Reflecţii economice

România a fost cuprinsă în ultimele zile de o isterie mediatică legată de arestarea preventivă a lui Sorin Ovidiu Vântu, pentru favorizarea infractorului. Povestea este relativ simplă: Sorin Ovidiu Vântu i-a asigurat mijloacele de subzistenţă în Indonezia fostului său colaborator, Nicolae Popa, condamnat în lipsă în scandalul FNI la 15 ani închisoare. Nu mă voi referi, în cele ce urmează, la aspectele juridice ale afacerii. Nu ştiu dacă Vântu e vinovat sau nevinovat. Dar sunt câteva lucruri care merită a fi spuse.

De ce nu merită apărat Vântu?
În primul şi cel mai imporant rând, pentru că a decredibilizat un segment major al pieţei de capital: fondurile de investiţii. După alte poveşti, gen SAFI şi Caritas, Vântu a înfiinţat Fondul Naţional de Investiţii (FNI) şi Fondul Naţional de Acumulare (FNA), cărora le-a dat o aparenţă de seriozitate. Operând cu acţiuni necotate ca vehicul preponderent şi în lipsa unor reglementări clare, cele două fonduri, gestionate de firma Gelsor, au oferit, pentru o vreme, creşteri semnificative ale valorii activelor. Aici mă refer la partea de inginerie financiară şi nu la aspectele de furt propriu-zis.

Fondurile de investiţii sunt vehicule extrem de importante în economia de piaţă şi care operează, în primul rând, cu capital de încredere. Cazurile semnalate mai sus nu au făcut altceva decât să întârzie dezvoltarea fondurilor de investiţii, cu consecinţe grave asupra pieţei de capital din România, care a rămas subdezvoltată, în raport cu pieţele din alte ţări ale Europei Centrale şi de Est.

De ce merită apărat Vântu?
Pentru că orice cetăţean român ar trebui să aibă egalitate de tratament corect în faţa legii. Percheziţiile la 6 dimineaţa în care reprezentanţii autorităţilor intră în curte trăgând focuri de armă sunt ingrijorătoare excese de zel, care pun semne de întrebare asupra comportamentului organelor de urmărire penală într-un stat care se pretinde democratic. Un astfel de comportament este încurajat, în mod indubitabil, de ura făţişă exprimată în nenumărate rânduri de către Traian Băsescu. Vremelnicul preşedinte al României e greu de dovedit că ar fi dat ordinul de arestare, dar este clar faptul că poziţiile sale publice în raport cu Vântu îndeamnă reprezentanţii poliţiei, parchetului şi justiţiei să aibă asemenea atitudini.

Mai mult decât atât, se statornicesc obiceiuri în România: arestările de vineri şi justiţia televizată. Îmi este greu să cred că nu se pot găsi cei care furnizează presei documente nedestinate publicului.

Merită citite opiniile exprimate de Dan Şelaru, Cristian Tudor Popescu şi Victor Ciutacu pe această temă.