FMI a aprobat eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut. Ei şi? - Reflecţii economice

vineri, 24 septembrie 2010

FMI a aprobat eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut. Ei şi?

Board-ul Fondului Monetar Internaţional a aprobat, astăzi, a cincea evaluare a acordului cu România, precum şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia va elibera cea de-a şasea tranşă din împrumut, de peste 900 mil.€, bani care vor fi viraţi, cel mai probabil luni, în contul Băncii Naţionale a României.

"A existat suport din partea tuturor membrilor şi s-a votat în unanimitate acordarea celei de-a şasea tranşe. Rămâne problema arieratelor, deja o problemă structurală, unde trebuie neapărat făcut ceva. Desigur, au fost făcute foarte multe lucruri în România, măsuri pe care alte state nu le-au adoptat", a declarat pentru Mediafax Mihai Tănăsescu.

O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene s-a aflat în perioada 26 iulie - 4 august 2010 la Bucureşti pentru revizuirea acordului cu România şi a evaluat modul în care au fost îndeplinite criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie. O nouă misiune a FMI va veni la Bucureşti pe 20 octombrie pentru următoarea evaluare a acordului stand-by.

Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au revizuit în scădere estimarea privind contrancţia economiei în acest an la 1,9%, anticipând o revenire în 2011, când PIB este prognozat să crească cu 1,5%-2%. Numai că prognozele acestor instituţii asu fost revizuite de mult prea multe ori în ultimii doi ani ca să mai putem miza pe ele. De regulă, prognozele celor două instituţii au fost mai optimiste decât realitatea.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 mld.€, din care a primit până acum tranşe în valoare de 10,7 mld.€ de la FMI, 3,65 mld.€ de la Comisia Europeană şi 300 mil.€ de la Banca Mondială.

Aceast5ă ultimă tranşă de la FMI, care este şi ultima din acordul stand-by, va merge integral la BNR, iar statul român nu poate beneficia de aceşti bani decât în urma unor artificii, de genul micşorării rezervelor minime obligatorii, bani eliberaţi băncilor comerciale putând ajunge să finanţeze statul român.

Din păcate, oricâţi bani ar împrumuta România, în lipsa unor măsuri de stimulare a economiei, situaţia ţării va continua să fie sensibilă din punct de vedere economic. Ceea ce Guvernul Boc nu pare dispus sau capabil s-o facă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus