Inflaţia a depăşit dobânda de politică monetară. Ce va face BNR?
În comunicatul dat astăzi publicităţii de către Institutul Naţional de Statistică, am aflat că inflaţia anuală a ajuns la 5,33% în septembrie 2012 faţă de luna similară din 2011. Contrar opiniei analiştilor financiari, inflaţia lunară în septembrie 2012 a fost de 1,18%, faţă de previziunile de 0,5-0,6%.
Pe lângă discuţia legată de incapacitatea BNR de a atinge ţinta de inflaţie, de 3%, cu o abatere admisă de ±1%, precum şi proiecţia de 3,2% la sfârşitul anului, tot cu o abatere de ±1%, se pune întrebarea ce se va întâmpla cu dobânda de politică monetară, de 5,25% (valabilă din 30 martie 2012), care deja a depăşit inflaţia anuală.
Deja dobânzile la depozitele în lei sunt real-negative, iar această situaţie ar putea frâna procesul de economisire manifestat după începutul actualei crize. O astfel de situaţie ar conduce la micşorarea resurselor financiare atrase de către băncile comerciale şi, implicit, la un recul al creditării, şi aşa la nivel mic, ceea ce ar putea constitui o lovitură fatală la adresa economiei reale, dar şi o problemă în rezolvarea foamei de bani a statului român.
Dacă puseul inflaţionist continuă, BNR va fi nevoită să recurgă la creşterea dobânzii de politică monetară, în scădere continuă începând cu anul 2009. Este greu de crezut că BNR va creşte dobânda de politică monetară până la sfârşitul anului, mai ales din cauza alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012.
1 comentarii:
Pai ce sa faca BNR? Va face ceva din condei si cica va fi bine.
Trimiteți un comentariu