Iluzia creării de locuri de muncă prin reducerea CAS la angajator

Silit de împrejurări, Traian Băsescu a promulgat azi legea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, conştient fiind că o eventuală contestare a acesteia la Curtea Constituţională ar fi fost sortită eşecului. În consecinţă, cu începere de la 1 octombrie 2014, contribuţiiile sociale datorate de angajatori vor scade cu 5 pp. Guvernul Ponta speră că angajatorii vor folosi surplusul financiar rămas pentru crearea de noi locuri de muncă. Iluzie!

Să presupunem, pentru simplitate, că un angajator are toţi salariaţii angajaţi cu salariul mediu brut pe economie, stabilit de Legea nr. 340/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 la 2.289 lei (ceea ce înseamnă 1.620 lei, net). Conform unui portal de specialitate, cheltuiala totală a angajatorului pentru un salariat ar fi de 2.929 lei (180,8% faţă de salariul net). Reducerea cu 5 pp a CAS ar conduce la o economie de 5% x 2.289 lei = 114 lei. Pentru a putea angaja încă o persoană din economia făcută, ar trebui ca anagajatorul să aibă 2.929 / 114 = 26 salariaţi (desigur, rezultatele sunt rotunjite).

În mintea finanţiştilor lui Ponta, orice surplus financiar s-ar traduce în decizia de a angaja personal suplimentar, ceea ce este complet fals. Lucrurile sunt cu mult mai complicate decât atât. În condiţiile unui acces dificil la finanţare, a existenţei arieratelor şi pierderilor financiare din anii de criză, angajatorii nu se vor înghesui să anagajeze. Aceşti bani nu se vor duce nici măcar în consum, aşa cum visează aceiaşi finanţişti.

În ceea ce priveşte consecinţele bugetare, se apreciază că, pentru un an întreg, cum ar fi 2015, impactul negativ ar fi de circa 5 mld. lei, ceea ce s-ar adăuga deficitului bugetului de pensii, actualmente 12,5 mld. lei. Dacă este să luăm în considerare şi alte constrângeri bugetare, este clar că trebuie găsite surse de finanţare, care s-ar putea traduce prin creşteri de taxe sau îndatorare suplimentară, ceea ce va conduce la mărirea deficitului bugetar.

Este unul dintre puţinele momente când sunt de acord cu "gândirea economică" a lui Traian Băsescu, care susţine că măsura este nesustenabilă. Şi totul pentru un joc politic.

Spaţiul Privat Virtual al ANAF şi MFP, o glumă, deocamdată

Presa şi portalurile de specialitate au anunţat cu mare aplomb lansarea Spaţiului Privat Virtual în fază pilot, pentru contribuabilii persoane fizice din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Conform celor declarate într-un comunicat al MFP:

Lansarea aplicaţiei „Spaţiul privat virtual” face parte dintr-un set de măsuri promovate de către Ministerul Finanţelor Publice şi de către ANAF, în scopul îmbunătăţirii relaţiei contribuabilului cu administraţia fiscală, prin simplificarea declarării şi plăţii obligaţiilor fiscale.
În acest context, a fost promovată de MFP, OUG 40/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 iunie 2014, care stabileşte premisele comunicării în format electronic între contribuabil şi autorităţile fiscale.

Mai mult decât atât, politicienii nu au ratat momentul şi, aşa cum fac şi în cazul unor căpeţele de autostradă, s-au grăbit să facă un eveniment politic din această lansare. A participat însuşi prim-ministrul Victor Ponta.

Fără folos, însă. Aplicaţia este fără nicio utilitate, deocamdată.

Să începem cu începutul. Ministerul Fuinanţelor Publice a dat publicităţii un tutorial scris şi două video: unul privind înregistrarea utilizatorilor şi altul privind utilizarea spaţiului privat (ambele în format zip, adică nu le-a sat prin minte să le încarce pe YouTube). Toate aceste tutoriale nu sunt foarte explicite şi nu te ajută foarte mult.

După ce reuşeşti să te înregistrezi şi faci un drum şi pe la o administraţie financiară pentru validare (întrucât nu este clar explicat faptul că, la înscriere, poţi trece într-o rubrică numărul unei decizii de impunere anterioare, lucru care te-ar scuti de acest drum), aştrepţi e-mail-ul de validare şi începi să utilizezi aplicaţia.

Acum încep surprizele. Sistemul de autentificare este prin nume de utilizator şi parolă. Numai că, după ce le completezi, sistemul îţi transmite un cod prin e-mail, valabil 300 de secunde. Sistemul se foloseşte, inclusiv la aplicaţiile de Internet Banking, numai că transmiterea codului se face prin SMS şi nu prin e-mail. Dacă nu ai un furnizor de e-mail care se mişcă bine, rişti să depăşeşti cele 300 s (5 minute).

După ce, în sfârşit, ai reuşit să treci de pasul anterior, constaţi că nu poţi face mare lucru în aplicaţia respectivă. În faza actuală, poţi să-ţi modifici parola şi să constaţi ce au plătit angajatorii pentru tine (fond şomaj, CAS, CASS) cu începere din anul 2011. Nu ai acces la niciun fel de date privind deciziile de impunere, situaţia plăţilor către Bugetul de Stat şi BASFS pentru desfăşurarea unor activităţi independente sau alte informaţii referitoare la situaţia fiscală.

Conştienţi de lipsurile majore ale aplicaţiei lor, autorii avertizează:

Proiectul-pilot pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov urmează să fie extins la nivel naţional şi va fi dezvoltat, într-o etapă ulterioară, prin includerea în categoria documentelor comunicate spre şi dinspre contribuabilii persoane fizice a tuturor deciziilor de impunere, respectiv de calcul accesorii, precum şi a notificărilor, somaţiilor, titlurilor executorii şi popririlor.

În concluzie, este o aplicaţie făcută pe genunchi, cu resurse proprii ale MFP şi ANAF (ceea ce constituie motiv de laudă pentru costurile zero ale aplicaţiei), fără niciun folos practic în actuala fază.

Isărescu, prins între politicile monetare şi fiscale

Teoria este, în aparenţă, simplă: guvernul se ocupă de politicile fiscale ale statului, iar banca centrală de cele monetare. Din împletirea armonioasă a celor două categorii de politici rezultă o dezvoltare economică sustenabilă a unei ţări şi echilibrele macroeconomice absolut necesare economiei. În România, însă, în ultimii 25 de ani, comunicarea şi colaborarea dintre guvern şi banca centrală au fost defectuoase, ultima fiind obligată să încerce să repare populismele şi tembelismele economice ale guvernelor succesive ale României. Politicile monetare pot repara, într-o oarecare măsură, derapajele fiscale, financiare şi economice produse de guverne, dar nu le pot suplini.

Desigur, o astfel de colaborare presupune înţelegerea mecanismelor care sunt la îndemâna celelalte părţi. Cu alte cuvinte, guvernul ar trebui să cunoască mecanismele şi pârghiilor şi politicilor monetare, iar reprezentanţii băncii centrale ar trebui să cunoască mecanismele fiscale, financiare şi economice care sunt apanajul guvernului. Se pare, însă, că lucrurile nu stau deloc aşa. Şi nu la nivelul de profesionalism extrem, ci în chestiuni relativ simple.

Iată ce declara Mugur Isărescu, guvernatorul de peste 20 de ani al BNR, ieri, referindu-se la activitatea firmei sale, Măr SRL:

"Mi se pare că a devenit chiar mai greu în ultima perioadă să faci afaceri în România. (...) Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa! (...) Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit."

Câteva observaţii:
1. Dacă este să ne gândim la impozitul pe profit, el a fost stabilizat cu cota unică la 16% în timpul guvernului Tăriceanu, fiind, astfel, unul dintre cele mai stabile impozite din ultimii ani. De altminteri, pare să fie singurul succes al politicii fiscale dezlânate a statului român.
2. De relativa stabilitate a impozitului pe profit, a beneficiat şi banca centrală în demersul de realizare a obiectivului său fundamental, asigurarea stabilităţii preţurilor. Altele au fost elementele perturbatoare (cum ar fi evoluţia preţurilor administrate, mărirea cotei principale de TVA, introducerea supraaccizei la combustibili şi multe altele).
3. Preluând o tactică de comunicare-manipulare de la politicieni, Isărescu, principalul promotor al denominării monedei naţionale la 1 iulie 2005, vorbeşte în lei vechi. Sună mai impresionant 1 miliard de lei decât 100.000 lei, nu-i aşa? Sau personajul nostru este în campanie electorală?
4. Isărescu confirmă obiceiul de a pleca de la întâmplări personale şi a generaliza apoi într-un mod incalificabil. Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, voia să-şi cumpere un teren în zona de nord a Bucureştiului şi a rămas stupefiat de nivelul preţurilor în perioada de boom. Şi apoi a luat măsuri în acest sens în calitate de guvernator al BNR.
5. Dacă aşa s-a comportat cu contabilul său, care nu avea nicio vină, cum o face cu angajaţii băncii centrale?

În ceea ce priveşte politicile monetare ale BNR, au curs râuri de cerneală sau de biţi, aşa că nu voi mai pune şi eu paie pe foc. Cel puţin acum.

Actualizare S-a trezit şi Victor Ponta să-şi dea cu părerea despre necazurile afaceristului Isărescu:

"Domnul Isărescu spune că plăteşte taxe mai mari pentru că are profit mai mare, că nu s-a schimbat, după cum ştiţi, nici cota unică de 16 la sută, nu s-a schimbat nici o altă taxă care priveşte mediul de afaceri. Are profit mai mult, cum de altfel au toate companiile din România şi atunci, sigur, 16 la sută când e profitul mai mare acesta-i un semn bun, că merge şi afacerea domnului Isărescu şi a celorlalţi."

Nu zău?

Neimpozitarea profitului reinvestit, o soluţie viabilă fiscal?

Chinurile economice ale guvernului Ponta vor să producă în curând neimpozitarea profitului reinvestit. Este o soluţie viabilă fiscal? Desigur, am scris în nenumărate rânduri despre lipsa de filosofie fiscală a statului român, care împiedică o viziune coerentă, integratoare asupra sistemului fiscal din România. Se pare, însă, că măsurile-cârpeală ale miniştrilor de finanţe de-a lungul anilor se perpetuează şi orice măsură populistă este bună din punct de vedere electoral, chiar dacă este nejustificată economic, financiar sau fiscal.

La o simplă analiză, neimpozitarea profitului reinvestit în mijloace fixe este o aberaţie fiscală. Pe lângă faptul că profitul direcţionat spre achiziţia mijloacelor fixe nu este impozitat, cheltuielile cu amortizarea, ulterioare achiziţiei, sunt deductibile fiscal, ceea ce conduce la o scutire de impozitare a unei sume duble. Această simplă constatare arată că guvernul Ponta nu are specialiştii pe care îi clamează.

Soluţia simplă şi corectă din punct de vedere fiscal este de a neimpozita profitul reinvestit în mijloace fixe, dar a nu mai supune aceste mijloace fixe drept amortizabile. Cu alte cuvinte, mijloacele fixe achiziţionate din profitul reinvestit vor fi tratate identic cu obiectele de inventar, a căror valoare este deductibilă imediat. În caz contrar, măsura nu este viabilă fiscal.

Hazardul moral, încurajat de guvern cu girul FMI

Hazardul moral a fost unul dintre elementele decisive în declanşarea crizei economico-financiare din care încă nu am ieşit. Guvernul României a apărut în aceste zile cu o iniţiativă stranie, înjumătăţind ratele la creditele în derulare, cu anumite condiţii. Beneficiarii trebuie să aibă salariul net mei mic decât media pe economie, adică 1.610 lei (ce se întâmplă cu cei care au 1.620 lei?), să nu aibă întârzieri la plata ratelor mai mari de 90 de zile, suma la care se aplică reducerea nu poate depăşi 500 lei. Populismul acestei măsuri este evident. Este o amânare până după alegerile din anii 2013 şi 2014. După această perioadă, suportarea diferenţei de dobândă cauzate de restructurarea creditului se va face prin iluzoria acordare a unui credit fiscal, respectiv reducerea impozitelor respectivelor persoane faţă de bugetele de stat.

În primul rând, măsura este una discriminatorie, acţionând împotriva principiului neutralităţii fiscale, determinând cheltuirea unor sume de bani de către o categorie de persoane în favoarea alteia. În al doilea rând, promisa acordare a creditului fiscal este iluzorie, mulţi dintre beneficiarii acestei măsuri nefiind în situaţia de a beneficia de ea. În al treilea rând, guvernul îşi face iluzii că această măsură va determina creşterea consumului şi că va câştiga din impozit pe profit şi TVA generate de mărirea sumelor de bani din piaţă. În al patrulea rând, amână într-o perioadă viitoare nişte cheltuieli determinate de creditul fiscal. În al cincilea, dar nu în ultimul rând, această măsură va determina mărirea hazardului moral, pericol mortal pentru bănci şi finanţe, în general.

Incoerenţa fiscală a guvernului se manifestă prin lipsa de viziune sistemică asupra fiscalităţii. Măsura citată ar fi putut fi înlocuită cu reducerea principalei cote de TVA, care, pe lângă neutralitatea fiscală, ar fi condus şi la stimularea mediului de afaceri, domeniu în care niciun guvern nu a excelat din 2008 încoace.

Să fie oare de mirare faptul că Fondul Monetar Internaţional girează o astfel de măsură? Cu siguranţă, nu. În calitatea sa de creditor, FMI nu este interesat decât de stabilitatea macroeconomică, în stare să asigure rambursarea sumelor datorate de către România.

Deşi, guvernul afirmă că Banca Naţională a României a fost de acord cu această măsură, guvernatorul Mugur Isărescu şi-a exprimat deja dubii astăzi asupra subiectului. Dacă mai punem faptul că guvernul apelează la bunăvoinţa băncilor comerciale, care pot intra sau nu în această schemă, avem tabloul concret al unei măsuri luate după ureche.

ANAF şi obedienţa faţă de politicieni

Nici nu s-a schimbat bine puterea politică de la Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu face altceva decât să confirme apucături mai vechi. Zilele trecute, prim-ministrul Victor Ponta a spus într-o doară că, în fiecare an, Crăciunul cade pe 25 decembrie şi că ar fi bine ca obligaţiile faţă de bugetul de stat şi bugetele asigurărilor sociale să fie plătite până la 21 decembrie 2012.

În materie, legislaţia este foarte clară: dacă termenul de depunere a declaraţiilor şi de plată a obligaţiilor este într-o sărbătoare legală, termenul se decalează în următoarea zi lucrătoare. Aşa se întâmplă, fără probleme, de ani de zile.

Se trezeşte, însă, un politician să arunce o idee şi instituţiile statului să execute fără crâcnire. Ce a păzit ministrul de finanţe, Florin Georgescu, prim-viceguvernator autosuspendat al BNR? Nu a ştiut să-i explice şefului său pe linie de guvern despre planificarea cash-flow-rilor agenţilor economici? Că o astfel de măsură este susceptibilă să încurce planurile multora şi să determine disfuncţionalităţi majore, deşi temporare, în economie?

Mult mai îngrijorător este faptul că autorităţile fiscale reacţionează obedient la impulsul dat într-o doară de un politician, care în niciun caz nu se pricepe la probleme economice.

Fanteziile fiscale ale lui Liviu Voinea

Struţo-cămila politică USL ne delectează cu măsuri economico-financiaro-fiscale dintre cele mai vesele. În ultimele zile, presa a mediatizat în spaţii largi măsurile suplimentarea de taxare a proprietăţilor imobiliare care poartă eticheta secretarului de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Liviu Voinea.

Domnia sa face parte din categoria economiştilor stângişti, în a cărei galerie mai intră Florin Georgescu, Ilie Şerbănescu, Mircea Coşea. Ajuns într-o înaltă funcţie de execuţie. Liviu Voinea şi-a lansat fanteziile fiscale în proiecte care mai de care ridicătoare de întrebări. În ceea ce priveşte fiscalitatea proprietăţilor imobiliare, plecând de la premisa că statul român încasează doar 0,7% din PIB din această sursă, pe când media din UE se apropie de 3%, iată câteva dintre propunerile avansate de Voinea: impozitarea piscinelor (pe care le apreciază la 100.000), impozitarea suplimentară a proprietăţilor moştenite (similar cu taxarea progresivă a proprietăţilor achiziţionate suplimentar faţă de proprietatea în care locuieşti), impozitarea terenului de sub casă (până acum inclusă în impozitul asupra casei în sine).

Toate aceste măsuri reflectă foamea de bani a statului român şi introducerea taxei pe fumărit. Abordarea nu se încadrează într-o filosofie fiscală coerentă, ci doar într-un set de cârpeli. Cea mai facilă cale de a se încasa mai mulţi bani la buget ar fi reconsiderarea valorilor de impunere existente la compartimentele de taxe şi impozite ale autorităţilor locale, care sunt departe de valorile de piaţă. O astfel de măsură nu ar fi deloc contestabilă, spre deosebire de măsurile propuse de Liviu Voinea.

Nici de această dată, Ministerul Finanţelor Publice nu s-a consultat cu jucătorii din piaţa imobiliară în legătură cu noile măsuri fiscale.

În rest, Liviu Voinea este adeptul unor măsuri de tip Robin Hood, transferând stângismul său economic asupra întregii guvernări. Punerea în operă a fanteziilor sale fiscale va avea consecinţe serioase asupra pieţei imobiliare şi mediului de afaceri. Voinea nu vorbeşte nimic despre mărirea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor, despre eliminarea evaziunii fiscale şi despre altele asemenea. Sau, în viziunea sa economică stângistă, este adeptul teoriei că evaziunea fiscală, mai ales la nivelurile mici, suplineşte lipsa sau insuficienţa politicilor sociale ale guvernului?

Actualizare 19.09.2012 În ceea ce priveşte aplicarea "sistemului suedez" de recompensare a delatorilor care îşi reclamă vecinii la fisc cum că ar ascunde venituri, Fiscul suedez îl contrazice pe Voinea: recompensele date în schimbul informaţiilor sunt contraproductive.

Economistul Boc şi TVA-ul la alimente

Emil Boc a început şi el să se creadă şi el economist, ca şi modelul lui politic de la Cotroceni. Boc a declarat astăzi: "Proiectul privind reducerea TVA va veni la Camera Deputaţilor şi, din nefericire, nu are acoperire bugetară. Toţi specialiştii consultaţi au spus că nu conduce la scăderea preţurilor, aşa cum am dori în perspectivă, să scadă preţul la alimentele de bază", după o întâlnire cu deputaţii din partidul pe care îl conduce.

Dinmcolo de orice considerente economice, oricine ar putea să îl întrebe dacă nu cumva a crescut preţul la mărirea cotei principale de TVA de la 19% la 25%. Ceea ce ar vrea el să spună, dar nu poate fiindcă nu se pricepe, este că elasticitatea cererii la produsele alimentare de bază, adică cererea pentru aceste produse este cvasi-inelastică.

Pe de altă parte, opoziţia insistă pe introducerea unei cote reduse de TVA pentru alimentele de bază dintr-un impuls eminamente populist, întrucât nu-i putem suspecta pe politicienii români că ar avea o gândire economică sau că, în cele din urmă, s-ar pricepe la ceva.

În ultimii ani, măsurile de natură fiscală şi, în general, de politici publice au fost luate pe principiul cârpelilor bugetare, politicienii neputând să gândească mai departe de interesul lor politic sau personal. Finanţele publice din România sunt vraişte, subiect de corupţie şi furt.

Nu am auzit în ultimii ani vreun politician care să propună un proiect de remodelare coerentă după principii economice a sistemului finanţelor publice din România. Cum nu mai avem bani la buget sau cum nu mai au politicienii ce fura, se mai măresc niscaiva taxe şi impozite. Mai mult de atât nu merge gândirea sistemului de finanţe publice din România.

Unii scriu doar ca să scrie despre imobiliare

Astăzi, Financiarul publică un articol stufos despre piaţa închirierilor, Peste 3,1 mld. € sunt rulaţi anual pe piaţa închirierilor de locuinţe, semnat de Oleg Cojocaru. Autorul scrie demul pe teme imobiliare şi ar trebui să aibă o bună cunoaştere a pieţei. Conţinutul articolului nu dovedeşte acest lucru.

Oleg Cojocaru pleacă de la o premiză falsă şi, evident, ajunge la rezultate false. Cheia calculului greşit rezidă în informaţia "potrivit datelor ANCPI, în ultimii ani, în ţara noastră s-au încheiat în faţa notarului între 40.000 şi 60.000 de tranzacţii anual". Nicidecum. În anii de boom imobiliar, numărul actelor de vânzare-cumpărare imobiliare autentificate la notariatele publice a fost de circa 500.000 pe an, iar în anii din urmă, după izbucnirea crizei, de circa 350.000 pe an.


Autorul afirmă că, dintre cele 8,4 mil. unităţi locative existente în România, există circa 1,2-1,3 mil. locuinţe închiriabile, ceea ce ar însemna 14,3-15,5% din totalul unităţilor locative. Având în vedere faptul că numai circa jumătate dintre locuinţele nelocuite de proprietari sunt închiriabile, ar însemna că locuinţele locuite de proprietarii lor ar însemna numai 70% din totalul locuinţelor ar fi locuite de proprietarii lor, în totală contradicţie cu procentul binecunoscut de circa 90%.

În cele din urmă, Oleg Cojocaru dă speranţe deşarte statului român, care, după calculele autorului, ar putea încasa în plus anual 340 mil. € dacă i-ar determina pe toţi proprietarii care închiriază locuinţe să înregistreze contractele la autorităţile fiscale şi, în consecinţă, să plătească impozit pentru sumele încasate drept chirii.

Inflaţia anuală a ajuns la 7,73% în noiembrie 2010

Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii comunicatul privind indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2010. Dacă inflaţia lunară în luna precedentă a fost de 0,55%, inflaţia lunară în noiembrie 2010 a fost 0,52%, valori comparabile. Inflaţia anuală a crescut la 7,73%, faţă de 7,88% în luna precedentă, aşa cum se poate observa din graficul de mai jos (click pentru mărire).

În a doua imagine, am reprezentat inflaţia lunară (cu verde) şi media mobilă a Indicelui Preţurilor de Consum (cu portocaliu), valoare care intră în cadrul criteriilor de convergenţă nominală pentru admiterea în zona euro. În luna noiembrie 2010, această medie mobilă (media inflaţiilor anuale în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni) s-a situat la 5,82%, în creştere de la 5,57% cât s-a înregistrat în octombrie 2010. Este a cincea oară când media mobilă creşte după decembrie 2008.

Inflaţia lunară a fost cauzată, în noiembrie 2010, de creşterea preţurilor mărfurilor nealimentare cu 0,38%, a tarifelor serviciilor cu 0,20% şi a preţurilor mărfurilor alimentare cu 0,88% faţă de luna precedentă.

Inflaţia anuală înregistrată, de 7,73%, a ieşit mult din interiorul ţintei de inflaţie stabilite de BNR, de 3,5% +/- 1 punct procentual. Proiecţia de inflaţie a BNR a ajuns pentru T4 2010 la 8,2%.

Inflaţia anuală a crescut la 7,88% în octombrie 2010

Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii comunicatul privind indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2010. Dacă inflaţia lunară în luna precedentă a fost de 0,56%, inflaţia lunară în octombrie 2010 a fost 0,55%, valori comparabile. Inflaţia anuală a crescut la 7,88%, faţă de 7,77% în luna precedentă, aşa cum se poate observa din graficul de mai jos (click pentru mărire).

În a doua imagine, am reprezentat inflaţia lunară (cu verde) şi media mobilă a Indicelui Preţurilor de Consum (cu portocaliu), valoare care intră în cadrul criteriilor de convergenţă nominală pentru admiterea în zona euro. În luna octombrie 2010, această medie mobilă (media inflaţiilor anuale în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni) s-a situat la 5,57%, în creştere de la 5,27% cât s-a înregistrat în septembrie 2010. Este a patra oară când media mobilă creşte după decembrie 2008.

Inflaţia lunară a fost cauzată, în octombrie 2010, de creşterea preţurilor mărfurilor nealimentare cu 0,29%, a tarifelor serviciilor cu 0,67% şi a preţurilor mărfurilor alimentare cu 0,82% faţă de luna precedentă.

Inflaţia anuală înregistrată, de 7,88%, a ieşit mult din interiorul ţintei de inflaţie stabilite de BNR, de 3,5% +/- 1 punct procentual. Proiecţia de inflaţie a BNR a ajuns pentru T4 2010 la 8,2%.

Iată că, după mărirea cotei principale de TVA la 24%, mărirea de preţuri s-a resorbit foarte repede, dar mai este foarte mult de recuperat pentru încadrarea inflaţiei în limitele stabilite de criteriile de convergenţă nominală.

Efectele existenţei stimulentelor în sectorul bugetar arată cu degetul un stat hoţ şi clientelar

După cum ştiu aproape toţi românii, în ultimele zile, funcţionari ai Ministerului Finanţelor Publice au ocupat clădirea instituţiei. Motivul este unul aparent simplu: ani de zile, salariaţii MFP, dar şi ai instituţiilor care se ocupă de şomaj şi forţa de muncă, precum şi ai caselor de sănătate, au fost plătiţi după un sistem cum nu se poate mai ciudat. Şi anume: aveau salarii egale sau apropiate de salariul minim pe economie, iar restul veniturilor era din stimulente. Aceste stimulente funcţionează de ani de zile, după unii din 1996, după alţii din 2003. Ani de-a rândul, aceste stimulente nu au fost impozitate, ceea ce înseamnă şi lipsa contribuţiilor la sistemul public de pensii. Salariaţii din respectivele instituţii au acceptat tacit acest sistem călduţ. Sursa de constituire a acestor stimulente a fost extrabugetară, provenind, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe salariaţii MFP, din sume confiscate, amenzi şi alte surse, din care 15% se ducea către fondul de stimulente. Acest sistem s-a oprit.

Sistemul de distribuţie a stimulentelor arată ca un veritabil Caritas. Mai precis, se confundă criteriile de competenţă şi criteriile de performanţă, iar distribuirea sumelor de bani era la dispoziţia şefilor. Care, de multe ori, pretindeau o parte din bani pentru ei înşişi, ceea ce presa a numit paraîndărăt, cu un termen preluat de la jocul de barbut. La sfârşitul lunii iulie 2010, ministrul Sebastian Vlădescu a semnat un document care stopează plata acestor stimulente din cauza suspiciunilor de mai sus. În consecinţă, angajaţii MFP nu şi-au mai ridicat stimulentele pe lunile august şi septembrie 2010, dar le-au ridicat pe iulie, când opera deja reducerea salarială de 25%.

În perioada de boom al creditelor, 2003-2008, băncile comerciale n-au mai ţinut cont de nimic în goana lor de a acorda credite. Au luat în considerare toate aceste stimulente nesigure, cuantumul lor putând ajunge, conform prevederilor legale până la de 3 ori salariul de încadrare. Mă întreb ce a făcut Banca Naţională a României prin măsurile sale prudenţiale. Toţi aceşti beneficiari de credite au toate şansele să se transforma în rău-platnici şi să ajungă a fi executaţi silit.

Pe plan uman, poate fi de înţeles disperarea care i-a cuprins pe salariaţii MFP, însă situaţia a fost generată de o complicitate vinovată a lor cu instituţiile statului. Desigur că nu se poate trăi cu 400-500 lei pe lună şi nici vorbă de rambursarea creditelor.

Evident că tot acest sistem al stimulentelor discreţionare a fost pus la punct de politicienii care au făcut din statul român unul hoţ şi clientelar. Şi vine preşedintele Traian Băsescu şi cuvântă: "În şedinţa de Guvern când s-a hotărât comasarea sporurilor cu salariile, iar această grilă provizorie de salarizare care funcţionează pentru anul 2010 să fie unificată, ministrul de Finanţe de la acel moment i-a ascuns premierului existenţa acestui sistem." Întrebat dacă se referă la Sebastian Vlădescu, şeful statului a spus: "Nu, la unul dinaintea lui. Pogea era ministru de Finanţe când s-a făcut comasarea sporurilor." Băsescu a completat că premierul Boc a aflat de stimulentele acordate în timpul protestelor, în timp ce el ştia de două luni. "Am aflat acum două luni şi i-am spus ministrului de finanţe să nu mai facă plăţi nediscriminatorii în aşa-zisul sistem de stimulente şi să introducă criteriu de performanţă. N-a făcut-o."

Război verbal în partidul de guvernământ (încă) pe tema cotei unice

Aflată la seminarul "Tax & Law - efecte şi consecinţe ale noilor modificări fiscale", Andreea Paul Vass, consilier pe probleme economice al prim-ministrului Emil Boc, a declarat, citată de Mediafax:

"Există o puternică presiune din partea PD-L pentru diminuarea cotei unice. Presiunile se analizează şi, în măsura în care reuşim să compensăm pierderea estimată de 7-9 miliarde lei anual, prin diminuarea cotei unice la 10-12%, putem discuta despre acest lucru. Atât timp cât nu compensăm veniturile, este doar o presiune politică."

Reacţiile nu au întârziat să apară. Astfel, Mircea Toader, liderul grupului deputaţilor PDL, a spus:

"Nu există niciun fel de presiune din partea PD-L. Consilierul premierului Andreea Paul Vass nu cred că ştie ea ce este în partid. Nu ştiu ca ea să aibă treabă cu partidul. Nu am auzit de presiuni. Se fac tot felul de socoteli, de calcule. Deoacamdată cota rămâne 16%."

La rândul său, Sulfina Barbu, deputat PD-L, a declarat pentru Mediafax:

"Ar trebui să facă nominalizare, cine face presiuni şi ce rol are dumneaei în treaba asta. În primul rând, PD-L este partidul care a promovat cota unică şi nu îmi amintesc să fi fost acolo doamna Vass şi nu cred că are dumneaei niciun rol în luarea unei decizii. (...) PD-L înseamnă premierul Emil Boc, înseamnă ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu şi mai mulţi oameni care sunt în funcţii de decizie. (...) PD-L, după ce va analiza toate variantele, va ieşi cu o decizie. Nu văd cine face presiuni la adresa doamnei Vass şi în calitate vorbeşte dumneaei, asta nu înţeleg."

Competenţele economice ale Andreei Paul Vass le cunosc, nu şi pe ale lui Mircea Toader (un pedelist cu ciocul mare de pe la Galaţi, fost ofiţer maritim, invitat de serviciu pe la televiziuni) şi ale Sulfinei Barbu (inginer geofizician).

În schimb, Andreea Paul Vass are un doctorat în economie, Analiza practicilor anticoncurenţiale şi derogatorii în contextul economiei globale, are un blog cu teme preponderent economice şi este lector universitar la ASE Bucureşti.

Dar nu-i vom convinge pe politicieni prea curând să-i lase pe economişti să vorbească pe teme economice.

Băncile fug din Ungaria. Vor fugi şi din România?

Suprataxarea băncilor în vremuri de criză a iscat discuţii aprinse la nivel mondial. Nu s-a ajuns la nicio concluzie certă. Uniunea Europeană intenţionează o taxare a transferurilor bancare cu o cotă procentuală extrem de redusă. În ţările în care guvernul a ajutat sistemul bancar, o suprataxare a băncilor ar putea avea o oarecare justificare. În ţările care nu au fost silite să furnizeze astfel de ajutoare, chestiunea este discutabilă.

După cum anunţă Portofolio.hu, trei mari bănci cu capital străin iau în considerare retragerea din Ungaria din cauza impozitului suplimentar instituit de guvern sistemului bancar, considerat exagerat de instituţiile de credit, potrivit publicaţiei Nepszava.

"Trei bănci iau în calcul retragerea din Ungaria. Nu este vorba de bănci mici. Valoarea activelor lor nu este cu mult mai mică decât cea a activelor OTP", menţionează publicaţia citată, fără a nominaliza sursele.

Băncile în cauză apreciază că impozitul suplimentar introdus de guvern la începutul lunii iulie este exagerat, în condiţiile în care ele înregistrează performanţe financiare foarte slabe. Publicaţia notează că 12 bănci din Ungaria nu au profituri suficient de mari pentru plata impozitului.

Printre băncile occidentale care operează în Ungaria se numără Erste, Intesa Sanpaolo (prin CIB Bank), Raiffeisen, UniCredit şi KBC (prin K&H Bank).

Andreas Treichl, şeful Erste Bank, cea mai mare bancă din Austria şi una dintre cele mai mari bănci din Europa de est, a declarat într-un interviu acordat Financial Times şi publicat luni că sunt "supăraţi în legătură cu taxarea excesivă a băncilor", adăugând că este "un pas inutil".

Băncile care operează în România sunt ameninţate cu taxa Robin Hood, văzută ca o taxă de solidaritate. Mai multe detalii, în articolul Ilie Şerbănescu propune stângist suprataxarea băncilor.

Reamintesc că băncile din România sunt angrenate în conflicte deschise cu beneficiarii de credite, ca urmare a apariţiei celebrei Ordonanţe nr.50 din 2010. O suprataxare ar fi, probabil, prea mult.

Inflaţia anuală a crescut la 7,77% în septembrie 2010

Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii comunicatul privind indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2010. Dacă inflaţia lunară în luna precedentă a fost de 0,23%, inflaţia lunară în septembrie 2010 a fost 0,56%, mai mult decât dublă faţă de luna precedentă. Inflaţia anuală a crescut la 7,77%, faţă de 7,58% în luna precedentă, aşa cum se poate observa din graficul de mai jos (click pentru mărire).

În a doua imagine, am reprezentat inflaţia lunară (cu verde) şi media mobilă a Indicelui Preţurilor de Consum (cu portocaliu), valoare care intră în cadrul criteriilor de convergenţă nominală pentru admiterea în zona euro. În luna septembrie 2010, această medie mobilă (media inflaţiilor anuale în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni) s-a situat la 5,27%, în creştere de la 5,03% cât s-a înregistrat în august 2010. Este a treia oară când media mobilă creşte după decembrie 2008.

Inflaţia lunară a fost cauzată, în septembrie 2010, de creşterea preţurilor mărfurilor nealimentare cu 0,34%, a tarifelor serviciilor cu 0,62% şi a preţurilor mărfurilor alimentare cu 0,82% faţă de luna precedentă.

Inflaţia anuală înregistrată, de 7,77%, a ieşit mult din interiorul ţintei de inflaţie stabilite de BNR, de 3,5% +/- 1 punct procentual. Proiecţia de inflaţie a BNR a ajuns pentru T4 2010 la 7,8%.

Iată că, după mărirea cotei principale de TVA la 24%, mărirea de preţuri s-a resorbit foarte repede, dar mai este foarte mult de recuperat pentru încadrarea inflaţiei în limitele stabilite de criteriile de convergenţă nominală.

Domnu' Boc, am început să strâng bonuri fiscale. Dv. şi Ialomiţianu ce faceţi?

Deci, cum ziceam, domnu' Boc, fiind eu sensibil la promisiunea dv. că îi veţi recompensa pe cei care colecţionează bonuri fiscale, ca măsură de combatere a evaziunii,  de astăzi m-am apucat să le strâng. De la orice cumpăr. Adică de la covrigi, la bere, pantofi, tricouri, gumă de mestecat, benzină, brânză şi orice altceva. Este adevărat că unii comercianţi se uită la mine ca la maşini străine, când le cer bonul, în plus şi ştampilat. Pe casele de marcat ale unora s-au strâns păianjeni.

Însă, din, păcate, nu mi-aţi spus, domnu' Boc, cum să le păstrez. M-am gândit să le lipesc, în ordine cronologică, pe coli A4, însă, iarăşi din păcate, unele bonuri au ştampila pe spate şi nu puteam s-o lipesc. Încă n-au ieşit normele de aplicare, ca să ştiu dacă acceptaţi şi cu ştampila pe faţă, pe spate sau fără ştampilă. După aia, m-am gândit să le perforez şi să le îndosariez, dar dacă nu mi le mai acceptaţi găurite? Pe urmă m-am gândit să le plastifiez, cum făcea germanul ăla cu trupurile omeneşti, dar m-am gândit că este o metodă semi-distructivă. Dacă veţi vrea să le scoateţi din plastic să le studiaţi mai bine, nu se strică şi rămân fără bunătate de bănişori? Până la urmă, m-am hotărât să le bag în pungi, pe zile.

În ceea ce priveşte legea, nu vă grăbiţi cu ea, cum v-aţi grăbit cu aia în care aţi renunţat la impozitul minim, pe care aţi dat-o alaltăieri şi a intrat în vigoare astăzi. Eu am încredere în cuvântul dv., cum au miloane de români. Puteţi să nici nu daţi legea, o să vin eu la Palatul Victoria să-mi daţi banii pe bonurile mele, că aşa aţi zis, că de la 1 octombrie putem strânge bonuri fiscale.

În ceea ce-l priveşte pe colaboratorul  dv., Ialomiţianu  (vorba unui amic: "credeam că-i ceva prelat, în genul Snagoveanul, Tomitanul"), nu- l mai întreb nimic, fiindcă aşa a zis la televizor, că nu ştie.

Soluţia pentru criza din România: impozitarea nunţilor, botezurilor şi banchetelor

Deputatul PDL de Timiş, Gheorghe Ciobanu, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că a propus preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, impozitarea nunţilor, botezurilor şi a banchetelor, afirmând că evaziunea fiscală în acest domeniu este "fantastică".

"Ministrul de Finanţe are un target de o lună să lucreze împreună cu specialiştii din minister, cu propunerile noastre, la introducerea unui impozit forfetar, în special pe zonele de evaziune fiscală. În acest sens, eu am avut discuţii cu preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, spunându-i şi sugerându-i, în ceea ce înseamnă spectrul lărgirii bazei de impozitare, pe principiul să iei puţin, dar de la toţi care au venituri şi să nu iei mult de la puţini, în acest context al lărgirii bazei de impozitare, şi impozitarea evenimentelor, că ţin de nunţi, de botezuri, de banchete", a spus Ciobanu, citat de Mediafax.

"Sunt multe firme care lucrează în acest domeniu, sunt multe evenimente, nu am habar cât înseamnă la nivelul judeţului Timiş sau la nivel naţional cuantificarea şi impozitarea acestor activităţi, a acestor venituri la cei care le creează. Am înţeles că se lucrează la o metodă de control indirect în aşa fel încât să descurajăm nefiscalizarea acestor evenimente şi cred că se va reuşi acest lucru şi va însemna foarte mulţi bani la bugetul de stat", a afirmat în continuare Gheorghe Ciobanu.

Este incredibil câte aberaţii poate naşte necunoşterea. Nimeni din coaliţia care sprijină Guvernul Boc nu a vorbit despre o politică fiscală coerentă, care să plece de la o anumită filosofie de concepere a sistemului fiscal. Efectul este amendarea Codului Fiscal de nu mai puţin de 55 de ori din 2003, când a fost adoptat. În materie de fiscalitate, se practică pompierismul.

Spre exemplu, prim-ministrul Emil Boc a anunţat ieri că, cu începere de la 1 octombrie 2010, se renunţă la impozitul minim, toate firmele urmând să se supună impozitării obişnuite pe profit. Este inadmisibil să anunţi modificări fiscale cu doar două zile înainte de aplicare. Desigur, nu este pentru prima oară. Despre modificarea Codului Fiscal cu minimum şase luni înainte de aplicarea respectivelor modificări nu mai vorbeşte nimeni. România nu mai este demult o ţară predictibilă.

Sebastian Vlădescu şi învăţăturile lui către români

Fostul ministru de finanţe, Sebastian Vlădescu, a fost invitatul emisiunii După 20 de ani, difuzată de ProTV astăzi. Iată mai jos câteva dintre afirmaţiile sale, împreună cu câteva comentarii.

Din câte ştiu eu, preşedintele Traian Băsescu m-a susţinut pentru a rămâne în Guvern. Ceea ce nu a funcţionat a fost relaţia mea cu primul ministru. În condiţiile în care decizia politică a fost ca acest guvern să nu îşi depună mandatul, a fost luată decizia ca primul ministru să lucreze cu un ministru de finanţe cu care să aibă relaţii mai bune.

Dincolo de conflictul iscat între preşedintele Băsescu şi prim-ministrul Boc, Vlădescu explică de ce a fost luată decizia numirii lui Gheorghe Ialomiţianu, un personaj şters şi supus, în locul său. Decizie dezastruoasă, aşa cum, din păcate, ne vom convinge în perioada imediat următoare.

În mod evident, între opiniile mele şi cele ale primului ministru, începând cu necesitatea ajustării cheltuielilor, sfârşind cu lărgirea bazei de impozitare, au fost unele divergenţe. Va dau un exemplu, majorarea TVA.

În ceea ce priveşte capacitatea lui Emil Boc de a înţelege complexitatea economiei româneşti, dificultăţile ei, într-un an de criză, cred că există o limită care e generată de pregătirea domniei sale, de faptul că a fost nevoit să preia economia romanească într-un moment de criză. Vorbesc despre o înţelegere limitată într-o perioadă de criză.

Aici, Sebastian Vlădescu vorbeşte în eufemisme. Capacitatea lui Emil Boc de a înţelege fenomenele economice nu este limitată doar în condiţii de criză, ci în orice condiţii. Atâta vreme cât Boc, a cărui meserie este de constituţionalist, a avut mai multe acte declarate drept neconstituţionale de către Curtea Constituţională, înseamnă că nu îşi înţelege nici domeniul în care s-ar presupune că ar fi competent, cum să îi ceri să se priceapă într-un alt domeniu?

Încă din ianuarie, am avut discuţii despre necesitatea reducerii bugetului. E o decizie extrem de greu de asumat politic. S-a sperat că exista o altă soluţie.

Sigur că Boc nu putea alimenta nemulţumirile clientelei politice. Cu preţul sacrificării economiei româneşti.

Părerea mea e că nu (reducere cotei principale de TVA de la 24% la 19% - n.m.). Cel puţin la un nivel de aşteptare rezonabilă, de ordinul anilor, nu. Nu ştiu să fac prognoze peste cinci ani sau 10 ani. Eu nu cred că, indiferent cine va guverna România în următorii trei ani, va putea să reducă TVA.

Potrivit lui Sebastian Vlădescu, calculele arată că un sistem cu cote progresive ar putea să compenseze o parte din majorarea TVA. "În acest moment, discuţia despre cotele progresive este exclusă politic", a mai declarat Vlădescu.

Inflaţia anuală a crescut la 7,58% în august 2010

Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii comunicatul privind indicele preţurilor de consum în luna august 2010. Dacă inflaţia lunară în luna precedentă a fost de 2,58%, în creştere explozivă faţă de luna anterioară, după recordul din ianuarie 2010, 1,68%, inflaţia lunară în august 2010 a fost 0,23%. Inflaţia anuală a crescut la 7,58%, faţă de 7,14% în luna precedentă, aşa cum se poate observa din graficul de mai jos (click pentru mărire). Acest nivel al inflaţiei anuale a mai fost înregistrat în septembrie 2006 şi martie 2009.

În a doua imagine, am reprezentat inflaţia lunară (cu verde) şi media mobilă a Indicelui Preţurilor de Consum (cu portocaliu), valoare care intră în cadrul criteriilor de convergenţă nominală pentru admiterea în zona euro. În luna august 2010, această medie mobilă (media inflaţiilor anuale în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni) s-a situat la 5,03%, în creştere de la 4,81%, cât s-a înregistrat în iulie 2010. Este a doua oară când media mobilă creşte după decembrie 2008.

Inflaţia lunară a fost cauzată, în august 2010, de creşterea preţurilor mărfurilor nealimentare cu 0,04%, a tarifelor serviciilor cu 0,41% şi a preţurilor mărfurilor alimentare cu 0,38% faţă de luna precedentă.

Inflaţia anuală înregistrată, de 7,58%, a ieşit muilt din interiorul ţintei de inflaţie stabilite de BNR, de 3,5% +/- 1 punct procentual. Proiecţia de inflaţie a BNR a ajuns pentru T4 2010 la 7,8%.

Iată că, după mărirea cotei principale de TVA la 24%, mărirea de preţuri s-a resorbit foarte repede, dar mai este foarte mult de recuperat pentru încadrarea inflaţiei în limitele stabilite de criteriile de convergenţă nominală.

Mihai Şeitan şi Al-Horezmi

Mihai Şeitan, prin mila lui Dumnezeu ministru al muncii în Guvernul Boc, a absolvit, confom CV-ului, Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Politehnicii din Bucureşti şi un curs post-universitar de cercetări operaţionale la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti.

Cu siguranţă, domnia sa trebuie să fi auzit despre Abū ʿAbdallāh Muḥammad ibn Mūsā al-Khwārizmī (în persană/arabă أبو عبد الله محمد بن موسى الخوارزمي), cunoscut mai ales sub numele de Al-Horezmi (în farsi خوارزمی), un savant, astronom/astrolog, matematician și scriitor persan. S-a născut probabil în 780 și a murit către anul 845.

Pe lângă faptul că este considerat drept părinte al algebrei, Al-Horezmi a dat şi denumirea de algoritm, derivată din numele său. Algoritmul înseamnă în matematică și informatică o metodă sau o procedură de calcul, alcătuită din pașii elementari necesari pentru rezolvarea unei probleme sau categorii de probleme, într-o anumită succesiune. De obicei, algoritmii se implementează în mod concret prin programarea adecvată a unui calculator sau a mai multora. Algoritmul este noțiunea fundamentală a informaticii. Totul este construit în jurul algoritmilor (și al structurilor de date, cum ar fi listele sau grafurile).

Cele mai importante proprietăţi ale unui algoritm sunt: corectitudinea, caracterul univoc sau deterministic, generalitatea, claritatea, verificabilitatea, optimalitatea, finitudinea, eficienţa, existenţa unor intrări (datele de prelucrat) şi existenţa unor ieşiri (rezultatele). Mai multe detalii, aici.

În dorinţa Guvernului Boc de a mări baza de impozitare pentru bugetele de asigurări sociale, de sănătate şi de şomaj, lucrurile se puteau face sub formă de algoritm. Să nu ştie informaticianul Şeitan acest lucru?

Sau presiunea politică orbeşte într-atâta încât uită tot ce ştie sau ar trebui să ştie?

Şi a ieşit un haos izvorât din urechism.

Iar Şeitan a uitat definitiv ceea ce înseamnă rigoare.