Atenţie la înşelătoriile legate de fondurile europene nerambursabile pentru IMM-uri
Am primit azi-dimineaţă un telefon de la o doamnă (nu i-am reţinut numele, vorbea foarte repede) care s-a prezentat drept consilier la Institutul Naţional de Finanţare pentru IMM-uri. Ciudată denumire, nu? Doamna respectivă m-a întrebat dacă firma mea nu doreşte fonduri europene nerambursabile până la 200.000 €. Fără să aştepte răspunsul meu, m-a informat ce documente trebuie să pregătesc (dovada că societatea nu are datorii către stat, certificatul de înmatriculare, bilanţuri pe ultimii trei ani, ultima balanţă de verificare, etc.) şi că va veni un consilier la sediul firmei pentru a ridica documentele şi cu un contract de consultanţă care trebuie semnat. Am rugat-o să-mi transmită prin e-mail o prezentare a ofertei. Mi-a răspuns că nu are timp şi că voi discuta cu consilierul cu contractul.
Am dat o căutare pe Google după denumirea respectivă. Denumirea exactă nu am găsit-o. Printre primele rezultate, am găsit Institutul Naţional pentru Cercetare, Dezvoltare, Finanţare. Pe pagina de contact, apare codul de înregistrare fiscală 16322150. Căutând pe pagina Ministerului Finanţelor Publice, constat că respectivul cod aparţine Asociaţiei "Uniunea Civică Solidaritatea Românilor de Pretutindeni pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Ajutor Umanitar" - "Uniunea Civică Solidaritatea".
Căutând, în continuare, informaţii despre această afacere, am descoperit următorul document:
Povestea este cunoscută în presă. Publicaţia constănţeană, Dezvăluiri, afirmă
Cu toate că dosarele cu proiectele necesare accesării acestor fonduri au fost întocmite şi înaintate, chipurile, ministerelor de resort, finanţările nu au au fost aprobate, în schimb firmele respective au fost nevoite să suporte toate cheltuielile solicitate de cei care au promis că le vor obţine aceste finanţări. Un nume notoriu legat de această afacere dubioasă este cel al lui Gheorghe Popilean, un personaj controversat care de-a lungul timpului a fost implicat în multe scandaluri financiare.
Cum lucrează Popilean? Simplu! A înfiinţat un ONG cu numele “Uniunea Civică Solidaritatea Românilor de Pretutindeni pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Ajutor Umanitar – Institutul Naţional pentru Finanţarea Agenţilor Economici”. Sub paravanul acestei asociaţii, Popilean translatează mişcarea afacerii cu fonduri europene către o firmă condusă de o anumită doamnă Irina Caraban, director executiv al SC TISA Consult Management SRL. Angajaţii acestei firme sunt, de fapt, cei care contactează agenţii economici cărora le este propusă “afacerea”. Dovadă stau două documente aflate în posesia jurnaliştilor DEZVĂLUIRI, două note de serviciu cu caracter intern, înregistrate cu nr. 20669/10.09.2009 în registrul ieşiri al Uniunii Civice Solidaritate, şi nr.10146/24.11.2009, notă de serviciu înregistrată în registrul ieşiri al SC TISA Consult Management SRL. Ambele semnate de Popilean şi Caraban. Primul document face indicaţii precise operatorilor, referitoare la modul de abordare al „victimelor”, indicându-le şi modul de recomandare „Sunt consilier la firma de consultanţă TISA SRL (....) o entitate de interes general care lucrează în colaborare cu Ministerul de Finanţe...”.
Modul de lucru al oamenilor lui Popilean este simplu. Se accesează bazele de date publice cum ar fi, de exemplu, cea a Ministerului de Finanţe, din care se obţin informaţii referitoare la societăţile comerciale (cifre de afaceri, profit, număr de angajaţi). Selecţia se face, de obicei, din rândul firmelor care nu sunt din Bucureşti, ci din ţară, deoarece firmele din Bucureşti cunosc notorietatea afacerii lui Popilean şi nu mai pot fi atrase în cursă. O dată aleasă victima, aceasta este contactată telefonic de către un angajat al SC TISA SRL care citează indicaţiile din notele interne pomenite mai sus: „În baza datelor bilanţiere a firmei dumneavoastră pe ultimii trei ani şi a H.G. nr.803/2009, puteţi obţine un ajutor de stat, nerambursabil, în valoare de până la 200.000 de euro. Pentru accesarea acestor fonduri nerambursabile trebuie să acţionaţi cât mai repede posibil, deoarece se aplică principiul „primul sosit, primul servit”.
Numele lui Gheorghe Popilean, în vârstă de 75 de ani, a fost implicat în mai multe scandaluri, printre care Mondoprosper, încercarea de a înşela compania Coca Cola, etc. Popilean a executat mai mulţi ani de puşcărie.
Atenţie la astfel de încercări de fraude!
177 comentarii:
Consilierii d-lui Popileanu au ajuns si in jud. Buzau. Se prezinta ca reprezentati ai Grupului pentru Investigatii Economico-Financiare sau ai Institutului National pentru Finantarea IMM-urilor.
Deci ... mare atentie !
Si eu am fost cautat telefonic in Satu Mare de cite o Doamna cu aceeas texte. Taxa de consiliere au zis ca va fi intre 1000 si 5000 de roni , care suma una mi-a zis ca se va scadea din suma primita , iar cealalta ca se plateste dupa consultanta. Bineinteles am refuzat pe toate.
Eu am primit acelasi telefon acum 5 minute. In loc de CUI pe ca i l-am cerut mi-a dat nr. de inregistrare OSIM 88036. Este o inselatorie. Nu muscati saraci romani
Buna ziua,
Din pacate noi am fost victimele unei astfel de inselatorii, mai precis am pierdut 496 lei. Noroc cu articolul de mai sus postat ca poate am fi pierdut inca o suma frumoasa in euro.
Noi ne hotarasem sa accesam niste fonduti europene, inca nu stiam de unde o sa incepem, si suna telefonul: Suntem de la Institutul national pentru spijinirea IMM-urilor, avem daele dvs de contact de la finante,, etc. Cum noi tocmai aveam nevoie de asa ceva, am acceptat. S-a prezentat un domn la intalnire, vreau sa zic foarte rapid in cateva zile, ne-a prezentata o delegatie ca fiind trimis de la GRUPUL PENTRU INVESTIGATII ECONOMICO-FINANCIARE BUCURESTI. I-am data actele si ne-a luat banii, ca urmand in 2 saptamani sa se prezinte altii, experti. Ne-au trimis un contract cadru, le-am spus ca e ok doar ca vom plati restul sumei doar daca se aproba dosarul. Am fixat o intalnire, urmand ca ei sa sune inainte cu o zi pentru stabilirea orei. Cand ziua a venit nu au mai sunat. Zice sotu, du-te si suna-i sa vedem ce facem. Si incep eu sa sun toate numerele, 1 numar suna la o pers fizica, altul nu raspunde, 1 numar inchis. Atunci am simtit ca ceva nu e in regula, ca sotu sa imi spuna ca el a avut un feeling negativ in urma discutiilor cu individul. Am accesat site-ul finantelor , aveau nr. de inregistrare 26590860 si ce sa vedeti surpriza. Adica firma era inregistrata in 2010 undeva in martie! Da cum sa aiba ei pana acum dosare aprobate , cand un dosar dureaza de la 6 luni in sus! Si ma apuc si caut pe net si gasesc articolul de mai sus. Aproximativ aceeasi mod de actionare. Si ne-am socat. Oricum aveam de gand sa verific si site-ul finantelor sa vad cum stau pe acolo (cat de credibili sunt), sa nu semnam un contract cu o firma inexistenta sau cine stie!! Si nu va spun ce sperante ne-am facut noi, ca ne-au spus ca ne incadram, pentru 200000 euro.
Atentie ne-am interesat noi pe urma, si pentru masura cu 200000 nerambursabili nu se mai preau contracte, s-au irosit fondurile.
Aveti grija sa nu patiti ca noi, aveti grija la anumiti escroci din Bucuresti!
Orice serviciu se plateste indiferent de natura lui, asa ca nu este nimic anormal , asa cum se vrea a fi evidentiat in acest articol, achitarea unei taxe de consultanta care presupune o activitate legala pentru care un om este pregatit si in masura sa acorde sfaturi reale menite sa ajute si sa sprijine persoanele juridice in accesarea de fonduri europene , care se intorc integral in conturile Uniunii datorita incapacitatii de accesare a romanilor sau mai bine spus de nenumerate piedici pe care acestia le intampina la accesare.
Buna ziua,
Firma noastra a accesat fonduri cu ajutorul acestei companii , nu am intampinat nici o problema de nici o natura, am achitat anumite taxe pentru ca este normal ca un serviciu sa fie platit , dar multumitor este ca avem acesti bani europeni nerambursabili cu ajutorul carora ne modernizam activitatea.
Buna ziua,
Si societatea noastra a fost contactata de catre consilieri companiei conduse de domnul Popilean, dar noi am obtinut aceste fonduri fara probleme. Suma achitata a fost una destul de mica in comparatie cu ofertele primite de la alte societati de consultanta. Asa ca noi am fost pe deplin multumiti.
Buna ziua,
Cei de mai sus care sustin ca au primit fonduri nerambursabile, sa ne spuna si noua cand au depus dosarele si cand au obtinut banii.
Ar fi interesant de aflat!
Buna ziua,
noi am depus dosarul in iulie si acum am primit acord de principiu de la Ministerul de Finante.
Faţă de puzderia de mesaje care susţin entitatea d-lui Popilean, toate anonime, fac precizarea că nu voi mai accepta niciun mesaj de acest tip dacă semnatarul este anonim şi nu dă date exacte despre firma beneficiară, inclusiv date de contact, pentru a putea verifica situaţia. Altminteri, toate aceste mesaje anonime par a fi din interiorul entităţii vizate de articol.
Cred ca persoana anonima a luat toate blogurile si forum-urile care scriu despre aceasta Uniune Civica. A fost si la mine pe blog si a scris aceleasi minciuni ! Ptiuuu.. ei chiar nu inteleg ca nu mai au nici un viitor ???!!!
Din cate observ toate articolele au ca si autori persoane a caror identitate este sub anonimat asadar ar trebui ca pe viitor sa nu mai fi acceptat nici un comentariu de nici un fel.
sa ne scrie cum au primit banii sub ce forma acum sa te vad ca mai cunoastem si noi hai ca astept raspuns
de unde stiu ca este adevarta chestia asta cu fondurile europene de la tisa consulting management
ca sunt interesat de asa ceva.
pa
Buna ziua,
Fondurile europene le-am accesat cu ajutotul proiectului ce contine multiple analize si planul de dezvoltare a afacerii. Proiectul a fost facut de care firma de consultanta si depus la ministerul de finante, dupa analiza am primit acordul de principiu cu ajutorul caruia putem demara implementarea proiectului,, apoi vom primi prima transa de bani.
Ne spuneţi denumirea firmei şi datele de contact? Altfel nu vă credem.
Despre reputaţia lui Gheorghe Popilean, puteţi citi pe larg în Wikipedia. Acolo aveţi trimiteri către numeroase surse care confirmă cele afirmate de Wikipedia.
Reputatia domnului Popilean nu cred ca este atat de importanta pentru dumneavoastra incat sa ii dedicati atat de mult timp din timpul dumneavoastra. cred ca exista diferiti oameni care fac rau in tara asta cu o reputatie mult mai controvesata decat cea a domnului Popilean, cautati surse de inspiratie si in persoana altor oameni.
Raspuns la anonim.Nu este vorba numai de reputatia D-lui Popilean ci si despre aviz proprietarilor sa nu-i inchirieze acestui om.Din casa mea a fugit pur si simplu nu a platit chiria pe ultima luna si utilitatile si nu vrea sa predea cheia de la casa pe proces verbal
Ma numesc Dietrich Florentina proprietara imobilului din Serban Bogdan Stan nr 7 unde D-l Popilean a folosit-o ca sediu de firma desi era inchiriata ca locuinta.
Doamna ati descoperit internetul acum? va dati adresa pe toate siturile nu o sa mai inchirieze nimeni niciodata o casa asa cunoscuta.
PS: aviz chiriasilor nu inchiriati de la astfel de proprietari care va faca cunoscuti.
auzi mai anonimule din 20 decembrie a.c.habar ai cu cine si pe cine contrariezi tu cu internetul tau de ce sa nu povesteasca doamna de acest septugenar si las care adevarat a pacalit si nu a respectat niciun contract niciodata in viata lui.lasa sa-l faca cunoscut si cum va face public pe toti chiriasi daca sunteti buni platnici,nui bai dar daca meritati asa va trebuie
Ce mai sariti voi toti sa aparati pe unii desi nu stiti exact cum stau lucrurile, dar sa povesteasca si doamna adevarul despre casa asta ca asa ar fi corect,.
Sa povestesc adevarul despre casa mea???Nici nu se mai poate numi casa dupa ce a locuit D-l asa zisul Profesor Gheorghe Popilean.E putin spus devastare ,cocina.Covoare pline de par ,pisat de ciine,guma de mestecat,noroi,covoare ce nu mai pot fi flosite.Pat demolat ,cu coverturi care erau noi pline de par si mizerie.Baia care este acum un loc sinistru ,cu apa infecta statuta in cada,WC mai ceva decit in fosturile WC publice de pe vremea lui Ceausescu.Din casa lipsesc lucruri si cartile mele dragi au disparut.Bucataria este ceva de neinchipuit,jegoasa sicu dulapuri deteriorate.De fapt o sa fac un film si o sa-l pun pe youtube ca aviz proprietarilor.Si binenteles ca dupa ce a semnat procesul verbal de predare primire cu toate daunele in valoare de peste 4000€ ,D-l Popilean nu vrea sa plateasca.Utilitatile neplatite de D-l Popilean se ridica la 750€.Gauri facute in tencuiala casei mele ,ca de ,D-lui Popilean ii era frica si se baricadase mai ceva decit intr-o inchisoare.Toata mobila din casa nu mai poate fi folosita si casa pe linga deratizare necesita o renovare complecta.Asta este D-l Popilean dar miine ii fac plingere la politie pentru lucrurile disparute din casa mea.
Dietrich Florentina
Despre COSMIR SERVICE se stie ceva?
#237 adevarul despre casa lui dietrich florentina — un fost consilier 19-01-2011 17:08
totul este adevarat si pe deasupra mosul ca mai promite mai si minte azi promite ca plateste si maine iti ride in fata si nu mai plateste deh,tipic popilean,la tribunal. donmule popilean, o sa fim mai multi decit va inchipuiti,asa ca eu un fost consilier care va respect totusi,v-as sfatui sa-i platiti doamnei dietrich ca sa nu mai fie si cheltuieli de judecata.o sa fie foarte multi martori acuzatori ptr. domn.profesor,toti fiind fosti salariati,pacaliti de popilean,care vor veni la tribunal si ;nu o sa fie bine domn.profesor;toti cei care vin la procesul ce va urma sunt angajati cu carte de munca,nu cum au pierdut timpul pe la ong.septugenarului[tepar]sau sa astepte ca suna el cind are nevoie si de cine are nevoie dupa placul la directoarelor lui inculte.va promit revin cu noutati si apropo sunt inca activ
hai ca iese adevarul la iveala. — cineva care stie 22-01-2011 17:55
gata se afla,in sfirsit se afla adevarul despre cum a inchiriat domn.popilean[tataia domn profesor],casa din strada erou bogdan stan nr.7, cei ce vor sa stie adevarul gol golut de cum a lasat,in ce conditii inumane a lasat casa, pe care o avea in ingrijire si in locuinta in care a lociut cu ai lui caini,se va afla luni la orele 17 00. pe renumitul post tv.acasa,la renumita emisiune povestiri adevarate, si credeti-ma totul e purul adevar vom merge la domn popilean ptr. interviu,ce o sa iasa o sa vedem luni,gata si-a gasit nasul domn tataia popilean.si asta e doar inceputul,ce o sa urmeze o sa va informez cu lux de amanunte hai pa si pe curind.
Asa arata casa mea dupa ce D-l Popilean a parasit imobilul.Datorii la utilitati de 780€ +Daune in valoare de 4000€
http://www.youtube.com/watch?v=07Zj3jjfgZA
http://www.youtube.com/watch?v=X7O66ibfJak
http://www.youtube.com/watch?v=eydGbXKTI_0
Am fost si eu contactat de Cosmir Service. Se ia de mana cu Popilean
anonimule din 04.02. ac.cine e cosmir service? dami detalii.chiar vreau sa stiu cine e si cu ce se ocupa te rog frumos.lasa-mi un nr. telef. de-al lor
Din mai multe comentarii putem distinge si elimina acele persoane numite tepari. Am fost si eu contactat de o societate numita DR.IMM. Chiar daca e de ras am si platit o suma frumusica, cu promisiunea intocmirii unui proiect cu fonduri nerambursabile. Daca are cineva cunostinte despre aceasta firma DR.IMM ca dupa achitare mi s-au parut suspecti.
ma interesa daca ai fost contactat de acesti tepari de la g.i.e.f.bucuresti sau tisa consult manangement;actualul uniunea pentru accesarea fonduri europene.se scuza ca sa modificat denumirea deoarece sau schimbat actionarii dar ei sunt aceasi marie dar cu alta palarie poti sa suni la nr. telef.0728121235.dar numai in cazul ca ai fost contactat de ai lui popilean nu de altii.dl.manu.
da e adevarat l-au condamnat un an;a facut recurs si de aceea inca nu l-au ridicat,dar zilele ai sunt numarate asa ca voi acolitii lui aveti grija ce o sa faceti dupa aceea.sau ,ops,am uitat,vine doru popilean la putere.atunci sa va vad pe voi cele cu studii superioare.........?
despre Comsir Servis SRL ce stiti?
SOFERI, conducatori auto, posesori de autoturisme, pachet salarial atractiv, ne puteti contacta si trimite cv dvs la adresa de mail; 0733.896.280/ 0768.703.690; upfsc.u.e@gmail.com >>> aveti grija nu merita nici telefon sa dati vrea consum la masina fffffoarte mic daca se poate cu combustibilul vostru al soferilor e teapa frate ca pe astia din urma nu ia platit, ce stiu acum sau maine vor sa faca greva mare ca sa le de-a salariile.hai ca mai revin cu noutati
Angajări la firma escrocului Popilean,doar "FETIŢE" cu liceu sau 8 clase,acum cică oferă şi carte de muncă, dar nu spune că nu se mai ţine evidenţa pe cartea de muncă.Doar contract de muncă inregistrat cu dovada plăţii contribuţiilor,câţi dintre angajaţii *****ăi de azi au asa ceva,escrocule.Iată anunţul:< PERSONAL, angajam prin selectie persoane de sex feminin pentru relatii cu publicul, studii: liceu sau 8 clase, indiferent de varsta, cu carte de munca, salariu de baza 1.400 brut plus bonus din realizari; 0767.467.810/ 0733.895.234/ 0751.860.793 ; uafue.u.e@gmail**** >>> 15 Mar 15:34 .La câ***** e de potent, putrezitului îi stă mintea la prospături.MARE ŢEAPĂ,FUGIŢI DE EL SAU FACEŢI MUNCĂ VOLUNTARĂ,salariul vostru ****** fi de 100-150 lei la fiecare 2-3 săptămâni,pentru că la el încă e criză.Sutele de angajaţi pe care i-a avut au plecat din acelaşi motiv:NEPLATA SALARIILOR.
Tocmai am fost la interviu la adresa str.Condorului nr.5 Prelungirea Ghencea(Bucuresti),pentru postul de consilier relatii cu publicul.Eu am avut o retinere inca de la inceput cand am observat ca toata lumea prezenta acolo era imediat angajata.Am plecat fiind convinsa ca este ceva in neregula.ATENTIE!!! FOARTE MARE PENTRU TOATA LUMEA INTERESATA...ESTE O ESCROCHERIE!!!
Catre anonim.....Nu mai arunca pe piata zvonuri aiurea. Stii macar cum se numeste firma si ce cifra de afaceri are?Consilier relatii cu publicul este un call center..........crezi ca ai nevoie de studii superioare sa citesti un "speach" si sa dai niste informatii? Oamenii aia sunt pregatiti in prealabil.
auzi mai petronela,iti scrie acum aici un fost sofer de la popilean,care a indurat si bune si rele,am lucrat la popilean si cind se lucra la dosare si acum cind nu stie altceva decit sa de-a tepe,asa ca nu te mai alarma ca acel anonim a scris,si nu stiu ce te-a deranjat,ca are dreptate?sau ca nu a luat tepa cum ai luat tu sau cum o sa iei tepa,ca pina la urma tactu-mare popilean o sa te arda la salariu si pe tine
Foooaaarte interesant!!!
Multumim celor care pun aceste mesaje, chiar si anonimi, nu conteaza, inseamna ca ceva e in neregura cu firma respectiva. Este societatea Leader ro/ Leader Food Distribution/ Vicopan Production srl -un grup de firme cu un patron grec si o romanca care taie frunze la caini OCTAVIA CIUNCANU. SUNT NISTE TEPARI.CVa voi da adresa unde sa va informati si sa va paziti.Astia dau anunt de angajare numai pe Myjob si in ultimul timp doar pe ANUNTUL TELEFONIC pentru diverse: tehnolog,muncitori necalificati operatori productie patiserie si produse congelate.Eu am fost una dintre victime,dupa 3 luni si jumatate de munca abia pe o luna si si jumatate mi-am luat salariul, si ala de-a cursul celor 3 luni si jum.Restul i-am pierdut, m-am lipsit,am plecat altfel riscam sa muncesc degeaba.Va las sa va convingeti singuri si ATENTIE MARE MARE .http://www.financiarul.ro/2010/08/11/dupa-ce-a-infundat-firma-in-datorii-cipriotul-kyriacou-costas-a-vandut-lider-ro-srl-grecului-velissarios-kissas/
irina caraban (2011-04-09 20:47:39)
Postat de Irina Caraban , 09 Martie 2011, 17:22 De luni 07.03.2011. a inceput sa faca angajari pe mai multe functii: personal pt callcenter, consilieri si soferi cu auto personal. Cei ce vor lucra pentru acest excroc vor lucra cel mult o luna si pe urma vor pleca asa cum au venit,pentru ca nu vor fi platiti. Cauta soferi cu masini ce consuma putin si multi cad in capcana lui spunand ca masina consuma 5 sau 6 l/100 sa fie agatati de un loc de munca iar in realitate vor aduce si bani de acasa pentru ca acest patron numit Popilean nu le va plati salariile ,sau daca va plati va da banii cu mare intarziere si nu toti. Sunt soferi care au de luat cate 15-16 mil de anul trecut si patronul ii tot amana. Atentie si viitorii consilieri :va pune sa-i dati 5 mil sa va scolarizeze si pe urma va trimite la firme sa faceti contracte si sa incasati bani si riscati sa mergeti la firme care au mai fost pacalite tot de acest patron si puteti fi saltati de politie unde veti fi retinuti sa dati tot felul de declaratii. In aceasta meserie trebuie sa fii cu mult curaj ,tupeu si sa stiti sa iesiti din orice situatie neplacuta pentru ca va trimite sa cersiti pentru el ,iar voua va da te miri ce. In aceasta firma domneste o totala dezorganizare .Dupa ce ati dat cele 5 milioane o sa stati sa pierdeti vremea pe la sediile firmei sa va dea fise bilantiere sa mergeti pe teren ,pentru ca aceste fise nu sunt ,din cauza ca lumea s-a cam prins ca e teapa cu aceste fonduri si doamnele de la call center nu reusesc sa mai convinga pe prea multi patroni. Atentie cine se angajeaza la asa zisul call center: va pune sa vorbiti cate 8 sau 10 ore zilnic si la sfarsitul lunii va duce cu vorba si daca primiti 2 sau trei milioane.
Tatal meu a fost contactat de Tisa Consult Management. A venit o domnisoara sa ia actele necesare pt o analiza economica si i s-au platit 300 Ron. Dupa ce au spus ca avem toate sansele pentru a accesa fonduri europene au mai pretins un comision de 4000 lei. La cateva sapatamni am primti o scrisorica de la ei ca cei de la Ministes au intarziat raspunsurile si .... pauza, acum nu mai sunt de gasit.
asta cind sa intimplat? pe ce perioada,si cum o chema pe domnisorica ca sa putem raspunde eu sunt un fost angajat ca sofer la acest popilean.mai tinem legatura
Dacă a fost contactată de Tisa Consult înseamnă perioada iunie 2009-martie 2010,dacă esti fost şofer ar fi trebuit să ştii asta.Poate te-a pus escrocul să-i descoperi pe cei care-l comentează.
d-ra e bruneta cu parul lung?umbla cu masina cu nr de bulgaria?aveti grija mare
asa ca sa aducem adevarul la iveala nu-s de-al lui popilean ci sunt un simplu fost sofer de la el care il face de ris pe unde il prinde cu comentarii despre el.daca domnisorica e una mai in virsta e clar .eu le stiu pe toate ca doar am fost la el printre cei m ai buni soferi care facea lucruri bune si multe dar ca acum sa stricat si fura am pleca.eu daca il intilnesc pe strada il fac praf.ai dau cu lama pina la piele nu doar pe haine.soferul care a venit cu domnisorica,la dumneavoastra nu mai este la el,era un pustiulia.dar ce nu inteleg eu e ca in acea perioada chiar se lucra la dosare,eu chiar am dosare inregistrate la ministerul de finante cu acordurile de principiu.in urma noastra mergea domnul inginer de la proiecte si se depuneau dosarele.ce sa intimplat chiar nu stiu,dar sa nu cobesc,el si atunci mai dadea ca sunt eligibili si pe cei care nu sunt.asta era inselaciunea lui pe atunci,dar acum nu mai lucreaza nimic si mai face si consultanta de 500 lei si expertiza de 1000 euro.aici e spirla ca cine se duce ptr. el acum la munca se duce cu buna stiinta.roagate la dumnezeu sa mai vina o data tot la voi ca nu mai tine evidenta la cine a fost si la cine nu.si acum lucreaza pe un ong.cu un nume pompos de:u.a.f.u.e.adica uniunea pentru accesarea fondurilor europene accesate tarii noastre pe perioada 2010-1013.
buna ziua....am fost angajata la firma dlui Popilean 3 zile ...si nici alea intregi...nici nu vreau sa mai aud...cea mai urata experienta pe care am avut o ....Popilean e un mare excroc....toti stiu asta..
Cineva intreba de Dr Imm...luati-va adio de la bani domnul meu,pentru ca proiect aprobat nu ve-ti vedea.Posibil sa va contacteze aburindu-va cu transa a doua a platii din comision ,spunand ca au dat proiectul la aprobat si dupa aia pa,pentru ca ei deja umbla sa schimbe numele firmei si probabil pe asta o vor declara falimentara,ca si pe multe altele de pana acum./ In legatura cu oamenii pe care ii angajaeaza acesti excroci-angajeaza pe oricine si nu ii tine mai mult de 2-3 saptamani,tocmai pentru a nu le face contract si pentru ca angajatii sa nu se prinda prea mult de excrocheriile pe care le fac,singurii pe care ii pastreaza sunt fiica si fiul "distinsei" doamne care se autointituleaza "d-na director T...scu" si care culmea nu au nici unul acelasi nume de familie,asa ca unul ia banii si cand dispare,celalat ii ia locul si daca te duci la sediul pe care il stii,gasesti o presoana cu alt nume,despre care nu poti sa-ti dai seama ca are legatura cu cei care te-au fraierit si ti-au luat banii... Asa ca ,atentie oameni cu acordul de accesa aceste fonduri,sunt doar praf in ochi sa va ia banii...Daca chiar vreti sa luati acesti bani si sa va dati seama de excrocheria celor de la Dr.Imm si altii ca ei,mergeti la primarie si intrebati ce au facut ei pentru a accesa un astfel de fond. Veti uimiti de cate documente si verificari e nevoie si in plus totul se face cu licitatie.Daca nu ma credeti cereti celor care va suna,de la diverse firme si va propun sa accesati aceste fonduri,cateva nume si numere de telefon ale persoanelor care au finalizat un astfel de proiect cu ei.Tacerea lor va fi exact raspunsul de care aveti nevoie si mai mult,va vor lasa in pace.Garantat!!!
cine mai stie ceva despre acesti excroci va rugam trimiteti date.au plecat foarte multi angajati si mosul este disperat .momeste pe cei ce au mai ramas aruncindu le ceva banuti ptr ai tine pe loc.aceia care isi primesc banii il apara de orice stire se lucreaza acum la schimbarea sediilor
de ce nimeni nu aduce politia peste ei .de cine va este frica ?au inceput procese cu acesti excroci dar problema este ca nu va fi tarat prin tribunale acest cretin batran ci prostii de acoliti ai lui .cei care au fost manjiti de el cu citiva banuti si acum il slujesc devotati
Am fost sunata acum jumatate de ora de o doamna dela aceasta uniune sa ma prezint la un interviu maine in strada Condorului nr. 5, eu sunt jurist de formatie si am expertiza, acum nu am job, dar eu nu am trimis acolo CV. DUpa cateva minute caut pe google mai multe inf. si aflu ce ati aflat si dvs. si sun la ei sa imi dea mai multe inf. Au zis ca a sunat alta colega si la interviu treb. sa vorbesc cu dl. director dar nu stie cum il cheama ca ei au multe departamente. A fost o discutie lunga si am zis ca imi este groaza ca asa ceva se intampla in aceasta tara. Nu va duceti.
Multa minte va trebuie.... oricine se poate da drept X-ulescu din Bucuresti de la Agentia Tras pe Sfoara.
In primul rand cand soseste omul te uiti la numarul masinii... tipul... este inchiriata sau nu. Nu poti sa te uiti tu.. pui pe altcineva... eventual sa faca poze...
In alta ordine de idei oricand ii poti cere un buletin sa te uiti si tu ca ce spune el este ce scrie acolo, desi se pot falsifica usor... poti cere permis de conducere acela nu prea isi are rostul sa fie pe alt nume ;)
Sunt multe alte metode sa stii cine vine sa-ti ceara bani .. este suficient sa gandesti putin, sa nu iti pierzi capul cand auzi xxxxxxxx euro
Am fost sunata acum jumatate de ora de o doamna dela aceasta uniune sa ma prezint la un interviu maine in strada Condorului nr. 5, eu sunt jurist de formatie si am expertiza, acum nu am job, dar eu nu am trimis acolo CV. DUpa cateva minute caut pe google mai multe inf. si aflu ce ati aflat si dvs. si sun la ei sa imi dea mai multe inf. Au zis ca a sunat alta colega si la interviu treb. sa vorbesc cu dl. director dar nu stie cum il cheama ca ei au multe departamente. A fost o discutie lunga si am zis ca imi este groaza ca asa ceva se intampla in aceasta tara. Nu va duceti.
7 iunie 2011, 17:27
Dan.
Doamnă jurist,dv nu puteţi avea expertiză,ci, cel mult experientă,expertiza este o cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme, examen medical,cercetare tehnică sau ştiinţifică a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei şi care se incheie cu Raport de Expertiză.Într-adevăr că sună mai ACADEMIC,dar nu poţi să confunzi mere cu pere.Asta spune multe de experienţa de "JURIST" pe care o aveţi.
cea care a tras cele mai multe tepe se numeste catrinel mitrachescu
o firma care nu e serioasa deloc, deloc!
dr imm e jale mie mi s-a intamplat ceva urat de care nu vreau sa imi amintesc.
Seful meu a fost fraierit de acest Papilean,lucrez la o firma din Timisoara.Prima transa de bani,a fost 620 lei,pt.inaintarea desarului,iar a doua a fost de 1000 euro.Dupa ce i-a dat banii,a disparut,nu a mai venit deloc pe aici,nici telefoanele de pe contract nu mai sunt valabile...firma Tisa nu mai exista....
E pacat ca se intampla asa ceva... ce nu face lumea pentru bani in ziua de azi :(
Tot Gheorghe Popilean sta in spatele acestor anunturi,asa ca aveti mare grija unde mergeti la interviu.
ABSOLVENTI, absolvente de facultate sau liceu angajam prin selectie pentru postul de jurnalisti de investigatie, fotoreporteri cu sau fara experienta. Pachet salarial atractiv; 0762.552.054/ 0768.220.594 >>> 18 Jan 11:00 - -
ABSOLVENTI, absolvente de facultate sau liceu, angajam prin selectie, pentru postul de consilieri accesare fonduri UE. Scolarizare zece zile. Pachet salarial atractiv; 0762.552.054/ 0768.220.594 >>> 18 Jan 11:00
strada pescarusului nr 10 acolo isi are sediul pentru cei interesati sa i rupa carca
de firma asta ce stiti ? tepari oameni buni astept feedback GRUPUL DE CONSULTANTA FINANCIARA EUROIMM S.R.L.
Anunt valabil in 2012 facut de Popilean Gheorghe (da search pe google sa vezi cine e) în biroul din str. Pescărușului nr. 10 Com Rosu, Ilfov Tel:0769756693
daca vreti sa lucrati pt Popi tre sa acitati 500 ron Garantie si va da un salariu de 3.000Ron lunar cel putin! :) nu va bucurati la banii lui pt ca o sa ramaneti fara cei 500 ron....e o mare teapa!!!!
Consultanta accesare fonduri europene
Cerinte
Absolventi de liceu sau facultate, cu sau fara experienta
Beneficii Oferite
Pachet salarial atractiv. Scolarizare 10 zile
Descrierea firmei
Societate de consultanta pentru accesarea fondurilor comunitare europene
Este liber tataica si fraiereste lumea credula :) daca nu cautam pe google ma tepuia si pe mine!!!
apropo :) tataica Popilean Gheorghe angajeaza orice (sofer cu masina propie, consultant,etc ) ....daca iti cauti de munca poti munci si ca Director la el pe un salariu frumusel.....numai ca iti ei salariu pe hartie....poti face colectie :))
de firma asta ce stiti ? GRUPUL DE CONSULTANTA FINANCIARA EUROIMM S.R.L. tepari oameni buni astept feedback
Da sunt si eu curios daca stie cineva de GRUPUL DE CONSULTANTA FINANCIARA EUROIMM S.R.L., pentru ca m-au contactat in legatura cu fonduri neramb de pana la 200.000Euro fara sa vin cu vreun aport. mi s-a parut ciudat si nu vreau sa le dau bani 1500e cat mi-au cerut.
SC GRUPUL DE CONSULTANTA EUROIMM SRL ,
NU AU NICI UN SITE-NICI SEDIU-NIMIC-BANANAIE AIUREA PRIN TARA LA TEPE!!!!
dar ce a facut mai exact SC GRUPUL DE CONSULTANTA EUROIMM SRL pentru ca e infiintata de 1 an. nu a mai depus proiectul asa cum ati stabilit? Ms.
Buna ziua tuturor...incep cu inceputul. Dupa ce am citit si rascitit comentariile de aici, dupa ce am vizionat ce face continuu Dnul profesor Popilean, sincer imi vine rau cand vad ce NAIVI sunt romanii. Puteti sa va suparati si sa ma comentati, dar va spun ca, in continuare ca prof. este un om fara frica de Dumnezeu si este asa cum spune doamna Dietrich. Doriti numar unde puteti sa-l contactati acum? Cu placere. Am cautat loc de munca, dar la cei 40 de ani ai mei, pot fi si fosta miss ca e degeaba. N-ai relatii, n-ai ajutor (o vorba buna sau ceva asemanator) deci...nu existi...te tarasti, supravietuiesti. Am ajuns sa stau de proba 3 zile la societatea prof. Popilean, ca apoi sa-mi primesc banii, insa am renuntat caci mi-am dat seama ca este pacaleala. Sunt soferi acolo care vin cu masinile lor, trag de dnul profesor sa-si primeasca bani munciti si au de asteptat. Vorba cuiva dintr-un comentariu. Daca nu-ti pasa, primesti ceea ce meriti.
Nu credeti, va las nr de telefon, programati-va la interviu si va veti convinge.
0769.756.693/ 0732.266.569/ 0734.511.266
Dnul de la paza sau call center se numeste Rotaru Ion, este cel care va inregistreaza intr-un caiet, atunci cand vreti sa intrati la interviu.
A inchiriat spatiu in vila cu 2 etaje, pe aleea Zorelelor 9 A din Militari, bdul I. Maniu. Se intra din Iuliu Maniu 59 pe str. Rasaritului, unde este BANCA ITALO _ROMENA< ramaneti pe partea cu Banca si la 100 m , prima la stanga este Aleea Zorelelor. La nr 9 A este o vila cu 2 etaje, in spatele chioscului care se vede cand se intra pe Alee. La parter este Solar Diamond si , intrarea din stanga acelei firme, se intra pentru interviu. Daca aveti bani, timp si nervi de irosit , incercati si va veti convinge.
Si eu am fost la interviu ptr consilier fonduri europene pe str Zorelelor, mi-a spus ca-mi da 3000 lei net plus comision din vanzari.aveam sofer ptr deplasari in tara.treb sa platesc cursurile 500 lei ptr 10 zile, cate o ora jumatate pe zi. mi s-a parut dubios. nu va recomand jobul.
Pentru cei care il cauta pe domnul Popilean va confirm si eu ca il puteti gasi la adresa pe care doamna Gabriela C. a precizat-o. Din fericire eu nu am fost tepuit de acest om si va multumesc tuturor pentru detaliile pe care le-ati furnizat pe acest forum, va urez succes sa va recuperati daunele.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Popilean
cateva detalii destul de importante despre tepar, si mai mult decat atat, daca ii scrii numele pe google, dai search dupa imagini medii sau mari gasiti si poze cu el
Asociat la SC GRUPUL DE CONSULTANTA EUROIMM SRL este Dl BIBU LUCIAN-GEORGE.
Poate sunt utile: http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=299&d=Mjk5MDAwMDAwMDAyOTEyNzg*
http://www.spete.info/236-dosar-proces-61393032010-bucuresti-3146677/
Am fost contactati de acesti tepari poate au putina sclipire si ceilalti care vor fi contactati sa nu cada in plasa excrocilor
Grupul de consultanta EUROIMM SRL se numeste acum EUROIMM PROIECT INVEST cu acelasi asociat dl. Bibu. Nu exista nici o linie de finantare care sa iti "ofere" rambursare 100%. Inclusiv TVA ul!
in legatura cu EUROIMM PROIECT INVEST, ce stiti? se ocupa cu tepe?
inca nu stiu si eu am platit la firma asta dar nu am mai primit nici un semn de viata
Buna ziua,
Am vazut ca au fost ceva discutii pe baza fondurilor europene nerambursabile. Am scris aici in speranta ca ma puteati ajuta cu ceva informatii. Sunt comune respectiv sate in tara a caror primari au accesat pe baza unui proiect fonduri europene nerambursabile pentru canalizare si retele noi de apa potabila. Dar in unele cazuri nu au fost indeplinite aceste conditii prezente in proiect, nu stiti daca locuitorii unui sat aflat in situatia respectiva pot depune o plangere in urma careia sa se trimita o echipa pentru control in dorinta de a verifica cum acei bani oferiti au fost folositi si in ce scopuri? Si unde ar trebui depusa plangerea? Se poate face la o adresa de email? Imi puteti da cateva detalii?
V-as fi profund recunoscator.
Va multumesc pentru timpul acordat!
Fratilor vedeti ca e firma teapa ,eu am platit pana acum 7000 lei si nu mi-au trimis decat un chestionar care nu are legatura cu cererea mea de finantare.Altcineva din Constanta asteapta de 1 an sa-i faca dosar pentru ferma de struti.Platiti cat mai mult la Euroimm Proiect Invest ca au nevoie de bani pentru avocati.
toti avem defecte,eu am 2 dosare la ei si sunt OK,vreti bani trebuie sa platiti bani.
Nimic nu este gratis
buna ziua, sunt curioasa; cu cine ati discutat de la aceasta firma? si noi am fost contactati multumesc!
Prin firma lui Popilean,gpief sau tisa,cum s-o mai numi acum nimeni nu a luat vreun ban in ultimii doi ani din simplu motiv ca el nu depune nici un dosar.Si asta pentru ca nu-si plateste angajatii,este o placere a lui ca angajatii sa plece de la el neplatiti.In aceasta perioada nici nu prea sunt proiecte de finantare.Aici puteti gasii proiecte ue active.
www.finantare.ro.
nu dati bani la euro proiect invest sunt niste tepari,am dat pana acum 10000 E si nimic,au facut un proiect care la depunere a fost respins deoarece era necomform,au niste mascarici de angajati,aveti grija si voi de acum.Am actionat in instanta. Aveau sediul in bulevardul unirii,stie cineva adresa exacta?
Salut
Am fost si eu contactat de o doamna din Bucuresti, zicea ca e de la Consulting Finance Grup Euro Imm, aceasi oferta de 200000, nu stiu ce sa cred? ma poate ajuata cineva?
Buna seara.
Astia de la Consulting Finance Grup sunt la fel de tepari ca si cei de la Popileanu...M-a contactat si pe mine,nu au decat o singura placa:200.000E fara coparticipare,ceea ce nu exista
va salut pe toti si toate , trebuie sa scapam de aceasta persoana care ne inseala , eu personal am demarat o actiune in urma tepei pe care am luato ,de data asta nu vreau sa mai scape invocand problemele de sanatate si varsta , am fost avertizat dar nu am tinut cont ,ma rog ... cine vrea sa mi se alature voi lasa un nr de tel ... ATENTIE !!! acum lucreaza de acasa si trimite scrisori .
cred ca am luoat si eu teapa, m-au contactat in mai am achitat tot si apoi s-au dat la fund. le-am achitat prin banca si am crezut ca sunt seriosi. cine a mai patit ca mine ma poate contacta la 0766319044 radu
Multumesc pentru toate informatiile de aici. Saptamana viitoare urma sa ne intalnim cu "profesorul" Popilean dar eu am insistat sa merg la sediul lor si au spus ca nu se poate, de aici am tras concluzia ca ceva nu este in regula si am cautat pe google.
MULTUMESC pentru toate informatiile
http://www.anuntul.ro/anunturi-locuri-de-munca/oferte-full-time/persoane-serioase-pentru-postul-de-agent-vanzari-sofer-cu-experienta-in-vanzari_5702599.html
Se extinde treaba. Angajeaza oameni noi.
Feriti-va de Bibu Lucian George ,,,,eu am luat teapa cu 7000 euro ......sant in Constanta peste 50 de persoane tepuite de acest infractor....si mai era insotit de o catea slinoasa numita Florentina Alexe....acum nu se mai stie nimik de ei ,nu raspunde la telefon.....Mai este cineva pe aici tepuit de ordinarul asta ???
Buna ziua.Am o rugaminte la conducerea societatii sa ne faceti si noua cunoscuta conducerea si numele persoanelor care lucreaza pentru societate(toti agentii de vanzari) pentru a ne putea da seama daca comentariile aduse sunt sau nu reale.Personal cred ca sunt reale dar mai astept inca sa vedem ce se intampla .Am sa revin cu un alt comentariu destul de repede daca nu apare nimic din partea lor,promit.
Buna ziua. Am fost si eu contactata de domnul Popilean Gheorghe, pentru angajare si a reusit sa ma fraiereasca de 70 de ron pentru cabinetul de medicina a muncii, dar slava Domnului k am descoperit forumul si nu voi merge mai departe de atat. Mai nou recruteaza si pe Mercador.ro so ofera salarii se la 2000 pana la 4000 ron! Atentie celor ce cauta un job si sunt contactati, nu va lasati vrajiti de promisiunile legate cu fir auriu...se pare k e o teapa. Atentie mai ales celor din provincie pentru ca se pare ca isi extinde portofoliul de recrutare!
S.C. GRUPUL DE
CONSULTANȚĂ FINANCIARĂ EUROIMM - S.R.L., cu
sediul în București, str. Pazon Marin nr. 32, sectorul 3,
CUI 28344241 , cu J40/4593/13.04.2011, decid prin
prezenta schimbarea sediului societății de mai sus la
adresa următoare: București, Bd. Unirii nr. 62, bloc K5,
scara 1, etaj 2, apartament 7, sectorul 3.
EUROIMM PROIECT INVEST - S.R.L.
- sediul social: municipiul București, str. Badea Cârțan
nr. 38, sectorul 2.
- domeniul principal de activitate: grupa CAEN: 749-
Alte activități profesionale, științifice și tehnice n.c.a.
- activitate principală: 7490-Alte activități profesionale,
științifice și tehnice n.c.a.
- capital social subscris: 200,00 RON, vărsat integral;
capitalul social este divizat în 20 părți sociale a
10,00000000 RON fiecare.
- durata de funcționare: nelimitată.
- cod unic de înregistrare: 29585035 .
- număr de ordine în registrul comerțului:
J40/733/2012.
Daca ati fost inselati de catre acestia va puteti adresa aici :
MIRON BODOR
Sales Representative
+40 0733.590.059 / mobil
+40 031.311.53.32 - 37 / fix
+40 021 - 311.53.30, 031 - 425.11.39 / fax
miron.bodor@urbansiasociatii.ro
www.urbansiasociatii.ro
Bd Preciziei, nr 1, sector 6, Bucuresti, PRECIZIEI BUSINESS CENTER, etaj 4
Viitoarele programe (2014-2020)
În noiembrie 2010, Comisia Europeană a publicat primele sale idei privind viitorul politicii de coeziune a UE, după perioada actuală de programare care se încheie în 2013.
Europa 2020 propune trei priorități care se susțin reciproc:
– creștere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare;
– creștere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al
utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive;
– creștere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială.
UE trebuie să definească direcția în care vrea să evolueze până în anul 2020. În acest scop, Comisia propune următoarele obiective principale pentru UE:
– 75% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă;
– 3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare (C-D);
– obiectivele „20/20/20” în materie de climă/energie ar trebui îndeplinite (inclusiv o reducere a emisiilor majorată la 30%, dacă există condiții favorabile în acest sens);
– rata abandonului școlar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% și cel puțin 40% din
generația tânără ar trebui să aibă studii superioare;
– numărul persoanelor amenințate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane.
Un buget pentru Europa (2014-2020)
Comisia Europeană prezintă o propunere de buget pentru perioada 2014-2020, al cărei obiectiv este să contribuie la o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Măsurile propuse trebuie să permită finanţarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 şi aplicarea la termen a unui veritabil buget european.
ACT
Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor din 29 iunie 2011 intitulată „Un buget pentru Europa 2020” [COM(2011) 500 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].
SINTEZĂ
Această comunicare prezintă în detaliu viitorul buget al Uniunii Europene (UE) pentru perioada 2014-2020 şi se înscrie în Strategia Europa 2020. Propunerea de buget trebuie să permită:
•finanţarea politicilor comune, cum ar fi politica agricolă comună (PAC);
•sprijinirea regiunilor mai puţin prospere prin aplicarea principiului solidarităţii;
•realizarea pieţei interne;
•favorizarea sinergiilor, a cooperărilor şi a proiectelor pe scară largă în domeniile cercetării, al inovării sau justiţiei;
•găsirea unor soluţii la provocările actuale sau la cele de dată recentă, care necesită o abordare comună la nivel european, cum ar fi schimbările climatice, evoluţia demografică sau catastrofele umanitare.
Un buget în slujba cercetării, a inovării şi a dezvoltării tehnologice
UE trebuie să fie competitivă în materie de inovare dacă doreşte să joace un rol de prim rang pe scena mondială. UE acuză însă o întârziere constantă în domeniile inovării şi cercetării. Pentru a recupera această întârziere, Comisia doreşte să crească nivelul investiţiilor europene în cercetare şi dezvoltare, până la 3 % din PIB.
În acest scop, Comisia prevede alocarea a 80 de miliarde EUR pentru perioada 2014-2020 Cadrului strategic comun pentru cercetare şi inovare, sumă care va fi completată de fondurile structurale.
Un buget în slujba solidarităţii pentru o creştere durabilă şi ocuparea forţei de muncă
Vrei ca in 82 de Zile sa incepi propria afacere
din fonduri europene si zero investitie proprie?
In urmatoarele randuri afli cum sa-ti construiesti afacerea din Fonduri Europene nerambursabile, si fara sa vii tu cu cofinantare!Aceste fonduri europene ti se cuvin si incepand cu 2013 sunt mai usor de accesat ca niciodata, dar majoritatea romanilor inca nu stiu cum din 2013 poti primi fonduri europene fara cofinantare in doar 82 zile...
Explicatia este simpla:
Demonstratia clara cum in 2013 incepi propria afacere din fonduri europene in doar 82 zile, fara cofinantare!
Imagineaza-ti ca ai o idee de afacere, ii verifici eligibilitatea, afli ce acte ai nevoie, si cum sa intocmesti o documentatie completa. Planul de afaceri este si el usor de intocmit, fiindca din 2013 exista un sablon standard unde tu doar completezi informatiile caracteristice domeniului in care iti vei desfasura afacerea.
Dupa aceea depui proiectul la sediul OJPDRP, unde va fi verificat in fata ta si ii va fi evaluata viabilitatea economico-financiara si deci afli daca proiectul tau este eligibil.
Ei bine in momentul respectiv primesti finantare europeana nerambursabila pentru afacerea ta, dar cum ramane cu cofinantarea?
Incepand cu 2013 cofinantarea poate fi sustinuta de banci, iar banii care gireaza cofinantarea sunt chiar fondurile europene pe care urmeaza sa le primesti. Cu alte cuvinte tu nu risti absolut nimic... iti construiesti afacerea din fonduri europene, iar partea ta o pune banca, girantul fiind tot Uniunea Europeana! Riscul tau este zero!
Producătorii ruşi de automobile analizează o propunere a guvernului de la Moscova de creare a unui brand de lux care să concureze mărci occidentale precum BMW, Mercedes-Benz şi Audi şi par interesaţi de idee.BMW a consemnat în 2012 un avans de 33% a livrărilor, la 37.515 automobile, Mercedes de 29%, la 37.436 unităţi, în timp ce volumul Audi a urcat cu 44%, la 33.512 unităţi, potrivit Asociaţiei Companiilor Europene în Rusia.
O investiție de 300 de milioane de euro ar urma să fie făcută la Cluj pentru dezvoltarea unui orășel IT, de genul ”Silicon Valley”.
”Producţia IT este, la Cluj, pe primul loc în ţară. Clujul a fost desemnat pol naţional de creştere în domeniul cercetării-dezvoltării şi comerţului IT, iar programul guvernamental care se referă la acest lucru prevede un orăşel de genul «Silicon Valley», cu spaţii pentru firmele de IT şi locuinţe pentru cei ce vor lucra în această industrie, dar şi dezvoltarea unui pavilion expoziţional. Programul va fi derulat cu susţinere guvernamentală din partea Guvernului României şi din partea SUA şi este în valoare de 300 de milioane de euro. Rolul Consiliului Judeţean Cluj este de a identifica o zonă, de a aduce facilităţile la intrarea în această zonă. Căutăm în această perioadă un teren de circa 300 de hectare, în afara municipiului Cluj-Napoca, pentru această investiţie. Restul depinde de Guvern, care să aducă o firmă «ancoră», adică una foarte mare, din străinătate, care activează în domeniul IT2”, a declarat Horea Uioreanu, conform Mediafax.
Despre această investiție a vorbit și fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, în iunie 2012 la Cluj-Napoca. ”Propunerea noastră pentru Cluj, bazat pe cum a evoluat oraşul şi care este potenţialul şi capitalul uman, este că vrem să dăm drumul la un Silicon Valley. Practic, este o aglomerare de afaceri din IT, cu incubator, cu parte de accelerator şi vom avea nişte ancore, companii internaţionale mari, care vor avea revărsări pozitive şi pentru societate şi pentru unităţile de învăţământ din Cluj. Asta este propunerea noastră concretă pentru Cluj, un Silicon Valley pentru România. Aveţi atuuri fundamentale, iar noi simţim că mediul de afaceri şi-ar dori o astfel de afacere în Cluj, pe care statul o poate facilita. Statul are contacte externe, are mai mare încredere decât firmele locale să atragă ancore internaţionale”, a declarat atunci Lucin Isar.
Manifestaţia de la Universitate a avut loc la un an de la protestele din ianuarie 2012, marcate de conflicte violente între protestatari şi jandarmi, soldate cu amenzi pentru tulburarea liniştii publice şi deschideri de dosare penale pentru distrugeri şi agresiuni.
Potrivit România TV, în faţa Teatrului Naţional s-au aflat peste 100 de persoane, printre aceştia numărându-se aproape 30 de tineri, membri ai unor galerii de fotbal, care protesta împotriva Jandarmeriei, dar şi a clasei politice, în general.
Protestatarii au solicitat demisia preşedintelui Traian Băsescu şi au purtat pancarte cu diverse lozinci, printre care "Cetăţean Invalidat" sau "Marş afară din Palat, securist împeliţat". De asemenea, au fost persoane care au cerut demisia premierului Victor Ponta.
Multe dintre persoanele care s-au aflat duminică la Piaţa Universităţii au fost prezente şi la protestele din ianuarie 2012.
România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, conform calendarului stabilit, încheind astfel un proces care a început la mijlocul anilor ’90.
Cronologia sintetică a relaţiilor României cu UE este disponibilă AICI.
România a început drumul său către Uniunea Europeană la 1 februarie 1993, dată la care a fost semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană, document intrat în vigoare doi ani mai târziu. România depunea oficial cererea de aderare la Uniune în iunie 1995, iar în decembrie 1999, Consiliul European decidea deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de alte şase state. Oficial, negocierile au fost deschise la 15 februarie 2000.
Află mai multe despre evoluţia negocierilor de aderare.
Negocierile de aderare au fost încheiate la nivel tehnic în cadrul Conferinţei de Aderare la nivel ministerial din 14 decembrie 2004, decizie confirmată de Consiliul European de la Bruxelles din 16-17 decembrie din acelaşi an. În acelaşi timp, Consiliul a reafirmat şi calendarul de aderare: aprilie 2005 - semnarea Tratatului de Aderare; 1 ianuarie 2007 - aderarea efectivă. În perioada 1998-2006, Comisia Europeană a prezentat anual documente de evaluare privind parcursul european al României, aceste documente fiind de două tipuri: rapoarte privind stadiul pregătirilor în vederea aderării şi, respectiv, după semnarea Tratatului de Aderare, rapoarte comprehensive de monitorizare în care era prezentat stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate de România în negocierile de aderare.
La 25 aprilie 2005, la Luxemburg, a fost semnat Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la UE de către România şi Bulgaria şi de către reprezentanţii statelor membre ale Uniunii.
Află mai multe despre Tratatul de Aderare a României la UE.
Ulterior semnării, Tratatul a fost supus procesului de ratificare în toate statele membre UE.
Cronologia ratificării Tratatului de Aderare la UE este disponibilă AICI.
După finalizarea procesului de ratificare în toate statele membre, în noiembrie 2006, România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.
În 2000 (pe durata Preşedinţiilor portugheză şi franceză) au fost deschise 9 capitole şi închise 6 capitole: 16 – Întreprinderi mici şi mijlocii; 17 – Ştiinţă şi cercetare; 18- Educaţie, formare profesională şi tineret; 26 – Relaţii externe; 27 – Politica externă şi de securitate comună; 12 – Statistică.
În 2001 (pe durata Preşedinţiilor suedeză şi belgiană) au fost deschise 8 capitole şi închise 3 capitole: 8 – Pescuit; 23 – Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii; 5 – Dreptul societăţilor comerciale.
În 2002 (pe durata Preşedinţiilor spaniolă şi daneză) au fost deschise ultimele 13 capitole şi închise 7 capitole : 11 – Uniunea Economică şi Monetară; 13 – Politici sociale şi ocuparea forţei de muncă; 15 – Politica industrială; 19 – Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor; 20 – Cultură şi audiovizual; 25 – Uniune vamală; 30 – Instituţii.
În 2003 (pe durata Preşedinţiilor greacă şi italiană) au fost închise 6 capitole: 1 – Libera circulaţie a mărfurilor; 2 – Libera circulaţie a persoanelor; 4 – Libera circulaţie a capitalului; 9 – Transporturi; 10 – Impozitare; 28 – Control financiar.
În 2004 (pe durata Preşedinţiilor irlandeză şi olandeză) au fost închise ultimele 9 capitole : 3 – Libera circulaţie a serviciilor; 6 – Politica în domeniul concurenţei; 7 – Agricultură; 14 – Energie; 21 – Politica regională; 22 – Mediu; 24 – Justiţie şi Afaceri Interne; 29 – Dispoziţii financiare şi bugetare; 31 – Diverse.
O finanţare de 18 milioane de euro prin POS Mediu a fost obţinută pentru lucrările de deviere a râului Someşul Mic, astfel încât să poată fi continuate lucrările de construire a pistei de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Într-un comunicat de presă transmis, joi, Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a anunţat obţinerea unei finanţări de 18 milioane de euro pentru lucrările de deviere a Someşului Mic în zona Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca, fondurile fiind nerambursabile şi au fost obţinute prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu.
Dar despre firma Romstema Business stiti ceva ?
Pe mine ei m-au contactat.Sa-i cred sau nu? Este cineva care a derulat proiecte cu ei? Astept cu mare interes un raspuns.
Samson_Andrei.2011@yahoo.com
Pentru a atrage atentia clientilor tai trebuie in primul rand sa cunosti cerintele, nevoile, dorintele si problemele lor si sa incerci sa aduci un raspuns pentru ele.
Iata ce isi doresc clientii tai:
1. Siguranta
Ceea ce trebuie sa stie orice antreprenor este faptul ca toti clientii isi doresc produse potrivite pentru suma de bani cheltuita pe ele. De exemplu, daca intentionezi sa vinzi un produs bun la o suma modica, specifica-le cumparatorilor ca pentru a-l folosi mai au nevoie de un produs auxiliar. Nu ii lasa sa plece acasa incantati degeaba, pentru ca se vor intoarce dezamagiti. Pentru asta, trebuie sa te asiguri ca fiecare produs pe care il comercializezi are descrierea corecta iar angajatii tai sunt instruiti astfel incat sa nu induca clientii in eroare.
2. Respect
Prin respect nu ma refer doar la faptul ca personalul tau trebuie sa vorbeasca si sa isi serveasca cu mare atentie si rafinament clientii, ci acestia din urma nu trebuie in nici un caz pacaliti pentru a cumpara mai mult, pentru ca odata ce vor simti ca incerci sa ii atragi intr-o cacana ii vei pierde definitiv. Asadar, nu incerca sa incluzi pe eticheta produselor informatii false, pentru ca desi ai impresia pe moment ca este o sursa sigura de profit, in urma ei nu vei avea decat de pierdut.
Fondurile structurale și de coeziune 2007-2013 se află în ultimul an de derulare, astfel că majoritatea măsurilor și axelor prin care puteau fi accesați banii europeni și-au epuizat bugetele alocate.
Cei aflați în cautare de finanțare pentru demararea diferitelor proiecte mai au însă la dispoziție o serie de programe prin care pot obține sumele necesare. Cele mai multe dintre ele au ca termen limită de depunere a dosarelor luna martie, dar există și programe cu finanțare continuă, până la epuizarea bugetului alocat.
1. Granturi pentru proiecte de colaborare în domeniul culturii, accesate prin Fundația Europeană pentru Cultură
2. Fonduri pentru soluții care facilitează ocuparea persoanelor în vârstă, oferite de Comisia Europeană, prin AAL Europe
3. Acțiunea “Regiunile Cunoașterii” – Finanțare pentru dezvoltarea și integrarea clusterelor de cercetare regionale, oferită de Comisia Europeană
4. Finanțări prin Programul Comunitar F7 derulat de Comisia Europeană
5. Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi și crearea de locuri de muncă
500 de tineri fermieri au primit anul trecut pana la 25.000 de euro, bani pusi la bataie de Uniunea Europeana pentru crearea de noi businessuri agricole, dar doar trei din zece au pornit o afacere de la zero in agricultura, restul preferand sa isi extinda businessul sau sa il modernizeze.
Astfel, daca initial programul "celor 25.000 de euro pentru tineri" era gandit pentru a-i determina pe acestia sa se intoarca la sat, potrivit unui sondaj realizat de ZF in randul celor care au luat finantare, majoritatea sunt mici antreprenori care au deja afaceri in agricultura in zonele rurale si nicidecum tineri care renunta la jobul din oras pentru a lucra pamantul la tara.
Metoda de obtinere a banilor este simpla - chiar daca finantarea de la UE nu acopera integral o investitie intr-o ferma, marele avantaj este ca suma de pana la 25.000 de euro nu trebuie data inapoi. In plus, fermierul trebuie doar sa demonstreze in trei ani ca a investit cel putin 30% din aceasta suma in agricultura.
Asa se face ca multi agricultori sub 40 de ani, care aveau deja afaceri in acest sector, au preferat sa solicite acest ajutor decat sa faca rost de bani de la banci pentru investitii in modernizarea fermelor, ca mai apoi sa primeasca deconturile de la UE.
Acest traseu trebuie parcurs pentru oricare alta masura de finantare europeana pentru dezvoltare rurala.
"Principalul obiectiv al acestei masuri este cresterea numarului de tineri agricultori care incep pentru prima oara o activitate agricola ca sefi de exploatatii si incurajarea tinerilor fermieri de a realiza investitii", spun reprezentantii Ministerului Agriculturii.
De cealalta parte, datele arata ca proiectul ajuta mai ales companiile carora le-au fost respinse alte dosare fiind considerate nefinantabile pe alte masuri decat persoanele fizice care doresc sa isi inceapa o afacere in agricultura, principalul scop al autoritatilor.
Bani pentru lubenita, cartofi si ceapa
"Am vrut sa imi cumpar un tractor, un plug si un disc. Mi-am creat o firma pentru a aplica pe Masura 121, care permite modernizarea exploatatiilor agricole (masura care are alocata una dintre cele mai importante sume- aproape 885 mil. euro - n. red.), dar mi-am dat seama ca nu voi avea bani si nici nu voi obtine o cofinantare din partea unei banci pentru a face mai intai investitia, ca apoi sa imi fie decontata jumatate din suma de la UE. Asa mi-a venit ideea sa aplic pe aceasta masura. Banii, chiar daca sunt mai putini, sunt nerambursabili, nu trebuie decat sa ii iei si sa investesti cel putin 30% in modernizarea fermei", explica Nicolae Silvasi.
Salut
Am fost si eu contactat de o doamna din Bucuresti, zicea ca e de la Consulting Finance Grup Euro Imm, aceasi oferta de 200000, nu stiu ce sa cred? ma poate ajuata cineva?
Va spun eu. Efectuati o cautare pe gugal cu urmatorul cnp : 1701228463056 si o sa gasiti persoana care se afla in spatele povestii
CONSULTING FINANCE GRUP EURO IMM _ M-au cautat si pe mine si cativa prieteni; probabil ca actioneza pe zone/ orse...nu stiu... Scopul este sa va pacaleasca sa achitati taxa de 1300 lei pentru analiza dosarului, apoi nu va mai cauta, nu va mai raspund la telefon, mint si devin extrem de impertinenti. Daca le virati in cont si procent din suma pe care o solicitati ramaneti cu banii dati. Tepara se numeste Anca Nastase - 0757370512; 0729245558; CALL CENTER - 0720840159.
Poate cineva sa ma ajute cu adresa unei firme serioase pt.accesare fonduri europene.Sunt un tinar de 35 de ani si as dori sa incep o afacere,insa am o mare retinere din cauza acestor tepari.
mai stie cineva ceve de acest popileanu ? s-a dat la fund ? daca stie cineva un nr de tel ...
Punerea pe picioare a unei afaceri cu fonduri europene in agricultura este teribil de complicata, spun fermierii.
De vina ar fi lipsa unui sistem eficient de absobtie a fondurilor, care favorizeaza mai mult consultantii și selectia defectuoasa a proiectelor.
La noi, in schimb, s-a dezvoltat, in timp, o adevarata industrie a consultantei pentru accesarea de fonduri europene, care a denaturat chiar scopul programelor europene pentru agricultura.
Fermierii romani s-au plans nu o data de lipsa de finantare – subventia la o treime fata de fermierii din vest, lipsa creditarii din partea bancilor, imposibilitatea accesarii fondurilor europene, etc, lucruri care ii pun in imposibilitatea de a concura de la egal la egal cu agricultorii din vest.
In conditiile in care peste 80% dintre fermieri apeleaza la credite-furnizor pentru efectuarea lucarilor agricole curente, nu este de mirare ca asistam la un proces accelerat de vanzare a terenurilor catre straini, sprijiniti puternic de sistemul bancar din tara de origine și de politicile coerente de incurajare a achizitiei de terenuri in afara granitelor, sustinute de statele lor.
CONSULTING FINANCE GRUP EURO IMM.. TEAPA!!!
"Daca le virati in cont si procent din suma pe care o solicitati ramaneti cu banii dati. Tepara se numeste Anca Nastase - 0757370512; 0729245558; 0741648520; 0726412179 CALL CENTER - 0720840159."
Am incheiat contract cu aceasta firma .. sunt extrem de neseriosi nu raspund la telefon, nu isi respecta prevederile contractuale.
Vom actiona legal!
Chestia cu actiunea legala nu prea tine din pacate. Cei care iau teapa nu prea citesc atent "contractul" care de fapt este o simpla prestare de servicii si este facut "beton" e ca si cum ai actiona in instanta cizmarul ca ni ti-a pus bine flecurile la pantofi si asta dupa ce deja ai mers cu ei.Singura solutie anuntati cat mai multi sa stie despre ce este vorba. Nu uitati ca actioneaza in toata tara.
Un studiu in detaliu asupra problemelor POSDRU, din perspectiva beneficiarilor, arata ca "prin intermediul acestui stres continuu la care sunt supusi beneficiarii, se rateaza dezvoltarea organizationala, obiectiv esential in gandirea FSE, rezultatul constituindu-l mai curand regresul organizatiilor societatii civile (ONG-uri, sindicate, patronate etc.)" Studiul a fost realizat de Viorel Rotila, in cadrul Centrului de Cercetare si Dezvoltare Sociala "Solidaritatea"....
Astazi 04.04.2013 am fost sunata de un anume profesor Popilean pt un interviu.am fost supusa catorva intrebari care nu mi s-au parut chiar relevante pentru obtinerea acestui interviu!Am intrebat domeniul de activitate si a balmajit ceva despre fonduri europene!
Interviul va avea loc la Mall Plaza(asa a specificat dl.profesor),ora 12.00(dubios!cunosc zona si banuiesc ca vorbea despre cladirea de birouri Anchor,dar el nu a stiut sa-mi spuna!)
Dupa cate am citit despre acest domn nu cred ca voi merge!daca va ajuta cu ceva va transmit nr de telefon al dl.Popilean/0761.346.984
In timp ce pentru noua casnica de la Masterchef a fost o rampa de lansare faptul ca a filmat alaturi de Vladimir Draghia, actorul nici macar nu-si mai aduce aminte de Ana Nicoleta Matea. Vladimir sustine ca a avut multe partenere de sex in telenovela.
In anul 2011, Ana Nicoleta Matea si Vladimir Draghia s-au intalnit pe platourile de filmare la "Narcisa salbatica".
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
din nefericire fac si eu parte din aceasta lista a rusinii celor care nu au fost vigilenti.
nu e nici o posibilitate juridica de a-i opri pe acesti excroci inclusiv la cei care au lucrat acolo si au refuzat sa informeze autoritatile?
a sesizat cineva organele abilitate?
din braila...
Se pare că Iulia Albu şi Mirela Boureanu Vaida au fost bune prietene în facultate şi chiar au împărţit acelaşi bărbat. Prezentatoarea de la "Mireasa pentru fiul meu" a făcut mărturisiri despre acea perioadă şi spune chiar că fosta soţie a lui Mihai Albu e mult schimbată.
"Trebuie să îţi spun că am acasă la taică-miu 22 de găini, nu una ca Iulia. Mi-a trimis vreo 30 de ouă. Iulia Albu mi-a fost colegă de facultate, la drept. Eram în aceeaşi serie, mergeam la facultate amândouă, la cursuri. Chiar am ieşit cu acelaşi băiat. Ea a ieşit cu el, apoi s-au despărţit şi ea era cu Mihai Albu, şi am mai iesit şi eu cu el la un suc. Na, aşa ca studenţii, că eu eram căministă şi el din Bucureşti. Problema este că ea era atât de la locul ei... Era finuţă, nu mă gândeam că o s-o văd excentrică. Poate ea asta îşi doreşte, să fie o pată de culoare în showbiz, aşa vrea să iasă în evidenţă. Se vorbeşte despre ea, nu? Instigă. Poate asta îşi doreste", a spus Mirela Boureanu Vaida la emisiunea Agentul VIP de pe Antena 2, potrivit enational.ro.
Stimate CONDUCERE!!!!
VA ROG SA PUBLICATI,CU ADRESE NUMERE DE TELEFON SOCIETATILE CARE AU APELAT LA SERVICIILE DVS. SI AU ACCESAT FONDURI EUROPENE! REFERINTE VA ROG, NU VORBE, NU CONTRACTE! REFERINTE CU FIRME CARE AU OBTINUT EFECTIV FONDURI!!! NOI, CEI FRUSTRATI, ASTEPTAM CU NERABDARE SA VA CEREM SCUZE DACA SE DOVEDESTE CA MACAR O SINGURA SOCIETATE A REUSIT PRIN DVS. SA ACCESEZE FONDURI! MA INDOIESC CA EXISTA...
Masura 112 “Instalarea tinerilor fermieri” are ca obiective generale:
■imbunatatirea si cresterea competitivitatii sectorului agricol prin promovarea instalarii tinerilor fermieri si sprijinirea procesului de modernizare si conformitate cu cerintele pentru protectia mediului, igiena si bunastarea animalelor, siguranta la locul de munca;
■imbunatatirea managementului exploatatiilor agricole prin reinnoirea generatiei sefilor acestora, fara cresterea populatiei active ocupate in agricultura.
Obiectivele specifice ale masurii se refera la cresterea veniturilor exploatatiilor conduse de tinerii fermieri.
Obiectivele operationale se refera la cresterea numarului de tineri agricultori care incep pentru prima oara o activitate agricola ca sefi de exploatatii si incurajarea tinerilor fermieri de a realiza investitii.
Au incercat si cu mine dar nu le-a mers.
Noi numere legate de acesti tepari.
0753562849 Rodica Popescu
0724980148 Carmen Paraschiv
Noua firma este de teapa este PROIECT RECORD TOTAL
ceva despre firma S.C EUROPEAN DEVELOPMENT INVEST MANAGEMENT S.R.L
He he, tocmai a venit un amarat batranel cu o noua slujba (cred...ar putea fi implicat si el) sa imi spuna cum se acorda fonduri europene pentru tineri de 10000 eure, pentru deschiderea de noi afaceri, eu avand 23 ani cica trebuie doar sa sun la ei si atat. Acum...or stii ei deaja ca eu am o firma micuta si s-au gandit ca sunt mica si fraiera sau au inceput sa umble prin toate blocurile sa fraiereasca lumea. BINE CA EXISTA INTERNETUL.
Am uitat. Domnul mi-a scris pe o hartiuta niste date...nici nu s-au deranjat sa vina cu o carte de vizita.:
0761346984 - profesor Pompileanu Gheorge
Str Catine nr 11-13 (Militari Pacii)
Deci daca e cineva fraierit...e posibil ca acolo sa il gasiti :).
asi fi vrut sa vad ca daca faceti niste comentarii aveti si puterea raspunderii si sa va dati si identitatea. ...
oricine poate vorbi despre oricine ca anonim. ...
asta este netul acum. ...
Vilceanu G.
cu respect. ...
lucrez de 3 ani ca agent de vinzari pe fonduri europene si nu este nimic rau in acel Raport de analiza. ...
el deschide ochii mari celor care vor sa obtina o finantare prin fonduri europene. ...
sint multe categori de oameni cu care m-am intilnit si care habar nu au nimic despre ce inseamna accesarea unor fonduri cu toate ca de ani de zile informatiile sint publice de ani de zile. ...
am observat de mult timp ca cei care sint contra sint cei care se gindesc la excrocherii cu acesti bani europeni. ...
ex: unii cind ma vad ca ma intilnesc cu ei cred ca in geanta deja le-am adus banii
unii din prima zic ca vom face banii jumate jumate
altii se supara ca de ce sa aibe cota de coparticipare cind altii nu au. etc. ... etc. ...
de cind lucrez pe acest domeniu am observat si la noi in firma ca si la dvs. ca exista o anumita fluctuatie de personal, multi dintre ei oameni care nu au caracter, agramati, betivi, hoti care pleaca cu banii incasati si cei de la firma pt. delegatie - motorina si cazare. parte din ei cind sint dati afara dau replici taioase pe saituri ca anonimi. ...
mai ginditiva cind plecati urechea la anonimi . ...
toti cei care au acesat fonduri europene si au facut-o prin firme de consultanta au platit serviciile acestora si au dat bani ca avans pentru lucrarile executate. cosultanta este cheltuiala eligibila si deductibila recunoscuta la proiecte. ...
daca va plingeti de firmele de consultanta si nu va convin taxele, de ce nu va scrieti singuri proiectele ? . ...
Vilceanu G. (Bucuresti)
cu respect . ...
Faptul ca te semnezi Vilceanu G , nu te face mai credibil.Activitatea oamenilor astia este o teapa si e bine ca lumea sa stie.Iar tu mai mult ca sigur esti unul din ei.
Eu zic sa ziceti merci ca lumea se rezuma sa spuna ca sunteti tepari, ca sunt altii care nu sunt asa calmi cand vine vorba de banii lor si s-ar putea sa va treziti batuti si legati printr-o padure.
Si ca sa nu te mai plangi de anonimat...
Ionescu Adrian
fara respect pentru tepari
Il gasiti la str. Catinei nr 11-13 langa cocosul rosu .Militari etajul 1 .
Haideti sa incep demersurile deoarece a mai gasit un mod de a insela si acela este de a cere garantie de 500 ron la angajare ,are zeci de anunturi si chiar mege spre rusinea mea am luat teapa doar de 300 ron si mai au fost multi altii .Va rugam atat eu cat si cei pagubiti faceti plangeri la sectia 21 si insistati daca politistii nu vor sa va ia plangerile ,dar si la politia economica .
numerele lui Popileanu sunt :0729369009;0761346984 el vrea sa ne faca plagere pentru amenintari si injurii ,noi vrem sa-l bagam la puscarie ,mai multe plangeri mai multi ani .
Varful de lance al acestei 'afaceri' se ascunde in Belgia dragii mei . Cred ca de aceea a si plecata din RO . Acea doamna draguta cu ochii albastri, bruneta, care negocia dosarele ce erau aruncate intr-o camera si nu erau trimise nicaieri . Interesant nu ?
Am fost si eu inselata ! Intentionez sa-i prapadesc pe nenorocitii acestia. Daca doriti sa spargem acest grup de infractori va rog sa ma contactati la adresa "haisainenorocim@gmail.com". Cu cat vom fi mai multi cu atat va fi mai usor.
OK ! Sunt sigur ca reteaua e mare si nu e atat de simplu ! Am o adresa unde e tantisor cu ochii albastri 'negociatoarea' . Dar doar daca aveti marturia ei, asta daca nu o sa fuga si mai departe intre timp, puteti sa-i infundati pe sarlatani .
Confirm tot ce a spus doamna anca trif....aceeasi poveste azi 10.07.2013 in Focsani.
Buna seara!
Cine stie ce e cu firma SC. RomStema Business.SRL.? Tot excroci sunt?
Va rog sa-mi raspundeti!!!!
Buna seara!
A auzit cineva de Complet Invest Solution? domnul se numeste Lucian George si vine din Bucuresti. Aceeasi chestie cu raportul de analiza, 1350 ron...200.000 euro nerambursabili.
Bună seara! Este vorba de domnul Lucian Bibu de la proiect invest. Aveți grijă!!!. Este un măgar.
Il gasiti pe strada Pescarusului nr 10 Comuna Rosu Ilfov
Buna ziua!
Am fost si eu contactata de cei de la Complet Invest Solution (Toader Andrei)si mi-au cerut suma de 3000 lei..pe care i-am achitat.
Acum, spre rusinea mea, incep sa ma gandesc ca decizia nu a fost deloc corecta. Nu am facut nicio investigatie inainte.
din cercetarile mele, asta mi-a atras atentia:
Societatea Comerciala COMPLET INVEST SOLUTION - S.R.L.
ROMANIA
MINISTERUL JUSTITIEI
OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI
OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LANGA TRIBUNALUL BUCURESTI
EXTRAS AL REZOLUTIEI NR. 642521/28.12.2012, REFERITOR LA S.C. COMPLET INVEST SOLUTION - S.R.L.
Persoana desemnata conform O.U.G. nr. 116/2009, prin Decizia D.G. nr. 20 din data de 14.01.2010 - Bibiu Florin
In baza cererii nr. 906053 din data de 21.12.2012 si a actelor doveditoare depuse, persoana desemnata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti a dispus autorizarea constituirii, inmatricularea si inregistrarea societatii comerciale cu urmatoarele date:
-
denumire: COMPLET INVEST SOLUTION - S.R.L.;
-
cod unic de inregistrare: 31050564;
-
numar de ordine in registrul comertului: J40/15307/2012;
-
sediul social: Bucuresti, sectorul 6, prelungirea Ghencea nr. 86, etaj 1, ap. 20;
-
domeniul principal de activitate: grupa CAEN 702 - activitati de consultanta in management;
-
activitate principala: 7022 - activitati de consultanta pentru afaceri si management;
-
capital social: tip capital: privat autohton 100%, capital social total: 200 RON, integral varsat, data varsarii: 21.12.2012, total parti sociale: 20 a cate 10 RON fiecare;
-
fondator: TOADER ANDREI, asociat unic, capital social total: 200 RON, integral varsat, data varsarii: 21.12.2012, total parti sociale: 20 a cate 10 RON fiecare, cota de participare la beneficii: 100%, cota de participare la pierderi: 100%;
-
administrator: TOADER ANDREI, puteri conferite: depline; data numirii: 21.12.2012, tip durata: nelimitat;
-
durata de functionare: nelimitata. Dispune inregistrarea in registrul comertului a datelor din declaratia/declaratiile-tip pe propria raspundere.
Dispune publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, a prezentului extras.
Executorie de drept.
Cu drept de plangere, in termen de 15 zile, la Tribunalul Bucuresti, in conditiile art. 6 alin. (3)-(5) din O.U.G. nr. 116/2009.
Pronuntata in sedinta din data de 28.12.2012.
Mi-e teama ca apare numele BIBIU FLORIN..are legatura cu BIBIU LUCIAN GEORGE?
Daca aveti informatii, sau pareri,v-as fi recunoscatoare.
O zi buna!
Mai nou, Dl. Popileanu se da drept Consilier la Autoritatea Civila, din cadrul Grupului pentru INvestigatii Economice str.Catinei nr.11-13, sect.6, Bucuresti
Buna ziua.Eu sunt angaajata la acest dmn Popileanu de o luna de zile in call center si la interviu mi sa spus ca indifent daca fac sau nu fac un contract mi se da salariu fix de 1000 lei si ieri 24.09.2013 ma chemat in biroul lui si ma intrebat daca am facut vreo un contract ca in protectia munci scrie ca nu iti iei salariu si nu scire asa ceva si mi-a dat sa ma duc pe teren de astazi cu plicuri la firme fara sa imi asigure un abonament etc.Va rog sa nu va angajati la aceasta firma ca e bataie de joc si profita de oamenii si nu-i plateste si va mint.
Oare sunt cautati de politie pentru ca azi au fost la noi????
Buna ma numesc Cristina si am fost angajata a acestui bosorog.... Noroc ca nu am apucat sa stau mai mult, culmea e ca acum si-a mutat firma o cladire cica de ''birouri'' arata foarte jalnic, este undeva in Militari, Str Catinei nr 22-23 este undeva in spatele restaurantului Cocosul Rosu (asta daca vrea cineva sa-l caute), un gard verde....
Deci contractul este fals, banii cica se dau pe data de 10 a lunii, tot personalul este nou, majoritatea fac o luna pe 10 Decembrie. Call-center? Inseamna ca nu stie cum arata unul, niste camere cu birouri puse la misto, niste panarame de telefoane de nici mamaie nu are dala si sa suni cleinti pt fonduri Europene. Firma cica se numeste Institutul Pt Finantarea IMM-urilor si pe contract scrie alta firma,Uniunea Pt Accesarea Integrala A Fondurilor Comunitare Europene Alocate Tarii Noastre.....un nume mai lung si decat biblia :))
Cu alte cuvinte este tepar, jepcar si nesimtit.....La interviu cica ai salariu fic 1.000 Ron pe cartea de munca cica iti trece 1.400 Ron si apoi dupa ziua de proba si semnarea contractului s-a gasit sa-mi dea fisa postului care de fapt era o alta anexa care trebuia si aia sa fie in contract dar nema.....cum ca daca nu am 28 de contracte semnate pe luna se scade din salariu 50 Ron si eu daca faceam vreun contract primeam 30 Ron........
Multe chestii cusute cu ata alba, minciuni si etc.... Pacat ca majoritatea nu stiu de el si credeti-ma ca si acum are anunturile valabile in ziar :).
MARE ATENTIE!
si eu am fost contact de catre cei de la complet invest solution si miau spus ca trebuie sa achit suna de 1570 ron pentru a accesa fonduri europene ,bani iam depus intr-un cont de la BCR ,daca cineva imi poate da detali despre aceasta firma si nu este vorba de o teapa ma poate conctacta la nr de tel 0756802278
sc complet invest solution srl este a lui BIBU GEORGE LUCIAN !!! Sa ai grije ca te-au pacalit :))))))))
Buna seara,
As dori sa spun cateva lucruri despre piata consultantie pentru fonduri europene:
O firma serioasa de consultanta nu va intocmi un "raport de analiza" sau un "raport de eligibilitate", etc, si in mod cert nu vor tarifa aceste rapoarte separat de comisionul de consultanta.
Firmele serioase de consultanta vor verifica eligibilitatea preliminara si sansele la finantare ale beneficiarului fara costuri, acest aspect putand fi facut in cele mai multe cazuri in 5 minute.
Exista doua tipuri de proiecte: proiecte fara constructii montaj si proiecte cu constructii-montaj.
Pentru primul tip de proiecte, majoritatea societatilor nu mai solicita nici un fel de avans, pretul contractului de consultanta urmand a fi platit in momentul in care proiectul este aprobat (atentie aceste firme sunt ceva mai scumpe). Atentie, Comisionul fimelor de consultanta nu ar trebui sa depaseasca 3%-5% din valoarea totala a proiectului.
Pentru cel de-al doi-lea tip de proiect este mai greu sa gasiti societati care sa sustina proiectul fara avans. Aici in cadrul comisionului intra si costuri de proiectare (arhitecti, ingineri structuristi sau ingineri pentru diverse instalatii). Procentul comisionului nu trebuie sa depaseasca 8% sau 10% din valoarea proiectului.
Procentul comisioanelor mentionate mai sus se refera la maximul ce este acceptat spre decontare in cazul in care proiectul este aprobat.
Asadar, nu este nimic anormal in a plati avansuri catre firme de consultanta, dar aveti foarte mare atentie pentru ce anume platiti.
Nu fiti fericiti cand vi se spune ca puteti obtine fonduri europene platind sume mai mici de 500 euro penru consultanta. Nu cred ca se va intampla.
Cu stima,
Vlad Bardaus
kainsurancebt@gmail.com
Buna seara.
Si eu am fost contactat de acest individ pe nume Bibu Lucian, noroc ca am cautat inai pe google despre el si am gasit acest blog(multumesc tuturor celor ce au postat aici in legatura cu aceste gunoaie)... altfel cine stie ma pacalea si pe mine... ideea este ca a ramas satbilit sa ma intalnesc cu el in Constanta maine dupa ora 11.00... asadar cine este din Constanta si a fost tepuit de acest individ si nu mai poate da de el se poate inalni cu el in locul meu... nr. meu de tel: 0743336090
Dl Bibu Lucian e un sarlatan care traieste de pe urma inselaciunilor care le face.In cateva zile voi posta o adresa de e-mail unde, daca vreti relatii sau sa va recuperati banii ma puteti contacta.Pana atunci ATENTIE LA ACEASTA JIGODIE
Asteptam adresa
sunt foarte multi INSELATI in toata tara
cea mai mare problema, este modul in care statul roman isi bate joc de firme cu aceste fonduri, foarte greu de accesat, restul, sunt povesti, cu firmele de consultanta, deoarece exista justitie.....ma rog... una peste alta statul trebui sa accelereze absortia acestor surse fara dobanda....
da asa este, o sa se atraga începând de anul acesta
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a efectuat astăzi, 19 noiembrie a.c., o vizită oficială la Bruxelles, unde a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Generale dedicată politicii de coeziune.
În cadrul reuniunii au fost discutate două subiecte importante: adoptarea concluziilor Consiliului cu privire la Raportul nr. 6 referitor la coeziunea economică, socială şi teritorială, respectiv rolul politicii de coeziune în implementarea Strategiei Europa 2020.
„Fondurile europene structurale şi de investiţii sunt principalul instrument de combatere a efectelor crizei economice şi de menţinere a creşterii sustenabile în Europa. În cadrul dezbaterii am subliniat că trebuie depuse toate eforturile pentru a simplifica procedurile de implementare a fondurilor europene şi pentru a multiplica efectul acestora în economie.
De asemenea, în cadrul reuniunii s-a discutat şi despre extinderea eligibilităţii cheltuielilor efectuate în perioada de programare 2007 – 2013. Această idee este susţinută de Slovacia, dar beneficiază şi de sprijinul altor state membre. În ceea ce priveşte perioada de programare 2014 – 2020, având în vedere constrângerile bugetare, trebuie să luăm măsuri urgente pentru a începe, cât mai repede, implementarea fondurilor alocate pentru perioada de programare 2014 – 2020. Mizăm pe răspunsurile prompte ale Comisiei Europene pe marginea programelor operaţionale prin care România urmează să atragă fondurile alocate. România va începe în acest an implementarea fondurilor europene alocate pentru perioada de programare 2014 – 2020”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, după participarea la reuniunea Consiliului Afaceri Generale.
un lucru interesant ce s-a intamplat de curând este acela ca Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, prin care România va atrage suma alocată din noul Fond de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD). Pentru acest program, în exercițiul financiar 2014 – 2020, România dispune de fonduri europene în valoare de 441 milioane de euro (sumă exprimată în prețuri curente), la care se adăugă cofinanțarea națională – 15%. Din FEAD sunt alocate sume statelor membre în scopul oferirii de produse alimentare persoanelor care au cea mai mare nevoie de acestea, precum și rechizite pentru copiii aflați în dificultate.
o alta problema ar fi:De ce in Romania avem dobanzi de 10% la creditele de consum si 5% la cele ipotecare, pe cand in Germania, Belgia sau alt stat al zonei euro dobanzile sunt mult mai mici, de 3-4%?
din pacte Municipiul Botosani nu va realiza, in 2015, nicio investitie cu bani de la bugetul local, a anuntat primarul Ovidiu Portariuc. Potrivit acestuia, veniturile estimate a fi atrase in 2015 din taxe si impozite locale vor acoperi cheltuielile de functionare ale municipalitatii si plata datoriilor catre banci
buna seara,
cunoasteti firma http://www.acentria-consulting.com/ ?
am primit un e-mail de la ei care imi prezinta anumite programe de fonduri nerambursabile. am citit pe site-ul dar nu am gasit nimic in legatura cu fondurile.
stire interesanta:Spațiul Privat Virtual, extins la nivel național pentru persoanele fizice
Contribuabilii persoane fizice din toată țara își vor putea verifica electronic propria situație fiscală, începând de astăzi, 15 decembrie 2014, la trei luni după ce Spațiul Privat Virtual a fost lansat și a funcționat ca proiect pilot, inițial pentru contribuabilii din București și Ilfov.
A fost acest lucian bibu si la Brașov dar nu m am dus la întâlnire și a început sa ma amenințe ca a făcut drumul degeaba si sa il plătesc aveți grija daca semnați contractul o sa va puna sa îi plătiți toată suma va poate da in judecată in baza contractului,este un nenorocit acest Bibu puneți mîna pe el batetil bine mie îmi pare rău ca nu m am dus sa il vad cu vreo doi băieți buni
Buna,dupa comentariile voastre incep sa fiu pesimist in privinta accesari de fonduri europene(rambursabile sau nerambursabile)
Ce este de facut?Eu propun infiintarea unei organizatii, care sa ia direct legatura cu cei din afara tari, sau sa fie un reprezentant din afara tari pt RO.
Tin sa precizez ca am lucrat la o firma cu renume mondial.
Nu vreau sa supar pe nimeni ,am avut sefi numai straini
( suedez,francez, italian danez)dar nici unul n-a rezistat mai mult de 2ani.Va intrebati de ce? Astept raspunsul de la voi.
Best regards
Comisarul
Rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 51,81% la data de 30 decembrie 2014. Astfel, rata de absorbţie curentă este de 6 ori mai mare decât la începutul lunii mai 2012 și de 3,5 ori mai mare decât la sfârșitul anului 2012. Suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României a ajuns la aproximativ 10 miliarde de euro. Totodată, suma totală încasată de România din fondurile alocate a ajuns la 10,73 miliarde de euro, valoare care include avansurile și rambursările.
Buna ziua
As dori informatii despre seriozitatea Centrului de Analiza si Elaborere Proiecte -Fonduri Nerambursabile din cadrul firmei Grant Strayegic Funds SRL, -Bucuresti Splaiul Independentei 273
Va multumesc
eu l-am cunoscut pe bibu lucian George, este dezastru, a fost in constanta si nu face nimic, doar incaseaza bani. cel mai bine ar fi sa se miste mai repede statul roman cu aceste fonduri ca de firme care sa faca proiecte nu ducem lipsa....
bine ca se deschid toate axele de finantare si putem sa ne depunem proiectele, sa accesam odata banii acestia
da incep si cele de la bugetul de stat, sunt foarte multe
anul acesta o sa fie un an plin pentru aceste fonduri, sper ca antreprenorii romani sa aiba inteligenta sa faca proiecte bune..
BINE CA A TRECUT SI CU LEGEA LEMNULUI o sa fie mai liniste acum
buna ziua
stie cineva ceva de firma sc.Grants Business Opportunity srl?
am fost contactata..
buna ziua
as dori informatii despre sc.Grants Business Opportunity Srl
este firma serioasa?a lucrat cineva cu ei?
Vamultumesc
In atentia celor care au primit propuneri pentru fonduri nerambursabile de la firma GRANTS BUSINESS OPPORTUNITY S.R.L:
Am primit si eu o astfel de propunere, am platit 1.400 RON pentru realizarea unui proiect ce ar fi trebuit sa-mi puna la dispozitie 200.000 EUR din bani europeni pentru innoirea unor echipamente ale firmei pe care o detin. Dupa acesti 1.400 de lei, mi s-a solicitat un avans de aproximativ 3.000 EUR, pe care, spre nororucl meu, am refuzat sa-l platesc.
Cautarile pe internet m-au adus aici si am aflat astfel ca:
- firma GRANTS BUSINESS OPPORTUNITY are acelasi sediu ca al celor de mai sus care au dat teapa, si anume: Bucuresti,Bld.Unirii,Nr.73,Bl.G3,Sc.2,Et.1,Ap.35,Sector 3 (am dat copy-paste din mailul primit de la GRANTS BUSINESS OPPORTUNITY. Apropo, mail-ul de pe care m-au contactat este bconsultanta@gmail.com)
- pe site-ul din semnatura mail-ului, si anume www.finatariproiecteeuropene.ro, apar la contact aceleasi numere de telefon ca cele ale persoanelor dubioase de mai sus.
- pe site-ul din semnatura si nici in semnatura mail-ului nu apare niciun nume de persoana, fapt care m-a facut sa devin suspicios.
Prin urmare, aveti grija cu firma GRANTS BUSINESS OPPORTUNITY si nu va lasati pacaliti!
ATENTIE BIBU LUCIAN GEORGE lucreaza acum la Global Invest Parteners o firma deschisa in 06.2015 de acceeasi tepari!!! Si pe mine m-a inselat recent.
Am fost contactat telefonic astăzi de doamna Adina Dinu după care ma contactat dl Bibu George pt aceiași sumă de bani 200000E. Așteaptă să-l sun pentru răspuns.
nouati despre sc grand strategic founds srl
si au facut aparituia si in satu mare
„Buna ziua
As dori informatii despre seriozitatea Centrului de Analiza si Elaborere Proiecte -Fonduri Nerambursabile din cadrul firmei Grant Strayegic Funds SRL, -Bucuresti Splaiul Independentei 273
Va multumesc„
RASPUNS
Fugi cand auzi acest nume si nu te uita inapoi chiar daca striga dupa tine. Fuga e rusinoasa dar sanatoasa.
Stie cineva ceva de Management Funds Consulting SRL?
Am fost si noi tepuiti de aceste scursuri de la OLIMPUS ANALYSIS GRANTS SRL.CUI:33584160,J40/10676/2014, la aceeasi adresa din b-dul Unirii, 73, bl G3, ap 35.Asemenea excroci nu cred ca exista oriunde in lume.Sant profesionisti de-ai nostri.Ne putem mandri cu ei.Sant la varf.De aceea e ff greu sa-i doboram, si asta numai inmpreuna este posibil.Solicit contact: sasliana@gmail.com
mai este activ syte- ul si forumul de fata?
Buna ziua.Despre Structure Active Project stie cineva ceva?
Trimiteți un comentariu