BNR ia viteză la scăderea dobânzii de politică monetară. Cam târziu

În şedinţa sa de politică monetară de astăzi, Consiliul de Administraţie al BNR a decis micşorarea dobânzii de politică monetară cu jumătate de punct procentual, de la 5% pe an la 4,5% pe an. În mod corespunzător, au scăzut şi dobânzile corespunzătoare facilităţii de depozit, la 1,5% pe an, şi facilităţii de creditare (creditul Lombard), la 7,5% pe an.

Analiştii financiari, obişnuiţi cu reducerile de 25 puncte de bază practicat la precedentele ajustări ale dobânzii de politică monetară, au prezis o scădere similară. Din acest punct de vedere, presa a titrat că s-a produs o surpriză. Ultima şedinţă de politică monetară în care s-a mai redus dobânda cu 0,5 puncte procentuale a fost în martie 2010, când dobânda de politică monetară a fost redusă de la 7% pe an la 6,5% pe an.

Aceeaşi presă senzaţionalistă a început să titreze semnale de reducere a dobânzilor practicate la cedite de către băncile comerciale. Lucrurile sunt departe de a sta aşa. Deşi este o componentă a procesului de formare a dobânzilor de pe piaţa bancară, dobânda de politică monetară singură nu poate determina nivelul acestor dobânzi. Nu trebuie uitat faptul că resursele financiare sunt scumpe, băncile-fiică din România nu se mai pot aproviziona cu bani ieftini de la băncile-mamă, băncile din România au redus motoarele în activitatea de creditare a economiei reale, având un client mare şi gras - statul român, iar activitatea de economisire nu a mai fost încurajată în ultima vreme, nici resursele populaţiei şi firmelor nefiind susceptibile la economisire. În consecinţă, singurul beneficiar al viitoarei posibile reduceri a dobânzilor într-un orizont de timp rezonabil fiind statul român, care va avea, în continuare, nevoie de resurse financiare.

În accea ce priveşte momentul ales pentru reducerea dobânzii de politică monetară, el este tardiv, fiind o expresie a conservatorismului băncii centrale, în detrimentul economiei reale. Cum bine menţiona economistul şef al RBS Bank, Florentina Cozmâncă: „Probabil că în câteva luni vom vedea şi efectul asupra dobânzilor la creditele şi depozitele în lei, însă efectele în economia reală se vor vedea într-o perioadă mai lungă de timp, de aproximativ un an”.

Un accident rutier, mult marketing politic şi măsuri care se lasă aşteptate

În urmă cu două zile, un autocar care transporta turişti români într-un circuit prin câteva state din Pensinsula Balcanică a suferit un accident rutier tragic, în Muntenegru, în care şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite. Pe marginea acestui accident, s-a dezlănţuit o adevărată furtună mediatică, întreţinută mai ales de către o mână de televiziuni tabloidizate.

Dincolo de tragismul evenimentului, în niciun caz unic, dar de deplâns, se desprind câteva aspecte asupra cărora simt nevoia să mă aplec.

1. Accidente rutiere de această magnitudine au loc, de regulă, în ţări subdezvoltate. Dacă cineva are curiozitatea să facă o statistică pe o perioadă oarecare, va constata că astfel de accidente se întâmplă foarte rar în ţările civilizate. De altfel, civilizaţia rutieră este o măsură a civilizaţiei, în general. Dar şi invers. Transporturile rutiere s-au dezvoltat în România ultimilor ani în detrimentul transportului pe calea ferată. Într-o înţelegere proastă a democraţiei, regulile rutiere şi de organizare a transportului comercial de mărfuri şi persoane au devenit foarte laxe, favorizate de autorităţi corupte sau uşor coruptibile. Astfel, pentru şoferii profesionişti, există peste 200 de centre de obţinere a atestatului, în mare măsură contra unui mercurial al şpăgii pe care cei care lucrează în domeniu îl cunosc foarte bine.

2. Este exemplară reacţia muntengrenilor, un popor mic (650.000 locuitori), dar dârz. Cum remarca cineva în aceste zile, sunt un popor de munte şi muntenii, indiferent de naţionalitatea lor, au o tipologie aparte. Un grup de alpinişti, care îşi opriseră ascensiunea pe un munte alăturat din cauza ploii, au trecut pe şosea la doare 10-15 minute de la producerea accidentului, nu au ezitat, şi-au scos corzile şi au început să scoată victimele din epava autocarului. Probabil că intervenţia lor a salvat foarte multe vieţi. Pe de altă parte, serviciile de urgenţă, poliţia, armata şi personalul medical din Muntenegru s-au comportat exemplar, în ciuda greutăţilor materiale, vizibile în imaginile difuzate de televiziuni de la spitalul din Podgorica.

3. Autorităţile române au reacţionat foarte târziu, denotând o lipsă crasă de mijloace şi abilităţi de comunicare. În acea zi, salariaţii Ministerului de Externe popularizau un ciclocros, aşa, o chestie de socializare, bună la marketing politic.

4. Diplomaţia românească lucrează după ureche, de multe ori misiunile diplomatice din străinătate rezumându-se la a constitui biroul unor ofiţeri de informaţii externe. Cât despre apărarea intereselor cetăţenilor români, încercaţi să sunaţi la o ambasadă a României în străinătate şi veţi constata că, în afara celor 2-3 ore de program cu publicul, nu vă va răspunde nimeni.

5. Autorităţile române, în goană după capital politic, au reacţionat greu şi au luat măsuri aberante. Ce trebuia să caute ministrul Titus Corlăţean la Podgorica? Ce calităţi îl recomandau pe prim-ministrul Victor Ponta pentru a se cocoţa în fruntea celulei de criză, într-o poziţie în care trebuia să se afle un profesionist? Totul a culminat cu o măsură anti-economică şi electorală, de a oferi nişte ajutoare materiale familiilor celor dispăruţi în cursul acestei tragedii. Este vorba despre o sumă de 4.000 lei (mai puţin de 1.000 €) pentru fiecare persoană decedată, bani suportaţi din fondul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Persoanele respective erau asigurate prin efectul asigurării RCA a transportatorului şi prin asigurarea de sănătate de călătorie. A fost suficient efortul de a trimite avioane militare echipate medical însoţite de personalul de specialitate aferent. Să înţlegem că, în goană după capital electoral, politicienii vor acorda astfel de ajutoare tuturor victimelor accidentelor de circulaţie?

6. Declararea unei zile de doliu naţional pentru victimele acestui accident rutier arată un arbitrar nemăsurat. Pe lângă faptul că, legal vorbind, se pare, pentru un astfel de eveniment nu se declară doliu naţional, în accidente similare, cum ar fi unul petrecut în Ungaria acum câţiva ani, în care au murit 16 români, nu s-a luat aceeaşi măsură, ceea ce o aruncă în derizoriu.

7. Merită amintit efortul şi profesionalismul Dr. Raed Arafat, care ar fi trebuit să fie singurul oficial român prezent în Muntenegru.

Şantajul lui Isărescu la adresa băncilor

Într-un limbaj uşor mai colorat decât de obicei şi ceva mai relaxat, Mugur Isărescu a abordat mai multe probleme sensibile în ultimele zile. A început cu promisiunea că BNR va reduce dobânda de politică monetară (ceea ce arareori face un bancher central), a continuat cu apelul la băncile comerciale de a micşora dobânzile active (practicate la depozite) şi a le menţine pe cele pasive (bonificate la depozite) şi a sfârşit prin a flutura pisica neagră privind lipsa de intenţie a băncii centrale de a micşora rezervele minime obligatorii în lipsa creditării.

Dacă rugămintea unui bancher central poate fi trecută cu vederea şi cu un zâmbet condescendent din partea bancherilor comerciali, ameninţările pot avea, însă, efecte. Rezervele minime obligatorii (RMO, pe scurt) sunt o mare povară pe umerii băncilor. Să nu uităm vremurile în care RMO la lei erau în cuantum de 40%. Cu alte cuvinte, din fiecare 100 lei atraşi în depozite, banca comercială trebuia să depună la BNR 40 lei, la care banca centrală bonifica şi bonifică o dobândă extrem de mică (0,99% la lei, 0,53% la euro şi 0,21% la dolari SUA). Băncii îi rămâneau 60 lei pe care să-i plaseze în credite, al căror cost creştea corespunzător. În prezent, nivelul RMO este 15% la lei şi 20% la valută.

Iată ce a declarat Isărescu astăzi, cu prilejului raportului trimestrial cu privire la evoluţia inflaţiei:

Vreau să vă spun pentru cei care citiţi deleveraging-ul (dezintermediere, reducerea volumului de credite ale băncilor – n.r.) ca un fel de bau-bau, nu trebuie să ne plătim şi datoriile? Această reducere a expunerii trebuie să fie ordonată, controlată şi moderată ca sume. Dacă se întâmplă aşa de ce să îl blamăm şi bineînţeles până la un anumit moment. În condiţii de deleveraging nu vedem un motiv cu totul şi cu totul aparte să îl stimulăm prin eliberarea de rezerve minime obligatorii.

Astfel, bancherul central a fluturat pisica pe la ochii bancherilor comerciali, impunându-le să-l asculte în ceea ce priveşte micşorarea dobânzilor la credite, altfel privându-i de importantele resurse blocate în RMO.

În ţările cu sisteme bancare dezvoltate, RMO este la niveluri de câteva procente (2-4%). La noi, au fost folosite ca element neortodox de politică monetară, din lipsa abilităţii băncii centrale de a folosi politici ortodoxe de politică monetare pentru reglarea lichidităţii în exces şi, implicit, a inflaţiei. Astfel, a folosit bomba atomică pentru a omorî un elefant de porţelan. Dacă este vorba de a judeca acţiunile BNR în raport cu RMO, probabil că un element hotărâtor a fost incapacitatea guvernanţilor succesivi de a aplica o logică fiscală coerentă, ceea ce a produs disfuncţionalităţi majore în menţinerea stabilităţii preţurilor, ca şi tentaţia populistă de a amâna aducerea la realitatea pieţei a preţurilor administrate. Mai mult decât atât, perturbaţiile induse de criză au condus la volatilităţi crescute ale ratei inflaţiei, ceea ce a impus măsuri cu barda din partea BNR.

Atâta vreme câtă băncile comerciale vor avea un client gras în persoana statutului român, nu se vor grăbi să asculte sfaturile lui Isărescu în ceea ce priveşte târgul creditare contra lichiditate.

Noua bancnotă de 100 $

Începând cu data de 8 octombrie 2013, Federal Reserve pune în circulaţie o nouă bancnotă de 100 $, prevăzută cu măsuri suplimentare de securitate faţă de bancnotele actuale. Mai multe detalii, în filmuleţul de mai jos şi pe site-ul www.newmoney.gov.

Experimentul cipriot, un precedent bancar periculos

Scandalul bancar din Cipru, în curs de desfăşurare, ridică multe semne de întrebare asupra funcţionării pieţei bancare din Uniunea Europeană. Cipru este cea mai mare insulă din Marea Mediterană, situată în sudul Turciei. Istoria a divizat partea dominată de populaţia greacă de cea dominată de populaţia turcă, din partea de nord. În 2004, partea grecească a Ciprului devenea membră a Uniunii Europene, iar din 2008 membră a zonei euro. Dependenţa sa economică de Grecia a făcut ca Ciprul să fie o victimă târzie a actualei crize.

Cu o suprafaţă de circa 10.000 kmp şi o populaţie de circa 840.000 de locuitori (numai partea greacă), Ciprul are un PIB de aproximativ 18 mld. €, dar un sistem bancar de circa 8 ori mai mare. Decizia autorităţilor de a menţine ţara un paradis fiscal, chiar şi după intrarea în UE şi zona euro, a atras investitori din diverse ţări, mai ales Rusia. În consecinţă, sistemul bancar s-a hipertrofiat, iar problemele nu au întârziat să apară. Ciprul s-a văzut în situaţia de a solicita Troicii (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană) o sumă de 17,5 mld. €, aproape echivalentă cu PIB-ul ţării. Troica, într-un experiment aproape inexplicabil, a pus condiţia ca Ciprul să purceadă la o taxare a depozitelor bancare din această ţară, ameninţând că, în caz contrar, vor tăia linia de finanţare pentru cea de-a doua bancă cipriotă, Laiki. Presa şi mediul de afaceri au perceput această măsură ca pe naţionalizare a unei părţi din depozitele bancare. Totodată, Troica a cerut mărirea impozitului pe companii, de la 10% la 12,5%.

În fond, miniştrii de finanţe din zona euro au oferit 10 mld. €, punând condiţia ca Ciprul să încaseze încă 5,8 mld. € din banii deponenţilor la bănci în depozite după următoarea schemă: 6,75% din depozitele de până la 100.000 € şi 9,9% din depozitele ce depăşesc această sumă. Aceste sume nu ar fi fost o confiscare, ci le-ar fi oferit celor taxaţi acţiuni la băncile la care ar fi fost făcute depozitele. Ulterior, ca urmare a protestelor populare, autorităţile cipriote a propus o nouă schemă, care să protejeze depunătorii cu depozite relativ mici: 3,5% până la 100.000 €, 9,9% pentru depozite între 100.000 şi 500.000 € şi 15% pentru depozitele mai mari de 500.000 €.

Pe lângă furia populară, investitorii străini au fost foarte vocali faţă de măsurile propuse. Se extimează că o bună parte a depozitelor bancare din Cipru aparţine investitorilor ruşi. Lucrurile s-au precipita,într-o primă fază Parlamentul nereuşind să ia o decizie, ulterior respingând planul Troicii. Între timp, banca centrală a Ciprului a dispus ca băncile comerciale să fie închise până la luarea unei decizii. Astfel, prin respingerea planului Troicii, Ciprul se apropie rapid de faliment.

Prin încercarea de a impune un astfel de atentat la proprietatea privată, Troica a încercat un experiment fără precedent cu o ţară mică. Un astfel de demers pare a fi fost menit să testeze piaţa, în vederea luării unor măsuri similare în viitor, în ciuda negărilor vehemente. Conceptul sistemului fondurilor naţionale de garantare a depozitelor bancare s-a spulberat. Niciun depunător bancar din Uniunea Europeană nu mai poate fi sigur că i se vor rambursa depozitele de până la 100.000 €, ceea ce ar putea să declanşeze un val de retrageri bancare mai ales în ţările de la periferia Europei. De altfel, pieţele au reacţionat prompt la măsura propusă de Troică, înregistrându-se scăderi semnificative pe bursele europene şi cel mai redus curs al euro faţă de dolarul american din ultimele patru luni.

Totodată, Ciprul încearcă să recurgă la un plan B, care ar consta în obţinerea unui împrumut din partea Rusiei, dată fiind expunerea investitorilor ruşi pe sistemul bancar din Cipru. Piaţa zvonurilor a susţinut că Rusia ar putea împrumuta Ciprul în condiţiile cedării de către această ţară a dreptului de a exploata rezervele naturale către giganţii energetici ruşi.

Situaţia rămâne fluidă şi periculoasă, în urma unei încerări de experiment, care arată slăbiciunea unei Uniuni Europene care recurge la măsuri disperate pentru rezolvarea crizei. Se prefigurează o modificare a ceea ce ştiam despre banking, cu consecinţe dintre cele mai nedorite: trecerea la economia naturală, ţinerea banilor la salte, migrarea către alte sisteme bancare considerate mai sigure.

Măsurile anti-liberale ale ministrului liberal al sănătăţii, Eugen Nicolăescu

Mimând o responsabilitate pentru banul public, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis să nu mai direcţioneze din banii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nicio sumă către spitalele private. Iată halucinanta sa declaraţie:

"În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici - vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate - să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice n.r.) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc şi eu astăzi şi vom urmări această idee: dacă într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă, după ce intră acest program în funcţiune, cineva din conducerea secţiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasaă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetăţean şi noi facem aceste eforturi şi ne-am străduit să obţinem aceşti bani şi vedeţi, cu modificările pe care le facem în finanţare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă."

Ca să preîntâmpine eventualele critici la adresa acestei măsuri, Nicolăescu continuă:

"Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să... Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă - sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat."

Este o logică profund strâmbă, care nu face altceva decât să perpetueze furtul sub diverse forme din sistemul sanitar public. Tăind orice formă de concurenţă între spitalele publice şi cele private, Nicolăescu nu poate spera decât să încurajeze ineficienţa cheltuirii banului public de către unităţile spitaliceşti de stat. Totodată, măsura îi va împiedica pe pacienţi să aleagă în ce tip de spital, public sau privat, aleg să fie trataţi. Nicolăescu acreditează ideea că spitalele private fură de la stat, când, de fapt, acest comportament este caracteristic spitalelor publice.

Dincolo de mesajul cu conotaţii politice, înclin să împărtăşesc punctul de vedere exprimat de Cristian Preda, conform căruia, pentru guvernul USL, statul este mai important decât pacientul.