Inflaţia lunară din iunie 2010 a fost de 0,16%
Astăzi, Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii comunicatul privind indicele preţurilor de consum în luna iunie 2010. Dacă inflaţia lunară în luna precedentă a fost de 0,15%, după recordul din ianuarie 2010, 1,68%, inflaţia lunară în iunie 2010 a fost 0,16%, în uşoară creştere faţă de luna anterioară. Inflaţia anuală a scăzut la 4,38%, faţă de 4,42% în luna precedentă, aşa cum se poate observa din graficul de mai jos (click pentru mărire).
În a doua imagine, am reprezentat inflaţia lunară (cu verde) şi media mobilă a Indicelui Preţurilor de Consum (cu portocaliu), valoare care intră în cadrul criteriilor de convergenţă nominală pentru admiterea în zona euro. În luna mai 2010, această medie mobilă (media inflaţiilor anuale în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni) s-a situat la 4,64%, în scădere de la 4,80%, cât s-a înregistrat în mai 2010.
Inflaţia lunară a fost cauzată, în iunie 2010, de creşterea preţurilor mărfurilor nealimentare cu 0,16% şi a tarifelor serviciilor cu 0,57% şi a scăderii preţurilor mărfurilor alimentare cu 0,06% faţă de luna precedentă.
Inflaţia anuală înregistrată, de 4,38%, se găseşte în interiorul ţintei de inflaţie stabilite de BNR, de 3,5% +/- 1 punct procentual, însă foarte aproape de limita superioară.
Având în vedere creşterea cotei principale de TVA la 24%, în luna iulie 2010, vom înregistra o creştere însemnată a inflaţiei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu