Isărescu, prins între politicile monetare şi fiscale

Teoria este, în aparenţă, simplă: guvernul se ocupă de politicile fiscale ale statului, iar banca centrală de cele monetare. Din împletirea armonioasă a celor două categorii de politici rezultă o dezvoltare economică sustenabilă a unei ţări şi echilibrele macroeconomice absolut necesare economiei. În România, însă, în ultimii 25 de ani, comunicarea şi colaborarea dintre guvern şi banca centrală au fost defectuoase, ultima fiind obligată să încerce să repare populismele şi tembelismele economice ale guvernelor succesive ale României. Politicile monetare pot repara, într-o oarecare măsură, derapajele fiscale, financiare şi economice produse de guverne, dar nu le pot suplini.

Desigur, o astfel de colaborare presupune înţelegerea mecanismelor care sunt la îndemâna celelalte părţi. Cu alte cuvinte, guvernul ar trebui să cunoască mecanismele şi pârghiilor şi politicilor monetare, iar reprezentanţii băncii centrale ar trebui să cunoască mecanismele fiscale, financiare şi economice care sunt apanajul guvernului. Se pare, însă, că lucrurile nu stau deloc aşa. Şi nu la nivelul de profesionalism extrem, ci în chestiuni relativ simple.

Iată ce declara Mugur Isărescu, guvernatorul de peste 20 de ani al BNR, ieri, referindu-se la activitatea firmei sale, Măr SRL:

"Mi se pare că a devenit chiar mai greu în ultima perioadă să faci afaceri în România. (...) Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa! (...) Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit."

Câteva observaţii:
1. Dacă este să ne gândim la impozitul pe profit, el a fost stabilizat cu cota unică la 16% în timpul guvernului Tăriceanu, fiind, astfel, unul dintre cele mai stabile impozite din ultimii ani. De altminteri, pare să fie singurul succes al politicii fiscale dezlânate a statului român.
2. De relativa stabilitate a impozitului pe profit, a beneficiat şi banca centrală în demersul de realizare a obiectivului său fundamental, asigurarea stabilităţii preţurilor. Altele au fost elementele perturbatoare (cum ar fi evoluţia preţurilor administrate, mărirea cotei principale de TVA, introducerea supraaccizei la combustibili şi multe altele).
3. Preluând o tactică de comunicare-manipulare de la politicieni, Isărescu, principalul promotor al denominării monedei naţionale la 1 iulie 2005, vorbeşte în lei vechi. Sună mai impresionant 1 miliard de lei decât 100.000 lei, nu-i aşa? Sau personajul nostru este în campanie electorală?
4. Isărescu confirmă obiceiul de a pleca de la întâmplări personale şi a generaliza apoi într-un mod incalificabil. Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, voia să-şi cumpere un teren în zona de nord a Bucureştiului şi a rămas stupefiat de nivelul preţurilor în perioada de boom. Şi apoi a luat măsuri în acest sens în calitate de guvernator al BNR.
5. Dacă aşa s-a comportat cu contabilul său, care nu avea nicio vină, cum o face cu angajaţii băncii centrale?

În ceea ce priveşte politicile monetare ale BNR, au curs râuri de cerneală sau de biţi, aşa că nu voi mai pune şi eu paie pe foc. Cel puţin acum.

Actualizare S-a trezit şi Victor Ponta să-şi dea cu părerea despre necazurile afaceristului Isărescu:

"Domnul Isărescu spune că plăteşte taxe mai mari pentru că are profit mai mare, că nu s-a schimbat, după cum ştiţi, nici cota unică de 16 la sută, nu s-a schimbat nici o altă taxă care priveşte mediul de afaceri. Are profit mai mult, cum de altfel au toate companiile din România şi atunci, sigur, 16 la sută când e profitul mai mare acesta-i un semn bun, că merge şi afacerea domnului Isărescu şi a celorlalţi."

Nu zău?