Din "Prima casă" 1 şi 2, au mai rămas neutilizate 300 mil. €, măsură a succesului programului - Reflecţii economice

duminică, 2 ianuarie 2011

Din "Prima casă" 1 şi 2, au mai rămas neutilizate 300 mil. €, măsură a succesului programului

"Sperăm în continuarea programului Prima Casă şi în 2011. Plafonul neutilizat din ambele programe Prima Casă depăşeşte 300 mil. €", a menţionat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), citat de financiare.ro. Această declaraţie dă măsura afirmaţiilor pompoase ale autorităţilor, în frunte cu Emil Boc, privind succesul nemărginit al acestui program.

Şaramet a mai spus că FNGCIMM a cerut Ministerului Finanţelor plata garanţiei a opt locuinţe cumpărate prin cele două programe Prima Casă, după ce cumpărătorii nu şi-au mai putut achita ratele către bancă. El consideră că numărul caselor pentru care nu s-au mai putut plăti ratele este unul mic, comparativ cu cele aproximativ 33.000 de garanţii acordate prin cele două programe, informează Money.ro.

De la începutul programului Prima Casă, la mijlocul anului 2009, şi până la 23 decembrie 2010 au fost acordate 33.160 garanţii în valoare de 1,36 mld. €. Media garanţiilor acordate se situează în jurul valorii de 41.200 euro. Din totalul garanţiilor acordate, 50,8% îl reprezintă garanţiile pentru locuinţe cu două camere, respectiv 25,41% garanţii pentru locuinţe cu trei camere.

Programul "Prima casă 2" a avut, din capul locului, intenţia de a impulsiona piaţa construcţiilor noi, dată fiind corecţia severă a cifrei de afaceri a acestei industrii. Rezultatul este că au fost achiziţionate doar 250 de imobile noi sau nefinalizate, respectiv care au avut autorizaţii de construcţie emise după data de 22 februarie 2010.

Aminteam la începutul anului trecut despre sugestiile date de reprezentanţii economiei reale privind parametrii programului "Prima casă 2", ca urmare a întâlnirii de la Ministerul Finanţelor Publice din 6 ianuarie 2010. Ca de obicei, reprezentanţii MFP nu au ţinut cont de propunerile venite din economia reală.

2 comentarii:

hAnN18Al

Totul era previzibil. Din pacate nu a fost clar pentru cei care au initiat aceasta masura :sad:
Revigorarea COnstructiilor trebuia facuta cu ajutorul Statului. EL trebuia sa fie cel care sa pompeze bani in lucrari de infrastructura si chiar in locuinte pe care sa le ofere spre inchiriere, cu optiune ulterioara de achizitie din partea chiriasului.
Nu sa invite populatia sa mai ia un credit ...

Anonim

Odata cu cadearea guvernului Boc o sa se incheie si mizeria asta cu "Prima casa".In 2013 casele vor ajunge la preturile lor normale.Din pacate gaura care e facuta cu programul asta va fi suportata tot de romani.
Hai sa facem un mic exercitiu de imaginatie:Ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi fost programul?Niste dezvoltatori imobiliari ar fi fost nevoiti sa faca un profit mic sau sa ramana pe 0.De ce ar vrea romanii ca preturile sa fie la fel ca in occident?Cu ce ne ajuta un pret mare al chiriilor?
In 2013 piata imobiliara va fi in cadere libera.Imi pare rau pentru oamenii care au fost prostiti,dar imi tresalta inima de bucurie cand ma gandesc la dezvoltatori ca vor trebui sa dea casele alea care nu au nici macar o sosea decenta la preturile de 2lei

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus