Nesimţirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului - Reflecţii economice

luni, 30 iunie 2014

Nesimţirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului

Acum, în mijlocul unui scandal de proporţii privind limbajul şi practicile preşedintelui CNA, Laura Georgescu, îmi permit să mintesc o experienţă personală cu această instituţie. Singura, de altfel. Concret, în data de 8 februarie 2014, am transmis un e-mail către toţi membrii CNA, la adresele individuale ale acestora, prezente pe pagina instituţiei. Mesajul avea titlul "Propunere privind cronometrarea publicităţii şi a promo-urilor la TV" era următorul:

Vă supun atenţiei o propunere privind cronometrarea difuzării publicităţii şi a promo-urilor de către posturile TV care emit în România.

Există cel puţin 2 posturi TV la care apare pe ecran un cronometru descrescător pentru a atenţiona telespectatorii asupra timpului rămas până la terminarea calupului de reclamă (AXN) sau a calupului promo (ProCinema). Cred că această practică ar trebui să devină obligatorie prin reglementare pentru toate posturile TV supuse licenţierii CNA, atât pentru publicitate, cât şi pentru promo. Ca element grafic, contoarele ar putea avea culori diferite.

O astfel de măsură ar face mult mai facilă observarea încălcării de către radiodifuzori a normelor audiovizuale şi ar permite telespectatorilor să ştie cât mai durează publicitatea sau promo-urile.
Deşi au trecut mai bine de 4 luni de la transmiterea acestui mesaj, nimeni nu s-a obosit să-mi răspundă, cu toate că tema este de interes public.

Numele nesimţiţilor: Laura Corin Georgescu - preşedinte, Viorel Vasile Buda - vicepreşedinte, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea, Maria Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Valentin Alexandru Jucan, Christian Mititelu, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea, Lorand Turos, plătiţi din bani publici.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus