Iluzia creării de locuri de muncă prin reducerea CAS la angajator

Silit de împrejurări, Traian Băsescu a promulgat azi legea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, conştient fiind că o eventuală contestare a acesteia la Curtea Constituţională ar fi fost sortită eşecului. În consecinţă, cu începere de la 1 octombrie 2014, contribuţiiile sociale datorate de angajatori vor scade cu 5 pp. Guvernul Ponta speră că angajatorii vor folosi surplusul financiar rămas pentru crearea de noi locuri de muncă. Iluzie!

Să presupunem, pentru simplitate, că un angajator are toţi salariaţii angajaţi cu salariul mediu brut pe economie, stabilit de Legea nr. 340/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 la 2.289 lei (ceea ce înseamnă 1.620 lei, net). Conform unui portal de specialitate, cheltuiala totală a angajatorului pentru un salariat ar fi de 2.929 lei (180,8% faţă de salariul net). Reducerea cu 5 pp a CAS ar conduce la o economie de 5% x 2.289 lei = 114 lei. Pentru a putea angaja încă o persoană din economia făcută, ar trebui ca anagajatorul să aibă 2.929 / 114 = 26 salariaţi (desigur, rezultatele sunt rotunjite).

În mintea finanţiştilor lui Ponta, orice surplus financiar s-ar traduce în decizia de a angaja personal suplimentar, ceea ce este complet fals. Lucrurile sunt cu mult mai complicate decât atât. În condiţiile unui acces dificil la finanţare, a existenţei arieratelor şi pierderilor financiare din anii de criză, angajatorii nu se vor înghesui să anagajeze. Aceşti bani nu se vor duce nici măcar în consum, aşa cum visează aceiaşi finanţişti.

În ceea ce priveşte consecinţele bugetare, se apreciază că, pentru un an întreg, cum ar fi 2015, impactul negativ ar fi de circa 5 mld. lei, ceea ce s-ar adăuga deficitului bugetului de pensii, actualmente 12,5 mld. lei. Dacă este să luăm în considerare şi alte constrângeri bugetare, este clar că trebuie găsite surse de finanţare, care s-ar putea traduce prin creşteri de taxe sau îndatorare suplimentară, ceea ce va conduce la mărirea deficitului bugetar.

Este unul dintre puţinele momente când sunt de acord cu "gândirea economică" a lui Traian Băsescu, care susţine că măsura este nesustenabilă. Şi totul pentru un joc politic.

Spaţiul Privat Virtual al ANAF şi MFP, o glumă, deocamdată

Presa şi portalurile de specialitate au anunţat cu mare aplomb lansarea Spaţiului Privat Virtual în fază pilot, pentru contribuabilii persoane fizice din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Conform celor declarate într-un comunicat al MFP:

Lansarea aplicaţiei „Spaţiul privat virtual” face parte dintr-un set de măsuri promovate de către Ministerul Finanţelor Publice şi de către ANAF, în scopul îmbunătăţirii relaţiei contribuabilului cu administraţia fiscală, prin simplificarea declarării şi plăţii obligaţiilor fiscale.
În acest context, a fost promovată de MFP, OUG 40/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 iunie 2014, care stabileşte premisele comunicării în format electronic între contribuabil şi autorităţile fiscale.

Mai mult decât atât, politicienii nu au ratat momentul şi, aşa cum fac şi în cazul unor căpeţele de autostradă, s-au grăbit să facă un eveniment politic din această lansare. A participat însuşi prim-ministrul Victor Ponta.

Fără folos, însă. Aplicaţia este fără nicio utilitate, deocamdată.

Să începem cu începutul. Ministerul Fuinanţelor Publice a dat publicităţii un tutorial scris şi două video: unul privind înregistrarea utilizatorilor şi altul privind utilizarea spaţiului privat (ambele în format zip, adică nu le-a sat prin minte să le încarce pe YouTube). Toate aceste tutoriale nu sunt foarte explicite şi nu te ajută foarte mult.

După ce reuşeşti să te înregistrezi şi faci un drum şi pe la o administraţie financiară pentru validare (întrucât nu este clar explicat faptul că, la înscriere, poţi trece într-o rubrică numărul unei decizii de impunere anterioare, lucru care te-ar scuti de acest drum), aştrepţi e-mail-ul de validare şi începi să utilizezi aplicaţia.

Acum încep surprizele. Sistemul de autentificare este prin nume de utilizator şi parolă. Numai că, după ce le completezi, sistemul îţi transmite un cod prin e-mail, valabil 300 de secunde. Sistemul se foloseşte, inclusiv la aplicaţiile de Internet Banking, numai că transmiterea codului se face prin SMS şi nu prin e-mail. Dacă nu ai un furnizor de e-mail care se mişcă bine, rişti să depăşeşti cele 300 s (5 minute).

După ce, în sfârşit, ai reuşit să treci de pasul anterior, constaţi că nu poţi face mare lucru în aplicaţia respectivă. În faza actuală, poţi să-ţi modifici parola şi să constaţi ce au plătit angajatorii pentru tine (fond şomaj, CAS, CASS) cu începere din anul 2011. Nu ai acces la niciun fel de date privind deciziile de impunere, situaţia plăţilor către Bugetul de Stat şi BASFS pentru desfăşurarea unor activităţi independente sau alte informaţii referitoare la situaţia fiscală.

Conştienţi de lipsurile majore ale aplicaţiei lor, autorii avertizează:

Proiectul-pilot pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov urmează să fie extins la nivel naţional şi va fi dezvoltat, într-o etapă ulterioară, prin includerea în categoria documentelor comunicate spre şi dinspre contribuabilii persoane fizice a tuturor deciziilor de impunere, respectiv de calcul accesorii, precum şi a notificărilor, somaţiilor, titlurilor executorii şi popririlor.

În concluzie, este o aplicaţie făcută pe genunchi, cu resurse proprii ale MFP şi ANAF (ceea ce constituie motiv de laudă pentru costurile zero ale aplicaţiei), fără niciun folos practic în actuala fază.

Nesimţirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului

Acum, în mijlocul unui scandal de proporţii privind limbajul şi practicile preşedintelui CNA, Laura Georgescu, îmi permit să mintesc o experienţă personală cu această instituţie. Singura, de altfel. Concret, în data de 8 februarie 2014, am transmis un e-mail către toţi membrii CNA, la adresele individuale ale acestora, prezente pe pagina instituţiei. Mesajul avea titlul "Propunere privind cronometrarea publicităţii şi a promo-urilor la TV" era următorul:

Vă supun atenţiei o propunere privind cronometrarea difuzării publicităţii şi a promo-urilor de către posturile TV care emit în România.

Există cel puţin 2 posturi TV la care apare pe ecran un cronometru descrescător pentru a atenţiona telespectatorii asupra timpului rămas până la terminarea calupului de reclamă (AXN) sau a calupului promo (ProCinema). Cred că această practică ar trebui să devină obligatorie prin reglementare pentru toate posturile TV supuse licenţierii CNA, atât pentru publicitate, cât şi pentru promo. Ca element grafic, contoarele ar putea avea culori diferite.

O astfel de măsură ar face mult mai facilă observarea încălcării de către radiodifuzori a normelor audiovizuale şi ar permite telespectatorilor să ştie cât mai durează publicitatea sau promo-urile.

Deşi au trecut mai bine de 4 luni de la transmiterea acestui mesaj, nimeni nu s-a obosit să-mi răspundă, cu toate că tema este de interes public.

Numele nesimţiţilor: Laura Corin Georgescu - preşedinte, Viorel Vasile Buda - vicepreşedinte, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea, Maria Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Valentin Alexandru Jucan, Christian Mititelu, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea, Lorand Turos, plătiţi din bani publici.

Vopsirea în roşu a BNR

Audierea de astăzi a candidaţilor la funcţii de conducere în BNR (guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernatori, membri în Consiliul de Administraţie) de către comisiile de specialitate reunite ale celor două camere a reprezentat o punere în operă a directivelor PSD, prin care s-a realizat definitiva vopsire în roşu a băncii centrale.

Pe scurt, ies din CA al BNR Cristian Popa, Nicolae Dănilă şi Napoleon Pop şi intră Liviu Voinea, Gheorghe Gherghina şi Daniel Dăianu. Vopsirea în roşu despre care scriam nu se referă doar la procedura de desemnare a candidaţilor, ci din structura de gândire economică stângistă a celor nou-intraţi. Toţi trei sunt reprezentanţii curentului stângist din economie, care se vor simţi extrem de bine sub pulpana prin-viceguvernatorului Florin Georgescu, de aceeaşi culoare economică.

Cu siguranţă, cea mai mare pierdere dintre cei trei care părăsesc CA al BNR este Cristian Popa, personajul pregătit de ani de zile de către Mugur Isărescu pentru succesiunea la şefia BNR. În materie de politică monetară, niciunul dintre noii intraţi nu poate concura cu Cristian Popa, nici pe departe. Nici măcar Daniel Dăianu, care a fost economist-şef al BNR în perioada 1992-1997.

Plecarea lui Voinea şi Gherghina din guvern este o consecinţă a jocurilor din umbră din interiorul partidului de guvernământ şi mai ales a dorinţei lui Liviu Dragnea de a dispune cum doreşte de fondurile destinate administraţiei locale. Pe de altă parte, plecarea lui Daniel Dăianu din conducerea ASF nu este o mare pierdere, domnia sa dovedind prin investiţia personală în pieţe de capital prin intermediul lui Cristian Sima şi prin meteorica sa trecere prin fruntea Ministerului Finanţelor Publice că este mai bine să rămână teoretician. Stângist, desigur.

Din păcate, politica monetară a BNR încape pe mâna unora care, prin concepţiile lor economice, ar fi dispuşi să permită inflaţie mare pentru creştere economică şi pomeni sociale. Este clar faptul că, în vederea trâmbiţatei adoptări a monedei unice europene, s-ar putea ca, cu viitoarea garnitură a CA-ului BNR, să derapăm serios de la constrângerile impuse de criteriile de convergenţă nominală de la Maastricht, după ce, prin mila timpurilor, ne apropiasem foarte mult de îndeplinirea lor.

Meseriaşul Isărescu ar putea avea mult de furcă cu noii săi colegi.

Vă recomand să citiţi, pe aceeaşi temă, şi articolele Isărescu, ultimul mohican într-o BNR pesedizată (Moise Guran) şi BNR a fost trasă pe stânga. Intră Voinea, Gherghina, Dăianu. Ies Cristi Popa, Nicolae Dănilă şi Napoleon Pop (Dan Popa).

Isărescu, prins între politicile monetare şi fiscale

Teoria este, în aparenţă, simplă: guvernul se ocupă de politicile fiscale ale statului, iar banca centrală de cele monetare. Din împletirea armonioasă a celor două categorii de politici rezultă o dezvoltare economică sustenabilă a unei ţări şi echilibrele macroeconomice absolut necesare economiei. În România, însă, în ultimii 25 de ani, comunicarea şi colaborarea dintre guvern şi banca centrală au fost defectuoase, ultima fiind obligată să încerce să repare populismele şi tembelismele economice ale guvernelor succesive ale României. Politicile monetare pot repara, într-o oarecare măsură, derapajele fiscale, financiare şi economice produse de guverne, dar nu le pot suplini.

Desigur, o astfel de colaborare presupune înţelegerea mecanismelor care sunt la îndemâna celelalte părţi. Cu alte cuvinte, guvernul ar trebui să cunoască mecanismele şi pârghiilor şi politicilor monetare, iar reprezentanţii băncii centrale ar trebui să cunoască mecanismele fiscale, financiare şi economice care sunt apanajul guvernului. Se pare, însă, că lucrurile nu stau deloc aşa. Şi nu la nivelul de profesionalism extrem, ci în chestiuni relativ simple.

Iată ce declara Mugur Isărescu, guvernatorul de peste 20 de ani al BNR, ieri, referindu-se la activitatea firmei sale, Măr SRL:

"Mi se pare că a devenit chiar mai greu în ultima perioadă să faci afaceri în România. (...) Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa! (...) Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit."

Câteva observaţii:
1. Dacă este să ne gândim la impozitul pe profit, el a fost stabilizat cu cota unică la 16% în timpul guvernului Tăriceanu, fiind, astfel, unul dintre cele mai stabile impozite din ultimii ani. De altminteri, pare să fie singurul succes al politicii fiscale dezlânate a statului român.
2. De relativa stabilitate a impozitului pe profit, a beneficiat şi banca centrală în demersul de realizare a obiectivului său fundamental, asigurarea stabilităţii preţurilor. Altele au fost elementele perturbatoare (cum ar fi evoluţia preţurilor administrate, mărirea cotei principale de TVA, introducerea supraaccizei la combustibili şi multe altele).
3. Preluând o tactică de comunicare-manipulare de la politicieni, Isărescu, principalul promotor al denominării monedei naţionale la 1 iulie 2005, vorbeşte în lei vechi. Sună mai impresionant 1 miliard de lei decât 100.000 lei, nu-i aşa? Sau personajul nostru este în campanie electorală?
4. Isărescu confirmă obiceiul de a pleca de la întâmplări personale şi a generaliza apoi într-un mod incalificabil. Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, voia să-şi cumpere un teren în zona de nord a Bucureştiului şi a rămas stupefiat de nivelul preţurilor în perioada de boom. Şi apoi a luat măsuri în acest sens în calitate de guvernator al BNR.
5. Dacă aşa s-a comportat cu contabilul său, care nu avea nicio vină, cum o face cu angajaţii băncii centrale?

În ceea ce priveşte politicile monetare ale BNR, au curs râuri de cerneală sau de biţi, aşa că nu voi mai pune şi eu paie pe foc. Cel puţin acum.

Actualizare S-a trezit şi Victor Ponta să-şi dea cu părerea despre necazurile afaceristului Isărescu:

"Domnul Isărescu spune că plăteşte taxe mai mari pentru că are profit mai mare, că nu s-a schimbat, după cum ştiţi, nici cota unică de 16 la sută, nu s-a schimbat nici o altă taxă care priveşte mediul de afaceri. Are profit mai mult, cum de altfel au toate companiile din România şi atunci, sigur, 16 la sută când e profitul mai mare acesta-i un semn bun, că merge şi afacerea domnului Isărescu şi a celorlalţi."

Nu zău?

Neimpozitarea profitului reinvestit, o soluţie viabilă fiscal?

Chinurile economice ale guvernului Ponta vor să producă în curând neimpozitarea profitului reinvestit. Este o soluţie viabilă fiscal? Desigur, am scris în nenumărate rânduri despre lipsa de filosofie fiscală a statului român, care împiedică o viziune coerentă, integratoare asupra sistemului fiscal din România. Se pare, însă, că măsurile-cârpeală ale miniştrilor de finanţe de-a lungul anilor se perpetuează şi orice măsură populistă este bună din punct de vedere electoral, chiar dacă este nejustificată economic, financiar sau fiscal.

La o simplă analiză, neimpozitarea profitului reinvestit în mijloace fixe este o aberaţie fiscală. Pe lângă faptul că profitul direcţionat spre achiziţia mijloacelor fixe nu este impozitat, cheltuielile cu amortizarea, ulterioare achiziţiei, sunt deductibile fiscal, ceea ce conduce la o scutire de impozitare a unei sume duble. Această simplă constatare arată că guvernul Ponta nu are specialiştii pe care îi clamează.

Soluţia simplă şi corectă din punct de vedere fiscal este de a neimpozita profitul reinvestit în mijloace fixe, dar a nu mai supune aceste mijloace fixe drept amortizabile. Cu alte cuvinte, mijloacele fixe achiziţionate din profitul reinvestit vor fi tratate identic cu obiectele de inventar, a căror valoare este deductibilă imediat. În caz contrar, măsura nu este viabilă fiscal.

Hazardul moral, încurajat de guvern cu girul FMI

Hazardul moral a fost unul dintre elementele decisive în declanşarea crizei economico-financiare din care încă nu am ieşit. Guvernul României a apărut în aceste zile cu o iniţiativă stranie, înjumătăţind ratele la creditele în derulare, cu anumite condiţii. Beneficiarii trebuie să aibă salariul net mei mic decât media pe economie, adică 1.610 lei (ce se întâmplă cu cei care au 1.620 lei?), să nu aibă întârzieri la plata ratelor mai mari de 90 de zile, suma la care se aplică reducerea nu poate depăşi 500 lei. Populismul acestei măsuri este evident. Este o amânare până după alegerile din anii 2013 şi 2014. După această perioadă, suportarea diferenţei de dobândă cauzate de restructurarea creditului se va face prin iluzoria acordare a unui credit fiscal, respectiv reducerea impozitelor respectivelor persoane faţă de bugetele de stat.

În primul rând, măsura este una discriminatorie, acţionând împotriva principiului neutralităţii fiscale, determinând cheltuirea unor sume de bani de către o categorie de persoane în favoarea alteia. În al doilea rând, promisa acordare a creditului fiscal este iluzorie, mulţi dintre beneficiarii acestei măsuri nefiind în situaţia de a beneficia de ea. În al treilea rând, guvernul îşi face iluzii că această măsură va determina creşterea consumului şi că va câştiga din impozit pe profit şi TVA generate de mărirea sumelor de bani din piaţă. În al patrulea rând, amână într-o perioadă viitoare nişte cheltuieli determinate de creditul fiscal. În al cincilea, dar nu în ultimul rând, această măsură va determina mărirea hazardului moral, pericol mortal pentru bănci şi finanţe, în general.

Incoerenţa fiscală a guvernului se manifestă prin lipsa de viziune sistemică asupra fiscalităţii. Măsura citată ar fi putut fi înlocuită cu reducerea principalei cote de TVA, care, pe lângă neutralitatea fiscală, ar fi condus şi la stimularea mediului de afaceri, domeniu în care niciun guvern nu a excelat din 2008 încoace.

Să fie oare de mirare faptul că Fondul Monetar Internaţional girează o astfel de măsură? Cu siguranţă, nu. În calitatea sa de creditor, FMI nu este interesat decât de stabilitatea macroeconomică, în stare să asigure rambursarea sumelor datorate de către România.

Deşi, guvernul afirmă că Banca Naţională a României a fost de acord cu această măsură, guvernatorul Mugur Isărescu şi-a exprimat deja dubii astăzi asupra subiectului. Dacă mai punem faptul că guvernul apelează la bunăvoinţa băncilor comerciale, care pot intra sau nu în această schemă, avem tabloul concret al unei măsuri luate după ureche.

Volatilitatea excesivă din piaţa monetară, un nou insucces al politicii BNR

Vă spune ceva graficul alăturat? Este evoluţia dobânzii ROBOR la 3 luni în perioada 11.09.2013-03.02.2014, obţinut prin amabilitatea site-ului www.financiare.ro. Observăm o scădere din zona a 4% în luna septembrie 2013 până la un minim de 1,44% în zilele de 24 şi 29 februarie 2014. La 30 ianuarie 2014, indicele ajunsese la 1,93%, apoi creşte spectaculos la 3,03% în 31 ianuarie 2014, pentru ca astăzi să ajungă la 3,04%.

Deşi acest indice nu spune mare lucru multora dintre români, cei care au contractat credite în lei depind în mod direct de el. Majoritatea dobânzilor la creditele în lei sunt ancorate în ROBOR 3M, în sensul că dobânda este exprimată în puncte procentuale peste acest indice. Majoritatea băncilor comerciale care operează în România actualizează trimestrial sau semestrial dobânzile la creditele acordate în monedă naţională în funcţie de ROBOR 3M.

Banca Naţională a României a insistat în ultimii ani asupra necesităţii de a contracta credite în moneda naţională, pentru a evita riscul valutar. Cifrele de mai sus arată o volatilitate de speriat a indicelui de piaţă monetară, care depăşeşte cu mult riscul valutar. Iată că, în câteva zile, am avut parte de o variaţie de +211% (de la 1,44% la 3,04%). De la o zi la alta, am asistat la o variaţie de +57% (de la 1,93% la 3,03%).

Aceeaşi bancă centrală vorbeşte în comunicatele sale de politică monetară despre "gestionarea adecvată a lichidităţii". Vedem mai sus cum reuşeşte să atingă acest obiectiv.

Mişcare îndrăzneaţă, dar periculoasă în politica monetară a BNR

În şedinţa sa pe teme de politică monetară de astăzi, Consiliul de Administraţie al BNR, după dezbateri aprinse, care au durat circa 4 ore, a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75 la sută pe an de la 4,00 la sută, reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituţiilor de credit la nivelul de 12 la sută de la 15 la sută şi scăderea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută la nivelul de 18 la sută de la 20 la sută.

Atât reducerea dobânzii de politică monetară, cât şi reducerea rezervelor minime obligatorii (RMO) sunt surprinzătoare în această conjunctură, iar aplicarea lor concertată pare o îndrăzneală fără margini a băncii centrale, după ani de zile de politică monetară conservatoare.

În ceea ce priveşte dobânda de politică monetară, dacă ţinta de inflaţie a BNR a fost de 2,5% +/- 1 pp, pentru 2013, aceeaşi ţintă de inflaţie pentru 2014 este 3% +/- 1 pp, ţintă ce ar putea să nu fie respectată din motive ce ţin de politica economică şi fiscală a statului român (evoluţia preţurilor administrare, noile taxe şi impozite, libertatea autorităţilor locale de a fixa ce taxe şi impozite vor fără limită, etc). Dacă BNR a prins curaj ca urmare a unui proces dezinflaţionist accelerat în ultima vreme (inflaţie anualizată de 1,83% în noiembrie 2013), se pare că aceeaşi instituţie, în ciuda propriei ţinte de inflaţie pentru aceste an, ignoră pericolul de a fi pusă în situaţia ca, la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor, să fie nevoită să mărească dobânda de politică monetară.

În ceea ce priveşte RMO, analiştii băncii centrale nu par a se uita atent la piaţa monetară, pe care, de exemplu, indicele ROBOR 3M a scăzut în ultimele câteva luni cu câteva puncte procentuale, astăzi fiind 2,16%, ceea ce denotă o mare lichiditate pe această piaţă, în ciuda faptului că statul român s-a împrumutat în 2013 cu circa 17 mld. €. Această situaţie va conduce la necesitatea unor măsuri de sterilizare a excesului de lichiditate, în caz contrar existând riscul de depreciere accentuată a leului în raport cu moneda unică europeană şi celelalte valute. Această măsură eliberază pe piaţă 500 mil. € şi 4 mld. lei.Guvernatorul Isărescu pretinde în discursul ulterior şedinţei de politică monetară:

Întârzierea procesului de reducere a RMO ne îndepărtează de Europa şi păstrează un nivel ridicat al datoriei pe termen scurt, care ne afectează şi ratingul. În plus, constituie un element de descurajare al creditării.

Parţial adevărat, dar BNR nu a folosit nivelul RMO ca element neortodox de politică monetară într-un mod creativ. A menţinut niveluri înalte ale RMO în momente de lipsă acută de lichiditate şi nu a redus RMO când băncile erau disperate după lichiditate. Desigur, nivelul crescu al RMO a menţinut mare marja dintre dobânzile active şi cele pasive, reflectându-se într-un cost mai mare al resurselor atrase.

În consecinţă, măsurile BNR de azi tind să fie o contracarare a insatisfacţiei băncii centrale de neascultare de către băncile comerciale a îndemnurilor ei de reducere a dobânzilor la credite şi de reluare a creditării. Cu riscuri mari, însă.