Indicele imobiliar oficial a pornit cu stângul
Astăzi, Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii primul comunicat privind indicele preţurilor proprietăţilor rezidenţiale. Elaborarea metodologiei de calcul a început în anul 2008 în baza unei colaborări între Institutul Naţional de Statistică, Banca Naţională a României şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România. Colectarea informaţiilor de la birourile notariale a început cu luna ianuarie 2009 şi se realizează de către INS cu sprijinul camerelor teritoriale ale notarilor publici.
În esenţă, comunicatul afirmă că, în T1 2010, faţă de anul de bază 2009, s-a înregistrat o scădere a preţurilor proprietăţilor rezidenţiale cu 3,9%. Scăderea preţurilor a fost observată şi pe cele două tipuri de imobile: la apartamente preţurile au scăzut cu 3,8% în T1 2010 faţă de anul 2009, în timp ce la case scăderea a fost de 4,3%.
Încă de la început, mă surprinde faptul că se raportează preţurile din T1 2010 faţă de anul de bază 2009. Este neclar dacă raportarea se face la T4 2009, la T1 2009 sau la media întregului an 2009. Este o greşeală gravă, mai ales din partea unei instituţii oficiale a statului. Dacă nu ascunde ceva şi mai grav, respectiv o manipulare a statisticilor, astfel încât să iasă rezultatele dorite.
La apartamente, scăderea a fost de 5,7% în Bucureşti, iar în ţară de 1,6%. La case, scăderea a fost de 4,33% în mediul urban şi 4,26% în mediul rural.
Acestea sunt singurele informaţii cuantificabile din comunicat.
Desigur, asemenea cifre nu spun mare lucru. Am mai abordat subiectul în articolele În fine, vom avea un indice imobiliar şi Dialogul meu cu cititorii imopedia.ro.
Pentru a fi un instrument cu adevărat util, indicele general imobiliar trebuie să fie însoţit de indici sectoriali şi geografici, care să poată oferi actorilor de pe piaţa imobiliară informaţii credibile şi aplicate unui anumit tip de imobil, plasat într-o anumită zonă. De asemenea, trebuie folosită o metodologie transparentă pentru calcularea indicelui general şi a indicilor sectoriali şi geografici. În cadrul metodologiei, trebuie aleşi pentru chestionarul adresat cumpărătorilor paramterii indispensabili pentru o statistică coerentă şi utilă.
În ceea ce priveşte metodologia, indicele este calculat pe baza anchetei desfăşurată cu ajutorul birourilor notariale începand cu anul 2009. Obiectivul cercetării este de a măsura evoluţia trimestrială a preţurilor proprietăţilor rezidenţiale faţă de anul 2009 (anul de începere al anchetei) şi nu de a calcula preţul mediu pe metru pătrat sau o valoare medie per tranzacţie în funcţie de numărul de camere sau suprafaţa utilă.
Pentru amănunte tehnice privind metoda de calcul, consultaţi comunicatul.
În concluzie, deşi apariţia oricărui indice imobiliar este salutară, mai ales a unuia oficial, carenţele menţionate îl fac, deocamdată, puţin utilizabil.
Notă: Acest articol a fost citat de Wall-street.ro şi Imopedia.ro.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu