BCE trebuie să aloce sume uriaşe pentru cumpărarea datoriilor ţărilor UE
Agenţia de rating Fitch a avertizat că Banca Centrală Europeană trebuie să cumpere titluri ale ţărilor aflate în dificultăţi financiare în valoare de sute de miliarde de euro pentru a preveni escaladarea crizei datoriilor suverane, care altfel ar putea scăpa de sub control.
Şeful diviziei de ratinguri suverane a agenţiei, Brian Coulton, a afirmat că germanii care activează în BCE încearcă să împiedice această acţiune a băncii în ceea ce priveşte ţările din flancul sudic al Uniunii Europene, faţă de care încrederea pieţelor este spulberată.
"Se simte o lipsă de hotărâre pentru urmarea planului de achiziţii de titluri ale acestor ţări şi pieţele vor să vadă aceşti bani de la BCE. În opinia mea, vor fi necesare sute de miliarde de euro", a spus Coulton la o conferinţă bancară globală, citat de Telegraph.co.uk.
BCE a început în aprilie 2010 să cumpere titluri ale Greciei, Portugaliei şi Irlandei pentru susţinerea acestor ţări aflate în dificultate, în cadrul planului cunoscut sub denumirea Facilitatea de Stabilitate Financiară Europeană. În cadrul acestui program, au fost făcute până acum achiziţii în valoare de 47 mld.€.
Grosul achiziţiilor a fost îndreptat către Grecia, BCE achiziţionând titluri greceşti în valoare de 25 mld.€. Această acţiune a prevenit colapsul pieţei datoriilor Greciei, cu un preţ politic pe măsură, povara căzând pe plătitorii de taxe din celelalte ţări ale UE.
Bundesbank, banca centrală germană, s-a arătat iritată de faptul că băncile franceze s-au grăbit să iasă din Grecia, pe când băncile germane au făcut o înţelegere pentru a-şi menţine expunerile pe această ţară.
Fitch a mai afirmat că băncile europene trebuie să refinanţeze circa 2.000 mld.€ din datoriile pe termen lung ale ţărilor UE până în 2012. "Există îngrozitor de multe datorii cu maturitate în 2011 şi 2012 şi acest lucru este o sursă de îngrijorare", a afirmat Bridget Gandy, expert bancar în cadrul Fitch.
David Owen de la Jefferies Fixed Income a declarat că economiile europene ar putea să înceapă o nouă contracţie în a doua jumătate a anului 2010. El spune că marea problemă a crizei datoriilor europene este că investitorii nu au încredere în strategia UE de a obliga statele să efectueze reduceri draconice de cheltuieli în mijlocul unei recesiuni.
Notă: Acest articol a apărut şi în Ziare.com.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu