Creditele restante au ajuns, în ianuarie, la 8% din totalul împrumuturilor, o piatră de hotar
În conformitate cu cifrele comunicate de Banca Naţională a României, citate de financiare.ro, creditele restante au ajuns la 8% din soldul creditelor bancare întregistrare la sfârşitul lunii ianuarie 2011. Am menţionat în titlu că este vorba de o piatră de hotar pentru sistemul bancare românesc.
Acest procent, de 8%, este des întâlnit în criteriile de performanţă bancară. În cazul creditelor restante, este nivelul de la care o bancă comercială trebuie să se îngrijoreze. Dar şi banca centrală. Probabil că, pentru publicul larg, o ştire de genul că Volksbank are o rată a creditelor restante de circa 20% nu are prea mare relevanţă. Dacă, însă, coroborează acest nivel cu intenţiile de vânzare a băncii, atunci lucrurile se văd din altă perspectivă.
În ciuda persistenţei cu care reprezentanţii băncii centrale ne asigură că avem un sistem bancar sănătos, acest sistem are multe schelete în dulap. Aceste probleme vor apărea gradual, odată cu continuarea crizei financiare şi economice care încă ne traversează. Desigur, unul dintre rolurile BNR este cel de a menţine încrederea în sistemul bancar. Însă printre salariaţii băncii centrale este multă tensiune.
Urmăriţi evoluţia din ultima vreme a creditelor restante în ultima vreme: în ianuarie 2010 era de 4,59%, în decembrie 2010 de 7,66% şi în ianuarie 2011 de 8%.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu