Ion Ghizdeanu, un cunoscător al imobiliarelor
Un oarecare Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, personaj despre care n-am auzit pînă acum în piaţa imobiliară, îşi dă cu presupusul şi zice rituos: "Nu se poate vorbi despre o criză imobiliară cîtă vreme piaţa imobiliară românească e făcută de construcţiile în mediu rural şi de cele în regie proprie, plus economia neagră din construcţii." Acest individ, care încă nu a îndrăznit pînă acum să-şi exprime opinii despre piaţa imobiliară românescă, vine acum la un seminar (workshop, zic ei, că s-au romglish-at, altfel tuşesc) la Sinaia, organizat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi îşi dă cu presupusul despre o piaţă despre care, probabil, a citit în ziare, la fel ca restul autorităţilor române. Dacă ar fi cunoscut mai mult, probabil că l-ar fi dus capul mai mult decît exprimarea de mai sus. De altfel, autorităţile statului România nu au făcut altceva de-a lungul anilor decît să-şi apere interesele lor private, indiferent de culoarea politică, şi să ignore cu desăvîrşire piaţa imobiliară. Să o ignore este un fel de-a zice, întrucît au avut grijă să nu adopte nicio reglementare despre această piaţă. Le-a convenit atîta vreme cît grupurile de interese din jurul lor voiau să facă afaceri imobiliare nestingherite de nimeni şi de nicio reglementare.
Ipochimenul de care vă zic, a cărui poză o puteţi vedea alături, cu o figură încrîncenată, care nu s-a obosit să apară la niciun fel de manifestare imobiliară, mă refer la seminarii, simpozioane, congrese şi expoziţii la care am participat (credeţi-mă că sînt puţine cele la care am lipsit), dă sentinţe despre piaţa imobiliară, ca cea de mai sus. A devenit o modă printre capii diferitelor agenţii ale statului să se exprime despre un domeniu care nu le este întocmai familiar.
Autorităţile României, indiferent de culoarea lor politică, au preferat să lase o piaţă de bani fără autoritate centrală de reglementare, întrucît trebuiau să-şi facă afacerile în linişte. Dacă cei care citesc doresc să afle mai multe despre ceea ce este o piaţă de bani, îi invit să pună mîna şi ochiul pe un manual serios de economie şi să vadă despre ce este vorba. Dacă nu au timp s-o facă, o să le dau o indicaţie aproximativă, este vorba despre pieţe pe care se vehiculează mulţi bani: piaţa bancară, piaţa valutară, piaţa de capital, piaţa asigurărilor şi piaţa imobiliară. Toate aceste pieţe, cu excepţia pieţei imobiliare, au autorităţi de reglementare şi supraveghere: Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Piaţa imobiliară, nu.
A existat o iniţiativă de reglementare în anul 2000, aparţinînd Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare şi sprijinită de secretarul de stat de la Justiţie din acea vreme, Flavius Baias, actualmente Decan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, materializată în Ordonanţa 3/2000, dar care s-a prăbuşit în urma unei intevenţii la Curtea Constituţională, făcută de un personaj dubios din piaţa imobiliară, nomina odiosa, cîţiva ani mai tîrziu.
Toţi ceilalţi guvernanţi nu au făcut altceva decît să ignore o piaţă care avea nevoie de o reglementare, dar în care aveau interese dornice de lipsă de reglementare. Aşa au apărut în topuri tot felul de personaje care s-au îmbogăţit în urma tranzacţiilor imobiliare şi care populează nenumăratele topuri de profil.
Autorităţile din România s-au mulţumit să permită unor oameni care nu se pricep, dar care ocupă o demnitate publică, să facă declaraţii iresponsabile despre piaţa imobiliară. Ca personajul de mai sus. Ca multe altele, de altfel.
Aşa cum Asociaţia Română a Băncilor se gândeşte la promovarea unei iniţiative legislative care să îi incrimineze pe cei care fac declaraţii iresponsabile despre delicatul sector bancar, poate că ar fi bine ca respectiva iniţiativă să îşi lărgească aria de competenţă asupra tuturor pieţelor de bani.
2 comentarii:
Care ar fi regelementarile dorite? Deja sunt destul de multe restrictii care fac constructiile dificile, reglementarile cerute ar reduce probabil si mai mult drepturile omului de as face propria casa. Cred ca e mai bine fara reglementari, asa cel mai bun castiga, nu cel care respecta o lege despre care omul de rand nu are nimic de zis.
Piaţa imobiliară este singura piaţă de bani, cum se spune în mod generic, care nu are o autoritate de reglementare şi supraveghere. Celelalte pieţe de bani au o asemenea autoritate (BNR, CNVM, CSA). Nu vrobeam de reglementarea suplimentară aactivităţii de construcţie, ci a operatorilor şi regulilor de pe piaţa imobiliară.
Trimiteți un comentariu