Mihai Tănăsescu crede că România va avea o creştere economică bună în 2011 - Reflecţii economice

sâmbătă, 31 iulie 2010

Mihai Tănăsescu crede că România va avea o creştere economică bună în 2011

România va înregistra o creştere economică "bună" anul viitor, după doi ani de recesiune, avansul PIB urmând să fie susţinut de exporturi şi consum, a declarat pentru Mediafax Mihai Tănăsescu.

De altfel, în cursul actualei misiuni comune a Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene la Bucureşti, în perioada 26 iulie - 4 august 2010, mebrii ei s-au arătat, în general, ceva mai optimişti decât oficialii români.

"Evoluţiile economiei pot să confirme că pentru acest an va fi un desen al economiei undeva în jurul cifrelor anunţate de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu (contracţie economică de 1,7-1,9% - n.m.). Anul viitor putem avea o creştere economică pozitivă. Acest lucru este foarte clar. Urmează să finalizăm dimensiunea ei", a afirmat Tănăsescu.

El a spus că avansul economiei de anul viitor va fi alimentat de două mari componente, respectiv exporturile şi consumul agregat.

"Va fi o creştere economică bună, după doi ani de recesiune", a continuat Tănăsescu.

Totuşi, reprezentanţii instituţiilor internaţionale au fost destul de precauţi în a face declaraţii, după cum ne-au obişnuit. Intră în uzanţa lor să scape elegant de reporterii care îi fugăresc. Estimările oficiale, atât pentru evoluţia economiei din acest an, cât şi pentru anul viitor urmează să fie făcute publice de către Fondul Monetar Internaţional la finalul misiunii de evaluare a acordului încheiat cu autorităţile române în primăvara anului 2009.

Acum câteva zile, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, din spatele unor ochelari de soare, a declarat că este mai optimist decât unii analişti în pivinţa evoluţiei economiei în 2011 şi că este posibilă o revenire pe creştere a PIB.

Lui Jeffrey Franks îi dă mâna să fie mai optimist decât noi, în virtutea distanţei şi răcelii cu care priveşte lucrurile.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus