Cum înţeleg jurnaliştii prost imobiliarele
Ieri, Money.ro a publicat un articol intitulat Cushman & Wakefield: Valoarea tranzacţiilor imobiliare din primul semestru a depăşit-o pe cea din 2010. Încă din titlu, se face o gravă eroare, preluată ulterior de mai toată presa românească: raportul amintitei companii făcea referire doar la tranzacţiile imobiliare comerciale. Această categorie de tranzacţii cuprinde proprietăţi imobiliare din categoriile: spaţii de birouri, spaţii comerciale, spaţii industriale (producţie, depozitare), terenuri cu destinaţie comercială, nefiind, în general vorba, de proprietăţi cu detinaţie rezidenţială.
Azi dimineaţă, Realitatea TV a alocat un spaţiu larg în una dintre emisiunile informative acestei ştiri. A fost invitat Alexandru Cernătescu, prezentat drept specialist în comunicare imobiliară, pe post de specialist în ale pieţei imobiliare. Şi a dat-o domnul amintit pe chestiuni legate pe programul "Prima casă". Deşi emisiunea era prezentată de Eli Roman, care provine de la Money Channel şi este jurnalist specializat în economie, bătutul apei în piuă pe marginea pieţei rezidenţiale a continuat, deşi ştirea iniţială vorbea despre cu totul altceva.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu