Legături
duminică, 29 august 2010
miercuri, 25 august 2010
Mihai Şeitan şi Al-Horezmi
Mihai Şeitan, prin mila lui Dumnezeu ministru al muncii în Guvernul Boc, a absolvit, confom CV-ului, Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Politehnicii din Bucureşti şi un curs post-universitar de cercetări operaţionale la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti.
Cu siguranţă, domnia sa trebuie să fi auzit despre Abū ʿAbdallāh Muḥammad ibn Mūsā al-Khwārizmī (în persană/arabă أبو عبد الله محمد بن موسى الخوارزمي), cunoscut mai ales sub numele de Al-Horezmi (în farsi خوارزمی), un savant, astronom/astrolog, matematician și scriitor persan. S-a născut probabil în 780 și a murit către anul 845.
Pe lângă faptul că este considerat drept părinte al algebrei, Al-Horezmi a dat şi denumirea de algoritm, derivată din numele său. Algoritmul înseamnă în matematică și informatică o metodă sau o procedură de calcul, alcătuită din pașii elementari necesari pentru rezolvarea unei probleme sau categorii de probleme, într-o anumită succesiune. De obicei, algoritmii se implementează în mod concret prin programarea adecvată a unui calculator sau a mai multora. Algoritmul este noțiunea fundamentală a informaticii. Totul este construit în jurul algoritmilor (și al structurilor de date, cum ar fi listele sau grafurile).
Cele mai importante proprietăţi ale unui algoritm sunt: corectitudinea, caracterul univoc sau deterministic, generalitatea, claritatea, verificabilitatea, optimalitatea, finitudinea, eficienţa, existenţa unor intrări (datele de prelucrat) şi existenţa unor ieşiri (rezultatele). Mai multe detalii, aici.
În dorinţa Guvernului Boc de a mări baza de impozitare pentru bugetele de asigurări sociale, de sănătate şi de şomaj, lucrurile se puteau face sub formă de algoritm. Să nu ştie informaticianul Şeitan acest lucru?
Sau presiunea politică orbeşte într-atâta încât uită tot ce ştie sau ar trebui să ştie?
Şi a ieşit un haos izvorât din urechism.
Iar Şeitan a uitat definitiv ceea ce înseamnă rigoare.
Publicat de Ion Radu Zilişteanu la 15:20 3 comentarii
Etichete: aberaţii, fiscalitate, Mihai Şeitan
Incontinenţa de minciuni şi cinism a Guvernului
De-abia revenit din vacanţă, am găsit acelaşi climat slinos, respingător, pe care îl lăsasem cu câteva săptămâni în urmă. În foame de venituri la buget, Guvernul Boc a apăsat pe pedala lărgirii bazei de impozitare pentru bugetele de asigurări sociale, de sănătate şi şomaj. În principiu, impozitarea tuturor veniturilor este normală, dar acest lucru nu se face cu măsuri pompieristice, pe picior. Ordonanţa care prevede taxarea drepturilor de autor, a PFA-urilor şi a altor categorii de venituri este neclară, situaţie amplificată de normele de aplicare, care contrazic în mai multe locuri însuşi actul normativ. Azi dimineaţă, în condiţiile în care televiziunile prezentau imagini cu cozile imense de la casele de asigurări de sănătate, casele de pensii şi ofiiciile de şomaj, ministrul muncii, Mihai Şeitan, spune că pe 24-25 ale lunii întotdeauna sunt cozi, dând vina pe români că îşi depun declaraţiile pe ultima sută de metri.
În prima imagine alăturată, avem holul Administraţiei Financiare Sector 4 Bucureşti. Pe lângă aspectul dezolant al dosarelor aruncate pe jos, observăm că nu există niciun fel de coadă. Explicaţia este simplă: cei care intră sub incidenţa noilor prevederi legale nu au obligaţia de a face nicio operaţiune la organele fiscale.
În cea de-a doua imagine, avem holul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, unde este o aglomeraţie înfiorătoare. Clădirea este mare, iar holul principal era un adevărat furnicar. Nu exista vreun funcţionar în stzare să lămurească pe cineva cum să completeze noile declaraţii.
În cea de-a treia imagine, aveam coada formată în faţa clădirii Agenţiei Municipale de Ocupare a Forţei de Muncă Bucureşti.
Imaginile au fost luate astăzi, 25 august 2010, între orele 11 şi 13.
Pe de altă parte, glumeţul prim-ministru Boc, semnalându-i-se faptul că există cozi interminabile la sus-numitele instituţii, a spus că pe masa lui de la Guvern nu a sosit o asemenea ştire şi, ca atare, realitatea respectivă nu există.
Publicat de Ion Radu Zilişteanu la 14:29 2 comentarii
Etichete: aberaţii, Emil Boc, fiscalitate, guvern, Mihai Şeitan
sâmbătă, 14 august 2010
Confuzie în Estonia în preajma adoptării euro
Publicaţia estoniană Eesti Päevaleht publică un articol în care analizează situaţia din Estonia care precede adoptarea monedei unice europene cu începere de la 1 ianuarie 2011. După cum scriam aici, dintre cele nouă ţări care aspiră la zona euro, doar Estonia a primit recomandarea Comisiei Europene de a adopta moneda unică europeană, celelalte opt ţări, printre care şi România, neîndeplinind criteriile nominale de convergenţă.
În Estonia, multe lucruri par confuze. Deşi autorităţile au luat măsuri pe scară largă pentru diseminarea informaţiilor necesare, populaţia vorbitoare de limba rusă pare a fi fost uitată. Unii evocă nepăsarea cu care presa rusofonă a tratat subiectul, dar şi incapacitatea statului de a oferi informaţii precise minorităţii vorbitoare de rusă.
Oraşul Narva din Estonia este situat foarte aproape de oraşul rusesc Ivangorod. În oraşul estonian, circulă fel de fel de zvonuri, cum ar fi faptul că subdiviziunile coroanei estoniene nu vor fi transformate în euro sau că ar fi transformate la un preţ mai mic. Totodată, se spune că, în primele zile de după 1 ianuarie 2011, nu vor exista destule lichidităţi în euro pentru a schimba actuala monedă estoniană.
Aceste zvonuri şi multe altele le-ar putea determina pe bunicile estoniene de a-şi lua nepoţii şi de a merge la singurul automat din oraş care schimbă monedele în bancnote. Nepoţii ar fi necesari pentru gratuitatea de care beneficiază copiii pentru acest serviciu bancar.
Alţi estonieni îşi schimbă deja coroanele în euro, anticipând o mărire a cursului în preajma trecerii la moneda unică europeană.
Pe de altă parte, casele de schimb din Narva, destul de numeroase şi bine informate, încearcă să profite de toate aceste zvonuri. Au apărut fel de fel de experţi care prognozează cursurile valutare reciproce între coroana estoniană, rubla rusească şi euro. Se anticipează o creştere generalizată a preţurilor, deci şi al rublei, considerată şi ea, pe bună dreptate, o marfă. Pentru mulţi locuitori din Narva, rubla rusească constituie un element foarte important în micul comerţ transfrontalier cu Rusia.
Autorităţile estoniene tind să ţină cont de toată această situaţie confuză, propunându-şi să informeze mei bine populaţie, mai ales pe cea rusofonă.
Publicat de Ion Radu Zilişteanu la 22:16 0 comentarii
Etichete: Comisia Europeană, zona euro
După cum era de aşteptat, inflaţia lunară a crescut în iulie 2010 la 2,58%
Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii comunicatul privind indicele preţurilor de consum în luna iulie 2010. Dacă inflaţia lunară în luna precedentă a fost de 0,16%, după recordul din ianuarie 2010, 1,68%, inflaţia lunară în iulie 2010 a fost 2,58%, în creştere explozivă faţă de luna anterioară. Inflaţia anuală a crescut la 7,14%, faţă de 4,38% în luna precedentă, aşa cum se poate observa din graficul de mai jos (click pentru mărire).
În a doua imagine, am reprezentat inflaţia lunară (cu verde) şi media mobilă a Indicelui Preţurilor de Consum (cu portocaliu), valoare care intră în cadrul criteriilor de convergenţă nominală pentru admiterea în zona euro. În luna iulie 2010, această medie mobilă (media inflaţiilor anuale în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni) s-a situat la 4,81%, în creştere de la 4,64%, cât s-a înregistrat în iunie 2010. Este prima oară când media mobilă creşte după decembrie 2008.
Inflaţia lunară a fost cauzată, în iulie 2010, de creşterea preţurilor mărfurilor nealimentare cu 3,08%, a tarifelor serviciilor cu 2,55% şi a preţurilor mărfurilor alimentare cu 1,92% faţă de luna precedentă.
Inflaţia anuală înregistrată, de 7,14%, a ieşit muilt din interiorul ţintei de inflaţie stabilite de BNR, de 3,5% +/- 1 punct procentual.
Evoluţia inflaţiei a fost cauzată în principal de creşterea cotei principale de TVA la 24%. Aşa cum scriam aici, creşterea teoretică a preţurilor ar fi fost de 4,2%, însă, odată cu micşorarea consumului şi tendinţa unor retaileri de a suporta o parte din creşterile de preţ, iată că inflaţia lunară a fost de doar 2,58%.
Publicat de Ion Radu Zilişteanu la 13:44 0 comentarii
Etichete: fiscalitate, inflaţie, Institutul Naţional de Statistică, TVA, zona euro
joi, 5 august 2010
Vacanţă
În zilele următoare, voi petrece circa o săptămână în Grecia, în vacanţă. Tot în Nea Vrasna, ca şi anul trecut. Desigur, nu voi posta pe blog decât ocazional sau chiar deloc. Pe perioada vacanţei, comentariile vor fi supuse moderării.
Vă doresc tuturor vacanţă plăcută!
Publicat de Ion Radu Zilişteanu la 13:02 2 comentarii
miercuri, 4 august 2010
BNR a menţinut din nou dobânda de politică monetară la 6,25%
Predicţiile analiştilor financiari s-au adeverit doar pe jumătate. Într-un sondaj publicat ieri, ei estimau că BNR va menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,25% pe an în şedinţa din 4 august 2010, dar probabil va reduce nivelul rezervelor minime obligatorii la valută cu 5 puncte procentuale, de la 25% la 20%.
În şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie al BNR de astăzi, s-a hotărât menţinerea dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 6,25% pe an şi a nivelului rezervelor minime obligatorii.
La începutul anului 2010, dobânda de politică monetară era de 8%. În şedinţa de politică monetară din 5 ianuarie 2010, dobânda cheie a fost redusă la 7,5%, în şedinţa din 3 februarie 2010 la 7%, în şedinţa din 29 martie 2010 la 6,5%, în şedinţa din 4 mai 2010 la 6,25%, iar în şedinţa din 30 iunie 2010 a fost menţinută la 6,25%.
În condiţiile instabilităţii din ultima perioadă, legată de măsurile de austeritate hotărâte de guvern, BNR şi-a luat un moment de respiro, pentru a putea analiza ce se va întâmpla în perioada imediat următoare.
Trebuie spus faptul că s-au luat simultan atât măsuri dezinflaţioniste (micşorarea salariilor bugetarilor cu 25% şi celelalte măsuri asemănătoare), dar şi inflaţioniste (mărirea cotei principale de TVA la 24%). Datele privitoare la nivelul inflaţiei în iulie 2010 nu au fost încă publicate, aşa că BNR a preferat prudenţa.
Tot astăzi, Jeffrey Franks, la sfârşitul misiunii comune FMI şi CE în România, după mai multe runde de convorbiri la sediul BNR, şi-a exprimat convingerea că banca centrală nu va mări dobânda de politică monetară, dat fiind că mărirea TVA conduce doar la un vârf de inflaţie care se va resorbi relativ uşor.
Publicat de Ion Radu Zilişteanu la 15:30 0 comentarii
Etichete: BNR, dobândă de politică monetară, inflaţie, politică monetară
luni, 2 august 2010
Banca centrală a Bulgariei a stabilit pentru august 2010 dobânda cheie la 0,17%
Balgarska Narodna Banka, banca centrală a Bulgariei, a anunţat vineri scăderea dobânzii de politică monetară pentru luna august 2010 cu 0,01 puncte procentuale, până la nivelul record de 0,17%, înregistrat şi în aprilie 2010.
La începutul anului 2009, dobânda de politică monetară era fixată la 5,17%, după ce în decembrie 2008 înregistrase nivelul de 5,77%, cel mai mare începând din 2005.
Spre comparaţie, dobânda cheie stabilită de BNR este de 6,25%.
În anul 2009, inflaţia a fost în Bulgaria de 2,8%, iar în România de 4,74%.
Publicat de Ion Radu Zilişteanu la 14:12 1 comentarii
Etichete: bancă centrală, BNR, Bulgaria, dobândă de politică monetară, inflaţie, politică monetară
duminică, 1 august 2010
Evoluţia portofoliului meu de acţiuni la BVB în iulie 2010
În ceea ce priveşte evoluţia portofoliului, în luna iulie 2010, ea a fost crescătoare, în condiţiile în care nu am făcut tranzacţii semnificative în această lună. Valoarea portofoliului în lei a crescut cu 11,28%, ceea ce în termeni anualizaţi înseamnă un randament de circa 252,03%. În euro, a rezultat creştere mai mare, din cauza întăririi monedei naţionale faţă de euro cu 2,79%: 14,45% lunar şi 405,12% anualizat.
De la începutul anului, randamentul portofoliului în lei este de 2,20%, iar anualizat 3,84%. Aceste valori nu ţin seama de impozitul pe câştigurile din piaţa de capital, majorate de la 1 iulie 2010.
Evoluţia acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti a fost influenţată în luna iulie 2010 de o calmare a pieţei după impactul iniţial al măsurilor de austeritate adoptate de guvern şi de perspectiva acordării celei de-a şasea tranşe a acordului stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional.
Notă: Conţinutul articolului nu va fi interpretat drept sfaturi de investiţie, ci are un rol exclusiv informativ.
Publicat de Ion Radu Zilişteanu la 19:28 1 comentarii
Etichete: acord stand-by, BVB, Fondul Monetar Internaţional, guvern, măsuri de austeritate, piaţă de capital
Abonaţi-vă prin email
Căutare în blog
Despre mine
- Ion Radu Zilişteanu
- Bucureşti, Romania
- Doctor în economie, profesor asociat la ASE Bucureşti
Contact
www.zilisteanu.ro
Comentarii recente
Arhivă blog
-
►
2012
(13)
- ► septembrie (1)
-
►
2011
(37)
- ► septembrie (2)
-
▼
2010
(331)
- ► septembrie (23)
-
▼
august
(9)
- Pe scurt (VI)
- Mihai Şeitan şi Al-Horezmi
- Incontinenţa de minciuni şi cinism a Guvernului
- Confuzie în Estonia în preajma adoptării euro
- După cum era de aşteptat, inflaţia lunară a crescu...
- Vacanţă
- BNR a menţinut din nou dobânda de politică monetar...
- Banca centrală a Bulgariei a stabilit pentru augus...
- Evoluţia portofoliului meu de acţiuni la BVB în iu...
-
►
2009
(406)
- ► septembrie (52)
Etichete
- aberaţii (29)
- achiziţie (1)
- acord stand-by (36)
- acordul Basel II (2)
- active bancare (2)
- Adrian Vasilescu (16)
- Adriean Videanu (3)
- afaceri (9)
- agricultură (3)
- ANAF (22)
- arierate (1)
- Artur Silvestri (1)
- Asociaţia Română a Băncilor (15)
- aur (2)
- Banca Centrală Europeană (34)
- Banca Mondială (9)
- bancă centrală (15)
- bancă comercială (29)
- bancă de investiţii (4)
- bancă islamică (1)
- Bancpost (4)
- bănci comerciale (104)
- BCR (6)
- BERD (3)
- Bernard Madoff (1)
- biserică (3)
- BNR (188)
- Brexit (4)
- buget (26)
- Bulgaria (9)
- burse (5)
- BVB (19)
- Canada (1)
- carte bancară (4)
- carte de credit (10)
- Călin Popescu Tăriceanu (3)
- cercetări de piaţă (1)
- China (11)
- Citi (1)
- CNVM (4)
- comerţ (5)
- comerţ exterior (1)
- Comisia Europeană (28)
- concurenţă (1)
- Consiliul Concurenţei (3)
- Consiliul Economic şi Social (1)
- construcţii (9)
- consum (3)
- corupţie (2)
- credit bancar (34)
- credit ipotecar (76)
- credite neperformante (8)
- creştere economică (4)
- Cristian Popa (6)
- criza gazelor (1)
- criză (48)
- criză economică (141)
- cultură (2)
- curs valutar (6)
- DAE (1)
- Daniel Dăianu (1)
- datorie externă (4)
- datorie publică (16)
- deficit al balanţei comerciale (3)
- deficit bugetar (60)
- deficit de cont curent (4)
- deficit excesiv (4)
- deflaţie (6)
- demografie (1)
- depozit bancar (8)
- Depozitarul Central (2)
- dezastre (1)
- dezinflaţie (4)
- diverse (7)
- dobândă de politică monetară (49)
- dobânzi (32)
- doctrine economice (3)
- economie (37)
- economisire (3)
- economişti (8)
- educaţie (2)
- Elveţia (7)
- Emil Boc (80)
- energie (11)
- Erste Bank (1)
- Eugen Dijmărescu (3)
- Euribor (3)
- euro (7)
- Eurostat (2)
- evaziune fiscală (13)
- exporturi (1)
- faliment (21)
- Fannie Mae (1)
- FDIC (7)
- FED (16)
- Finmedia (5)
- fiscalitate (96)
- Florin Georgescu (4)
- Fondul Monetar Internaţional (86)
- Forumul Bancar Român (2)
- Franţa (4)
- fraude (11)
- Freddie Mac (1)
- G20 (13)
- G7 (1)
- G8 (2)
- garantarea depozitelor bancare (1)
- Germania (7)
- Gheorghe Ialomiţianu (8)
- Gheorghe Pogea (27)
- Grecia (31)
- grevă (2)
- guvern (117)
- idei de afaceri (1)
- IMM (8)
- impozite (3)
- indici bursieri (1)
- industrie (3)
- inflaţie (57)
- ING Bank (10)
- insolvenţă (5)
- Institutul Bancar Român (1)
- Institutul Naţional de Statistică (26)
- instituţii financiare nebancare (3)
- Internet (17)
- investiţii (7)
- Ion Ghizdeanu (1)
- istorie monetară (1)
- Italia (1)
- împrumut (2)
- Japonia (4)
- Joaquin Almunia (1)
- jurnalism economic (6)
- justiţie (5)
- La Caixa (1)
- leasing (2)
- leu (3)
- Libor (1)
- liră sterlină (5)
- Liviu Voinea (2)
- Lucian Croitoru (10)
- managementul riscului (2)
- Marea Britanie (15)
- Mario Draghi (1)
- măsuri de austeritate (35)
- media (3)
- Mihai Şeitan (2)
- Ministerul Economiei şi Finanţelor (3)
- Ministerul Finanţelor Publice (59)
- Mugur Isărescu (54)
- multinaţionale (1)
- naţionalizare (1)
- Nicolae Cinteză (4)
- Norvegia (1)
- OCC (1)
- OECD (2)
- pamflet (6)
- Parlament (10)
- Parlamentul European (2)
- pe scurt (9)
- pensii (13)
- piaţa asigurărilor (4)
- piaţa muncii (11)
- piaţă auto (2)
- piaţă de capital (40)
- piaţă imobiliară (159)
- piaţă interbancară (10)
- piaţă monetară (8)
- piaţă valutară (16)
- PIB (50)
- pieţe de bani (1)
- politică monetară (24)
- politici de mediu (7)
- politici imobiliare (33)
- politici publice (7)
- politicieni (48)
- presă economică (6)
- previziuni (2)
- Prima casă (81)
- productivitate (1)
- producţie industrială (1)
- produse toxice (1)
- proteste sociale (7)
- Radu Graţian Gheţea (7)
- rating (9)
- recesiune (27)
- recomandări (1)
- reformă (10)
- Republica Moldova (3)
- rezervă minimă obligatorie (18)
- rezerve internaţionale (2)
- ROBID (2)
- ROBOR (5)
- România (1)
- Rusia (5)
- salarii (16)
- sănătate (11)
- Sebastian Vlădescu (23)
- SEC (7)
- secret bancar (1)
- securitate (6)
- securitizare (3)
- Serbia (1)
- Sharia (1)
- sindicate (3)
- sistem bancar (19)
- sistem financiar (11)
- sondaj de opinie (1)
- Spania (5)
- speculatori (2)
- statistici (6)
- studiu de caz (2)
- SUA (65)
- subprime (12)
- subvenţii (2)
- şomaj (11)
- tehnologii (6)
- telecomunicaţii (6)
- teste de stres (3)
- titluri de stat (11)
- Traian Băsescu (53)
- transporturi (10)
- Turcia (3)
- turism (14)
- TVA (36)
- Ungaria (6)
- Uniunea Europeană (80)
- Varujan Vosganian (3)
- Victor Ponta (6)
- zona euro (60)
Bloguri pe care le urmăresc
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Câteva puncte despre Roşia MontanăAcum 11 ani
-
Victor Ponta declanşează războiul receAcum 12 ani
-
-
-
-
-
End Of The Year MoveAcum 14 ani
Mesaje Twitter
Dacă doriţi să mă contactaţi, folosiţi formularul din pagina www.zilisteanu.ro.