Isărescu, prins între politicile monetare şi fiscale

Teoria este, în aparenţă, simplă: guvernul se ocupă de politicile fiscale ale statului, iar banca centrală de cele monetare. Din împletirea armonioasă a celor două categorii de politici rezultă o dezvoltare economică sustenabilă a unei ţări şi echilibrele macroeconomice absolut necesare economiei. În România, însă, în ultimii 25 de ani, comunicarea şi colaborarea dintre guvern şi banca centrală au fost defectuoase, ultima fiind obligată să încerce să repare populismele şi tembelismele economice ale guvernelor succesive ale României. Politicile monetare pot repara, într-o oarecare măsură, derapajele fiscale, financiare şi economice produse de guverne, dar nu le pot suplini.

Desigur, o astfel de colaborare presupune înţelegerea mecanismelor care sunt la îndemâna celelalte părţi. Cu alte cuvinte, guvernul ar trebui să cunoască mecanismele şi pârghiilor şi politicilor monetare, iar reprezentanţii băncii centrale ar trebui să cunoască mecanismele fiscale, financiare şi economice care sunt apanajul guvernului. Se pare, însă, că lucrurile nu stau deloc aşa. Şi nu la nivelul de profesionalism extrem, ci în chestiuni relativ simple.

Iată ce declara Mugur Isărescu, guvernatorul de peste 20 de ani al BNR, ieri, referindu-se la activitatea firmei sale, Măr SRL:

"Mi se pare că a devenit chiar mai greu în ultima perioadă să faci afaceri în România. (...) Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa! (...) Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit."

Câteva observaţii:
1. Dacă este să ne gândim la impozitul pe profit, el a fost stabilizat cu cota unică la 16% în timpul guvernului Tăriceanu, fiind, astfel, unul dintre cele mai stabile impozite din ultimii ani. De altminteri, pare să fie singurul succes al politicii fiscale dezlânate a statului român.
2. De relativa stabilitate a impozitului pe profit, a beneficiat şi banca centrală în demersul de realizare a obiectivului său fundamental, asigurarea stabilităţii preţurilor. Altele au fost elementele perturbatoare (cum ar fi evoluţia preţurilor administrate, mărirea cotei principale de TVA, introducerea supraaccizei la combustibili şi multe altele).
3. Preluând o tactică de comunicare-manipulare de la politicieni, Isărescu, principalul promotor al denominării monedei naţionale la 1 iulie 2005, vorbeşte în lei vechi. Sună mai impresionant 1 miliard de lei decât 100.000 lei, nu-i aşa? Sau personajul nostru este în campanie electorală?
4. Isărescu confirmă obiceiul de a pleca de la întâmplări personale şi a generaliza apoi într-un mod incalificabil. Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, voia să-şi cumpere un teren în zona de nord a Bucureştiului şi a rămas stupefiat de nivelul preţurilor în perioada de boom. Şi apoi a luat măsuri în acest sens în calitate de guvernator al BNR.
5. Dacă aşa s-a comportat cu contabilul său, care nu avea nicio vină, cum o face cu angajaţii băncii centrale?

În ceea ce priveşte politicile monetare ale BNR, au curs râuri de cerneală sau de biţi, aşa că nu voi mai pune şi eu paie pe foc. Cel puţin acum.

Actualizare S-a trezit şi Victor Ponta să-şi dea cu părerea despre necazurile afaceristului Isărescu:

"Domnul Isărescu spune că plăteşte taxe mai mari pentru că are profit mai mare, că nu s-a schimbat, după cum ştiţi, nici cota unică de 16 la sută, nu s-a schimbat nici o altă taxă care priveşte mediul de afaceri. Are profit mai mult, cum de altfel au toate companiile din România şi atunci, sigur, 16 la sută când e profitul mai mare acesta-i un semn bun, că merge şi afacerea domnului Isărescu şi a celorlalţi."

Nu zău?

Hazardul moral, încurajat de guvern cu girul FMI

Hazardul moral a fost unul dintre elementele decisive în declanşarea crizei economico-financiare din care încă nu am ieşit. Guvernul României a apărut în aceste zile cu o iniţiativă stranie, înjumătăţind ratele la creditele în derulare, cu anumite condiţii. Beneficiarii trebuie să aibă salariul net mei mic decât media pe economie, adică 1.610 lei (ce se întâmplă cu cei care au 1.620 lei?), să nu aibă întârzieri la plata ratelor mai mari de 90 de zile, suma la care se aplică reducerea nu poate depăşi 500 lei. Populismul acestei măsuri este evident. Este o amânare până după alegerile din anii 2013 şi 2014. După această perioadă, suportarea diferenţei de dobândă cauzate de restructurarea creditului se va face prin iluzoria acordare a unui credit fiscal, respectiv reducerea impozitelor respectivelor persoane faţă de bugetele de stat.

În primul rând, măsura este una discriminatorie, acţionând împotriva principiului neutralităţii fiscale, determinând cheltuirea unor sume de bani de către o categorie de persoane în favoarea alteia. În al doilea rând, promisa acordare a creditului fiscal este iluzorie, mulţi dintre beneficiarii acestei măsuri nefiind în situaţia de a beneficia de ea. În al treilea rând, guvernul îşi face iluzii că această măsură va determina creşterea consumului şi că va câştiga din impozit pe profit şi TVA generate de mărirea sumelor de bani din piaţă. În al patrulea rând, amână într-o perioadă viitoare nişte cheltuieli determinate de creditul fiscal. În al cincilea, dar nu în ultimul rând, această măsură va determina mărirea hazardului moral, pericol mortal pentru bănci şi finanţe, în general.

Incoerenţa fiscală a guvernului se manifestă prin lipsa de viziune sistemică asupra fiscalităţii. Măsura citată ar fi putut fi înlocuită cu reducerea principalei cote de TVA, care, pe lângă neutralitatea fiscală, ar fi condus şi la stimularea mediului de afaceri, domeniu în care niciun guvern nu a excelat din 2008 încoace.

Să fie oare de mirare faptul că Fondul Monetar Internaţional girează o astfel de măsură? Cu siguranţă, nu. În calitatea sa de creditor, FMI nu este interesat decât de stabilitatea macroeconomică, în stare să asigure rambursarea sumelor datorate de către România.

Deşi, guvernul afirmă că Banca Naţională a României a fost de acord cu această măsură, guvernatorul Mugur Isărescu şi-a exprimat deja dubii astăzi asupra subiectului. Dacă mai punem faptul că guvernul apelează la bunăvoinţa băncilor comerciale, care pot intra sau nu în această schemă, avem tabloul concret al unei măsuri luate după ureche.

Poşta Română, în epoca de piatră

Nu ştiu dacă vă mai amintiţi faptul că, în urmă cu ceva ani, a apărut un act normativ prin care statul obliga furnizorii de utilităţi să devină în nu-ştiu-ce-termen acceptanţi de carduri bancare. Ulterior, cerinţa a fost extinsă la toate firmele care depăşeau o anumită dimensiune. Mediul privat nu a avut nevoie de nicio lege ca să implementeze acceptarea de carduri prin aparatele POS (Point Of Sale).

Osificatele companii de stat nu au binevoit nici acum să devină acceptante de carduri. Astăzi, trebuind să fac o plată la un oficiu al Poştei Române, am întrebat dacă pot plăti cu cardul. Funcţionara s-a uitat la mine ca la extratereştri. Mi-a spus că nu. La afirmaţia mea că Poşta a rămas în epoca de piatră, a tăcut jenată.

Oficiile Poştei Române, denumită pompos Companie Naţională, au devenit un fel de pom de Crăciun, în sensul că peste tot sunt lipite afişe că poţi face nu-ştiu-ce-operaţiuni la ele. Dar şi un afiş mare că nu se pot face momentan plăţi către Enel. În rest, în ciuda unei cosmetizări, oficiile poştale au rămas încremenite într-un proiect vechi şi prăfuit.

Ziarele au publicat de-a lungul vremii informaţii despre o serie întreagă de matrapazlâcuri făcute de mai-marii Poştei Române, indivizi numiţi politic şi fără nicio experienţă în domeniu.

Poşta a fost o instituţie fundamentală în istoria şi devenirea României, actuala instituţie fiind doar o urmă palidă a ceea ce a fost cândva.

Statul român şi Fondul Proprietatea se bat pe bani

După cum anunţă site-ul financiare.ro, Fondul Proprietatea, care deţine 15% din acţiunile Romgaz, va ataca în justiţie decizia producătorului de gaze de a dona 400 de milioane de lei la bugetul de stat, întrucât o astfel de măsură va avea consecinţe grave asupra profitului Romgaz, susţin reprezentanţii Franklin Templeton, compania care administrează Fondul Proprietatea. În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Romgaz din 30 noiembrie, Ministerul Economiei, principalul acţionar al companiei cu 85% din acţiuni, a votat în favoarea donaţiei de 400 de milioane de lei către bugetul statului, în timp ce Fondul Proprietatea s-a opus acestei rezoluţii.

Relativ la această chestiune, Mark Mobius, preşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group, a spus:

„Înţelegem nevoia statului român de a-şi finanţa deficitul bugetar, dar astfel de decizii trebuie luate doar într-o perspectivă pe termen lung. Cum donaţia a fost deja susţinută de Ministerul Economiei, anticipăm efecte negative asupra mediului românesc de investiţii şi considerăm că poate fi afectat chiar ratingul de ţară al României. Credem că o asemenea decizie arbitrară şi nedreaptă în numele unei companii de stat va fi în detrimentul Romgaz, al acţionarilor minoritari dar şi al mediului de afaceri din România. Capacitatea guvernului de a impune astfel de decizii asupra unor companii va trimite un mesaj îngrijorător investitorilor internaţionali şi va afecta reputaţia pieţei de capital din România."

Sursa: Adevărul.ro

Iată cum administrarea Fondului Properietatea de către o firmă privată şi nu de către statul român conduce la o decizie responsabilă. Statul, în virtutea celor 85% deţinute la fond, a crezut că poate decide în mod discreţionar, în detrimentul acţionarilor minoritari.

Actualizare: Aflu din financiare.ro că ministrul economiei, Ion Ariton, a afirmat că donaţia Romgaz este legală. Ariton ăsta crede că în afaceri este ca în politică. Oare de guvernanţă corporatistă şi drepturile acţionarilor minoritari o fi auzit?

De ce îşi pierde Romtelecom clienţii

Am decis să renunţ la ultimul post telefonic fix Romtelecom la una dintre firmele mele. Firma respectivă era client al Romtelecom de 17 ani. Client bun platnic întotdeauna. Când am decis să renunţ la ultimul post telefonic, aducând după sine şi rezilierea contractului (de fapt, nu ştiu dacă am avut vreodată un contract), am întrebat la serviciul clienţi ce trebuie să fac cu ultima factură, dinaintea celei care avea să facă reglarea finală şi trebuia să fie negativă, adică să ni se restituie nişte bani plătiţi în avans. Mi s-a răspuns să nu o plătim, să aşteptăm factura finală, negativă şi să plătim soldul final. Am ascultat sfatul.

În consecinţă, am aşteptat factura finală, pe care Romtelecom a găsit de cuviinţă să însereze anunţul din facsimil, prin care operatorul de telefonie ameninţă un client vechi şi bun platnic că îl va da pe mâna recuperatorilor. Halal comportament de afaceri!

Romtelecom, deşi cu management străin în prezent, a rămas cu reflexele şi metehnele din vreme în care era operator monopolist pe telefonia fixă.

Citiţi pe tema Romtelecon şi articolele anterioare: Uşor off-topic: Romtelecom, tehnologia şi afacerile, Ca şi statul român, Romtelecom vrea să stoarcă bani din orice şi Povestea portării unui număr de telefon fix din Romtelecom în RCS & RDS.

Povestea portării unui număr de telefon fix din Romtelecom în RCS & RDS

Am decis să portez un număr de telefon fix din reţeaua Romtelecom în reţeaua RCS & RDS. Nu este nevoie să detaliez prea mult motivele care m-au determinat să iau această decizie. Romtelecom a rămas un operator tributar nostalgiilor după vremurile în care era monopol. Aşa cum scriam în articolul Ca şi statul român, Romtelecom vrea să stoarcă bani din orice, în luna martie 2010:

În ultima vreme, Romtelecom părea a se fi desprins de încremenirea în proiect care a caracterizat compania multă vreme, în buna tradiţie a dominaţiei monopoliste pe care a exercitat-o ani buni în telefonia fixă. Scriam aici despre încercările semi-eşuate ale Romtelecom de a se moderniza. În această linie se încadrează şi MyAccount, aplicaţie on line care îţi permite să vizualizezi facturile, plăţile, tipul de serviciu şi opţiunile suplimentare. La prima vedere, un serviciu modern şi normal în aceste vremuri de avânt tehnologic. A impune accesarea listei proprii de apeluri contra cost mi se pare un semn de mare suferinţă, de incapacitate managerială, lipsă a viziunii şi de îndepărtare a clienţilor.

Tot în acel articol menţionam:

Mă gândesc serios să apelez la portabilitate.

Aşa am şi făcut. Iată cum s-au desfăşurat lucrurile.

Marţi, 6 iulie 2010. Am depus la un oficiu RCS & RDS cerea de portare. Pe formular, mi s-a indicat drept dată de portare 13 iulie 2010.

Miercuri, 14 iulie 2010. Sun la serviciul clienţi de la RCS & RDS să întreb ce se întâmplă cu portarea. Mi se răspunde că a fost programată pentru data de 20 iulie 2010.

Marţi, 20 iulie 2010. Sun din nou la serviciul clienţi de la RCS & RDS. Mi se spune că portarea se va face în 22 iulie 2010.

Joi, 22 iulie 2010. Sun din nou la serviciul clienţi de la RCS & RDS. Sunt întrebat între ce ore pot fi găsit la adresa unde este montată linia telefonică. Mi se spune că portarea se va face a doua zi.

Vineri, 23 iulie 2010. Apare un tip de la RCS & RDS, în intervalul fixat. Îl întreb de ce anume trebuia să vină. Mă întreabă care este aparatul cu linia RCS & RDS. Ridică receptorul şi răcneşte către un coleg nevăzut, care se afla pe scara blocului, cu două etaje mai jos, unde se găseşte caseta tehnică: "L-ai oprit? Dă-i drumul!" Mă roagă apoi să sun de pe telefonul fix pe un telefon mobil şi să-i spun ce număr apare pe ecran. Era numărul de Romtelecom. Mă pune să semnez un proces verbal de instalare, îmi spune că în maximum 24 h linia va fi portată şi pleacă.

Sâmbătă, 24 iulie 2010. Apelând numărul de Romtelecom, tot linia de Romtelecom suna. Sun din nou la serviciul clienţi de la RCS & RDS. Notează operatorul o sesizare şi-mi spune că lucrurile se vor rezolva în cel mai scurt timp.

Duminică, 25 iulie 2010. Situaţie neschimbată. Sun din nou la serviciul clienţi de la RCS & RDS. De data asta, mi se spune că cei de la Romtelecom care se ocupă de portări nu lucrează sâmbăta şi duminica. Mi se spune că, a doua zi, la prima oră, lucrurile se vor rezolva.

Luni, 26 iulie 2010. Situaţie neschimbată. Sun din nou la serviciul clienţi de la RCS & RDS. Operatorul îmi răspunde că a depus în numele meu o cerere de urgentare. După-amiază, mă sună un tip de la ei şi-mi spune doct: "De-abia acum s-a iniţiat procedura de portare. Vă zic sigur!"

Marţi, 27 iulie 2010. Se schimbă ceva: aparatul de pe linia Romtelecom nu mai are ton. Sunând de pe un mobil pe numărul de Romtelecom, teoretic portat, îmi apare semnal de linie inexistentă. După-amiază, mă sună o tipă de la RCS & RDS să mă întrebe care mai e situaţia. De data asta, părea cu ceva mai multă putere de decizie, ceva mai şefă şi ceva mai diplomată.

Miercuri, 28 iulie 2010. Sun de dimineaţă pe numărul respectiv şi, în sfârşit, sună linia RCS & RDS. Deci portarea s-a terminat.

Dacă vă hotărâţi să vă portaţi numărul de telefon în altă reţea, trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare şi să nu vă enervaţi. Firmele de telefonie fixă şi mobilă sunt şi rămân oligopol (piață a mărfurilor şi serviciilor monopolizată de un număr redus de mari producători şi furnizori) şi, dată fiind situaţia dominantă pe care o au pe piaţă, îşi permit să afişeze o nesimţire suverană. Nu le pasă prea mult de consumatori, care rămân captivi acestor furnizori.

Şi un ultim sfat: ignoraţi ce scrie pe portabilitate.ro: Termenul de finalizare a procesului de portare nu poate depăşi, în condiţii normale, 10 zile lucrătoare. În cele mai multe dintre cazuri, nu este adevărat.

Ca şi statul român, Romtelecom vrea să stoarcă bani din orice

Romtelecom pare a fi în suferinţă. Iată ce mesaj am primit pe adresa de e-mail a unei firme la care sunt asociat:

Prin intermediul serviciului MyAccount pe care l-aţi contractat de la Romtelecom, aţi beneficiat şi de vizualizarea în meniul Facturi, a listei apelurilor efectuate, fără costuri suplimentare.

Începând cu data de 26 aprilie 2010, vizualizarea listei apelurilor prin intermediul aplicaţiei MyAccount va fi posibilă numai în cazul în care solicitaţi serviciul "factură detaliată" conform tarifelor în vigoare. Detalii complete puteti obţine apeland gratuit 1930.

În ultima vreme, Romtelecom părea a se fi desprins de încremenirea în proiect care a caracterizat compania multă vreme, în buna tradiţie a dominaţiei monopoliste pe care a exercitat-o ani buni în telefonia fixă. Scriam aici despre încercările semi-eşuate ale Romtelecom de a se moderniza. În această linie se încadrează şi MyAccount, aplicaţie on line care îţi permite să vizualizezi facturile, plăţile, tipul de serviciu şi opţiunile suplimentare. La prima vedere, un serviciu modern şi normal în aceste vremuri de avânt tehnologic. A impune accesarea listei proprii de apeluri contra cost mi se pare un semn de mare suferinţă, de incapacitate managerială, lipsă a viziunii şi de îndepărtare a clienţilor.

Am încercat să găsesc pe site-ul Romtelecom cât costă factura detaliată ca serviciu suplimentar. Nu am reuşit. Cel puţin nu la servicii pentru persoane juridice. Ca să nu mai vorbesc de faptul că Romtelecom, ca şi alţi furnizori de servicii în telecomunicaţii, practică tarife diferenţiate pentru persoane fizice şi juridice, pentru servicii similare.

Mă gândesc serios să apelez la portabilitate.

Actualizare: Le-am semnalat celor de la Romtelecom acest articol prin Twitter. Sunt curios dacă se vor obosi să comenteze ceva.

România SA sau România SRL?

Mentalităţile de SA şi de SRL sunt diferite. SA-urile se bazează pe dimensionarea capitalului social astfel încât să asigure cheltuielile iniţiale şi cheltuielile lunare pentru un termen de 3-6 luni, în ipoteza că în această perioadă nu se face profit. SRL-urile, în marea lor majoritate, se înfiinţează cu capitalul social minim admis, în prezent de 200 lei (circa 47 €), şi asociaţii îşi propun să suplinească lipsa de bani cu eforturile lor consistente.

Pe de altă parte, SA-urile au Adunare Generală a Acţionarilor, Consiliu de Administraţie şi Comitet de Direcţie, fiecare cu atribuţiile sale şi cu limitele sale de competenţă. De regulă, acţionarii nu au funcţii executive. SRL-urile se fac în devălmăşie, în sensul că asociaţii sunt de toate.

Mă întrebam zilele astea cu ce se poate asemăna România. În mod normal, ar trebui să fie România SA. Forţând puţin lucrurile, poporul român ar constitui acţionarii, parlamentul Consiliul de Administraţie şi guvernul Comitetul de Direcţie. Numai că, în ultimele câteva zile, acest Comitet de Direcţie a luat măsuri care sunt împotriva intereselor acţionarilor. S-au dat afară unii pe alţii, în condiţiile în care România SA are o situaţie economică proastă şi are nevoie de stabilitate. Celor din Comitetul de Direcţie nu le-a păsat. Adică au acţionat ca la SRL, ca şi când ar fi fost banii lor investiţi în afacere.

De regulă, astfel de lucruri se întâmplă în situaţiile în care acţionariatul este diluat, ndeţinând nimeni un pachet de acţiuni care să-l pună în situaţia de a putea impune decizii. Şi uite aşa, cun un CEO ca Emil Boc şi cu un CFO ca Gheorghe Pogea o să ne pricopsim.

În orice situaţie, România SA sau România SRL miroase a faliment...

Afacerile Bisericii Ortodoxe Române

Nu demult, ziarul România liberă a publicat articolul Cât costă Duhul Sfânt în România?, în care reporterii incognito ai ziarului dezvăluie care sunt căile prin care se poate ajunge preot, rapid, ocolind canoanele şi regulamentele Bisericii Ortodoxe Române. Articolul îl incriminează pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, care netezit calea unuia dintre reporteri către haina preoţească, în condiţii cel puţin dubioase. Să ne amintim că acelaşi personaj a fost acuzat de legături cu fosta Securitate. În urma articolul, s-a început urmărirea penală împotriva prelatului, pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual.

S-a vorbit destul de puţin despre afacerile aflate sub oblăduirea BOR. Alegerea lui Daniel ca Patriarh al BOR adeschis calea către o altă abordare a afacerilor. În glumă, un prieten zicea că Daniel este CEO al BOR. Ela transferat trustul de presă pe care îl oblăduia la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Trinitas, în grădina Patriarhiei. Pe de altă parte, biserica deţine suprafeţe uriaşe de teren, pe care le poate administra cum doreşte şi au apărut scandaluri înăbuşite despre acest subiect.

Având în vedere că parohiile vechi au personalitate juridică prin Decretul 177/1948, iar cele noi o capătă în baza unui ordin al episcopiei pe raza căreia se află, în Bucureşti umblă zvonuri despre modul în care aceste parohii au gestionat terenurile. Bisericile ortodoxe din centrul Bucureştilor au terenuri care au fost vânate de mulţi. Unii le-au şi obţinut, după cum se afirmă în piaţă. Cum unele dintre aceste biserici aveau suprafeţe de teren care depăşeau necesităţile stricte ale bisericii, preoţii parohi se puteau dispensa de ele în condiţii financiare foarte netransparente şi, în consecinţă, dubioase. Nu trebuie să ne mirăm, în aceste condiţii, dacă vom vedea clădiri de birouri sau blocuri de locuinţe situate la câţiva metri de clădirea bisericii.

Conform artcolului Biserica Ortodoxă Română: afaceri şi binefaceri din Curierul Naţional:
Potrivit art. 168, 169 şi 170 din Statutul bisericesc, totalitatea bunurilor aparţinând Patriarhiei, Mitropoliilor, Arhiepiscopiilor, Episcopiilor, Protopopiatelor, Parohiilor şi Mănăstirilor constituie averea bisericească. Din punct de vedere al destinaţiei sale, averea bisericească cuprinde bunuri sacre şi bunuri comune.
Bunurile sacre sunt cele destinate prin sfinţire sau binecuvântare cultului divin şi nu pot fi înstrăinate şi nici urmărite, iar bunurile comune sunt cele afectate întreţinerii bisericilor, a slujitorilor ei, operelor culturale şi de caritate şi îndeplinirii celorlalte scopuri ale Bisericii. Averea fundaţiilor şi asociaţiilor, care au personalitate juridică, este proprietatea acestora şi se administrează de Biserică în limita şi în condiţiile actelor constitutive şi conform dispoziţiilor statutului. Donaţiile cu destinaţie fac parte din averea bisericească şi se administrează ca atare.
"Dobândirea, înstrăinarea, grevarea şi administrarea averii bisericeşti, precum şi controlul ierarhic şi verificarea gestionară se vor face după normele ce se vor stabili printr-un regulament special, întocmit de Adunarea Naţională Bisericească", stipulează art. 171. Dacă, în privinţa activităţilor social-caritabile, Biserica a dovedit transparenţă totală, nu la fel se poate spune şi despre veniturile sale.

Revenind la Teodosie, faptul că este urmărit penal i-a făcut pe mulţi preoţi să înceapă să vorbească despre ale nelegiuiri petrecute în Arhiepiscopia Tomisului. Antena 3 scrie în articolul Înalt Preasfinţitul Teodosie, acuzat că a făcut afaceri cu Brâul Maicii Domnului despre modul în care prelatul ar fi beneficiat de pe urma aducerii Brâului Maicii Domnului din Grecia. Din vânzarea de brâuri şi iconiţe, s-ar fi obţinut 300.000 euro, despre a căror soartă nu se ştie mai nimic, în condiţiile în care "Arhiepiscopia Tomisului figurează cu obligaţii de aproximativ 1.700.000 lei, reprezentând impozit venit salarii şi contribuţii la asigurările sociale", după cum a declarat Valentin Criveanu, reprezentant al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.