joi, 27 ianuarie 2011

Unii scriu doar ca să scrie despre imobiliare

Astăzi, Financiarul publică un articol stufos despre piaţa închirierilor, Peste 3,1 mld. € sunt rulaţi anual pe piaţa închirierilor de locuinţe, semnat de Oleg Cojocaru. Autorul scrie demul pe teme imobiliare şi ar trebui să aibă o bună cunoaştere a pieţei. Conţinutul articolului nu dovedeşte acest lucru.

Oleg Cojocaru pleacă de la o premiză falsă şi, evident, ajunge la rezultate false. Cheia calculului greşit rezidă în informaţia "potrivit datelor ANCPI, în ultimii ani, în ţara noastră s-au încheiat în faţa notarului între 40.000 şi 60.000 de tranzacţii anual". Nicidecum. În anii de boom imobiliar, numărul actelor de vânzare-cumpărare imobiliare autentificate la notariatele publice a fost de circa 500.000 pe an, iar în anii din urmă, după izbucnirea crizei, de circa 350.000 pe an.


Autorul afirmă că, dintre cele 8,4 mil. unităţi locative existente în România, există circa 1,2-1,3 mil. locuinţe închiriabile, ceea ce ar însemna 14,3-15,5% din totalul unităţilor locative. Având în vedere faptul că numai circa jumătate dintre locuinţele nelocuite de proprietari sunt închiriabile, ar însemna că locuinţele locuite de proprietarii lor ar însemna numai 70% din totalul locuinţelor ar fi locuite de proprietarii lor, în totală contradicţie cu procentul binecunoscut de circa 90%.

În cele din urmă, Oleg Cojocaru dă speranţe deşarte statului român, care, după calculele autorului, ar putea încasa în plus anual 340 mil. € dacă i-ar determina pe toţi proprietarii care închiriază locuinţe să înregistreze contractele la autorităţile fiscale şi, în consecinţă, să plătească impozit pentru sumele încasate drept chirii.

luni, 17 ianuarie 2011

Banii băltesc pe piaţa interbancară

Astăzi, Banca Naţională a României a atras 500 mil. lei printr-o operaţiune de tip depo, la o dobândă egală cu dobânda de politică monetară, 6,25%, cu termen de o săptămână. Ceea ce este interesant este faptul că la această licitaţie au participat 28 instituţii de credit, care au fost dispuse să plaseze numai puţin de 7,78 mld. lei, ceea ce reprezintă de 15,6 ori mai mult decât suma acceptată.

O altă ştire ne anunţă faptul că, tot astăzi, Ministerul Finanţelor Publice a atras 2,54 miliarde de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont la 12 luni, pentru care plăteşte o dobânda medie anuală de 6,69%. Dobânda maximă acceptată a fost de 6,77%. Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 1 mld. lei, iar băncile au depus cereri de cumpărare de 3,89 miliarde de lei.

Dacă ne uităm pe dobânzile interbancare, observăm că Robor la o săptămână este 2,83%, iar la un an 6,54%. Evident, băncile au făcut o afacere în ambele cazuri.

Ceea ce uimeşte este cantitatea uriaşă de bani licitată. Dacă însumăm valorile, vom obţine circa 11,7 mld. lei (circa 2,75 mld.€), ceea ce denotă că banii efectiv băltesc pe piaţa interbancară.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Cum se ofileşte programul "Prima casă"

După cum scriam într-un articol la începutul anului, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Aurel Şaramet, declara: "Sperăm în continuarea programului Prima Casă şi în 2011. Plafonul neutilizat din ambele programe Prima Casă depăşeşte 300 mil. €".

Pa la sfârşitul anului trecut, autorităţile se gânseau deja la programul "Prima casă 3", dar nu ma voiau ca statul să poarte singur povara garantării, ci să o împartă cu solicitantul de credit. Adică acesta din urmă să vină cu un avans de 50%, în loc de 5%. În acest sens, secretarul de stat din MFP, Bogdan Drăgoi, declara: "Programul Prima Casă va continua, dar încă nu ştim dacă va fi un program nou, Prima Casă 3, sau doar o altă variantă la Prima Casă 2. Ministerul de Finanţe îşi doreşte o mai mare implicare din partea băncilor. Până acum am garantat noi totul. Dorim să mai împărţim din responsabilităţi".

Chiar dacă la începutul lui 2010 statul dorea să încurajeze construcţia de locuinţe noi, prin programul "Prima casă 2" nu au fost construite decât 5 locuinţe noi şi au fost acordate doar 250 de credite pentru achiziţionarea de locuinţe noi, deşi pe parcursul anului 2010 au fost garantate circa 16.000 de credite.

Dacă în primii doi ani de funcţionare Guvernul Boc a alocat garanţii de 1,7 mld. €, iată că prim-ministrul a anunţat aseară că, pentru anul 2011, respectiv programul "Prima casă 3", vor fi alocate doar 200 mil. €.

Iată cum se dovedeşte că programul "Prima casă" nu a fost altceva decât un program populist şi preelectoral (să ne amintim că a fost lansat în mai 2009). Departe de a fi impulsionat piaţa imobiliară sau piaţa construcţiilor rezidenţiale, nu a făcut altceva decât să ofere impulsuri de natură psihologică acestor pieţe.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Inflaţia anuală a crescut la 7,96% în decembrie 2010

Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii comunicatul privind indicele preţurilor de consum în luna decembrie 2010. Dacă inflaţia lunară în luna precedentă a fost de 0,52%, inflaţia lunară în decembrie 2010 a fost 0,53%, valori comparabile. Inflaţia anuală a crescut la 7,96%, faţă de 7,73% în luna precedentă, aşa cum se poate observa din graficul de mai jos (click pentru mărire).

În a doua imagine, am reprezentat inflaţia lunară (cu verde) şi media mobilă a Indicelui Preţurilor de Consum (cu portocaliu), valoare care intră în cadrul criteriilor de convergenţă nominală pentru admiterea în zona euro. În luna decembrie 2010, această medie mobilă (media inflaţiilor anuale în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni) s-a situat la 6,09%, în creştere de la 5,82% cât s-a înregistrat în noiembrie 2010. Este a şasea oară când media mobilă creşte după decembrie 2008.


Inflaţia lunară a fost cauzată, în noiembrie 2010, de creşterea preţurilor mărfurilor nealimentare cu 0,55%, a tarifelor serviciilor cu 0,04% şi a preţurilor mărfurilor alimentare cu 0,76% faţă de luna precedentă.

Inflaţia anuală înregistrată, de 7,96%, a ieşit mult din interiorul ţintei de inflaţie stabilite de BNR, de 3,5% +/- 1 punct procentual. Proiecţia de inflaţie a BNR a ajuns pentru T4 2010 la 8,2%.

joi, 6 ianuarie 2011

Vom asista la o nouă criză a dot-com-urilor?

Mi-a atras atenţia astăzi o ştire publicată de financiare.ro, Clienţii Goldman Sachs se bat pe acţiunile Facebook. Astfel, Goldman Sachs va înceta joi să mai primească ordine de cumpărare pentru acţiunile plasate de Facebook pe piaţa privată şi a anunţat unii investitori că vor primi doar o mică parte din pachetele solicitate, au declarat pentru Wall Street Journal surse apropiate situaţiei.

Cererea investitorilor pentru acţiunile companiei care deţine cea mai mare reţea de socializare online s-a ridicat la mai multe miliarde de dolari, deşi volumul oferit nu depăşeşte, potrivit surselor, 1,5 mld. $.

Fascinaţia clienţilor bogaţi ai Goldman Sachs pentru Facebook pare să depăşească problemele evidente ridicate de statutul de companie deţinută privat, care nu raportează potenţialilor acţionari sau publicului rezultate financiare şi alte aspecte ale afacerii.

De altfel, acum câteva zile, altă ştire anunţa că SEC, autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din SUA, a început o anchetă prin care îşi propune să afle dacă Facebook, companie deţinută în prezent de Mark Zuckerberg, are mai mult de 500 de acţionari. Conform legii, Facebook este obligată ca, în cazul în care numărul acţionarilor se ridică la peste 500, compania să se listeze la bursă şi să îşi facă publice rezultatele financiare.

Decizia SEC vine pe fondul temerilor privind creşterea artificială a valorii companiei ca urmare a numărului mare de tranzacţii cu acţiuni din ultima perioadă, aceasta ridicându-se în prezent la câteva zeci de miliarde de dolari, temeri confirmate de bătaia clienţilor Goldman Sachs pe acţiunile Facebook.

Aseară, au apărut, într-un document privind plasarea unor acţiuni, câteva detalii suplimentare privind performanţele Facebook. Potrivit unor surse care au avut acces la acest document, Facebook a avut un profit net de 200 de milioane de dolari în 2009, la venituri de 777 mil. $. Nicio cifră pe 2010 nu este cunoscută, dar analiştii estimează că această companie a încasat până la 2 mld. $ anul trecut, datorită veniturilor din publicitate.

Astfel de valori ar justifica ştirea că Microsoft a încercat să cumpere Facebook cu 15 mld. $, anul trecut, sau ne îndreptăm din nou către o nouă criză a dot-com-urilor, similară celei de la începutul anilor 2000?

duminică, 2 ianuarie 2011

Din "Prima casă" 1 şi 2, au mai rămas neutilizate 300 mil. €, măsură a succesului programului

"Sperăm în continuarea programului Prima Casă şi în 2011. Plafonul neutilizat din ambele programe Prima Casă depăşeşte 300 mil. €", a menţionat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), citat de financiare.ro. Această declaraţie dă măsura afirmaţiilor pompoase ale autorităţilor, în frunte cu Emil Boc, privind succesul nemărginit al acestui program.

Şaramet a mai spus că FNGCIMM a cerut Ministerului Finanţelor plata garanţiei a opt locuinţe cumpărate prin cele două programe Prima Casă, după ce cumpărătorii nu şi-au mai putut achita ratele către bancă. El consideră că numărul caselor pentru care nu s-au mai putut plăti ratele este unul mic, comparativ cu cele aproximativ 33.000 de garanţii acordate prin cele două programe, informează Money.ro.

De la începutul programului Prima Casă, la mijlocul anului 2009, şi până la 23 decembrie 2010 au fost acordate 33.160 garanţii în valoare de 1,36 mld. €. Media garanţiilor acordate se situează în jurul valorii de 41.200 euro. Din totalul garanţiilor acordate, 50,8% îl reprezintă garanţiile pentru locuinţe cu două camere, respectiv 25,41% garanţii pentru locuinţe cu trei camere.

Programul "Prima casă 2" a avut, din capul locului, intenţia de a impulsiona piaţa construcţiilor noi, dată fiind corecţia severă a cifrei de afaceri a acestei industrii. Rezultatul este că au fost achiziţionate doar 250 de imobile noi sau nefinalizate, respectiv care au avut autorizaţii de construcţie emise după data de 22 februarie 2010.

Aminteam la începutul anului trecut despre sugestiile date de reprezentanţii economiei reale privind parametrii programului "Prima casă 2", ca urmare a întâlnirii de la Ministerul Finanţelor Publice din 6 ianuarie 2010. Ca de obicei, reprezentanţii MFP nu au ţinut cont de propunerile venite din economia reală.

Comportamentul românilor pe timp de criză privind economisirea

Din datele furnizate de Banca Naţională a României privind structura în profil teritorial a creditelor şi depozitelor clienţilor nebancari neguvernamentali, se desprind concluzii interesante privind comportamentul românilor pe timp de criză privind economisirea.

Astfel, în cei doi ani de criză, economiile depuse de populaţie la bănci s-au majorat, în ciuda scăderii salariilor şi a creșterii şomajului. Sumele economisite de către persoanele fizice au crescut de la aproape 78 mld. lei, în octombrie 2008, la 101 mld. lei în octombrie 2010. Astfel, acestea au avansat cu 22 mld. lei (circa 5 mld. €).

Bancherii pun majorarea economiilor pe seama restrângerii cheltuielilor populaţiei. "E reflectarea lipsei de încredere în viitor; când nu ai încredere în viitor, strângi cureaua cât poţi şi pui deoparte bani albi pentru zile negre", explică Răzvan Munteanu, vicepreşedinte Raiffeisen Bank, pentru Capital.ro.

În ceea ce priveşte comportamentul persoanelor juridice, lucrurile stau altfel. Depozitele acstora la bănci au crescut pe timpul crizei, însă mult mai lent decât cele ale populaţiei, cu numai 6 mld. lei în perioada octombrie 2008 - octombrie 2010. Sumele economisite de persoanele juridice au ajuns, astfel, la 68 mld. lei la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. 64% din economiile persoanelor juridice erau efectuate în lei, restul aflându-se în depozite constituite în valută. Depunerile în valută au scăzut considerabil în ultimele 12 luni, cu 6,2%, ajungând la aproximativ 24 mld. lei la sfârșitul lui octombrie 2010. Scăderea acestora a fost compensată de creșterea sumelor economisite în lei, care au avansat cu 7,7%, până la aproape 44 mld. lei.

De remarcat faptul că totalul depozitelor persoanelor juridice nebancare la sfârşitul lui octombrie 2010, de 68 mld. lei, este inferior cu o treime faţă de totalul depozitelor populaţiei.

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

La mulţi ani!


Nu putem începe anul mai bine decât cu Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice din Viena, în acest an dirijată de Franz Welser-Möst.

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus