Efectele existenţei stimulentelor în sectorul bugetar arată cu degetul un stat hoţ şi clientelar
După cum ştiu aproape toţi românii, în ultimele zile, funcţionari ai Ministerului Finanţelor Publice au ocupat clădirea instituţiei. Motivul este unul aparent simplu: ani de zile, salariaţii MFP, dar şi ai instituţiilor care se ocupă de şomaj şi forţa de muncă, precum şi ai caselor de sănătate, au fost plătiţi după un sistem cum nu se poate mai ciudat. Şi anume: aveau salarii egale sau apropiate de salariul minim pe economie, iar restul veniturilor era din stimulente. Aceste stimulente funcţionează de ani de zile, după unii din 1996, după alţii din 2003. Ani de-a rândul, aceste stimulente nu au fost impozitate, ceea ce înseamnă şi lipsa contribuţiilor la sistemul public de pensii. Salariaţii din respectivele instituţii au acceptat tacit acest sistem călduţ. Sursa de constituire a acestor stimulente a fost extrabugetară, provenind, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe salariaţii MFP, din sume confiscate, amenzi şi alte surse, din care 15% se ducea către fondul de stimulente. Acest sistem s-a oprit.
Sistemul de distribuţie a stimulentelor arată ca un veritabil Caritas. Mai precis, se confundă criteriile de competenţă şi criteriile de performanţă, iar distribuirea sumelor de bani era la dispoziţia şefilor. Care, de multe ori, pretindeau o parte din bani pentru ei înşişi, ceea ce presa a numit paraîndărăt, cu un termen preluat de la jocul de barbut. La sfârşitul lunii iulie 2010, ministrul Sebastian Vlădescu a semnat un document care stopează plata acestor stimulente din cauza suspiciunilor de mai sus. În consecinţă, angajaţii MFP nu şi-au mai ridicat stimulentele pe lunile august şi septembrie 2010, dar le-au ridicat pe iulie, când opera deja reducerea salarială de 25%.
În perioada de boom al creditelor, 2003-2008, băncile comerciale n-au mai ţinut cont de nimic în goana lor de a acorda credite. Au luat în considerare toate aceste stimulente nesigure, cuantumul lor putând ajunge, conform prevederilor legale până la de 3 ori salariul de încadrare. Mă întreb ce a făcut Banca Naţională a României prin măsurile sale prudenţiale. Toţi aceşti beneficiari de credite au toate şansele să se transforma în rău-platnici şi să ajungă a fi executaţi silit.
Pe plan uman, poate fi de înţeles disperarea care i-a cuprins pe salariaţii MFP, însă situaţia a fost generată de o complicitate vinovată a lor cu instituţiile statului. Desigur că nu se poate trăi cu 400-500 lei pe lună şi nici vorbă de rambursarea creditelor.
Evident că tot acest sistem al stimulentelor discreţionare a fost pus la punct de politicienii care au făcut din statul român unul hoţ şi clientelar. Şi vine preşedintele Traian Băsescu şi cuvântă: "În şedinţa de Guvern când s-a hotărât comasarea sporurilor cu salariile, iar această grilă provizorie de salarizare care funcţionează pentru anul 2010 să fie unificată, ministrul de Finanţe de la acel moment i-a ascuns premierului existenţa acestui sistem." Întrebat dacă se referă la Sebastian Vlădescu, şeful statului a spus: "Nu, la unul dinaintea lui. Pogea era ministru de Finanţe când s-a făcut comasarea sporurilor." Băsescu a completat că premierul Boc a aflat de stimulentele acordate în timpul protestelor, în timp ce el ştia de două luni. "Am aflat acum două luni şi i-am spus ministrului de finanţe să nu mai facă plăţi nediscriminatorii în aşa-zisul sistem de stimulente şi să introducă criteriu de performanţă. N-a făcut-o."
2 comentarii:
Sistemul este vechi; intre '95-'96 s-a oprit dar pe urma a continuat. Nu a fost acceptare tacita ci vointa politica. Codul de procedura fiscala a fost votat in Parlament!
Cota a fost extinsa de la 3% la 15% de leberali, daca asta va spune ceva...
Dependenta a devenit si mai mare:executi sau ramai in salariul de incadrare minim pe economie.
Sa nu va inchipuiti ca in finante au mai ramas profesionisti. Profesionistii au plecat pentru ca nu au mai tolerat aceasta forma de slugarnicie si "prostitutie" intelectuala.
cred ca politicienii sunt acum cu spatele la zid.fie aplica oug50 in favoarea clientilor cu rate scazute ori crapa bancile sub povara executarilor silite. intretinerile vor fi si ele mari. pur si simplu nu mai sunt bani.bancile vor sa-i ia pe toti.alimentele vor sa ne ia toti banii.deja e o cursa cine scumpeste mai repede si mai mult ca sa supravietuiasca
Trimiteți un comentariu