscală este destul de riscantă, întrucât cuantificarea deficitului structural este greu de făcut şi este mai uşor de mistificat decât deficitul bugetar (despre deficitul structural am scris mai pe larg aici). Derapajul de la aceşti parametri ar conduce la sancţiuni automate la adresa ţărilor care trec prin această situaţie.

Numai că adoptarea unui astfel de tratat nu este în măsură să liniştească pieţele financiare şi nici să ofere o soluţie viabilă, pe termen lung, a problemelor cu care se confruntă ţările UE. Această soluţie nu este nici măcar o uniune fiscală, în adevăratul sens al cuvântului.

Banca Centrală Europeană, condusă de noul său preşedinte, Mario Draghi, a avut o atitudine destul de rigidă, făcând apel la tratatele europene. Numai că, lucrurile înrăutăţindu-se, BCE va fi silită să emită monedă nouă, ceea ce va conduce la o destul de lungă perioadă inflaţionistă.

În concluzie, summit-ul de la Bruxelles nu face altceva decât să separe apele în UE, să centralizeze decizia şi să pregătească drumul spre emisia de monedă.

Lebădă neagră sau criză previzibilă?

Acum câteva zile, agenţia Standard and Poor's a coborât ratingul suveran al SUA de la obişnuitul AAA la următoarea treaptă, AA+. Agenţai de rating a luat hotărârea pentru a sancţiona prelungul război între democraţi şi republicani pentru ridicarea gradului de îndatorare al SUA şi pentru a-şi manifesta neîncrederea în rezultatele măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare decise cu această ocazie. Diverşi analişti şi diverse medii de informare economică şi-au făcut publică opinia conform căreia această reducere de rating nu ar fi capabilă să genereze consecinţe majore pe pieţele financiare internaţionale.

Iată, însă, că ieri şi astăzi pieţele de capital internaţionale, inclusiv Bursa de Valori Bucureşti, au trecut prin zvârcoliri majore. S-au înregistrat pierderi de sute de miliarde de euro din scăderea cotaţiei acţiunilor pe majoritatea covârşitoare a pieţelor.

Se pune întrebarea dacă este vorba de un fenomen de lebădă neagră sau este ocriză previzibilă. Aşa cum scriam anul trecut, teoria lebedei negre, Black Swan Theory, a fost folosită de Nassim Nicholas Taleb, în celebra carte omonimă lansată în 2007, încearcă să explice existenţa şi apariţia unor evenimente rare, de mare impact şi imposibil de prevăzut, care sunt dincolo de aşteptările obişnuite.

Nu cred că evenimentele economico-financiare din aceste zile erau greu de anticipat. De altfel, mai mulţi observatori avizaţi au menţionat posibilitatea unei amplificări a crizei. Acum două luni, Nouriel Roubini evoca posibilitatea declanşării unei furtuni perfecte. "Există deja indicii pentru anumite elemente de fragilitate. Toată lumea avertizează că datoriile private şi publice au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit. Dacă continuăm aşa problema s-ar putea agrava începând cu 2013", avertiza Roubini. Iată că furtuna perfectă prezisă de el a venit mult mai repede.

Dacă criza financiară izbucnită în 2007 şi manifest în 2008, a fost una declanşată de lăcomia privată, odată cu măsurile de bailout luate de guvernele occidentale criza s-a transformat în una a nesăbuinţei politicienilor care formează guvernele statelor dezvoltate. Nişte state cu datorii publice imense, deci fragile, au ajutat un sistem privat lacom, conducând la situaţia de acum.

De ce îngrijorează atât de mult situaţia Italiei?

Astăzi, monedele din ţările est-europene au înregistrat corecţii severe, cu atât mai mari cu cât ţările respective au o imagine economică mai proastă în ochii investitorilor. Spre exemplu, leul a înregistrat o depreciere de 1,34% în raport cu euro, 2,92% în raport cu dolarul american şi 1,95% în raport cu lira sterlină. Bursele occidentale au înregistrat scăderi consistente ale cotaţiilor, mai ales ale băncilor italiene. Spre exemplu, cotaţia acţiunii UniCredit a scăzut cu circa 35% în ultimele 5 şedinţe de tranzacţionare.

Evoluţiile sunt determinate de îngrijorările crescânde privind situaţia financiară a Italiei. În fond, de ce îngrijorează atât de mult situaţia Italiei? Dacă Grecia are o datorie publică de 150% din PIB, Italia o are de 120% din PIB. Numai că PIB-urile celor 2 ţări sunt sensibil diferite. Dacă în cazul Greciei PIB-ul este de circa 230 mld.€, în cazul Italiei este de circa 1.700 mld. €. Dacă Grecia are o datorie publică în jur de 330 mld. €, în cazul Italiei datoria publică este în jur de 2.000 mld. €.

În aceste condiţii, salvarea unei ţări de talia Italiei sau Spaniei este, practic, imposibilă în condiţiile actualului plan de susţinere financiară al Uniunii Europene. Îngrijorarea în rândurile liderileor UE s-a concretizat azi dimineaţă cu un telefon dat de cancelarul german, Angela Merkel, premierului italian, Silvio Berlusconi. În acelaşi timp, economistul-şef al Saxo Bank, Steen Jakobsen, a publicat articolul Apatia italiană, în care constată inerţia populaţiei italiene faţă de situaţia serioasă în care se află ţara.

Accesul Italiei la capitalul privat este din ce în ce mai greoi, în condiţiile în care randamentele cerute de investitori pentru titlurile pe 10 ani ale Italiei au crescut cu mai bine de 0,3%, peste pragul de 6%, pentru prima dată după 1997, apropiindu-se periculos de nivelul de 7% pe care majoritatea jucătorilor din piaţă îl văd nesustenabil având în vedere datoria publică a ţării.

Se încheie 2010. Un an catastrofal pentru economia românească

La începutul acestui an, scriam că "de deciziile noastre din 2010 va depinde evoluţia economiei româneşti pentru mulţi ani". Aşa a fost şi aşa este. Deciziile politice au fost cum nu se mai poate mai proaste şi denotă acţiuni pompieristice, luate sub impulsul momentului, nefiind nicicum rodul unei gândiri coerente. Consecinţele vor fi resimţite mulţi ani de acum înainte. Politicieni iresponsabili au adâncit criza economică în care a trebuit să navigăm. Costul economic va fi mare şi se va întinde pentru mai bine de o generaţie.

România a avut evoluţii care o clasează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană. România tinde să devină o problemă a Europei. Desigur, criza datoriilor suverane a afectat o parte dintre ţările PIIGS şi tinde să le efecteze şi pe celelalte, ca şi pe alte ţări ale UE. Dintre criteriile de convergenţă nominală prevăzute de tratatul de la Maastricht, România îndeplineşte doar unul, cel al datoriei publice raportate la PIB. Dar asta nu ne asigură nici respectabilitate şi nici şanse de a pătrunde în fracturata zonă euro.

Cu măsurile iresponsabile, lipsite de orice fel de viziune economică, ale vremelnicilor guvernanţi de la Bucureşti, România este condamnată să se târască pentru mulţi ani pe la coada Europei. Chiar dacă orgoliile ne fac să cerem ca toţi membrii UE să fie de acelaşi rang I, trebuie să recunoaştem că intenţia de facto a greilor Europei de a gândi o Uniune Europeană cu două viteze nu face altceva decât să confinţească o realitate în care România merită cu prisosinţă calificativul de membru de rangul II.

În ceea ce priveşte anul 2011, înclin să-i dau dreptate lui Radu Soviani, care afirmă şansele de a rămâne în recesiune sunt cam de 7 din 10. Revenirea României va fi determinată, când va fi să fie, de o evoluţie pozitivă europeană şi în niciun caz drept urmare a unor politici coerente. De altfel, într-un spirit mioritic caracteristic, vremelnicul preşedinte al acestei ţări afirma că că ei, politicienii, nu pot face nimic pentru ca România să iasă din criză. Aceşti politicieni nu pot face nimic. Şi, când spun "aceşti politicieni", nu mă refer neapărat la cei ce se află la putere, ci la întreaga clasă politică românească.

Economia românească va trece prin locuri înguste şi în 2010. Pentru populaţie, este posibil ca prima jumătate a lui 2011 să fie chiar mai grea decât vremurile traversate până acum.

Toate aceste consideraţii nu mă împiedică să urez tuturor românilor multă sănătate, ingeniozitate şi capacitatea de a îşi scoate valorile autentice în faţă. La mulţi ani!

Se aşteaptă turbulenţe pe pieţe după ce FMI şi UE au suspendat acordul de finanţare cu Ungaria

Astăzi sunt aşteptate turbulenţe pe pieţele de capital, a creditului şi valutară, după ce Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană au anunţat suspendarea acrodului de finanţare cu Ungaria, în valoare de 20 mld.€.

După cum scriam în articolul Va urma Ungaria Greciei?, Ungaria a fost condusă în ultimii ani de Partidul Socialist (Magyar Szocialista Párt, MSZP). După ultimele alegeri parlamentare, partidul de centru-dreapta FIDESZ a câştigat o majoritate de două treimi în parlament, ceea ce îi permite să amendeze orice lege, inclusiv pe cele care necesită această majoritate. Noul guvern format de Viktor Orbán a găsit o situaţie dezastruoasă a finanţelor publice ale ţării.

Astfel, guvernul Ungariei s-a aflat în situaţia de a lua măsuri ferme de reducere a cheltuielilor bugetare. Numai că setul de măsuri prezentat de guvernul Orbán nu a reuşit să-i convingă pe oficialii FMI şi UE. În consecinţă, ieri a fost anunţată suspendarea acordului cu Ungaria.

O astfel de măsură este foarte rară şi semnifică faptul că Ungaria nu va mai putea accesa fondurile aferente acordului stand-by încheiat în anul 2008, cu un an înaintea României. Această mişcare declanşează din nou neliniştea pieţelor cu privire la capcitatea statelor europene de a rezolva problemele generate de criza datoriilor suverane. Astăzi, este aşteptată o depreciere semnificativă a forintului şi, prin efectul de contagiune, şi al altor monede din Europa de Est.

Guvernul Orbán, care a preluat puterea dupa alegerile din aprilie, afirmase că doreşte o extindere a actualului acord cu instituţiile internaţionale până la sfârşitul anului 2010, urmat de un nou acord de tip precautionary pentru anii 2011 şi 2012.

Remintesc faptul că, în septembrie 2009, guvernul Gordon Bajnai, independent (care i-a succedat socialistului Ferenc Gyurcsány, plecat de la putere în urma unui imens scandal), anunţase că intenţionează să nu acceseze următoarea tranşă din acordul stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi să solicite extinderea acordului până în septembrie 2010, pentru ca viitorul guvern să îl poată accesa. Această extindere era solicitată pentru a oferi viitorului guvern o zonă de siguranţă.

Numai că guvernarea socialistă a lăsat multă minciună economică următorului guvern, care l-a determinat pe prim-ministrul Orbán să întocmească un plan dur de măsuri de austeritate, dar care, iată, nu a reuşit să-i convingă pe oficialii FMI şi UE.

Actuala situaţie economică în care se află Ungaria poate fi un exemplu dur şi pentru România. Este adevărat că datoria publică este sensibil diferită (Ungaria - 80% din PIB şi România - ceva peste 30% din PIB), dar mecanismele care au condus la situaţiile economice ale celor două ţări sunt, în mare, asemănătoare.

Actualizare: În urma şedinţei de azi de pe piaţa valutară românească, leul s-a devalorizat faţă de euro cu 0,24%, iar forintul cu 3,07% (sursa: www.financiare.ro).

BCE trebuie să aloce sume uriaşe pentru cumpărarea datoriilor ţărilor UE

Agenţia de rating Fitch a avertizat că Banca Centrală Europeană trebuie să cumpere titluri ale ţărilor aflate în dificultăţi financiare în valoare de sute de miliarde de euro pentru a preveni escaladarea crizei datoriilor suverane, care altfel ar putea scăpa de sub control.

Şeful diviziei de ratinguri suverane a agenţiei, Brian Coulton, a afirmat că germanii care activează în BCE încearcă să împiedice această acţiune a băncii în ceea ce priveşte ţările din flancul sudic al Uniunii Europene, faţă de care încrederea pieţelor este spulberată.

"Se simte o lipsă de hotărâre pentru urmarea planului de achiziţii de titluri ale acestor ţări şi pieţele vor să vadă aceşti bani de la BCE. În opinia mea, vor fi necesare sute de miliarde de euro", a spus Coulton la o conferinţă bancară globală, citat de Telegraph.co.uk.

BCE a început în aprilie 2010 să cumpere titluri ale Greciei, Portugaliei şi Irlandei pentru susţinerea acestor ţări aflate în dificultate, în cadrul planului cunoscut sub denumirea Facilitatea de Stabilitate Financiară Europeană. În cadrul acestui program, au fost făcute până acum achiziţii în valoare de 47 mld.€.

Grosul achiziţiilor a fost îndreptat către Grecia, BCE achiziţionând titluri greceşti în valoare de 25 mld.€. Această acţiune a prevenit colapsul pieţei datoriilor Greciei, cu un preţ politic pe măsură, povara căzând pe plătitorii de taxe din celelalte ţări ale UE.

Bundesbank, banca centrală germană, s-a arătat iritată de faptul că băncile franceze s-au grăbit să iasă din Grecia, pe când băncile germane au făcut o înţelegere pentru a-şi menţine expunerile pe această ţară.

Fitch a mai afirmat că băncile europene trebuie să refinanţeze circa 2.000 mld.€ din datoriile pe termen lung ale ţărilor UE până în 2012. "Există îngrozitor de multe datorii cu maturitate în 2011 şi 2012 şi acest lucru este o sursă de îngrijorare", a afirmat Bridget Gandy, expert bancar în cadrul Fitch.

David Owen de la Jefferies Fixed Income a declarat că economiile europene ar putea să înceapă o nouă contracţie în a doua jumătate a anului 2010. El spune că marea problemă a crizei datoriilor europene este că investitorii nu au încredere în strategia UE de a obliga statele să efectueze reduceri draconice de cheltuieli în mijlocul unei recesiuni.

Notă: Acest articol a apărut şi în Ziare.com.

Ratingul suveran al Spaniei retrogradat de Fitch

Ştiţi agenţia de rating Fitch? Este agenţia de rating ceva mai generoasă faţă de România. Iată că Fitch a retrogradat Spania de la AAA la AA+ în materie de rating suveran, după cum anunţă Telegraph.co.uk. Agenţia de rating a retrogradat Spania justificând că planul adiţional de austeritate de 15 mld.€ pentru anii 2010-2012, destinat reducerii deficitului bugetar de 11,2% din PIB în 2009, despre care scriam aici, va afecta capacitatea de creştere economică a ţării.

"Retrogradarea reflectă opinia Fitch conform căreia procesul de ajustare suplimentară a sectorului privat şi a îndatorării externe va reduce rata de creştere economică a Spaniei pe termen mediu", a declarat Brian Coulton, şeful diviziei de ratinguri suverane pentru regiunea EMEA.

Gradul de contagiune a crizei datoriei publice din Grecia începe să se dovedească destul de mare şi să afecteze şi Spania. Reamintesc faptul că încercarea Spaniei de a plasa o emisiune de bonduri pe pieţele internaţionale a eşuat, subiect despre care aminteam aici.

Spania a prezentat planurile de a reduce deficitul bugetar la 6% în 2011, sub atenta supraveghere a Uniunii Europene, care a impus măsuri dure de austeritate pentru ţările membre cu niveluri mari ale datoriei publice şi deficitului bugetar. La începutul acestei săptămâni, parlamentul spaniol a aprobat noul pachet de măsuri de austeritate la o diferenţă de un vot.

Luna trecută, Standard & Poor's a redus ratingul Spaniei, pe fondul preocupărilor faţă de perspectivele de creştere ale ţării. Ultima mişcare a agenţiei Fitch pune sub semnul întrebării dacă strategia UE de a obliga ţările în măsuri de austeritate are capacitatea de a crea stabilitate şi de a linişti pieţele.

Fitch a mai declarat că inflexibilitatea pieţei muncii din Spania şi eforturile de restructurare a băncilor de economii vor împiedica echilibrarea economiei ţării. Datoria publică a Spaniei ar putea atinge 78% din PIB în 2013, faţă de 40%, cât era înainte de începutul crizei economice.

Retrogradarea Spaniei poate deschide calea către retrogradarea unor economii puternice, ca cele ale SUA şi Marii Britanii, considerate multă vreme ca fiind implict la nivelul de rating AAA.

Guvernul spaniol limitează accesul la credite bancare pentru autorităţile locale

Guvernul socialist din Spania a interzis accesul autorităţilor locale la îndatorarea pe termen lung, până în 2012, astfel încât să nu submineze eforturile de reducere a deficitului bugetar, în conformitate cu un act normativ privind măsurile de austeritate, publicat astăzi.

"Autorităţile locale şi entităţile care depind de sectorul administraţiei publice nu vor putea accesa credite publice sau private pe termen lung, în nici un fel, pentru a finanţa investiţiile lor", se spune în act.

Această interdicţie este valabilă până la 31.12.2011. Acest decret-lege adoptat joi de către Consiliul de Miniştri a suplimentat lista de măsuri de austeritate pentru 2010 şi 2011, în încercarea de a accelera reducerea deficitului bugetar, care a crescut până la 11,2 % din PIB în 2009.

Guvernul a decis să ia măsuri nepopulare de austeritate în valoare de 15 mld.€ în 2010 şi 2011, pentrua reduce deficitul bugetar la aproximativ 6% din PIB în 2011.

Un plan de austeritate anterior, de 50 mld.€, a fost anunţat în ianuarie, ţinteşte reducerea deficitului bugetar la 3% în 2013.

Printre măsurile nepopulare noi sunt prevăzute reduceri ale salariilor funcţionarilor publici şi îngheţarea ajustării automate a anumitor pensii.

Datoria autorităţilor locale la sfârşitul anului 2009 s-a ridicat la 34,595 mld.€ sau 3,3% din PIB-ul spaniol, potrivit Ministerului Economiei.

Datoria publică a reprezentat aproximativ 55% din PIB în 2009 şi este de aşteptat să crească brusc la aproximativ 74% din PIB din cauza deteriorării accentuate a finanţelor publice în Spania. Totuşi, aceste cifre rămân sub cele înregistrate de mai multe ţări din zona euro.

Spania a cunoscut o deteriorare puternică a finanţelor publice, care a alarmat pieţele în ultima vreme, acestea punând la îndoială capacitatea de recuperare a ţării în contextul neîncrederii faţă de Grecia.

Sursa: Les Echos

România este departe de a îndeplini condiţiile de aderare la zona euro

Astăzi a fost dat publicităţii Raportul de convergenţă al Comisiei Europene, care analizează măsura în care 9 ţări candidate la zona euro au începlinit criteriile nominale de convergenţă. Cele 9 ţări sunt: Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România şi Suedia. Dintre aceste ţări, numai Estonia a primit recomandarea Comisiei Europene de a adera la zona euro de la 1 ianuarie 2011, celelalte opt state candidate nefiind considerate pregătite.

Desigur, criza economică a avut o influenţă importantă asupra acestei situaţii. Cu toate acestea, estonia, care, alături de celelalte ţări baltice, a travesrat ciza economică, a reuşit să se încadreze în criteriile de convergenţă nominală.

În ceea ce priveşte România (situaţia ţării noastre este prezentată începând cu pag.177 din raport), ea nu respectă criteriile legate de stabilitatea preţurilor, poziţia bugetară, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa dobânzilor pe termen lung, întâmpinând, însă, şi obstacole legislative.

Legea referitoare la Banca Naţională a României, respectiv Legea nr.312 din 2004, nu este compatibilă integral cu art.130 şi 131 din Tratatul de Functionare al Uniunii Europene şi cu statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene. Incompatibilităţile sunt legate de integrarea BNR în sistemul bancilor centrale europene la momentul adoptării euro, independenţa instituţiei, dar şi interzicerea acordării de împrumuturi instituţiilor financiare, cu excepţia "asistenţei de urgenţă".

În ceea ce priveşte respectarea de către România a criteriilor nominale de convergenţă:

1. Avansul mediu al preţurilor a fost de 5% în cele 12 luni încheiate în martie 2010, în termeni de medie mobilă, mult peste valoarea de referinţă de 1% din Uniunea Europeană. Este foarte probabil că inflaţia nu va respecta nici în următoarele luni, încadrarea în criterii.

2. România este în prezent supusă unei proceduri de deficit excesiv, din cauza depăşirii deficitului bugetar de 3% din PIB în anul 2008, având ca termen anul 2012 să aducă deficitul bugetar sub limita de 3% din PIB. Deficitul bugetar a fost de 5,4% din PIB în 2008 şi 8,3% din PIB în 2009. Potrivit prognozei din primăvară a CE, bazată pe presupunerea unei continuări a politicilor, deficitul va ajunge la 8% din PIB în 2010 şi 7,4% în 2011, în ciuda celor convenite cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană.

Singurul criteriu în care ne-am încadra în criteriile de convergenţă nominală, ar fi datoria publică, care va creşte de la 30,5% din PIB în 2010 la 35,8% în 2011, dar va rămâne inferioară limitei de 60%, impusă de UE.

3. Media dobânzilor bancare din România a depăşit valoarea de referinţă de la nivelul UE încă de la aderarea din 2007, nefiind îndeplinit criteriul referitor la convergenţa dobânzilor pe termen lung, care, în perioada martie 2009-martie 2010, a fost de 9,4%, peste nivelul de referinţă de 6% din UE.

4. În ceea ce priveşte rata cursului de schimb, leul a fluctuat în limita impusă de UE, de +/- 15%, respectiv s-a depreciat faţă de moneda unică europeană cu 12,9%.

Surse financiare citate de Hotnews.ro afirmă că România nu pare în acest moment interesată de aderarea la zona euro în 2015, aşa cum era preconizat, un orizont mai rezonabil fiind considerat anul 2018.

Cred că singura consolare a autorităţilor este că nici Suedia nu s-a încadrat :)

Criza grecească, o binefacere pentru bănci

După cum anunţă ziarul francez Le Figaro, în aceste zile, pentru refinanţarea datoriei externe, Grecia a fost nevoită să lanseze o emisiune de obligaţiuni în valoare de 5 mld.€ cu o maturitate de 7 ani şi cu un randament de 6% pe an. Dată fiind promisiunea de susţinere a Greciei din partea ţărilor din zona euro, marile bănci internaţionale au perceput această emisiune pozitiv şi au subscris 7 mld.€, ceea ce reprezintă o supra-subscriere de 40%.

Pentru această emisiune de obligaţiuni, Grecia a mandatat următoarele bănci: Société Générale Corporate & Investment Banking (Franţa), ING (Olanda), Alpha Bank şi Emporiki (Grecia) şi Bank of America - Merrill Lynch (SUA).

Băncile europene împrumută Grecia cu o dobândă de 6% pe an şi se împrumută de la Banca Centrală Europeană la o dobândă de 1% pe an, ceea ce reprezintă un diferenţial atrăgător.

Precedentele emisiuni de obligaţiuni ale Greciei, emise în 25 ianuarie şi 4 martie 2010, au fost supra-subscrise cu 400%.

Până la sfârşitul lunii mai 2010, Grecia trebuie să obţină 20 mld.€ din împrumuturi pentru plata datoriei externe.

Datoria publică a României la 30 septembrie 2009: 33,4 mld.€

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat astăzi că datoria publică totală a României a crescut la 30 septembrie 2009 cu 27,6% faţă de finalul lui 2008, la 140,09 mld.lei (33,4 mld.€) şi reprezentă 28,17% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru finalul lui 2009, de 497,3 mld.lei.

La aceeaşi dată, structura pe valute era: 55,21% în lei, 32,8% în euro, 6,65% în dolari, 1,44% în yeni japonezi, iar restul în alte valute. Structura surselor datoriei publice este: împrumuturi de stat - 37,43%, certificate de trezorerie - 18,95%, obligaţiuni de stat - 12,66%, eurobonduri - 6,92%, leasing financiar - 0,07%, alte surse - 23,96%.

Ponderea datoriei publice guvernamentale în totalul datoriei a urcat la 30 septembrie cu 1,26 puncte procentuale faţă de 31 decembrie 2008, de la 91,58% la 92,84%, iar datoria publica locala reprezenta 7,16% din datoria totală la aceeaşi dată.

În primele 3 trimestre ale anului 2009, MFP s-a împrumutat cu 92,7 mld.lei, din care 57,4 mld.lei prin emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă şi 35,3 mld.lei prin împrumuturi de stat, contractate direct în cea mai mare parte. Din totalul titlurilor emise de stat aflate în derulare la 30 septembrie 2009, în valoare de 40,66 mld.lei, 61,96% aveau scadenţa pe termen scurt - de mai puţin de un an, 34,85% erau pe termen mediu - între 1 şi 5 ani, iar 3,19% - peste 5 ani. Aceste valori nu includ eurobondurile şi certificatele de depozit adresate populaţiei, dar cuprind obligaţiunile de stat denominate în euro (în echivalent lei).

Deficit bugetar record în SUA: 1.217 mld.$ în anul fiscal 2008-2009

Autorităţile americane au anunţat un deficit bugetar record pentru anul fiscal 1 octombrie 2008 - 30 septembrie 2009, în valoare de 1.217 mld.$. Ce înseamnă această valoare: circa 10% din PIB, mai mult decît toată datoria publică pe primii 200 de ani de existenţă ai SUA, mai mult decît întreaga economie a Indiei, aproape cât economia Canadei sau 4.700 $ pentru fiecare american. Este cea mai mare proporţie din PIB după anul 1945. În exerciţiul fiscal 2008-2009, încasările au scăzut cu 16,6% faţă de exerciţiul precedent, pe când cheltuielile au crescut cu 18,2%. Încasările au fost de 2.105 mld.$, ceea ce reprezintă 14,8% din PIB, cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani. Cheltuielile de 3.522 mld.$ au atins cel mai înalt nivel din ultima jumătate de secol, respectiv 24,8% din PIB.

În cele din urmă, deficitul bugetar a fost "inferior previziunilor noastre, în parte fiindcă suntem în curs de a reuşi să remediem sistemul financiar la un cost mai redus pentru contribuabili", a declarat Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei.

La sfârşitul exerciţiului fiscal 2008-2009, datoria publică a SUA a ajuns la 11.900 mld.$. Biroul de buget al Casei Albe prevede pentru actualul exerciţiu fiscal un nou deficit bugetar record, în valoare de 1.502 mld.$.

Cum reacţionează alţii la criză: Olanda va reduce cheltuielile bugetare cu 40 mld.€

În proiectul de buget pentru anul 2010, guvernul prevede reducerea cheltuielilor bugetare cu 40 mld.€ în douăzeci de domenii publice, printre care asistenţa medicală, domeniul locuinţelor sau ajutoare sociale. Ministerele au fost însărcinate să studieze căile prin care vor putea face acesteri reduceri de chletuieli bugetare. "Alegerile dificile şi consecinţele dureroase sunt inevitabile", a declarat Wouter Bos, ministrul olandez de finanţe, citat de ziarul elveţian 24 heures.

Aceste măsuri sunt considerate esenţiale pentru limitarea efectelor actualei crize asupra datoriei publice, grevată considerabil de susţinerea de circa 50 mld.€ a sectorului financiar, care va ajunge la 381 mld.€ în 2010, ceea ce reprezintă 65,7% din PIB, faţă de 60% din PIB în 2009. Deficitul bugetar ar trebui să ajungă la 6,3% din PIB în 2010, în timp ce creşterea economică va rămâne zero.

În parlament, opoziţia a criticat reacţia lentă a guvernului, pe care îl acuză că amână decizii dificile. Principalele trei partide de opoziţie au iniţiat o moţiune de cenzură împotriva guvernului, care, însă, a fost respinsă la votul din camera inferioară a parlamentului.

La rândul lor economiştii au dezbătut intenţiile guvernului. "Deficitul provine din criză. Când criza dispare, deficitul va dispărea şi el", a afirmat Harrie Varbon, profesor de finanţe publice la Universitatea din Tilburg. "Guvernul vrea să ia o mină serioasă încercând să convingă pieţele financiare şi marele public că va fi capabil să reducă deficitul. Această reducere este nerealistă", a spus Roel Beetsma, economist la Universitatea din Amsterdam.

Iată că alţii iau foarte în serios reducerea deficitului bugetar şi problema este larg dezbătută public. Clasa noastră politică pare a fi uitat indicatorii macroeconomici extrem de îngrijorători pe care îi înregistrează România şi se pregăteşte dezinvoltă de alegeri prezidenţiale.

Emil Boc nu se lasă şi ameninţă din nou băncile cu taxa Robin Hood

Aflat în judeţul Dâmboviţa, primul ministru Emil Boc trece din nou la ameninţări la adresa băncilor: "Sperăm ca băncile să facă ce trebuie într-o perioadă de criză şi ţinând cont de condiţiile economiei româneşti. Nu avem instrument direct de a da dispoziţii băncilor, dar putem avea instrumente alternative prin care, la un moment dat, să concepem o politică fiscală prin care băncile pot suferi dacă nu sunt solidare cu efortul pe care Guvernul îl face, şi românii la fel, de a depăşi această perioadă de criză. Ştiţi la ce mă refer, celebrul Robin Hood. Dar nu vreau să mai dau detalii acum pentru că sper să nu fie cazul."

El a mai spus că, odată ce rezerva valutară a BNR a crescut în urma împrumutului de la FMI şi rezervele minime obligatorii au fost diminuate, vor fi "inevitabil" mai mulţi bani pe piaţă.

Reamintesc că Emil Boc a mai ameninţat, la 19 mai 2009, băncile comerciale cu taxa Robin Hood în cazul în care băncile mamă îşi vor repatria profiturile. De asemenea, vicepremierul Dan Nica a ameninţat şi el, la 9 iunie 2009, băncile cu acelaşi tip de taxă dacă nu vor micşora dobânzile în termen de 30 de zile.

Este de-a dreptul deprimant când oamenii politici aleşi să conducă destinele unei ţări dovedesc o crasă incultură economică şi reflexe comuniste în măsurile economice pe care le iau. După ce au fost aleşi ca urmare a promisiunilor mincinoase pe care le-au făcut în campania electorală din toamna anului 2008, total nesustenabile din punct de vedere economic, după ce şi-au încălcat respectivele promisiuni, iau măsuri economice lipsite de orice urmă de responsabilitate şi profesionalism.

În fond, aşa cum am mai scris, statul român va fi nevoit în continuare să se împrumute de la băncile comerciale, care sunt cei mai mari cumpărători de titluri de stat, din cauza deficitului bugetar care se acumulează în datoria publică. Mai mult decât atât, statul va încerca să-şi rostogolească precedentele emisiuni de titluri de stat în altele pe termen mai lung şi cu dobândă mai mică. În condiţiile date, prin vocea preşedintelui şi a primului ministru, el încearecă să preseze băncile să reducă dobânzile.

După supra-subscrierea cu 45,7% a sumei prevăzute în programul Prima casă, statul are un nou mijloc de şantaj asupra băncilor. Le poate spune: dacă aţi acceptat dobânzi atât de reduse în acest program cu garanţie de stat, de ce nu aţi da şi statului român bani cu dobândă mai mică? Este un comportament tipic pentru şmecheria politicianistă ieftină.

Cât de periculoasă este situaţia FED?

Într-un post de astăzi de pe blogul său, Cristian Orgonaş analizează posibilitatea ca FED (Federal Reserve System) să aibă probleme serioase în viitor. De altminteri, problema unui eventual faliment al FED s-a mai pus în ultima vreme. FED are în SUA o parte dintre atribuţiile unei bănci centrale, cum ar fi Banca Naţională a României, adică este o bancă a băncilor. FED împarte atribuţiile obişnuite ale unei bănci centrale cu OCC (Office of the Comptroller of the Currency), care are rol de reglementare şi supraveghere asupra tuturor băncilor comerciale care acţionează pe teritoriul SUA.

FED este o entitate legală unică, cu statut de agenţie guvernamentală şi cu participare financiară a băncilor comerciale. A fost înfiinţată 23 decembrie 1913, prin semnarea Federal Reserve Act de către preşedintele Woodrow Wilson. Responsabilităţile FED acoperă 4 mari arii:
- elaborarea şi aplicarea politicii monetare, influenţând piaţa monetară şi condiţiile de creditare, în vederea asigurării stabilităţii preţurilor;
- reglementarea şi supravegherea instituţiilor bancare pentru asigurarea siguranţei sistemului bancar şi financiar şi protejarea drepturilor consumatorilor;
- menţinerea stabilităţii sistemului financiar, prin combaterea riscurilor sistemice la care acesta este supus;
- furnizarea de servicii financiare guvernului SUA, publicului, instituţiilor financiare naţionale şi străine, precum şi în operarea sistemului naţional de plăţi.
FED are în componenţă 12 Bănci ale Rezervei Federale, care sunt filiale regionale, organizate sub formă de corporaţii. În ultimii ani, FED a returnat profitul său guvernului SUA, prin intermediul Trezoreriei, profit care a însemnat sume imense.

Unul dintre rolurile FED este emisiunea de monedă. Este adevărat că dolarii americani poartă şi semnătura secretarului Trezoreriei SUA. Desigur, se poate imagina un scenariu dezastruos în care FED să intre în faliment, dar, datorită posibilităţii sale de a emite monedă, va putea returna contravaloarea acţiunilor. În anul 2009, datoria publică a SUA va fi de 70% din PIB, iar în 2010 90% din PIB. Sunt valori mari pentru o economie industrializată, dar să nu uităm că datoria publică a Japoniei este de 170% din PIB. După prognozele actuale, economia SUA îşi va reveni în cursul anului 2010. Creşterea datoriei publice a SUA este necesară atât pentru asigurarea chletuielilor cu asigurările sociale şi medicale, dar şi pentru stimularea economiei reale pentru revenirea la creştere economică.

Din toate aceste motive, mi se pare deplasată abordarea lui Cristian Orgonaş, de a trata FED ca pe o bancă comercială oarecare.