România SA sau România SRL?
Mentalităţile de SA şi de SRL sunt diferite. SA-urile se bazează pe dimensionarea capitalului social astfel încât să asigure cheltuielile iniţiale şi cheltuielile lunare pentru un termen de 3-6 luni, în ipoteza că în această perioadă nu se face profit. SRL-urile, în marea lor majoritate, se înfiinţează cu capitalul social minim admis, în prezent de 200 lei (circa 47 €), şi asociaţii îşi propun să suplinească lipsa de bani cu eforturile lor consistente.
Pe de altă parte, SA-urile au Adunare Generală a Acţionarilor, Consiliu de Administraţie şi Comitet de Direcţie, fiecare cu atribuţiile sale şi cu limitele sale de competenţă. De regulă, acţionarii nu au funcţii executive. SRL-urile se fac în devălmăşie, în sensul că asociaţii sunt de toate.
Mă întrebam zilele astea cu ce se poate asemăna România. În mod normal, ar trebui să fie România SA. Forţând puţin lucrurile, poporul român ar constitui acţionarii, parlamentul Consiliul de Administraţie şi guvernul Comitetul de Direcţie. Numai că, în ultimele câteva zile, acest Comitet de Direcţie a luat măsuri care sunt împotriva intereselor acţionarilor. S-au dat afară unii pe alţii, în condiţiile în care România SA are o situaţie economică proastă şi are nevoie de stabilitate. Celor din Comitetul de Direcţie nu le-a păsat. Adică au acţionat ca la SRL, ca şi când ar fi fost banii lor investiţi în afacere.
De regulă, astfel de lucruri se întâmplă în situaţiile în care acţionariatul este diluat, ndeţinând nimeni un pachet de acţiuni care să-l pună în situaţia de a putea impune decizii. Şi uite aşa, cun un CEO ca Emil Boc şi cu un CFO ca Gheorghe Pogea o să ne pricopsim.
În orice situaţie, România SA sau România SRL miroase a faliment...
3 comentarii:
e PFA
in general basescu ... doar vanghelie are sectorul 5 pe PF , da' ar vrea o tara-ntreaga ...
isi bat joc de actionari si fac ce cred ei ca trebuie pentru a le fi lor mai bine, nu tarii
mai degraba sunt actori iar noi spectatorii pe banii nostri
Hm, "politicieni cu raspundere limitata" cum suna?!
E clar ca ne confruntam cu o uriasa problema de guvernanta democratica (sau corporativa, daca preferi, oricum cele doua sunt strans inrudite din perspectiva teoriei economice). O buna parte din istorie, Romania a avansat din cauza presiunilor externe, ceea ce poate ilustra efectele benefice ale preluarilor ("take-over")- mai mult sau mai putin ostile. Deh, colonialismul a avut si el meritele lui.
Impresia mea e ca daca e sa se schimbe actualul "comitet de directie" va fi tot din cauza factorilor externi. "Actionarii", adica poporul, este mult prea naiv ca sa inteleaga cum delapideaza managerii avutia natiunii.
Trimiteți un comentariu