duminică, 29 noiembrie 2015

10 consecinţe grave ale legii dării în plată

Recent votata Lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite are o sumă de consecinţe extrem de grave asupra sistemului bancar, finanţelor şi economiei româneşti. Voi trece în revistă câteva dintre ele.

1. Activarea hazardului moral După cum se ştie, una dintre cauzele principale ale crizei financiare declanşate în anul 2008 (pe data de 15 septembrie 2008, a intrat în faliment banca Lehman Brothers), a fost hazardul moral manifestat în sistemul bancar american. Raportul Camerei Deputaţilor pretinde că legea are ca "obiect de reglementare crearea procedurii legale potrivit căreia debitorul aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit să poată preda creditorului imobilului ipotecat aflat în proprietatea sa, în vederea stingerii obligaţiilor asumate". În realitate, însă, textul de lege afirmă: "Prezenta lege reglementează dreptul debitorului de a stinge integral creanţa şi accesoriile sale, izvorând dintr-un contract de credit, prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, în condiţiile prevăzute de prezenta lege". Nu se mai suflă niciun cuvinţel despre sintagma "aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit", ceea ce induce hazardul moral, adică dă posibilitatea celor care, deşi nu se află în imposibilitatea de rambursare a creditului, doresc să închidă creditul prin darea în plată să o facă în baza acestei legi.

2. Alterarea funcţiei de intermediar financiar a băncilor În discursul susţinătorilor legii, pare a nu exista conştiinţa funcţiei de intermediar financiar a băncilor. Studenţii mei de la finanţe-bănci învaţă despre această funcţie în primul an de facultate. Comentatorii după ureche nu par a cunoaşte conceptul. Într-o lume în care procesul de dezintermediere bancară se accentuează, legea citată pune umărul la acest proces, cu consecinţe serioase. Mai ales într-o ţară cu un grad de bancarizare extrem de mic, aşa cum este România.

3. Perturbarea semnificativă a fluxurilor de numerar previzionate ale băncilor Cum una dintre funcţiile băncilor este transformarea pasivelor (depozitelor) cu maturitate mică în active (credite) cu maturitate mare, respectarea fluxurilor de numerar previzionate are o importanţă semnificativă asupra stabilităţii băncii. Măsurile prevăzute de legea în discuţie ar putea perturba semnificativ fluxurile de numerar previzionate, conducând la destabilizarea activităţii bancare.

4. Distorsionarea pieţei imobiliare Apariţia pe piaţă a imobilelor date în plată va suplimenta oferta de locuinţe, ceea ce va agrava dezechilibrul actual între cerere şi ofertă. De asemenea, va distorsiona mecanismul de formare liberă a preţurilor pe piaţa imobiliară.

5. Legea acţionează şi în trecut Un principiu fundamental din drept spune că legea acţionează numai în viitor. Nu este cazul acestei legi.

6. Încălcarea dreptului de proprietate al băncilor Legea obligă băncile să reintre în posesia bunurilor ipotecate în favoarea lor, încălcându-li-se astfel dreptul de proprietate asupra banilor împrumutaţi. Astfel, băncile sunt deposedate de o parte a proprietăţilor lor. Astfel, o bancă ar putea fi obligată să cumpere cu 80.000 € (creanţa asupra debitorului) un imobil a cărui valoare de piaţă este de 50.000 €.

7. Pierderi serioase în sistemul bancar Surse din piaţa bancară apreciază pierderile determinate de această lege sistemului bancar de 1-4 mld. €. Cel puţin o bancă ar putea intra în faliment, în conformitate cu declaraţiile de zilele trecute ale lui Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR.

8. Înăsprirea condiţiilor de creditare pentru creditele ipotecare În condiţiile date de noua lege şi de avalanşa de dări în plată ce va urma, băncile comerciale vor fi silite să modifice semnificativ condiţiile de creditare pentru creditele ipotecare, însemnând o creştere semnificativă a avansului, poate până la 50% din valoarea imobilului, şi o mărire semnificativă a dobânzii, care va trebui să înglobeze şi noul risc de dare în plată.

9. Afectarea stabilităţii financiare Prin consecinţele sale, această lege conduce la o alterare a stabilităţii financiare generale prin afectarea stabilităţii sistemului bancar.

10. Afectarea justiţiei cu procese interminabile Legea va avea drept consecinţă un număr foarte mare de procese în justiţie, dacă cei îndreptăţiţi nu vor sesiza la timp Curtea Constituţională asupra unora dintre prevederile legii. Se vor ridica nenumărate excepţii de neconstituţionalitate, care vor ajunge tot la Curtea Constituţională.

Mai mult decât atât, opinia publică a început să pună la îndoială buna credinţă a iniţiatorilor şi susţinătoril parlamentari ai legii, aşa cum arată Cătălin Striblea în articolul Darea în plată, prin declaraţiile de avere ale deputaţilor, care a avut curiozitatea, într-un demers jurnalistic bine documentat, să analizeze declaraţiile de avere ale iniţiatorului legii, deputatul Daniel Cătălin Zamfir, şi ale membrilor Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor. Atât iniţiatorul legii, cât şi membrii Comisiei Juridice au nenumărate credite ipotecare, ceea ce naşte suspiciunea că legea este făcută pentru interesul propriu al acestora şi nicicum pentru binele poporului.

În pofida atenţionărilor publice, deputaţii (Camera Deputaţilor fiind cameră decizională) au votat aproape în unanimitate această monstruozitate de lege. Specialişti în domeniul bancar au arătat posibilele consecinţe, dar nu au fost ascultaţi de o clasă politică populistă, indiferent de culoare, şi nepregătită să ia decizii legislative în domenii foarte specializate.

Cred că cel mai potrivit lucru ar fi ca preşedintele Klaus Iohannis să refuze promulgarea acestei legi şi să o retrimită parlamentului. De asemenea, ar trebui să facă uz de dreptul său spre a trimte legea pentru control de constituţionalitate către Curtea Constituţională.

miercuri, 6 mai 2015

Mişcarea riscantă a BNR de a reduce dobânda de politică monetară la 1,75%

Astăzi, BNR a anunţat decizia luată în şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie de a reduce dobânda de politică monetară de la 2% la 1,75%. Mişcarea e foarte riscantă în acest moment tulbure de pe pieţele financiar-monetare. Totodată, guvernatorul Isărescu a încercat o justificare implicită a acestei măsuri prin faptul că inflaţia va scădea spre zero la sfârşutul anului (sursa), dată fiind reducerea cotei de TVA pentru alimente de la 24% la 9%. Pare hazardată o astfel de explicaţi din partea unui guvernator de bancă centrală.

Desigur, măsura de reducere a dobânzii de politică monetară poate fi explicată şi prin intenţia băncii centrale de a impulsiona economia românească, prin ieftinirea creditului.

Dacă studiem contextul european, constatăm că, în lupta sa cu deflaţia, Banca Centrală Europeană a iniţiat un program de relaxare cantitativă în valoare de circa 1.100 mld. €, care se va derula în perioada martie 2015-septembrie 2016. Programul constă în achiziţia unor active garantate în valoare medie de 60 mld. € pe lună, active care în mod normal nu ar fi fost achiziţionate de către BCE, acţiune care va alimenta inflaţia. Spre exemplu, în luna aprilie 2015, obligaţiuni guvernamentale de 47,7 mld. €, obligaţiuni garantate de 11,5 mld. € şi titluri de valoare garantate cu active (ABS) în valoare de 1,16 mld. € (sursa). Acest lucru înseamnă inundarea pieţei cu euro, ceea ce explică parţial depreciere monedei unice europene faţă de dolarul american. Ţinând cont de ponderea foarte mare a comerţului exterior românesc cu zona euro, acest tăvălug ne va cuprinde şi este uşor de presupus că procesul ne va afecta. Inflaţia mică, spre zero, nu va dura foarte mult.

În teorie, dobânda de politică monetară trebuie să fie mai mare decât dobânzile bonificate la depozite şi mai mică decât dobânzile percepute la credite. Cum dobânzile la depozite trebuie să fie real-pozitive (aşa cum susţine şi guvernatorul Isărescu - sursa), pentru a evita fenomenul de dezintermediere bancară, adică fuga deponenţilor către plasamente alternative, aceste dobânzi trebuie să depăşească inflaţia. Măsura în care trebuie să o facă depinde de impozitul pe dobânzi bancare în cuantum de 16% şi comisioanele practicate de băncile comerciale.

Prin măsura luată astăzi de BNR ne paşte pericolul ca, atunci când inflaţia se va face din nou simţită în România şi va creşte spre 2%, banca centrală să fie silită să crească dobânda de politică monetară, ceea ce ar conduce la un nivel crescut de neîncredere din partea investitorilor străini şi a pieţelor financiare internaţionale, fiind subminată încrederea în predictibilitatea politicii monetare şi în capacitatea băncii centrale de a previziona corect fenomenele economico-financiare.

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Participarea la emisiunea Business Lunch de la Money Channel din 29 ianuarie 2015

Acum două zile, am fost invitat de Constantin Rudniţchi la emisiunea Business Lunch de la The Money Channel, alături de Dr. Adrian Mitroi, profesor de economie şi analist economic. Printre temele discutate, s-au numărat: execuţia bugetară pentru anul 2014, educaţia financiară, loteria bonurilor fiscale, situaţia debitorilor cu credite în franci elveţieni, situaţia economico-financiară din Grecia după câştigarea alegerilor de către Syriza. Puteţi urmări transcriptul emisiunii aici.

joi, 15 ianuarie 2015

Calvarul neasumat al debitorilor în franci elveţieni

În 2011, Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a decis plafonarea francului elveţian la valoarea de 1 € = 1,2 CHF. Măsura, clasată de teoriile monetare ca fiind neortodoxă şi etatistă, a fost luată pentru frânarea întăririi monedei helvete ca urmare a consecinţelor crizei. Se ştie că, în cazul turbulenţelor financiare, cum este criza financiaro-economică izbucnită în SUA în 2007 şi în Europa în 2008, investitorii dezvoltă aversiune la risc. În consecinţă, îşi mută plasamentele relativ riscante şi bine remunerate în plasamente cu risc redus, deşi remunerate mult mai slab. Printre activele de refugiu, se numără bondurile guvernamentale din ţări cu economii solide, aurul, operele de artă şi francul elveţian. Din cauza refugiului către cel din urmă, SNB a decis să ia o măsură în bună măsură criticabilă, argumentând că îi ajută pe exportatorii elveţieni.

În timpul unei conferinţe de presă ţinute astăzi, Thomas Jordan, preşedintele SNB, a anunţat faptul că banca centrală elveţiană renunţă la plafonarea monedei naţionale la valoarea de mai sus. Printre motivele invocate de Jordan, se numără faptul că francul elveţian nu mai este la fel de supraevaluat ca la începutul crizei şi deprecierea euro în raport cu dolarul SUA şi menţinerea plafonului a depreciat francul elveţian masiv faţă de dolarul american.

Având în vedere faptul că măsura a intrat în vigoare imediat, pieţele valutare au intrat în vrie, ajungându-se chiar la raportul 1 € = 0,8 CHF. Ulterior, după trecerea şocului iniţial, cursul a revenit în jurul cotaţiei de 1 € = 1,03 CHF. Cursul anunţat de BNR la ora 13 a reflectat şi el această evoluţie, precum se vede în graficul alăturat (sursa: www.financiare.ro). Este de menţionat faptul că această cotaţie nu este una directă, ci prin intermediul cursului euro de pe piaţa valutară locală. În consecinţă, francul elveţian s-a apreciat de la un curs de 1 CHF = 3,7415 lei, înregistrat ieri, la un curs de 1 CHF = 4,3287 lei, adică o creştere de 0,5872 lei sau, în termeni procentuali, de 15,69%. Casele de schimb valutar ale băncilor afişau cursuri de până la 6,50 lei pentru 1 CHF (este vorba de Bancpost), iar o bancă a suspendat tranzacţionarea monedei elveţiene.

Desigur, a apărut imediat discuţia despre drama celor care au credite în franci elveţieni şi câte executări silite vor apărea ca urmare a incapacităţii rambursării ratelor la noul curs, în condiţiile în care majoritatea creditelor au fost contractate în perioada 2006-2008. Numeric vorbind este vorba de 70.000 până la 200.000 de persoane. BNR, pe de altă parte, prin intermediul noului purtător de cuvânt, Dan Suciu, a anunţat că, în totalul creditelor, doar sub 5% reprezintă credite denominate în franci elveţieni. Ziarişti care mai de care au început să-i căineze pe bieţii împrumutaţi. Să nu uităm că dobânzile la creditele la franci elveţieni erau, în perioada 2006-2008, cele mai mici de piaţă. Comportamentul consumatorilor de credite care au ales denominarea acestora în franci elveţieni a fost făcută din lăcomie, din lipsă de educaţie financiară şi din comoditatea de a nu apela la un consultant financiar. Pe de altă parte, aceşti debitori au beneficiat o lungă perioadă de timp de rate reduse la rambursarea creditelor, situaţie avantajoasă în raport cu cei care au contractat credite în lei sau euro. Avocatul Gheorghe Piperea, care se dovedeşte extrem de stângist, sugera luarea unor măsuri similare celor din Ungaria, prin care creditele denominate în franci elveţieni au fost transformate în forinţi. Din punct de vedere financiar, conversia creditelor denominate în franci elveţieni în lei ar constitui o catastrofă financiară pentru sistemul bancar românesc, şi aşa slăbit de consecinţele crizei.

Şi dacă mai trebuia o cireaşă pe tort, spre seară, un grup de protestatari s-au strâns în faţa sediului BNR, protestând împotriva creşterii francului elveţian (?) şi invocând falimentul personal.

joi, 18 septembrie 2014

Iluzia creării de locuri de muncă prin reducerea CAS la angajator

Silit de împrejurări, Traian Băsescu a promulgat azi legea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, conştient fiind că o eventuală contestare a acesteia la Curtea Constituţională ar fi fost sortită eşecului. În consecinţă, cu începere de la 1 octombrie 2014, contribuţiiile sociale datorate de angajatori vor scade cu 5 pp. Guvernul Ponta speră că angajatorii vor folosi surplusul financiar rămas pentru crearea de noi locuri de muncă. Iluzie!

Să presupunem, pentru simplitate, că un angajator are toţi salariaţii angajaţi cu salariul mediu brut pe economie, stabilit de Legea nr. 340/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 la 2.289 lei (ceea ce înseamnă 1.620 lei, net). Conform unui portal de specialitate, cheltuiala totală a angajatorului pentru un salariat ar fi de 2.929 lei (180,8% faţă de salariul net). Reducerea cu 5 pp a CAS ar conduce la o economie de 5% x 2.289 lei = 114 lei. Pentru a putea angaja încă o persoană din economia făcută, ar trebui ca anagajatorul să aibă 2.929 / 114 = 26 salariaţi (desigur, rezultatele sunt rotunjite).

În mintea finanţiştilor lui Ponta, orice surplus financiar s-ar traduce în decizia de a angaja personal suplimentar, ceea ce este complet fals. Lucrurile sunt cu mult mai complicate decât atât. În condiţiile unui acces dificil la finanţare, a existenţei arieratelor şi pierderilor financiare din anii de criză, angajatorii nu se vor înghesui să anagajeze. Aceşti bani nu se vor duce nici măcar în consum, aşa cum visează aceiaşi finanţişti.

În ceea ce priveşte consecinţele bugetare, se apreciază că, pentru un an întreg, cum ar fi 2015, impactul negativ ar fi de circa 5 mld. lei, ceea ce s-ar adăuga deficitului bugetului de pensii, actualmente 12,5 mld. lei. Dacă este să luăm în considerare şi alte constrângeri bugetare, este clar că trebuie găsite surse de finanţare, care s-ar putea traduce prin creşteri de taxe sau îndatorare suplimentară, ceea ce va conduce la mărirea deficitului bugetar.

Este unul dintre puţinele momente când sunt de acord cu "gândirea economică" a lui Traian Băsescu, care susţine că măsura este nesustenabilă. Şi totul pentru un joc politic.

miercuri, 17 septembrie 2014

Spaţiul Privat Virtual al ANAF şi MFP, o glumă, deocamdată

Presa şi portalurile de specialitate au anunţat cu mare aplomb lansarea Spaţiului Privat Virtual în fază pilot, pentru contribuabilii persoane fizice din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Conform celor declarate într-un comunicat al MFP:

Lansarea aplicaţiei „Spaţiul privat virtual” face parte dintr-un set de măsuri promovate de către Ministerul Finanţelor Publice şi de către ANAF, în scopul îmbunătăţirii relaţiei contribuabilului cu administraţia fiscală, prin simplificarea declarării şi plăţii obligaţiilor fiscale.
În acest context, a fost promovată de MFP, OUG 40/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 iunie 2014, care stabileşte premisele comunicării în format electronic între contribuabil şi autorităţile fiscale.
Mai mult decât atât, politicienii nu au ratat momentul şi, aşa cum fac şi în cazul unor căpeţele de autostradă, s-au grăbit să facă un eveniment politic din această lansare. A participat însuşi prim-ministrul Victor Ponta.

Fără folos, însă. Aplicaţia este fără nicio utilitate, deocamdată.

Să începem cu începutul. Ministerul Fuinanţelor Publice a dat publicităţii un tutorial scris şi două video: unul privind înregistrarea utilizatorilor şi altul privind utilizarea spaţiului privat (ambele în format zip, adică nu le-a sat prin minte să le încarce pe YouTube). Toate aceste tutoriale nu sunt foarte explicite şi nu te ajută foarte mult.

După ce reuşeşti să te înregistrezi şi faci un drum şi pe la o administraţie financiară pentru validare (întrucât nu este clar explicat faptul că, la înscriere, poţi trece într-o rubrică numărul unei decizii de impunere anterioare, lucru care te-ar scuti de acest drum), aştrepţi e-mail-ul de validare şi începi să utilizezi aplicaţia.

Acum încep surprizele. Sistemul de autentificare este prin nume de utilizator şi parolă. Numai că, după ce le completezi, sistemul îţi transmite un cod prin e-mail, valabil 300 de secunde. Sistemul se foloseşte, inclusiv la aplicaţiile de Internet Banking, numai că transmiterea codului se face prin SMS şi nu prin e-mail. Dacă nu ai un furnizor de e-mail care se mişcă bine, rişti să depăşeşti cele 300 s (5 minute).

După ce, în sfârşit, ai reuşit să treci de pasul anterior, constaţi că nu poţi face mare lucru în aplicaţia respectivă. În faza actuală, poţi să-ţi modifici parola şi să constaţi ce au plătit angajatorii pentru tine (fond şomaj, CAS, CASS) cu începere din anul 2011. Nu ai acces la niciun fel de date privind deciziile de impunere, situaţia plăţilor către Bugetul de Stat şi BASFS pentru desfăşurarea unor activităţi independente sau alte informaţii referitoare la situaţia fiscală.

Conştienţi de lipsurile majore ale aplicaţiei lor, autorii avertizează:
Proiectul-pilot pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov urmează să fie extins la nivel naţional şi va fi dezvoltat, într-o etapă ulterioară, prin includerea în categoria documentelor comunicate spre şi dinspre contribuabilii persoane fizice a tuturor deciziilor de impunere, respectiv de calcul accesorii, precum şi a notificărilor, somaţiilor, titlurilor executorii şi popririlor.
În concluzie, este o aplicaţie făcută pe genunchi, cu resurse proprii ale MFP şi ANAF (ceea ce constituie motiv de laudă pentru costurile zero ale aplicaţiei), fără niciun folos practic în actuala fază.

luni, 30 iunie 2014

Nesimţirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului

Acum, în mijlocul unui scandal de proporţii privind limbajul şi practicile preşedintelui CNA, Laura Georgescu, îmi permit să mintesc o experienţă personală cu această instituţie. Singura, de altfel. Concret, în data de 8 februarie 2014, am transmis un e-mail către toţi membrii CNA, la adresele individuale ale acestora, prezente pe pagina instituţiei. Mesajul avea titlul "Propunere privind cronometrarea publicităţii şi a promo-urilor la TV" era următorul:

Vă supun atenţiei o propunere privind cronometrarea difuzării publicităţii şi a promo-urilor de către posturile TV care emit în România.

Există cel puţin 2 posturi TV la care apare pe ecran un cronometru descrescător pentru a atenţiona telespectatorii asupra timpului rămas până la terminarea calupului de reclamă (AXN) sau a calupului promo (ProCinema). Cred că această practică ar trebui să devină obligatorie prin reglementare pentru toate posturile TV supuse licenţierii CNA, atât pentru publicitate, cât şi pentru promo. Ca element grafic, contoarele ar putea avea culori diferite.

O astfel de măsură ar face mult mai facilă observarea încălcării de către radiodifuzori a normelor audiovizuale şi ar permite telespectatorilor să ştie cât mai durează publicitatea sau promo-urile.
Deşi au trecut mai bine de 4 luni de la transmiterea acestui mesaj, nimeni nu s-a obosit să-mi răspundă, cu toate că tema este de interes public.

Numele nesimţiţilor: Laura Corin Georgescu - preşedinte, Viorel Vasile Buda - vicepreşedinte, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea, Maria Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Valentin Alexandru Jucan, Christian Mititelu, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea, Lorand Turos, plătiţi din bani publici.

luni, 16 iunie 2014

Vopsirea în roşu a BNR

Audierea de astăzi a candidaţilor la funcţii de conducere în BNR (guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernatori, membri în Consiliul de Administraţie) de către comisiile de specialitate reunite ale celor două camere a reprezentat o punere în operă a directivelor PSD, prin care s-a realizat definitiva vopsire în roşu a băncii centrale.

Pe scurt, ies din CA al BNR Cristian Popa, Nicolae Dănilă şi Napoleon Pop şi intră Liviu Voinea, Gheorghe Gherghina şi Daniel Dăianu. Vopsirea în roşu despre care scriam nu se referă doar la procedura de desemnare a candidaţilor, ci din structura de gândire economică stângistă a celor nou-intraţi. Toţi trei sunt reprezentanţii curentului stângist din economie, care se vor simţi extrem de bine sub pulpana prin-viceguvernatorului Florin Georgescu, de aceeaşi culoare economică.

Cu siguranţă, cea mai mare pierdere dintre cei trei care părăsesc CA al BNR este Cristian Popa, personajul pregătit de ani de zile de către Mugur Isărescu pentru succesiunea la şefia BNR. În materie de politică monetară, niciunul dintre noii intraţi nu poate concura cu Cristian Popa, nici pe departe. Nici măcar Daniel Dăianu, care a fost economist-şef al BNR în perioada 1992-1997.

Plecarea lui Voinea şi Gherghina din guvern este o consecinţă a jocurilor din umbră din interiorul partidului de guvernământ şi mai ales a dorinţei lui Liviu Dragnea de a dispune cum doreşte de fondurile destinate administraţiei locale. Pe de altă parte, plecarea lui Daniel Dăianu din conducerea ASF nu este o mare pierdere, domnia sa dovedind prin investiţia personală în pieţe de capital prin intermediul lui Cristian Sima şi prin meteorica sa trecere prin fruntea Ministerului Finanţelor Publice că este mai bine să rămână teoretician. Stângist, desigur.

Din păcate, politica monetară a BNR încape pe mâna unora care, prin concepţiile lor economice, ar fi dispuşi să permită inflaţie mare pentru creştere economică şi pomeni sociale. Este clar faptul că, în vederea trâmbiţatei adoptări a monedei unice europene, s-ar putea ca, cu viitoarea garnitură a CA-ului BNR, să derapăm serios de la constrângerile impuse de criteriile de convergenţă nominală de la Maastricht, după ce, prin mila timpurilor, ne apropiasem foarte mult de îndeplinirea lor.

Meseriaşul Isărescu ar putea avea mult de furcă cu noii săi colegi.

Vă recomand să citiţi, pe aceeaşi temă, şi articolele Isărescu, ultimul mohican într-o BNR pesedizată (Moise Guran) şi BNR a fost trasă pe stânga. Intră Voinea, Gherghina, Dăianu. Ies Cristi Popa, Nicolae Dănilă şi Napoleon Pop (Dan Popa).

miercuri, 7 mai 2014

Isărescu, prins între politicile monetare şi fiscale

Teoria este, în aparenţă, simplă: guvernul se ocupă de politicile fiscale ale statului, iar banca centrală de cele monetare. Din împletirea armonioasă a celor două categorii de politici rezultă o dezvoltare economică sustenabilă a unei ţări şi echilibrele macroeconomice absolut necesare economiei. În România, însă, în ultimii 25 de ani, comunicarea şi colaborarea dintre guvern şi banca centrală au fost defectuoase, ultima fiind obligată să încerce să repare populismele şi tembelismele economice ale guvernelor succesive ale României. Politicile monetare pot repara, într-o oarecare măsură, derapajele fiscale, financiare şi economice produse de guverne, dar nu le pot suplini.

Desigur, o astfel de colaborare presupune înţelegerea mecanismelor care sunt la îndemâna celelalte părţi. Cu alte cuvinte, guvernul ar trebui să cunoască mecanismele şi pârghiilor şi politicilor monetare, iar reprezentanţii băncii centrale ar trebui să cunoască mecanismele fiscale, financiare şi economice care sunt apanajul guvernului. Se pare, însă, că lucrurile nu stau deloc aşa. Şi nu la nivelul de profesionalism extrem, ci în chestiuni relativ simple.

Iată ce declara Mugur Isărescu, guvernatorul de peste 20 de ani al BNR, ieri, referindu-se la activitatea firmei sale, Măr SRL:
"Mi se pare că a devenit chiar mai greu în ultima perioadă să faci afaceri în România. (...) Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa! (...) Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit."
Câteva observaţii:
1. Dacă este să ne gândim la impozitul pe profit, el a fost stabilizat cu cota unică la 16% în timpul guvernului Tăriceanu, fiind, astfel, unul dintre cele mai stabile impozite din ultimii ani. De altminteri, pare să fie singurul succes al politicii fiscale dezlânate a statului român.
2. De relativa stabilitate a impozitului pe profit, a beneficiat şi banca centrală în demersul de realizare a obiectivului său fundamental, asigurarea stabilităţii preţurilor. Altele au fost elementele perturbatoare (cum ar fi evoluţia preţurilor administrate, mărirea cotei principale de TVA, introducerea supraaccizei la combustibili şi multe altele).
3. Preluând o tactică de comunicare-manipulare de la politicieni, Isărescu, principalul promotor al denominării monedei naţionale la 1 iulie 2005, vorbeşte în lei vechi. Sună mai impresionant 1 miliard de lei decât 100.000 lei, nu-i aşa? Sau personajul nostru este în campanie electorală?
4. Isărescu confirmă obiceiul de a pleca de la întâmplări personale şi a generaliza apoi într-un mod incalificabil. Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, voia să-şi cumpere un teren în zona de nord a Bucureştiului şi a rămas stupefiat de nivelul preţurilor în perioada de boom. Şi apoi a luat măsuri în acest sens în calitate de guvernator al BNR.
5. Dacă aşa s-a comportat cu contabilul său, care nu avea nicio vină, cum o face cu angajaţii băncii centrale?

În ceea ce priveşte politicile monetare ale BNR, au curs râuri de cerneală sau de biţi, aşa că nu voi mai pune şi eu paie pe foc. Cel puţin acum.

Actualizare S-a trezit şi Victor Ponta să-şi dea cu părerea despre necazurile afaceristului Isărescu:
"Domnul Isărescu spune că plăteşte taxe mai mari pentru că are profit mai mare, că nu s-a schimbat, după cum ştiţi, nici cota unică de 16 la sută, nu s-a schimbat nici o altă taxă care priveşte mediul de afaceri. Are profit mai mult, cum de altfel au toate companiile din România şi atunci, sigur, 16 la sută când e profitul mai mare acesta-i un semn bun, că merge şi afacerea domnului Isărescu şi a celorlalţi."
Nu zău?

luni, 24 martie 2014

Neimpozitarea profitului reinvestit, o soluţie viabilă fiscal?

Chinurile economice ale guvernului Ponta vor să producă în curând neimpozitarea profitului reinvestit. Este o soluţie viabilă fiscal? Desigur, am scris în nenumărate rânduri despre lipsa de filosofie fiscală a statului român, care împiedică o viziune coerentă, integratoare asupra sistemului fiscal din România. Se pare, însă, că măsurile-cârpeală ale miniştrilor de finanţe de-a lungul anilor se perpetuează şi orice măsură populistă este bună din punct de vedere electoral, chiar dacă este nejustificată economic, financiar sau fiscal.

La o simplă analiză, neimpozitarea profitului reinvestit în mijloace fixe este o aberaţie fiscală. Pe lângă faptul că profitul direcţionat spre achiziţia mijloacelor fixe nu este impozitat, cheltuielile cu amortizarea, ulterioare achiziţiei, sunt deductibile fiscal, ceea ce conduce la o scutire de impozitare a unei sume duble. Această simplă constatare arată că guvernul Ponta nu are specialiştii pe care îi clamează.

Soluţia simplă şi corectă din punct de vedere fiscal este de a neimpozita profitul reinvestit în mijloace fixe, dar a nu mai supune aceste mijloace fixe drept amortizabile. Cu alte cuvinte, mijloacele fixe achiziţionate din profitul reinvestit vor fi tratate identic cu obiectele de inventar, a căror valoare este deductibilă imediat. În caz contrar, măsura nu este viabilă fiscal.

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus