Banca Naţională a României la 130 de ani
În aceste zile, a avut loc o serie de evenimente care au marcat cea de-a 130-a aniversare a Băncii Naţionale a României. Formal vorbind, legea de înfiinţare a BNR a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 29 aprilie 1880, însă procesul a durat pe întreaga durată a anului 1880. La data de 5 septembrie 1880, a avut loc prima şedinţă a Consiliului de Administraţie al BNR.
Suita de manifestări aniversare a culminat aseară, la Ateneul Român, cu un concert susţinut de Orchestra Filarmonică "George Enescu", sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. Invitatul de onoare a fost Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene.
Este de remarcat răceala preşedintelui Trichet faţă de autorităţile statului român, în speţă preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Emil Boc, răceală care se degajă din discursul preşedintelui BCE. Această răceală este cauzată de încăpăţânarea autorităţilor române de a micşora salariile angajaţilor BNR cu 25%, despre care am scris pe larg aici.
Nici guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu a ratat ocazia, în discursul său, să sancţioneze diplomatic atitudinea autorităţilor. Pe de o parte, el i-a salutat pe Ion Iliescu şi Mircea Geoană, omiţându-l, însă, pe Traian Băsescu. Mai mult decât atât, guvernatorul a spus:
Doresc să menţionez că Banca Naţională nu ar fi reuşit să ducă la bun sfârşit atribuţii dintre cele mai complexe fără aportul major al salariaţilor, de fapt al resursei umane pe care singură şi-a creat-o: angajaţi, experţi, manageri. Iată motivul pentru care le mulţumesc călduros atât actualilor, cât şi foştilor membri ai acestei echipe performante, pentru calitatea şi probitatea profesională, pentru contribuţia la dezvoltarea şi consolidarea prestigiului acestei instituţii, în folosul României.
Evident, o astfel de răceală nu este benefică pentru momentul dificil pe care îl traversează România din punct de vedere economic şi instituţional.
Dacă, vreme îndelungată, Mugur Isărescu a încercat să salveze aparenţele în legătură cu diferendele pe care BNR le-a avut cu guvernele succesive ale României de după 1990, din cauza politicilor fiscale de multe ori aberante, în ultimul timp, guvernatorul a început să răbufnească din ce în ce mai des. Semn că BNR nu prea mai este dispusă să tolereze derapajele politicienilor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu