Experimentul cipriot, un precedent bancar periculos

Scandalul bancar din Cipru, în curs de desfăşurare, ridică multe semne de întrebare asupra funcţionării pieţei bancare din Uniunea Europeană. Cipru este cea mai mare insulă din Marea Mediterană, situată în sudul Turciei. Istoria a divizat partea dominată de populaţia greacă de cea dominată de populaţia turcă, din partea de nord. În 2004, partea grecească a Ciprului devenea membră a Uniunii Europene, iar din 2008 membră a zonei euro. Dependenţa sa economică de Grecia a făcut ca Ciprul să fie o victimă târzie a actualei crize.

Cu o suprafaţă de circa 10.000 kmp şi o populaţie de circa 840.000 de locuitori (numai partea greacă), Ciprul are un PIB de aproximativ 18 mld. €, dar un sistem bancar de circa 8 ori mai mare. Decizia autorităţilor de a menţine ţara un paradis fiscal, chiar şi după intrarea în UE şi zona euro, a atras investitori din diverse ţări, mai ales Rusia. În consecinţă, sistemul bancar s-a hipertrofiat, iar problemele nu au întârziat să apară. Ciprul s-a văzut în situaţia de a solicita Troicii (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană) o sumă de 17,5 mld. €, aproape echivalentă cu PIB-ul ţării. Troica, într-un experiment aproape inexplicabil, a pus condiţia ca Ciprul să purceadă la o taxare a depozitelor bancare din această ţară, ameninţând că, în caz contrar, vor tăia linia de finanţare pentru cea de-a doua bancă cipriotă, Laiki. Presa şi mediul de afaceri au perceput această măsură ca pe naţionalizare a unei părţi din depozitele bancare. Totodată, Troica a cerut mărirea impozitului pe companii, de la 10% la 12,5%.

În fond, miniştrii de finanţe din zona euro au oferit 10 mld. €, punând condiţia ca Ciprul să încaseze încă 5,8 mld. € din banii deponenţilor la bănci în depozite după următoarea schemă: 6,75% din depozitele de până la 100.000 € şi 9,9% din depozitele ce depăşesc această sumă. Aceste sume nu ar fi fost o confiscare, ci le-ar fi oferit celor taxaţi acţiuni la băncile la care ar fi fost făcute depozitele. Ulterior, ca urmare a protestelor populare, autorităţile cipriote a propus o nouă schemă, care să protejeze depunătorii cu depozite relativ mici: 3,5% până la 100.000 €, 9,9% pentru depozite între 100.000 şi 500.000 € şi 15% pentru depozitele mai mari de 500.000 €.

Pe lângă furia populară, investitorii străini au fost foarte vocali faţă de măsurile propuse. Se extimează că o bună parte a depozitelor bancare din Cipru aparţine investitorilor ruşi. Lucrurile s-au precipita,într-o primă fază Parlamentul nereuşind să ia o decizie, ulterior respingând planul Troicii. Între timp, banca centrală a Ciprului a dispus ca băncile comerciale să fie închise până la luarea unei decizii. Astfel, prin respingerea planului Troicii, Ciprul se apropie rapid de faliment.

Prin încercarea de a impune un astfel de atentat la proprietatea privată, Troica a încercat un experiment fără precedent cu o ţară mică. Un astfel de demers pare a fi fost menit să testeze piaţa, în vederea luării unor măsuri similare în viitor, în ciuda negărilor vehemente. Conceptul sistemului fondurilor naţionale de garantare a depozitelor bancare s-a spulberat. Niciun depunător bancar din Uniunea Europeană nu mai poate fi sigur că i se vor rambursa depozitele de până la 100.000 €, ceea ce ar putea să declanşeze un val de retrageri bancare mai ales în ţările de la periferia Europei. De altfel, pieţele au reacţionat prompt la măsura propusă de Troică, înregistrându-se scăderi semnificative pe bursele europene şi cel mai redus curs al euro faţă de dolarul american din ultimele patru luni.

Totodată, Ciprul încearcă să recurgă la un plan B, care ar consta în obţinerea unui împrumut din partea Rusiei, dată fiind expunerea investitorilor ruşi pe sistemul bancar din Cipru. Piaţa zvonurilor a susţinut că Rusia ar putea împrumuta Ciprul în condiţiile cedării de către această ţară a dreptului de a exploata rezervele naturale către giganţii energetici ruşi.

Situaţia rămâne fluidă şi periculoasă, în urma unei încerări de experiment, care arată slăbiciunea unei Uniuni Europene care recurge la măsuri disperate pentru rezolvarea crizei. Se prefigurează o modificare a ceea ce ştiam despre banking, cu consecinţe dintre cele mai nedorite: trecerea la economia naturală, ţinerea banilor la salte, migrarea către alte sisteme bancare considerate mai sigure.