Brexit, în fapte şi cifre (3) - Reflecţii economice

marți, 28 iunie 2016

Brexit, în fapte şi cifre (3)

1. Standard & Poor's a retrogradat Marea Britanie de la ratingul maxim AAA la AA, cu perspectivă negativă, anunţă BBC. S&P afirmă că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va slăbi predictibilitatea, stabilitatea şi eficienţa politică. Măsura va conduce la costuri mai mari de finanţare pentru Marea Britanie.

2. Ungaria elaborează un plan de atragere a companiilor care vor să părăsească Marea Britanie, anunţă Financiare.ro. Guvernul ungar elaborează o listă de stimulente pentru a atrage firmele ce vor părăsi Marea Britanie după Brexit, a declarat ministrul Economiei de la Budapesta, Mihaly Varga, într-un interviu acordat cotidianului financiar Vilaggazdasag.

3. Ca şi cum Brexit-ul nu ar fi fost de ajuns, echipa de fotbal a Angliei a fost învinsă de cea a Islandei cu 2-1, fiind eliminată de la Campionatul European de Fotbal, care se desfăşoară în Franţa.

4. Lira sterlină s-a oprit din depreciere şi are o uşoară creştere.

5. Britanicii nu l-au ascultat pe Sir Winston Churchill, care spunea în 1946: ”Există un remediu care, în câţiva ani, ar face Europa liberă şi fericită. Acesta presupune recrearea familiei europene, cel puţin în măsura în care acest lucru este posibil, şi dotarea ei cu o structură care să-i poată permite să trăiască în pace, siguranţă şi libertate. Trebuie să construim ceva de tipul Statelor Unite ale Europei”.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus