Iluzia creării de locuri de muncă prin reducerea CAS la angajator

Silit de împrejurări, Traian Băsescu a promulgat azi legea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, conştient fiind că o eventuală contestare a acesteia la Curtea Constituţională ar fi fost sortită eşecului. În consecinţă, cu începere de la 1 octombrie 2014, contribuţiiile sociale datorate de angajatori vor scade cu 5 pp. Guvernul Ponta speră că angajatorii vor folosi surplusul financiar rămas pentru crearea de noi locuri de muncă. Iluzie!

Să presupunem, pentru simplitate, că un angajator are toţi salariaţii angajaţi cu salariul mediu brut pe economie, stabilit de Legea nr. 340/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 la 2.289 lei (ceea ce înseamnă 1.620 lei, net). Conform unui portal de specialitate, cheltuiala totală a angajatorului pentru un salariat ar fi de 2.929 lei (180,8% faţă de salariul net). Reducerea cu 5 pp a CAS ar conduce la o economie de 5% x 2.289 lei = 114 lei. Pentru a putea angaja încă o persoană din economia făcută, ar trebui ca anagajatorul să aibă 2.929 / 114 = 26 salariaţi (desigur, rezultatele sunt rotunjite).

În mintea finanţiştilor lui Ponta, orice surplus financiar s-ar traduce în decizia de a angaja personal suplimentar, ceea ce este complet fals. Lucrurile sunt cu mult mai complicate decât atât. În condiţiile unui acces dificil la finanţare, a existenţei arieratelor şi pierderilor financiare din anii de criză, angajatorii nu se vor înghesui să anagajeze. Aceşti bani nu se vor duce nici măcar în consum, aşa cum visează aceiaşi finanţişti.

În ceea ce priveşte consecinţele bugetare, se apreciază că, pentru un an întreg, cum ar fi 2015, impactul negativ ar fi de circa 5 mld. lei, ceea ce s-ar adăuga deficitului bugetului de pensii, actualmente 12,5 mld. lei. Dacă este să luăm în considerare şi alte constrângeri bugetare, este clar că trebuie găsite surse de finanţare, care s-ar putea traduce prin creşteri de taxe sau îndatorare suplimentară, ceea ce va conduce la mărirea deficitului bugetar.

Este unul dintre puţinele momente când sunt de acord cu "gândirea economică" a lui Traian Băsescu, care susţine că măsura este nesustenabilă. Şi totul pentru un joc politic.

Spaţiul Privat Virtual al ANAF şi MFP, o glumă, deocamdată

Presa şi portalurile de specialitate au anunţat cu mare aplomb lansarea Spaţiului Privat Virtual în fază pilot, pentru contribuabilii persoane fizice din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Conform celor declarate într-un comunicat al MFP:

Lansarea aplicaţiei „Spaţiul privat virtual” face parte dintr-un set de măsuri promovate de către Ministerul Finanţelor Publice şi de către ANAF, în scopul îmbunătăţirii relaţiei contribuabilului cu administraţia fiscală, prin simplificarea declarării şi plăţii obligaţiilor fiscale.
În acest context, a fost promovată de MFP, OUG 40/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 iunie 2014, care stabileşte premisele comunicării în format electronic între contribuabil şi autorităţile fiscale.

Mai mult decât atât, politicienii nu au ratat momentul şi, aşa cum fac şi în cazul unor căpeţele de autostradă, s-au grăbit să facă un eveniment politic din această lansare. A participat însuşi prim-ministrul Victor Ponta.

Fără folos, însă. Aplicaţia este fără nicio utilitate, deocamdată.

Să începem cu începutul. Ministerul Fuinanţelor Publice a dat publicităţii un tutorial scris şi două video: unul privind înregistrarea utilizatorilor şi altul privind utilizarea spaţiului privat (ambele în format zip, adică nu le-a sat prin minte să le încarce pe YouTube). Toate aceste tutoriale nu sunt foarte explicite şi nu te ajută foarte mult.

După ce reuşeşti să te înregistrezi şi faci un drum şi pe la o administraţie financiară pentru validare (întrucât nu este clar explicat faptul că, la înscriere, poţi trece într-o rubrică numărul unei decizii de impunere anterioare, lucru care te-ar scuti de acest drum), aştrepţi e-mail-ul de validare şi începi să utilizezi aplicaţia.

Acum încep surprizele. Sistemul de autentificare este prin nume de utilizator şi parolă. Numai că, după ce le completezi, sistemul îţi transmite un cod prin e-mail, valabil 300 de secunde. Sistemul se foloseşte, inclusiv la aplicaţiile de Internet Banking, numai că transmiterea codului se face prin SMS şi nu prin e-mail. Dacă nu ai un furnizor de e-mail care se mişcă bine, rişti să depăşeşti cele 300 s (5 minute).

După ce, în sfârşit, ai reuşit să treci de pasul anterior, constaţi că nu poţi face mare lucru în aplicaţia respectivă. În faza actuală, poţi să-ţi modifici parola şi să constaţi ce au plătit angajatorii pentru tine (fond şomaj, CAS, CASS) cu începere din anul 2011. Nu ai acces la niciun fel de date privind deciziile de impunere, situaţia plăţilor către Bugetul de Stat şi BASFS pentru desfăşurarea unor activităţi independente sau alte informaţii referitoare la situaţia fiscală.

Conştienţi de lipsurile majore ale aplicaţiei lor, autorii avertizează:

Proiectul-pilot pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov urmează să fie extins la nivel naţional şi va fi dezvoltat, într-o etapă ulterioară, prin includerea în categoria documentelor comunicate spre şi dinspre contribuabilii persoane fizice a tuturor deciziilor de impunere, respectiv de calcul accesorii, precum şi a notificărilor, somaţiilor, titlurilor executorii şi popririlor.

În concluzie, este o aplicaţie făcută pe genunchi, cu resurse proprii ale MFP şi ANAF (ceea ce constituie motiv de laudă pentru costurile zero ale aplicaţiei), fără niciun folos practic în actuala fază.

Neimpozitarea profitului reinvestit, o soluţie viabilă fiscal?

Chinurile economice ale guvernului Ponta vor să producă în curând neimpozitarea profitului reinvestit. Este o soluţie viabilă fiscal? Desigur, am scris în nenumărate rânduri despre lipsa de filosofie fiscală a statului român, care împiedică o viziune coerentă, integratoare asupra sistemului fiscal din România. Se pare, însă, că măsurile-cârpeală ale miniştrilor de finanţe de-a lungul anilor se perpetuează şi orice măsură populistă este bună din punct de vedere electoral, chiar dacă este nejustificată economic, financiar sau fiscal.

La o simplă analiză, neimpozitarea profitului reinvestit în mijloace fixe este o aberaţie fiscală. Pe lângă faptul că profitul direcţionat spre achiziţia mijloacelor fixe nu este impozitat, cheltuielile cu amortizarea, ulterioare achiziţiei, sunt deductibile fiscal, ceea ce conduce la o scutire de impozitare a unei sume duble. Această simplă constatare arată că guvernul Ponta nu are specialiştii pe care îi clamează.

Soluţia simplă şi corectă din punct de vedere fiscal este de a neimpozita profitul reinvestit în mijloace fixe, dar a nu mai supune aceste mijloace fixe drept amortizabile. Cu alte cuvinte, mijloacele fixe achiziţionate din profitul reinvestit vor fi tratate identic cu obiectele de inventar, a căror valoare este deductibilă imediat. În caz contrar, măsura nu este viabilă fiscal.

Un accident rutier, mult marketing politic şi măsuri care se lasă aşteptate

În urmă cu două zile, un autocar care transporta turişti români într-un circuit prin câteva state din Pensinsula Balcanică a suferit un accident rutier tragic, în Muntenegru, în care şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite. Pe marginea acestui accident, s-a dezlănţuit o adevărată furtună mediatică, întreţinută mai ales de către o mână de televiziuni tabloidizate.

Dincolo de tragismul evenimentului, în niciun caz unic, dar de deplâns, se desprind câteva aspecte asupra cărora simt nevoia să mă aplec.

1. Accidente rutiere de această magnitudine au loc, de regulă, în ţări subdezvoltate. Dacă cineva are curiozitatea să facă o statistică pe o perioadă oarecare, va constata că astfel de accidente se întâmplă foarte rar în ţările civilizate. De altfel, civilizaţia rutieră este o măsură a civilizaţiei, în general. Dar şi invers. Transporturile rutiere s-au dezvoltat în România ultimilor ani în detrimentul transportului pe calea ferată. Într-o înţelegere proastă a democraţiei, regulile rutiere şi de organizare a transportului comercial de mărfuri şi persoane au devenit foarte laxe, favorizate de autorităţi corupte sau uşor coruptibile. Astfel, pentru şoferii profesionişti, există peste 200 de centre de obţinere a atestatului, în mare măsură contra unui mercurial al şpăgii pe care cei care lucrează în domeniu îl cunosc foarte bine.

2. Este exemplară reacţia muntengrenilor, un popor mic (650.000 locuitori), dar dârz. Cum remarca cineva în aceste zile, sunt un popor de munte şi muntenii, indiferent de naţionalitatea lor, au o tipologie aparte. Un grup de alpinişti, care îşi opriseră ascensiunea pe un munte alăturat din cauza ploii, au trecut pe şosea la doare 10-15 minute de la producerea accidentului, nu au ezitat, şi-au scos corzile şi au început să scoată victimele din epava autocarului. Probabil că intervenţia lor a salvat foarte multe vieţi. Pe de altă parte, serviciile de urgenţă, poliţia, armata şi personalul medical din Muntenegru s-au comportat exemplar, în ciuda greutăţilor materiale, vizibile în imaginile difuzate de televiziuni de la spitalul din Podgorica.

3. Autorităţile române au reacţionat foarte târziu, denotând o lipsă crasă de mijloace şi abilităţi de comunicare. În acea zi, salariaţii Ministerului de Externe popularizau un ciclocros, aşa, o chestie de socializare, bună la marketing politic.

4. Diplomaţia românească lucrează după ureche, de multe ori misiunile diplomatice din străinătate rezumându-se la a constitui biroul unor ofiţeri de informaţii externe. Cât despre apărarea intereselor cetăţenilor români, încercaţi să sunaţi la o ambasadă a României în străinătate şi veţi constata că, în afara celor 2-3 ore de program cu publicul, nu vă va răspunde nimeni.

5. Autorităţile române, în goană după capital politic, au reacţionat greu şi au luat măsuri aberante. Ce trebuia să caute ministrul Titus Corlăţean la Podgorica? Ce calităţi îl recomandau pe prim-ministrul Victor Ponta pentru a se cocoţa în fruntea celulei de criză, într-o poziţie în care trebuia să se afle un profesionist? Totul a culminat cu o măsură anti-economică şi electorală, de a oferi nişte ajutoare materiale familiilor celor dispăruţi în cursul acestei tragedii. Este vorba despre o sumă de 4.000 lei (mai puţin de 1.000 €) pentru fiecare persoană decedată, bani suportaţi din fondul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Persoanele respective erau asigurate prin efectul asigurării RCA a transportatorului şi prin asigurarea de sănătate de călătorie. A fost suficient efortul de a trimite avioane militare echipate medical însoţite de personalul de specialitate aferent. Să înţlegem că, în goană după capital electoral, politicienii vor acorda astfel de ajutoare tuturor victimelor accidentelor de circulaţie?

6. Declararea unei zile de doliu naţional pentru victimele acestui accident rutier arată un arbitrar nemăsurat. Pe lângă faptul că, legal vorbind, se pare, pentru un astfel de eveniment nu se declară doliu naţional, în accidente similare, cum ar fi unul petrecut în Ungaria acum câţiva ani, în care au murit 16 români, nu s-a luat aceeaşi măsură, ceea ce o aruncă în derizoriu.

7. Merită amintit efortul şi profesionalismul Dr. Raed Arafat, care ar fi trebuit să fie singurul oficial român prezent în Muntenegru.

ANAF şi obedienţa faţă de politicieni

Nici nu s-a schimbat bine puterea politică de la Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu face altceva decât să confirme apucături mai vechi. Zilele trecute, prim-ministrul Victor Ponta a spus într-o doară că, în fiecare an, Crăciunul cade pe 25 decembrie şi că ar fi bine ca obligaţiile faţă de bugetul de stat şi bugetele asigurărilor sociale să fie plătite până la 21 decembrie 2012.

În materie, legislaţia este foarte clară: dacă termenul de depunere a declaraţiilor şi de plată a obligaţiilor este într-o sărbătoare legală, termenul se decalează în următoarea zi lucrătoare. Aşa se întâmplă, fără probleme, de ani de zile.

Se trezeşte, însă, un politician să arunce o idee şi instituţiile statului să execute fără crâcnire. Ce a păzit ministrul de finanţe, Florin Georgescu, prim-viceguvernator autosuspendat al BNR? Nu a ştiut să-i explice şefului său pe linie de guvern despre planificarea cash-flow-rilor agenţilor economici? Că o astfel de măsură este susceptibilă să încurce planurile multora şi să determine disfuncţionalităţi majore, deşi temporare, în economie?

Mult mai îngrijorător este faptul că autorităţile fiscale reacţionează obedient la impulsul dat într-o doară de un politician, care în niciun caz nu se pricepe la probleme economice.

Vila Dante, o afacere politico-imobiliară

Campania electorală pe care o traversăm a fost asezonată, începând de ieri, cu o afecere politico-imobiliară, legată de vila Dante, vecină cu actuala reşedinţă a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Care mai de care, televiziunile şi presa scrisă au roit în jurul şi înăuntrul imobilului respectiv, la invitaţia prim-ministrului Victor Ponta. Scandalul a izbucnit ca urmare a faptului că preşedintele demis Băsescu îşi amanetase vila respectivă drept reşedinţă după terminarea actualului mandat, scop în care s-a investit un milion de euro în refacerea vilei Dante. Băsescu a negat vehement.

Astăzi, lucrurile s-au mai lămurit, în sensul că Victor Ponta a produs un document emanat de Regia Autonomă Administraţia Protocolului de Stat care afirmă că vila Dante era menită să fie ocupată de un viitor fost şef de stat în 2014 şi, de aceea, a reamenajat-o cu destinaţia "reşedinţă de locuit" (mai puneţi mâna pe dicţionar, o reşedinţă are destinaţia de locuire, altminteri, în cazul firmelor, numindu-se sediu).

Proprietatea respectivă este pe marginea lacului, are o suprafaţă utilă de peste 1.000 mp şi un teren de circa 5.000 mp. Preţul de piaţă s-ar învârti în jurul a 10 mil. euro (asta ca să răspund şi ziariştilor care mă rugau să fac o evaluare şi pe care i-am refuzat, din motive profesionale, neputând face o evaluare după imagini video). Se pune întrebarea dacă o astfel de reşedinţă ar fi potrivită pentru un fost şef de stat, în virtutea obligaţiilor legale ale statului.

Pentru o familie de două persoane, o suprafaţă de peste 1.000 mp reprezintă grandomanie, indiferent de standardele la care te-ai raporta. 1.000 mp înseamnă 20 de apartamente de 2 camere în blocurile construite înainte de 1989. Un fost preşedinte al României a avut o funcţie de servant public şi cere privilegii regale. Imoral şi antieconomic.