Reflecţii economice

Subiectul central pe agenda publică îl constituie proiectul de Cod al Muncii. Televiziunile de ştiri îl întorc pe toate părţile în mod populist, sindicaliştii fiind cei mai vocali în a-l contesta. Cei care mi-au urmărit intervenţiile publice ştiu că nu sunt nici pe departe un fan al Guvernului Boc. Însă, în ceea ce priveşte noul Cod al Muncii, îi dau dreptate.

Nu mă interesează faptul că formula actuală a Codului Muncii este rezultatul presiunilor Fondului Monetar Internaţional sau ale Consiliului Investitorilor Străini. Actualul Cod al Muncii datează din anul 2003 şi nu mai corespunde nicicum actualelor realităţi ale României. Mai mult decât atât, liderii sindicatelor deveniseră o şleahtă la fel de respingătoare ca cea a politicienilor. Puterea le era dată de prevederi legislative desuete şi paternaliste şi şi-o exercitau când era vorba de negocierea contractului colectiv de muncă şi de declanşarea unor eventuale greve.

În cursul măsurilor luate pentru reducerea unui aparat birocratic umflat şi încremenit în proiect, actualul guvern s-a lovit de piedici legate de propria legislaţie a statului român. Procesul de reformare a sectorului public din România este departe de a se fi terminat şi actualul Cod al Muncii era o piedică în calea acestui proces.

Pe de altă parte, angajatorii din sectorul privat erau constrânşi de aceleaşi chingi ale prevederilor legislative să ţină pe post angajaţi aflaţi departe de performanţă. În condiţiile în care îţi este foarte greu să dai afară un angajat incompetent sau hoţ, nu poţi avea flexibilitatea necesară într-un mediu profund concurenţial.

Extinderea contractelor de muncă pe timp limitat, regula în multe dintre economiile civilizate, este, de asemenea, un uriaş pas înainte. Ţipetele sindicaliştilor pe această temă nu fac altceva decât să încurajeze incompetenţa şi lenea.

Modernizarea pieţei muncii prin rolul mult mai mare acordat agenţilor de muncă temporară este un mare progres. De altfel, este vorba despre o directivă europeană care trebuia oricum implementată până în decembrie 2011.

În ultima perioadă, opoziţia politică a făcut o figură jalnică, în ciuda avansului firesc în sondajele de opinie. De exemplu, Mariana Câmpeanu, deputat PNL şi fost ministru palid al muncii, s-a abonat pe ecranele posturilor de ştiri şi clamează că propunerea de Cod al Muncii este o inepţie, situându-se pe o poziţie apropiată sindicatelor.

Desigur, îmi menţin opinia că guvernele succesive conduse de Emil Boc au făcut mult rău economic ţării şi că ne va trebui multă vreme să ne revenim, dar, în cazul punctual al Codului Muncii, sunt în mare de acord cu structura propunerii legislative.