Norica Nicolai, curat liberală

Într-o emisiune din această seară, difuzată de Antena 3, Norica Nicolai, europarlamentar al Partidului Naţional Liberal, a susţinut, cu mult temei, administrarea în continuare a banilor obţinuţi din contribuţiile pentru asigurări de sănătate de către statul român. Astfel, ea s-a declarat împotriva sistemului propus de mult-discutata lege a sănătăţii, în stadiu de proiect, care prevede administrarea privată a resurselor financiare colectate în sistemul de sănătate.

Cu alte cuvinte, d-na Nicolai susţine menţinerea actualului sistem, în care contribuţiile pentru sănătate sunt administrate de un stat ineficient şi ai cărui reprezentanţi s-au dovedit hoţi, în multe rânduri. Sistemul folosit în prezent a condus asistenţa medicală din România într-o situaţie dramatică. perpetuarea acestui sistem ar putea conduce la un colaps foarte curând.

Am mai scris despre isprăvile acestei vajnice liberale, acum doi ani şi jumătate, în articolul A înnebunit lupul: Norica Nicolai vrea naţionalizarea multinaţionalelor. Ea susţinea că ideea naţionalizării companiilor în contextul crizei este salutară, plecând de la premisa că "firmele multinaţionale repatriază profitul şi generează consecinţe economice grave, în special, creşterea şomajului". Era un reflex comunist, sau, dacă ar fi să folosim o expresie ceva mai academică, o idee economică de extremă stânga. Opinia sa economică despre naţionalizarea multinaţionalelor aminteşte de "nu ne vindem ţara".

Cred că Norica Nicolai ar trebui să se abţină de a mai vorbi pe teme cu tentă economică, întrucât debitează numai enormităţi. Cu ideile sale de stânga, mai bine s-ar înscrie la UNPR. Ar face un serviciu liberalilor.

Deficitul structural în viziunea unui fost prim-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu

În cursul dezbaterii de astăzi din Parlament, s-a iscat o dispută pe marginea deficitului structural înregistrat în 2008. În conformitate cu un raport al Consiliului Fiscal, citat de Emil Boc, în acel an, a fost înregistrat un deficit structural de circa 8%. Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru în acea vreme, a venit la microfon, tunând şi fulgerând, şi a afirmat că deficitul structural nu poate fi, în niciun caz, mai mic decât deficitul bugetar. Fals, domnule Tăriceanu! Veţi fi fost dv. prim-ministru, dar nu prea aţi pus mâna pe carte sau/şi n-aţi avut consilieri financiari pe măsură. O ţară poate înregistra un deficit structural de 8%, un excedent bugetar conjunctural de 5% şi, deci, un deficit bugetar de numai 3%. Mai mult decât atât, se poate înregistra un deficit structural de 5%, un excedent conjunctural de 6%, rezultând un excedent bugetar de 1%.

Rezultatele summit-ului european, o mare decepţie

Aşteptat cu sufletul la gură de pieţele internaţionale, summit-ul început aseară la Bruxelles, printr-o întâlnire informală a şefilor de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene şi continuat astăzi, a adâncit şi mai mult incertitudinile privind viitorul zonei euro şi al Uniunii Europene, în ansamblu. De fapt, acest summit a fost o continuă cacofonie, care s-a soldat prin scindarea Uniunii Europene, ca urmare a refuzului Marii Britanii de a participa la o viitoare uniune fiscală. I s-au alăturat Suedia, Ungaria şi Cehia. În consecinţă, nu a putut fi realizată o modificare a tratatelor ce stau la baza Uniunii Europene.

În lipsa unui consens, statele membre ale zonei euro, cărora li s-au alăturat România, Bulgaria, Danemarca, Polonia, Lituania şi Letonia, vor fi parte a unui nou pact, denumit Europlus, care urmează să impună o disciplină fiscală mai aspră decât cea conţinută în Tratatul de la Maastricht. În afară de limitarea datoriei publice la 60% din PIB, se introduce o cerinţă nouă, aceea ca deficitul structural să nu depăşească 0,5% din PIB. Deficitul structural este componentă a deficitului bugetar, alături de deficitul ciclic sau conjunctural. Deficitul structural nu este, în principiu, influenţat de momentul de creştere sau contracţie economică. El este un indicator al de estimare a politicilor fiscale discreţionare, care pot fi expansioniste, neutre sau restrictivă. Cele neutre nu influenţează crerea agregată, pe când cele expansioniste (caracterizate de deficit bugetar) stimulează cererea agregată, iar cele restrictive (caracterizate de excedent bugetar) inhibă cererea agregată. Pe de altă parte, deficitul structural este o măsură a maturităţii politicii fiscale a statului respectiv şi, în consecinţă, a sustenabilităţii politicilor fiscale.

Alegerea unui asemenea criteriu de performanţă fiscală este destul de riscantă, întrucât cuantificarea deficitului structural este greu de făcut şi este mai uşor de mistificat decât deficitul bugetar (despre deficitul structural am scris mai pe larg aici). Derapajul de la aceşti parametri ar conduce la sancţiuni automate la adresa ţărilor care trec prin această situaţie.

Numai că adoptarea unui astfel de tratat nu este în măsură să liniştească pieţele financiare şi nici să ofere o soluţie viabilă, pe termen lung, a problemelor cu care se confruntă ţările UE. Această soluţie nu este nici măcar o uniune fiscală, în adevăratul sens al cuvântului.

Banca Centrală Europeană, condusă de noul său preşedinte, Mario Draghi, a avut o atitudine destul de rigidă, făcând apel la tratatele europene. Numai că, lucrurile înrăutăţindu-se, BCE va fi silită să emită monedă nouă, ceea ce va conduce la o destul de lungă perioadă inflaţionistă.

În concluzie, summit-ul de la Bruxelles nu face altceva decât să separe apele în UE, să centralizeze decizia şi să pregătească drumul spre emisia de monedă.

Furtună într-un pahar cu apă: BNR a redus dobânda-cheie la 6%

În şedinţa de politică monetară de astăzi a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, s-a decis reducerea dobânzii de politică monetară de la 6,25% la 6%, prima modificare după şedinţa din 5 mai 2010, şi menţinerea rezervelor minime obligatorii. Nivelul de 6% este un minim istoric în ultimii 21 de ani.

Mutarea a luat prin surprindere mulţi analişti, care considerau că BNR va menţine nivelul dobânzii-cheie. Cred, însă, că această opinie era mai mult fundamentată pe imobilismul şi conservatorismul menifestat de banca centrală în ultimii ani ăn ceea ce priveşte politica monetară. Desigur, acest imobilism a fost cauzat şi de politicile economice şi fiscale inepte ale guvernului Boc. Impulsul dat inflaţiei la jumătatea anului 2010 prin majorarea cotei principale de TVA de la 19% la 24% a durat mai mult decât se anticipa. Însă BNR s-a dovedit, în general, extrem de conservatoare, pe fondul turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale, şi probabil că tot aşa ar fi fost şi în lipsa lor.

O dovadă în acest sens este faptul că dobânda de politică monetară este la noi dublă faţă de rata anuală a inflaţiei, deşi o părere larg răspândită printre economişti este că ar trebui să fie la jumătate. Se poate vedea, în acest, sens raportul dintre dobânda-cheie a BCE în raport cu rata medie a inflaţiei în zona euro. Ceea ce nu au înţeles nici guvernul, nici banca centrală este necesitatea de relansare economică, la care nu se poate ajunge nici prin fiscalizare excesivă, nici prin descurajarea creditării.

Astăzi s-a tot discutat în mediile publice despre consecinţele acestei reduceri a dobânzii-cheie. S-a vorbit despre o revigorare a creditării, despre un semnal puternic privind încrederea BNR în evoluţia inflaţiei, despre încurajarea economiei. Cred că niciuna dintre aceste aserţiuni nu este adevărată. Este de presupus că nu mare lucru se va întâmpla.

1. O reducere de 25 puncte de bază (pb) reprezintă numai 4% din valoarea nominală a dobânzii-cheie. În mod normal, influenţele nu pot fi prea mari. Băncile comerciale au redus deja dobânzile bonificate la depozite, mărind astfel ecartul între dobânzile pasive şi cele active, fenomen specific perioadelor de turbulenţe financiare.

2. BNR a micşorat dobânda-cheie şi în condiţiile în care au intrat în vigoare noile norme de creditare bancară, care descurajează creditarea în valută şi încurajează creditarea în lei. Astfel, banca centrală trece de la îndemnul de a se lua credite în moneda naţională la o măsură concretă, dar firavă în acest sens. Însă creditarea în lei rămâne încă foarte scumpă în raport cu cea în valută.

3. Micşorarea dobânzii de politică monetară vrea să ajute statul să se împrumute la niveluri de dobândă mai mici de pe piaţa internă, în condiţiile în care, în actualul context internaţional, finanţarea de pe piaţa externă se face la costuri mari, iar în anul 2012 statul român va avea nevoie de circa 16 mld. € pentru finanţarea deficitului bugetar şi plata datoriilor externe. Dacă statul nu va performa economic, dobânzile practicate de băncile comerciale vor putea creşte.

4. Capacitatea anticipativă a băncii centrale pare a fi foarte limitată, în condiţiile în care nu s-a mai încadrat demult în ţinta de inflaţie şi ia măsura de reducere a dobânzii-cheie acum, ştiut fiind că orice astfel de măsură are o latenţă de 3-6 luni, până a se putea simţi pe piaţa bancară.

Economisirea-creditarea în sistem colectiv şi Elena Udrea

La amabila invitaţie a Dr. Aurelia Cionga, vicepreşedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, am participat astăzi la evenimentul „Economisire-creditare – rol major în dezvoltarea durabilă a domeniului locativ din România”, organizat de Banca Naţională a României şi Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România. Evenimentul, organizat la sediul BNR, s-a vrut a contribui la promovarea sistemului Bauspar în România, din păcate prea puţin cunoscut.

În esenţă sistemul funcţionează astfel: deponenţii depun sume de bani în conturi de depozit bonificate cu dobânzi inferioare celor praqcticate pe piaţă, în scopul de a obţine credite care au drept destinaţie construcţia, achiziţia sau reamenajarea locuinţelor sau refinanţarea creditelor ipotecare contractate la alte bănci. Statul bonifică acest efort de economisire prin bonificarea unor prime anuale care reprezintă 25% din sumele anuale depuse, dar nu mai mult de 250 € anual. După acumularea unor sume care reprezintă 40-50% din potenţialul credit, se poate solicita acest credit, cu destinaţiile amintite. Dobânda percepută este, de asemenea, inferioară celor practicate pe piaţă, este fixă pe toată perioada derulării creditului şi denominarea este în monedă naţională.

Evenimentul a fost deschis de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a făcut un scurt istoric al băncilor pentru locuinţe. Mi-a făcut plăcere să-l ascult, fiind un subiect abordat şi în teza mea de doctorat. Apoi, Isărescu a subliniat avantajele acestui sistem de economisire-creditare, printre care se numără caracterul anti-ciclic al acestui sistem, capacitatea sa de a încuraja economisirea, reducerea inflaţiei şi altele.

A urmat Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului. Se pare că era pentru prima oară în clădirea BNR. A povestit asistenţei despre programele derulate de instituţia pe care o conduce în domeniul imobiliar sau, mai precis, loctaiv. Parteneriate publice-private, locuinţe sociale, etc. A făcut şi o mărturisire legată de revelaţia pe care a avut-o în raport cu băncile pentru locuinţe, mai precis legată de efectul multiplicator pe care îl au creditele acordate de către aceste bănci, în raport cu prima suportată de la bugetul de stat.

Sistemul există printr-un act normativ din 2002. Politicienii află de-abia astăzi despre el.