Isărescu, prins între politicile monetare şi fiscale

Teoria este, în aparenţă, simplă: guvernul se ocupă de politicile fiscale ale statului, iar banca centrală de cele monetare. Din împletirea armonioasă a celor două categorii de politici rezultă o dezvoltare economică sustenabilă a unei ţări şi echilibrele macroeconomice absolut necesare economiei. În România, însă, în ultimii 25 de ani, comunicarea şi colaborarea dintre guvern şi banca centrală au fost defectuoase, ultima fiind obligată să încerce să repare populismele şi tembelismele economice ale guvernelor succesive ale României. Politicile monetare pot repara, într-o oarecare măsură, derapajele fiscale, financiare şi economice produse de guverne, dar nu le pot suplini.

Desigur, o astfel de colaborare presupune înţelegerea mecanismelor care sunt la îndemâna celelalte părţi. Cu alte cuvinte, guvernul ar trebui să cunoască mecanismele şi pârghiilor şi politicilor monetare, iar reprezentanţii băncii centrale ar trebui să cunoască mecanismele fiscale, financiare şi economice care sunt apanajul guvernului. Se pare, însă, că lucrurile nu stau deloc aşa. Şi nu la nivelul de profesionalism extrem, ci în chestiuni relativ simple.

Iată ce declara Mugur Isărescu, guvernatorul de peste 20 de ani al BNR, ieri, referindu-se la activitatea firmei sale, Măr SRL:

"Mi se pare că a devenit chiar mai greu în ultima perioadă să faci afaceri în România. (...) Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa! (...) Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit."

Câteva observaţii:
1. Dacă este să ne gândim la impozitul pe profit, el a fost stabilizat cu cota unică la 16% în timpul guvernului Tăriceanu, fiind, astfel, unul dintre cele mai stabile impozite din ultimii ani. De altminteri, pare să fie singurul succes al politicii fiscale dezlânate a statului român.
2. De relativa stabilitate a impozitului pe profit, a beneficiat şi banca centrală în demersul de realizare a obiectivului său fundamental, asigurarea stabilităţii preţurilor. Altele au fost elementele perturbatoare (cum ar fi evoluţia preţurilor administrate, mărirea cotei principale de TVA, introducerea supraaccizei la combustibili şi multe altele).
3. Preluând o tactică de comunicare-manipulare de la politicieni, Isărescu, principalul promotor al denominării monedei naţionale la 1 iulie 2005, vorbeşte în lei vechi. Sună mai impresionant 1 miliard de lei decât 100.000 lei, nu-i aşa? Sau personajul nostru este în campanie electorală?
4. Isărescu confirmă obiceiul de a pleca de la întâmplări personale şi a generaliza apoi într-un mod incalificabil. Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, voia să-şi cumpere un teren în zona de nord a Bucureştiului şi a rămas stupefiat de nivelul preţurilor în perioada de boom. Şi apoi a luat măsuri în acest sens în calitate de guvernator al BNR.
5. Dacă aşa s-a comportat cu contabilul său, care nu avea nicio vină, cum o face cu angajaţii băncii centrale?

În ceea ce priveşte politicile monetare ale BNR, au curs râuri de cerneală sau de biţi, aşa că nu voi mai pune şi eu paie pe foc. Cel puţin acum.

Actualizare S-a trezit şi Victor Ponta să-şi dea cu părerea despre necazurile afaceristului Isărescu:

"Domnul Isărescu spune că plăteşte taxe mai mari pentru că are profit mai mare, că nu s-a schimbat, după cum ştiţi, nici cota unică de 16 la sută, nu s-a schimbat nici o altă taxă care priveşte mediul de afaceri. Are profit mai mult, cum de altfel au toate companiile din România şi atunci, sigur, 16 la sută când e profitul mai mare acesta-i un semn bun, că merge şi afacerea domnului Isărescu şi a celorlalţi."

Nu zău?

Neimpozitarea profitului reinvestit, o soluţie viabilă fiscal?

Chinurile economice ale guvernului Ponta vor să producă în curând neimpozitarea profitului reinvestit. Este o soluţie viabilă fiscal? Desigur, am scris în nenumărate rânduri despre lipsa de filosofie fiscală a statului român, care împiedică o viziune coerentă, integratoare asupra sistemului fiscal din România. Se pare, însă, că măsurile-cârpeală ale miniştrilor de finanţe de-a lungul anilor se perpetuează şi orice măsură populistă este bună din punct de vedere electoral, chiar dacă este nejustificată economic, financiar sau fiscal.

La o simplă analiză, neimpozitarea profitului reinvestit în mijloace fixe este o aberaţie fiscală. Pe lângă faptul că profitul direcţionat spre achiziţia mijloacelor fixe nu este impozitat, cheltuielile cu amortizarea, ulterioare achiziţiei, sunt deductibile fiscal, ceea ce conduce la o scutire de impozitare a unei sume duble. Această simplă constatare arată că guvernul Ponta nu are specialiştii pe care îi clamează.

Soluţia simplă şi corectă din punct de vedere fiscal este de a neimpozita profitul reinvestit în mijloace fixe, dar a nu mai supune aceste mijloace fixe drept amortizabile. Cu alte cuvinte, mijloacele fixe achiziţionate din profitul reinvestit vor fi tratate identic cu obiectele de inventar, a căror valoare este deductibilă imediat. În caz contrar, măsura nu este viabilă fiscal.

Hazardul moral, încurajat de guvern cu girul FMI

Hazardul moral a fost unul dintre elementele decisive în declanşarea crizei economico-financiare din care încă nu am ieşit. Guvernul României a apărut în aceste zile cu o iniţiativă stranie, înjumătăţind ratele la creditele în derulare, cu anumite condiţii. Beneficiarii trebuie să aibă salariul net mei mic decât media pe economie, adică 1.610 lei (ce se întâmplă cu cei care au 1.620 lei?), să nu aibă întârzieri la plata ratelor mai mari de 90 de zile, suma la care se aplică reducerea nu poate depăşi 500 lei. Populismul acestei măsuri este evident. Este o amânare până după alegerile din anii 2013 şi 2014. După această perioadă, suportarea diferenţei de dobândă cauzate de restructurarea creditului se va face prin iluzoria acordare a unui credit fiscal, respectiv reducerea impozitelor respectivelor persoane faţă de bugetele de stat.

În primul rând, măsura este una discriminatorie, acţionând împotriva principiului neutralităţii fiscale, determinând cheltuirea unor sume de bani de către o categorie de persoane în favoarea alteia. În al doilea rând, promisa acordare a creditului fiscal este iluzorie, mulţi dintre beneficiarii acestei măsuri nefiind în situaţia de a beneficia de ea. În al treilea rând, guvernul îşi face iluzii că această măsură va determina creşterea consumului şi că va câştiga din impozit pe profit şi TVA generate de mărirea sumelor de bani din piaţă. În al patrulea rând, amână într-o perioadă viitoare nişte cheltuieli determinate de creditul fiscal. În al cincilea, dar nu în ultimul rând, această măsură va determina mărirea hazardului moral, pericol mortal pentru bănci şi finanţe, în general.

Incoerenţa fiscală a guvernului se manifestă prin lipsa de viziune sistemică asupra fiscalităţii. Măsura citată ar fi putut fi înlocuită cu reducerea principalei cote de TVA, care, pe lângă neutralitatea fiscală, ar fi condus şi la stimularea mediului de afaceri, domeniu în care niciun guvern nu a excelat din 2008 încoace.

Să fie oare de mirare faptul că Fondul Monetar Internaţional girează o astfel de măsură? Cu siguranţă, nu. În calitatea sa de creditor, FMI nu este interesat decât de stabilitatea macroeconomică, în stare să asigure rambursarea sumelor datorate de către România.

Deşi, guvernul afirmă că Banca Naţională a României a fost de acord cu această măsură, guvernatorul Mugur Isărescu şi-a exprimat deja dubii astăzi asupra subiectului. Dacă mai punem faptul că guvernul apelează la bunăvoinţa băncilor comerciale, care pot intra sau nu în această schemă, avem tabloul concret al unei măsuri luate după ureche.

Deficitul structural în viziunea unui fost prim-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu

În cursul dezbaterii de astăzi din Parlament, s-a iscat o dispută pe marginea deficitului structural înregistrat în 2008. În conformitate cu un raport al Consiliului Fiscal, citat de Emil Boc, în acel an, a fost înregistrat un deficit structural de circa 8%. Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru în acea vreme, a venit la microfon, tunând şi fulgerând, şi a afirmat că deficitul structural nu poate fi, în niciun caz, mai mic decât deficitul bugetar. Fals, domnule Tăriceanu! Veţi fi fost dv. prim-ministru, dar nu prea aţi pus mâna pe carte sau/şi n-aţi avut consilieri financiari pe măsură. O ţară poate înregistra un deficit structural de 8%, un excedent bugetar conjunctural de 5% şi, deci, un deficit bugetar de numai 3%. Mai mult decât atât, se poate înregistra un deficit structural de 5%, un excedent conjunctural de 6%, rezultând un excedent bugetar de 1%.

Furtună într-un pahar cu apă: BNR a redus dobânda-cheie la 6%

În şedinţa de politică monetară de astăzi a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, s-a decis reducerea dobânzii de politică monetară de la 6,25% la 6%, prima modificare după şedinţa din 5 mai 2010, şi menţinerea rezervelor minime obligatorii. Nivelul de 6% este un minim istoric în ultimii 21 de ani.

Mutarea a luat prin surprindere mulţi analişti, care considerau că BNR va menţine nivelul dobânzii-cheie. Cred, însă, că această opinie era mai mult fundamentată pe imobilismul şi conservatorismul menifestat de banca centrală în ultimii ani ăn ceea ce priveşte politica monetară. Desigur, acest imobilism a fost cauzat şi de politicile economice şi fiscale inepte ale guvernului Boc. Impulsul dat inflaţiei la jumătatea anului 2010 prin majorarea cotei principale de TVA de la 19% la 24% a durat mai mult decât se anticipa. Însă BNR s-a dovedit, în general, extrem de conservatoare, pe fondul turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale, şi probabil că tot aşa ar fi fost şi în lipsa lor.

O dovadă în acest sens este faptul că dobânda de politică monetară este la noi dublă faţă de rata anuală a inflaţiei, deşi o părere larg răspândită printre economişti este că ar trebui să fie la jumătate. Se poate vedea, în acest, sens raportul dintre dobânda-cheie a BCE în raport cu rata medie a inflaţiei în zona euro. Ceea ce nu au înţeles nici guvernul, nici banca centrală este necesitatea de relansare economică, la care nu se poate ajunge nici prin fiscalizare excesivă, nici prin descurajarea creditării.

Astăzi s-a tot discutat în mediile publice despre consecinţele acestei reduceri a dobânzii-cheie. S-a vorbit despre o revigorare a creditării, despre un semnal puternic privind încrederea BNR în evoluţia inflaţiei, despre încurajarea economiei. Cred că niciuna dintre aceste aserţiuni nu este adevărată. Este de presupus că nu mare lucru se va întâmpla.

1. O reducere de 25 puncte de bază (pb) reprezintă numai 4% din valoarea nominală a dobânzii-cheie. În mod normal, influenţele nu pot fi prea mari. Băncile comerciale au redus deja dobânzile bonificate la depozite, mărind astfel ecartul între dobânzile pasive şi cele active, fenomen specific perioadelor de turbulenţe financiare.

2. BNR a micşorat dobânda-cheie şi în condiţiile în care au intrat în vigoare noile norme de creditare bancară, care descurajează creditarea în valută şi încurajează creditarea în lei. Astfel, banca centrală trece de la îndemnul de a se lua credite în moneda naţională la o măsură concretă, dar firavă în acest sens. Însă creditarea în lei rămâne încă foarte scumpă în raport cu cea în valută.

3. Micşorarea dobânzii de politică monetară vrea să ajute statul să se împrumute la niveluri de dobândă mai mici de pe piaţa internă, în condiţiile în care, în actualul context internaţional, finanţarea de pe piaţa externă se face la costuri mari, iar în anul 2012 statul român va avea nevoie de circa 16 mld. € pentru finanţarea deficitului bugetar şi plata datoriilor externe. Dacă statul nu va performa economic, dobânzile practicate de băncile comerciale vor putea creşte.

4. Capacitatea anticipativă a băncii centrale pare a fi foarte limitată, în condiţiile în care nu s-a mai încadrat demult în ţinta de inflaţie şi ia măsura de reducere a dobânzii-cheie acum, ştiut fiind că orice astfel de măsură are o latenţă de 3-6 luni, până a se putea simţi pe piaţa bancară.

Lebădă neagră sau criză previzibilă?

Acum câteva zile, agenţia Standard and Poor's a coborât ratingul suveran al SUA de la obişnuitul AAA la următoarea treaptă, AA+. Agenţai de rating a luat hotărârea pentru a sancţiona prelungul război între democraţi şi republicani pentru ridicarea gradului de îndatorare al SUA şi pentru a-şi manifesta neîncrederea în rezultatele măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare decise cu această ocazie. Diverşi analişti şi diverse medii de informare economică şi-au făcut publică opinia conform căreia această reducere de rating nu ar fi capabilă să genereze consecinţe majore pe pieţele financiare internaţionale.

Iată, însă, că ieri şi astăzi pieţele de capital internaţionale, inclusiv Bursa de Valori Bucureşti, au trecut prin zvârcoliri majore. S-au înregistrat pierderi de sute de miliarde de euro din scăderea cotaţiei acţiunilor pe majoritatea covârşitoare a pieţelor.

Se pune întrebarea dacă este vorba de un fenomen de lebădă neagră sau este ocriză previzibilă. Aşa cum scriam anul trecut, teoria lebedei negre, Black Swan Theory, a fost folosită de Nassim Nicholas Taleb, în celebra carte omonimă lansată în 2007, încearcă să explice existenţa şi apariţia unor evenimente rare, de mare impact şi imposibil de prevăzut, care sunt dincolo de aşteptările obişnuite.

Nu cred că evenimentele economico-financiare din aceste zile erau greu de anticipat. De altfel, mai mulţi observatori avizaţi au menţionat posibilitatea unei amplificări a crizei. Acum două luni, Nouriel Roubini evoca posibilitatea declanşării unei furtuni perfecte. "Există deja indicii pentru anumite elemente de fragilitate. Toată lumea avertizează că datoriile private şi publice au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit. Dacă continuăm aşa problema s-ar putea agrava începând cu 2013", avertiza Roubini. Iată că furtuna perfectă prezisă de el a venit mult mai repede.

Dacă criza financiară izbucnită în 2007 şi manifest în 2008, a fost una declanşată de lăcomia privată, odată cu măsurile de bailout luate de guvernele occidentale criza s-a transformat în una a nesăbuinţei politicienilor care formează guvernele statelor dezvoltate. Nişte state cu datorii publice imense, deci fragile, au ajutat un sistem privat lacom, conducând la situaţia de acum.

Sănătatea românească, pe moarte

Printre subiectele fierbinţi ale acestor zile, se numără refuzul medicilor de familie de a semna contractul-cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), exodul medicilor români în străinătate, lista aberantă a criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească un pacient pentru a putea fi internat şi clasificarea spitalelor. Să le luăm pe rând.

1. Refuzul medicilor de familie de a semna contractul-cadru. Iată ce a declarat Dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Române de Medicina Familiei:

“Informatizarea este o problemă serioasă pentru care ar trebui să se implice Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii. Ar fi mai ieftin dacă s-ar face licitaţie, în plus, responsabilitatea pentru funcţionarea sistemului trebuie să fie asumată de cei care doresc acest lucru”

Ce se ascunde în spatele acestui refuz? Casa Naţională de Asigurări de Sănătate s-a arătat în nenumărate rânduri nemulţumită de prezenţa unor pacienţi pe listele mai multor medici de familie, ceea ce presupunea costuri imense. La începutul acestui an, casa a făcut o contabilizare a pacienţilor aflaţi pe listele medicilor de familie din Bucureşti. Raportările arătau 2,5 milioane de pacienţi înscrişi, când realitatea arăta doar 1,6 milioane. Mai mult decât atât, pe internet circulau liste de pacienţi oferite spre comercializare. este evident faptul că medicii de familie opun rezistenţă la informatizarea sistemului şi pretind că nu pot da circa 100 euro pentru cititorul de carduri de sănătate.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a promovat o hotărâre de guvern care prevede că numărul de puncte pe care medicii de familie le primesc atunci când realizează servicii medicale nu se mai ajustează în funcţie de gradul profesional.

Iată cum se iese greu din complicitatea vinovată a celor două părţi.

2. Exodul medicilor români în străinătate. În primele trei luni ale anului 2011, peste o mie de medici au plecat din România, dintre aceştia 30 la sută fiind medici de familie. "Tendinţa este de 260 de medici pe fiecare lună a anului 2011, încât la nivelul întregului an estimăm că 3.000 de medici vor pleca din sistemul românesc de sănătate", a declarat secretarul general al CMR, Viorel Rădulescu.

Motivele care conduc la plecările masive ale medicilor includ, pe lângă salariile de mizerie din sistemul sanitar din România, imposibilitatea perfecţionării profesionale şi condiţiile de multe ori improprii de practicare a medicinei. Medicii nu pot fi înlocuiţi în sistem, în condiţiile actuale ale legislaţiei, prin care angajările sunt blocate.

Iar Traian Băsescu spune că medicii sunt liber să plece, cu cinismul celui care îşi permite să se trateze în străinătate.

3. Lista aberantă a criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească un pacient pentru a putea fi internat. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat pe site-ul propriu, acum câteva zile, aceste criterii, concepute a face parte din contractul-cadru privind acordarea asistenţei medicale în 2011-2012. Astfel, costurile cu pacienţii internaţi de spitale după 1 iunie 2011 şi care nu se încadrau în aceste criterii nu ar mai fi fost decontate de CNAS.

S-a produs o adevărată emulaţie în rândul medicilor, care s-au grăbit să arate că cel puţin 40% dintre cazurile ce impun internarea în spital nu erau cuprinse în lista respectivă. În cele din urmă, preşedintele CNAS a fost chemat la guvern şi Ministerul Sănătăţii nu a fost de acord cu lista respectivă, după cum arată un comunicat transmis ieri:

"Ministerul Sănătăţii nu este de acord cu noile criterii de internare în unităţile sanitare cu paturi, propuse de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în proiectul privind normele la contractul cadru care stabilesc acordarea asistenţei medicale în perioada 2011-2012 şi care se află în dezbatere publică pe site-ul www.cnas.ro."

Evident, dezbaterea publică era o glumă, întrucât 2-3 zile nu erau suficiente pentru un asemenea demers.

4. Clasificare spitalelor a fost, de asemenea un eşec. Criteriul covârşitor a fost numărul de specialităţi medicale. Astfel, spitale de stat de multe ori insalubre, au fost mult mai bine clasificate decât spitale private, în care îţi face plăcere să intri. Clasificarea va avea drept consecinţă fondurile ce vor vi plătite spitalelor publice sau private din bani publici. În ceea ce priveşte spitalele private, iată ce spune ministrul sănătăţii:

"Din totalul celor 94 de spitale private care funcţionează în România cu autorizaţie, 66 au cerut să fie clasificate, adică să primească bani publici pentru anumite servicii. Din cele 66, unul s-a clasificat la categoria a II-a cu plan de conformare. Este vorba despre Spitalul clinic «Pelican» din Oradea, care de ani de zile are activitate universitară, dar cu plan de conformare. Alte 11 spitale private sunt de categoria a IV- a, 39 la categoria a V-a, iar nouă nu au fost clasificate. Alte şase trebuie să facă plan de conformare."

Iată că măsurile luate de autorităţi în domeniul sănătăţii în ultima vreme sunt o listă de eşecuri sau semi-eşecuri, ceea ce denotă amatorism în administrarea sistemului sanitar şi incapacitatea de a stopa furturile la nivel naţional. Să nu uităm că bugetul alocat sănătăţii a crescut de patru ori în ultimii ani, fără consecinţe vizibile în calitatea actului medical.

Visurile imobiliare spulberate ale Elenei Udrea

În calitatea sa de ministru al dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea a preluat atribuţiile fostului Minister al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului. Una dintre ele se referă la gestionarea activităţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, o struţo-cămilă despre care am scris în numeroase rânduri.

Prin februarie, Elena Udrea, despre ale cărei cunoştinţe economice nu sunt îndoieli, se lăuda că avea să obţină circa 500 mil. € din vânzarea a circa 20.000 de locuinţe ANL către chiriaşii acestora. Preţurile de vânzare fixate au fost de mercurial: 19.140 € pentru garsoniere, 26.950 € pentru apartamente două camere şi 36.014 € pentru apartamente de trei camere, indiferent de localitatea în care se aflau unităţile locative.

Aflăm dintr-un comunicat al ANL bilanţul de până acum al demersului de mai sus: până acum, au fost vândute 53 de locuinţe în următoarele localităţi: Sebeş, Curtea de Argeş, Nehoiu, Titu, Brad, Slobozia, Iaşi, Piatra Neamţ, Buşteni, Vaslui şi Râmnicu Vâlcea.

Un bilanţ triumfător, care arată capacitatea managerială a guvernului Boc de a administra ţara.

Cum s-a prăpădit creşterea economică a lui Boc

Scriam acum un an, cu ocazia venirii uneia dintre misiunile de evaluare ale delegaţiei FMI că guvernul Boc încerca să ascundă gunoiul sub preş. Mai precis, pentru a se încadra în limitele cheltuielilor convenite cu instituţiile internaţionale finanţatoare, guvernul a redus drastic nivelul investiţiilor şi a acumulat arierate imense.

De această dată, se mai adaugă ceva. Pentru a avea motive să fie triumfalist în declaraţii, guvernul a apelat la altă armă: neincluderea în deficitul bugetar a rezultatelor negative a unor companii de stat. Faţă de metodologia cash de calcul a evoluţiei bugetare, metodologia ESA 95 presupune luarea în calcul a arieratelor (datorii neplătite de către stat către economia privată) şi a rezultatelor companiilor de stat.

Guvernul Boc, împreună cu braţul său, Institutul Naţional de Statistică, nu au inclus în calculul deficitului bugetar pierderile companiilor de stat. Iată ce declara ieri Gheorghe Gherghina, secretar de stat în MFP:

"Noi am realizat deficit pe ESA de 6,4%, fără două companii (CFR Infrastructură şi Termoeletrica, n.r.), astfel că Eurostat putea să închidă datele fără rezerve. Din calculele noastre, care vor fi finalizate în septembrie, probabil vom ajunge, când introducem şi cele două companii, la 6,8-6,9%, oricum sub 7,3% cât am convenit pentru 2010 cu Comisia Europeană. Din aceste considerente Eurostat nu putea să spună că cifrele sunt ok, finale, fără rezerve, pentru că ar fi însemnat să rămânem cu deficit de 6,4%, ceea ce ştiam şi noi şi dânşii că nu este aşa, din moment ce s-a decis că vor intra cele două companii pe bugetul consolidat."

Evident, încearcă să dreagă busuiocul ca reacţie la rezervele exprimate de Eurostat faţă de cifrele comunicate de România.

Problema guvernului Boc este că a anunţat triumfalist că în T4 2010 România a avut creştere economică de 0,1% din PIB, promiţând că, la sfârşitul T1 2011, vom ieşi din recesiune, ca urmare a creşterii economice în două trimestre consecutive. Numai că recalcularea deficitului bugetar ar putea arunca acel palid şi necredibil 0,1% în domeniul negativ. Unde mai e atunci ieşirea din recesiune?

Codul Muncii, un pas înainte către o adevărată piaţă liberă a muncii

Subiectul central pe agenda publică îl constituie proiectul de Cod al Muncii. Televiziunile de ştiri îl întorc pe toate părţile în mod populist, sindicaliştii fiind cei mai vocali în a-l contesta. Cei care mi-au urmărit intervenţiile publice ştiu că nu sunt nici pe departe un fan al Guvernului Boc. Însă, în ceea ce priveşte noul Cod al Muncii, îi dau dreptate.

Nu mă interesează faptul că formula actuală a Codului Muncii este rezultatul presiunilor Fondului Monetar Internaţional sau ale Consiliului Investitorilor Străini. Actualul Cod al Muncii datează din anul 2003 şi nu mai corespunde nicicum actualelor realităţi ale României. Mai mult decât atât, liderii sindicatelor deveniseră o şleahtă la fel de respingătoare ca cea a politicienilor. Puterea le era dată de prevederi legislative desuete şi paternaliste şi şi-o exercitau când era vorba de negocierea contractului colectiv de muncă şi de declanşarea unor eventuale greve.

În cursul măsurilor luate pentru reducerea unui aparat birocratic umflat şi încremenit în proiect, actualul guvern s-a lovit de piedici legate de propria legislaţie a statului român. Procesul de reformare a sectorului public din România este departe de a se fi terminat şi actualul Cod al Muncii era o piedică în calea acestui proces.

Pe de altă parte, angajatorii din sectorul privat erau constrânşi de aceleaşi chingi ale prevederilor legislative să ţină pe post angajaţi aflaţi departe de performanţă. În condiţiile în care îţi este foarte greu să dai afară un angajat incompetent sau hoţ, nu poţi avea flexibilitatea necesară într-un mediu profund concurenţial.

Extinderea contractelor de muncă pe timp limitat, regula în multe dintre economiile civilizate, este, de asemenea, un uriaş pas înainte. Ţipetele sindicaliştilor pe această temă nu fac altceva decât să încurajeze incompetenţa şi lenea.

Modernizarea pieţei muncii prin rolul mult mai mare acordat agenţilor de muncă temporară este un mare progres. De altfel, este vorba despre o directivă europeană care trebuia oricum implementată până în decembrie 2011.

În ultima perioadă, opoziţia politică a făcut o figură jalnică, în ciuda avansului firesc în sondajele de opinie. De exemplu, Mariana Câmpeanu, deputat PNL şi fost ministru palid al muncii, s-a abonat pe ecranele posturilor de ştiri şi clamează că propunerea de Cod al Muncii este o inepţie, situându-se pe o poziţie apropiată sindicatelor.

Desigur, îmi menţin opinia că guvernele succesive conduse de Emil Boc au făcut mult rău economic ţării şi că ne va trebui multă vreme să ne revenim, dar, în cazul punctual al Codului Muncii, sunt în mare de acord cu structura propunerii legislative.

Guvernul Orban, mai ceva decât guvernul Boc, desfiinţând pensiile pilon II

După cum anunţă site-ul financiare.ro, guvernul ungar va elimina fondurile de pensii private obligatorii până la sfârşitul anului viitor, prin modificările planificate în sistemul de pensii, a declarat ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy, pentru site-ul de business fn.hu.

"Reformele pregătite de guvern pentru sistemul de pensii vor rezulta în eliminarea pilonului doi (al fondurilor de pensii private obligatorii). Pilonul II va înceta să existe până la sfârşitul lui 2011", a afirmat Matolcsy într-un interviu acordat luni şi publicat joi seară. Matolcsy anticipează că 90-95% dintre cei trei milioane de contributori la fondurile de pensii private obligatorii vor reveni la sistemul public de pensii.

Guvernul de dreapta condus de Viktor Orban, de dreapta, comite, astfel, un grav atentat la proprietatea privată. Desfiinţarea pensiilor private obligatorii din cauza incompetenţei guvernelor succesive ale Ungariei de a gestiona fondul public de pensii va avea consecinţe extrem de grave pentru credibilitatea acestei ţări. Nici măcar guvernul Boc nu a îndrăznit aşa ceva.

Conferinţa "România încotro - Cum să redăm încrederea?" de la BNR

În timp ce în Parlamentul României se dezbătea moţiunea de cenzură a opoziţiei, la Banca Naţională a României, în sala Mitiţă Constantinescu, a avut loc conferinţa "România încotro - Cum să redăm încrederea?", organizată de Oxygen Servicii şi MasterMind Communications. Vorbitorii cei mai importanţi au fost Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, şi Mihai Tănăsescu, de la FMI. O relatare mai pe larg găsiţi în articolul lui Dan Popa.

Mugur Isărescu a vorbit despre necesitatea coerenţei în politicile anti-criză ale unui stat. "Atunci când, prin forţa lucrurilor, ţara asta a trebuit să majoreze TVA, s-a întrerupt un întreg ciclu de reducere a dobânzii de către banca centrală. Şi ăsta nu e un lucru cu care te joci. Apar probleme de imagine, de credibilitate şi mă întreb cum putem vorbi de coerenţă dacă discursul public vorbeşte despre o reducere a TVA ca o soluţie, la numai câteva luni după ce soluţia era creşterea TVA? Suntem total incoerenţi în politici şi semnale", a spus el.

Mihai Tănăsescu şi-a centrat discursul pe consecvenţa politicilor: "Încă ne confruntăm cu politici care nu întotdeauna sunt percepute ca fiind predictibile. Trebuie să demonstram că un drum pe care ni l-am propus trebuie să-l ducem până la capăt. Să fim capabili să ne respectăm promisiunile."

Printre rânduri, amândoi au blamat tembelismul economic al politicienilor.

Dincolo de substanţa conferinţei, de foarte bună calitate, trebuie spuse câteva lucruri dincolo de aparenţe. Există o chimie deosebită între Isărescu şi Tănăsescu. Probabil că cel puţin Isărescu şi-ar dori un tandem cu Mihai Tănăsescu în calitate de prim-ministru, teză care circulă în ultima vreme în subteran. De altminteri, guvernatorul BNR a amintit că, după ce domnia sa a ocupat funcţia de prim-ministru, în 2000, a venit guvernul PSD, care l-a avut drept ministru de finanţe pe Tănăsescu, car a continuat cu succes politica dusă de Isărescu.

Atât Isărescu, cât şi Tănăsescu m-au întrebat despre evoluţia pieţei imobiliare în ultima vreme şi posibilele perspective viitoare.

Între, timp moţiunea de cenzură n-a trecut. Aşa cum scriam într-un articol de pe blogul Politichia azi, "oricare ar fi rezultatul votului de astăzi, nu ne aşteaptă vremuri prea bune."

Ialomiţianu se scurge ca o umbră pe holurile MFP şi nu rezolvă nimic

Astăzi a izbucnit un protest spontan la Ministerul Finanţelor Publice. Salariaţii au oprit lucrul şi s-au masat pe holul unde se află cabinetul ministrului, Gheorghe Ialomiţianu, protestând pentru neplata stimulentelor pe ultimele trei luni. Politica de salarizare în MFP a fost caracterizată de salarii mici şi stimulente care să le compenseze. De fapt, unul dintre motivele îndepărtării lui Sebastian Vlădescu de la conducrea MFP a fost insistenţa acestuia de a menţine aceste stimulente.

Mai mult decât atât, salariaţii MFP invocă faptul că aceste stimulente au fost cuprinse în acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Însă Guvernul Boc, cu clarviziunea sa proverbială, nu a ţinut cont de nimic. A fost mai macroeconomist decât orice macroeconomist, a ras toate sporurile şi a redus salariile cu 25% în sectorul bugetar, otova. Pentru că nu îl duce capul la mai mult. Efectele încep să se vadă.

Noul ministru al finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu, nu este capabil să se exprime. Ca în bancul vechi cu inginerii. Ialomiţianu, în schimb, nu are nici măcar privirea inteligentă. Astfel că, în acest conflict, l-a trimis la înaintare pe Sorin Blejnar, şeful ANAF, un tip obrăznicuţ şi care a dovedit că nu este capabil să înfrunte o mulţime înfuriată.

Evenimentele sunt în plină desfăşurare.

Băncile fug din Ungaria. Vor fugi şi din România?

Suprataxarea băncilor în vremuri de criză a iscat discuţii aprinse la nivel mondial. Nu s-a ajuns la nicio concluzie certă. Uniunea Europeană intenţionează o taxare a transferurilor bancare cu o cotă procentuală extrem de redusă. În ţările în care guvernul a ajutat sistemul bancar, o suprataxare a băncilor ar putea avea o oarecare justificare. În ţările care nu au fost silite să furnizeze astfel de ajutoare, chestiunea este discutabilă.

După cum anunţă Portofolio.hu, trei mari bănci cu capital străin iau în considerare retragerea din Ungaria din cauza impozitului suplimentar instituit de guvern sistemului bancar, considerat exagerat de instituţiile de credit, potrivit publicaţiei Nepszava.

"Trei bănci iau în calcul retragerea din Ungaria. Nu este vorba de bănci mici. Valoarea activelor lor nu este cu mult mai mică decât cea a activelor OTP", menţionează publicaţia citată, fără a nominaliza sursele.

Băncile în cauză apreciază că impozitul suplimentar introdus de guvern la începutul lunii iulie este exagerat, în condiţiile în care ele înregistrează performanţe financiare foarte slabe. Publicaţia notează că 12 bănci din Ungaria nu au profituri suficient de mari pentru plata impozitului.

Printre băncile occidentale care operează în Ungaria se numără Erste, Intesa Sanpaolo (prin CIB Bank), Raiffeisen, UniCredit şi KBC (prin K&H Bank).

Andreas Treichl, şeful Erste Bank, cea mai mare bancă din Austria şi una dintre cele mai mari bănci din Europa de est, a declarat într-un interviu acordat Financial Times şi publicat luni că sunt "supăraţi în legătură cu taxarea excesivă a băncilor", adăugând că este "un pas inutil".

Băncile care operează în România sunt ameninţate cu taxa Robin Hood, văzută ca o taxă de solidaritate. Mai multe detalii, în articolul Ilie Şerbănescu propune stângist suprataxarea băncilor.

Reamintesc că băncile din România sunt angrenate în conflicte deschise cu beneficiarii de credite, ca urmare a apariţiei celebrei Ordonanţe nr.50 din 2010. O suprataxare ar fi, probabil, prea mult.

Soluţia pentru criza din România: impozitarea nunţilor, botezurilor şi banchetelor

Deputatul PDL de Timiş, Gheorghe Ciobanu, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că a propus preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, impozitarea nunţilor, botezurilor şi a banchetelor, afirmând că evaziunea fiscală în acest domeniu este "fantastică".

"Ministrul de Finanţe are un target de o lună să lucreze împreună cu specialiştii din minister, cu propunerile noastre, la introducerea unui impozit forfetar, în special pe zonele de evaziune fiscală. În acest sens, eu am avut discuţii cu preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, spunându-i şi sugerându-i, în ceea ce înseamnă spectrul lărgirii bazei de impozitare, pe principiul să iei puţin, dar de la toţi care au venituri şi să nu iei mult de la puţini, în acest context al lărgirii bazei de impozitare, şi impozitarea evenimentelor, că ţin de nunţi, de botezuri, de banchete", a spus Ciobanu, citat de Mediafax.

"Sunt multe firme care lucrează în acest domeniu, sunt multe evenimente, nu am habar cât înseamnă la nivelul judeţului Timiş sau la nivel naţional cuantificarea şi impozitarea acestor activităţi, a acestor venituri la cei care le creează. Am înţeles că se lucrează la o metodă de control indirect în aşa fel încât să descurajăm nefiscalizarea acestor evenimente şi cred că se va reuşi acest lucru şi va însemna foarte mulţi bani la bugetul de stat", a afirmat în continuare Gheorghe Ciobanu.

Este incredibil câte aberaţii poate naşte necunoşterea. Nimeni din coaliţia care sprijină Guvernul Boc nu a vorbit despre o politică fiscală coerentă, care să plece de la o anumită filosofie de concepere a sistemului fiscal. Efectul este amendarea Codului Fiscal de nu mai puţin de 55 de ori din 2003, când a fost adoptat. În materie de fiscalitate, se practică pompierismul.

Spre exemplu, prim-ministrul Emil Boc a anunţat ieri că, cu începere de la 1 octombrie 2010, se renunţă la impozitul minim, toate firmele urmând să se supună impozitării obişnuite pe profit. Este inadmisibil să anunţi modificări fiscale cu doar două zile înainte de aplicare. Desigur, nu este pentru prima oară. Despre modificarea Codului Fiscal cu minimum şase luni înainte de aplicarea respectivelor modificări nu mai vorbeşte nimeni. România nu mai este demult o ţară predictibilă.

FMI a aprobat eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut. Ei şi?

Board-ul Fondului Monetar Internaţional a aprobat, astăzi, a cincea evaluare a acordului cu România, precum şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia va elibera cea de-a şasea tranşă din împrumut, de peste 900 mil.€, bani care vor fi viraţi, cel mai probabil luni, în contul Băncii Naţionale a României.

"A existat suport din partea tuturor membrilor şi s-a votat în unanimitate acordarea celei de-a şasea tranşe. Rămâne problema arieratelor, deja o problemă structurală, unde trebuie neapărat făcut ceva. Desigur, au fost făcute foarte multe lucruri în România, măsuri pe care alte state nu le-au adoptat", a declarat pentru Mediafax Mihai Tănăsescu.

O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene s-a aflat în perioada 26 iulie - 4 august 2010 la Bucureşti pentru revizuirea acordului cu România şi a evaluat modul în care au fost îndeplinite criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie. O nouă misiune a FMI va veni la Bucureşti pe 20 octombrie pentru următoarea evaluare a acordului stand-by.

Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au revizuit în scădere estimarea privind contrancţia economiei în acest an la 1,9%, anticipând o revenire în 2011, când PIB este prognozat să crească cu 1,5%-2%. Numai că prognozele acestor instituţii asu fost revizuite de mult prea multe ori în ultimii doi ani ca să mai putem miza pe ele. De regulă, prognozele celor două instituţii au fost mai optimiste decât realitatea.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 mld.€, din care a primit până acum tranşe în valoare de 10,7 mld.€ de la FMI, 3,65 mld.€ de la Comisia Europeană şi 300 mil.€ de la Banca Mondială.

Aceast5ă ultimă tranşă de la FMI, care este şi ultima din acordul stand-by, va merge integral la BNR, iar statul român nu poate beneficia de aceşti bani decât în urma unor artificii, de genul micşorării rezervelor minime obligatorii, bani eliberaţi băncilor comerciale putând ajunge să finanţeze statul român.

Din păcate, oricâţi bani ar împrumuta România, în lipsa unor măsuri de stimulare a economiei, situaţia ţării va continua să fie sensibilă din punct de vedere economic. Ceea ce Guvernul Boc nu pare dispus sau capabil s-o facă.

Ai peste 3.000 de lei la bancă? Adio, subvenţie pentru încălzire

După ce ieri, în şedinţa de guvern, s-a hotărât ca persoanele care deţin un alt imobil în afara celui de domiciliu sau vehicule cu o capacitate cilindrică de peste 1.600 centimetri cubi nu vor mai primi ajutoare de încălzire, iată că astăzi pe lista celor neeligibili au mai apărut şi alte categorii.

"Lista bunurilor în funcţie de care va fi sistată plata ajutoarelor de încălzire, discutată în şedinţa de guvern, face referire şi la persoanele care deţin depozite bancare cu o valoare ce depăşeşte 3.000 lei. Alte propuneri au fost ca astfel de ajutoare să nu fie acordate nici în cazul persoanelor care deţin în proprietate suprafeţe de teren mai mari de 1.000 metri pătraţi sau animale de curte, precum vaci şi porci", au declarat agenţiei Mediafax surse guvernamentale.

Persoanele care solicită acordarea ajutorului de încălzire vor completa o listă cu bunurile şi mijloacele deţinute în proprietate, document care va fi ulterior verificat, prin sondaj.

Astfel, noile reglementări prevăd în responsabilitatea primarului şi a serviciului public de asistenţă socială obligativitatea efectuării de anchete sociale pentru a verifica veridicitatea datelor înscrise. Aceste anchete vor fi efectuate prin sondaj, de exemplu pentru minimum 3% din numărul beneficiarilor în cazul unităţilor administrativ-teritoriale cu un număr de peste 100.001 locuitori sau pentru minimum 8% din numărul beneficiarilor în cazul unităţilor administrativ-teritoriale cu un număr de 50.001 - 100.000 de locuitori.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a precizat la finalul şedinţei de guvern de ieri că plafonul lunar maxim de venituri pe membru de familie în limita căruia sunt acordate ajutoare de încălzire a fost menţinut la 615 lei, împreună cu tranşele de venituri luate până în prezent în calcul, dar au fost definite mai clar categoriile de persoane care pot fi subvenţionate.

Poate că vor intra pe lista celor neeligibili şi cei care au bijuterii mai grele de 10 grame, cei care au mai mult de două amante, cei care fac cumpărături de la Gucci, etc.

Evident că o asemenea abordare este mai mult decât aberantă. Singurul criteriu pentru această departajare ar trebui să fie veniturile efective pe care le obţin persoanele în cauză.

Incontinenţa de minciuni şi cinism a Guvernului

De-abia revenit din vacanţă, am găsit acelaşi climat slinos, respingător, pe care îl lăsasem cu câteva săptămâni în urmă. În foame de venituri la buget, Guvernul Boc a apăsat pe pedala lărgirii bazei de impozitare pentru bugetele de asigurări sociale, de sănătate şi şomaj. În principiu, impozitarea tuturor veniturilor este normală, dar acest lucru nu se face cu măsuri pompieristice, pe picior. Ordonanţa care prevede taxarea drepturilor de autor, a PFA-urilor şi a altor categorii de venituri este neclară, situaţie amplificată de normele de aplicare, care contrazic în mai multe locuri însuşi actul normativ. Azi dimineaţă, în condiţiile în care televiziunile prezentau imagini cu cozile imense de la casele de asigurări de sănătate, casele de pensii şi ofiiciile de şomaj, ministrul muncii, Mihai Şeitan, spune că pe 24-25 ale lunii întotdeauna sunt cozi, dând vina pe români că îşi depun declaraţiile pe ultima sută de metri.

În prima imagine alăturată, avem holul Administraţiei Financiare Sector 4 Bucureşti. Pe lângă aspectul dezolant al dosarelor aruncate pe jos, observăm că nu există niciun fel de coadă. Explicaţia este simplă: cei care intră sub incidenţa noilor prevederi legale nu au obligaţia de a face nicio operaţiune la organele fiscale.

În cea de-a doua imagine, avem holul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, unde este o aglomeraţie înfiorătoare. Clădirea este mare, iar holul principal era un adevărat furnicar. Nu exista vreun funcţionar în stzare să lămurească pe cineva cum să completeze noile declaraţii.

În cea de-a treia imagine, aveam coada formată în faţa clădirii Agenţiei Municipale de Ocupare a Forţei de Muncă Bucureşti.

Imaginile au fost luate astăzi, 25 august 2010, între orele 11 şi 13.

Pe de altă parte, glumeţul prim-ministru Boc, semnalându-i-se faptul că există cozi interminabile la sus-numitele instituţii, a spus că pe masa lui de la Guvern nu a sosit o asemenea ştire şi, ca atare, realitatea respectivă nu există.

Evoluţia portofoliului meu de acţiuni la BVB în iulie 2010

Structura portofoliului meu la 31 iulie 2010 este cea redată în graficul alăturat. În afară de SIF1, SIF2, SIF3, SIF4 şi SIF5, în portofoliul meu se mai găsesc, în ordinea ponderii, SNP Petrom (SNP), Transgaz (TGN), Erste Bank (EBS), BRD şi altele. În afară de blue chips, am în portofoliu şi acţiuni ale unor societăţi mai puţin cunoscute, aşa cum am menţionat anterior.

În ceea ce priveşte evoluţia portofoliului, în luna iulie 2010, ea a fost crescătoare, în condiţiile în care nu am făcut tranzacţii semnificative în această lună. Valoarea portofoliului în lei a crescut cu 11,28%, ceea ce în termeni anualizaţi înseamnă un randament de circa 252,03%. În euro, a rezultat creştere mai mare, din cauza întăririi monedei naţionale faţă de euro cu 2,79%: 14,45% lunar şi 405,12% anualizat.

De la începutul anului, randamentul portofoliului în lei este de 2,20%, iar anualizat 3,84%. Aceste valori nu ţin seama de impozitul pe câştigurile din piaţa de capital, majorate de la 1 iulie 2010.

Evoluţia acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti a fost influenţată în luna iulie 2010 de o calmare a pieţei după impactul iniţial al măsurilor de austeritate adoptate de guvern şi de perspectiva acordării celei de-a şasea tranşe a acordului stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional.

Notă: Conţinutul articolului nu va fi interpretat drept sfaturi de investiţie, ci are un rol exclusiv informativ.

Execuţia bugetară la mijlocul anului şi vizita delegaţiei FMI

Astăzi, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat execuţia bugetară pe prima jumătate a anului 2010. Datele sunt însoţite de un comunicat, în care se afirmă:

Conform datelor provizorii, execuţia bugetului general consolidat pe primele şase luni ale anului s-a încheiat cu un deficit estimat de 18,07 miliarde lei, sub limita ţintei de deficit, în sumă de 18,2 miliarde lei, prevăzută în Scrisoarea suplimentară la Aranjamentul Stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional.

Veniturile estimate la bugetul general consolidat în S1 2010 au fost în sumă de 77,2 mld.lei, cu 0,1% mai reduse faţă de S1 2009 şi reprezentând 14,3% din PIB. Dacă, însă, ne uităm la realizările lunii iunie 2010, observăm că veniturile au crescut de la 12 mld.lei în iunie 2009 la 12,9 mld.lei în iunie 2010, ceea ce reprezintă o creştere de 8,1%.

Cheltuielile estimate ale bugetului general consolidat în sumă de 95,3 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 4,0% faţă de S1 2009 şi reprezintă 17,7% din PIB.

Deficitul bugetar rezultat a fost de 18,1 mld.lei, adică 3,35% din PIB, mai mare cu 25,7% decât în S1 2009, când deficitul a fost de 14,4 mld.lei, adică 2,9% din PIB.

Având în vedere că publicarea datelor privind execuţia bugetară pentru S1 2010 coincide cu prezenţa la Bucureşti a misiunii Fondului Montear Internaţional, este foarte probabil ca guvernul să cosmetizeze din nou cifrele, cum a făcut şi la precedenta vizită a delegaţiei FMI, prin mărirea arieratelor şi reducerea investiţiilor.

Să ne amintim că, în 2009, deficitul bugetar la sfârşitul anului a fost de 7,2% din PIB. Ţinta din acest an este de 6,8% din PIB, dar rezultatele la mijlocul anului sunt mai proaste. În mediile politice, se discută faptul că, în a doua jumătate a anului, ar mai fi necesare reduceri ale cheltuielilor în valoare de 2,3% din PIB. Lucru extrem de greu de realizat.