Şantajul lui Isărescu la adresa băncilor

Într-un limbaj uşor mai colorat decât de obicei şi ceva mai relaxat, Mugur Isărescu a abordat mai multe probleme sensibile în ultimele zile. A început cu promisiunea că BNR va reduce dobânda de politică monetară (ceea ce arareori face un bancher central), a continuat cu apelul la băncile comerciale de a micşora dobânzile active (practicate la depozite) şi a le menţine pe cele pasive (bonificate la depozite) şi a sfârşit prin a flutura pisica neagră privind lipsa de intenţie a băncii centrale de a micşora rezervele minime obligatorii în lipsa creditării.

Dacă rugămintea unui bancher central poate fi trecută cu vederea şi cu un zâmbet condescendent din partea bancherilor comerciali, ameninţările pot avea, însă, efecte. Rezervele minime obligatorii (RMO, pe scurt) sunt o mare povară pe umerii băncilor. Să nu uităm vremurile în care RMO la lei erau în cuantum de 40%. Cu alte cuvinte, din fiecare 100 lei atraşi în depozite, banca comercială trebuia să depună la BNR 40 lei, la care banca centrală bonifica şi bonifică o dobândă extrem de mică (0,99% la lei, 0,53% la euro şi 0,21% la dolari SUA). Băncii îi rămâneau 60 lei pe care să-i plaseze în credite, al căror cost creştea corespunzător. În prezent, nivelul RMO este 15% la lei şi 20% la valută.

Iată ce a declarat Isărescu astăzi, cu prilejului raportului trimestrial cu privire la evoluţia inflaţiei:

Vreau să vă spun pentru cei care citiţi deleveraging-ul (dezintermediere, reducerea volumului de credite ale băncilor – n.r.) ca un fel de bau-bau, nu trebuie să ne plătim şi datoriile? Această reducere a expunerii trebuie să fie ordonată, controlată şi moderată ca sume. Dacă se întâmplă aşa de ce să îl blamăm şi bineînţeles până la un anumit moment. În condiţii de deleveraging nu vedem un motiv cu totul şi cu totul aparte să îl stimulăm prin eliberarea de rezerve minime obligatorii.

Astfel, bancherul central a fluturat pisica pe la ochii bancherilor comerciali, impunându-le să-l asculte în ceea ce priveşte micşorarea dobânzilor la credite, altfel privându-i de importantele resurse blocate în RMO.

În ţările cu sisteme bancare dezvoltate, RMO este la niveluri de câteva procente (2-4%). La noi, au fost folosite ca element neortodox de politică monetară, din lipsa abilităţii băncii centrale de a folosi politici ortodoxe de politică monetare pentru reglarea lichidităţii în exces şi, implicit, a inflaţiei. Astfel, a folosit bomba atomică pentru a omorî un elefant de porţelan. Dacă este vorba de a judeca acţiunile BNR în raport cu RMO, probabil că un element hotărâtor a fost incapacitatea guvernanţilor succesivi de a aplica o logică fiscală coerentă, ceea ce a produs disfuncţionalităţi majore în menţinerea stabilităţii preţurilor, ca şi tentaţia populistă de a amâna aducerea la realitatea pieţei a preţurilor administrate. Mai mult decât atât, perturbaţiile induse de criză au condus la volatilităţi crescute ale ratei inflaţiei, ceea ce a impus măsuri cu barda din partea BNR.

Atâta vreme câtă băncile comerciale vor avea un client gras în persoana statutului român, nu se vor grăbi să asculte sfaturile lui Isărescu în ceea ce priveşte târgul creditare contra lichiditate.