Contractele cu furnizorii de comunicaţii pot fi reziliate fără plata unor penalităţi - Reflecţii economice

miercuri, 21 iulie 2010

Contractele cu furnizorii de comunicaţii pot fi reziliate fără plata unor penalităţi

Începând de ieri, 20 iulie 2010, prin modificarea art.84 al Legii nr.296/2004, orice contract cu un furnizor de telefonie mobilă, cablu TV sau Internet poate fi reziliat dacă sunteţi nemulţumit de calitatea serviciilor, fără să mai puteţi fi obligat la plata unor cheltuieli suplimentare. Furnizorii de astfel de servicii, profitând de poziţia lor de oligopol pe piaţă, aveau pâinea şi cuţitul, cerând plata unor sume mari la rezilierea unor contracte înainte de termen.

Totuşi, dacă aţi profitat de o promoţie prin care vi s-a încredinţat un echipament la preţ subvenţionat, cum ar fi un telefon mobil, de exemplu, veţi fi nevoit să achitaţi o diferenţă dacă renunţaţi la contract, proporţională cu perioada rămasă din contract. Conform legii, dreptul consumatorului la denunţarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză, dar drepturile părţilor referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunţării unilaterale. Se aplică atât la contractele noi, cât şi la cele în derulare.

Asociaţia Operatorilor Mobili din România consideră că unul dintre efectele negative posibile şi logice ale acestei decizii ar putea fi reducerea dramatică sau chiar dispariţia de pe piaţă a ofertelor de abonamente însoţite de telefoane la preţuri reduse. Ei şi?



Sursa: Stirileprotv.ro.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus