Cum s-a prăpădit creşterea economică a lui Boc

Scriam acum un an, cu ocazia venirii uneia dintre misiunile de evaluare ale delegaţiei FMI că guvernul Boc încerca să ascundă gunoiul sub preş. Mai precis, pentru a se încadra în limitele cheltuielilor convenite cu instituţiile internaţionale finanţatoare, guvernul a redus drastic nivelul investiţiilor şi a acumulat arierate imense.

De această dată, se mai adaugă ceva. Pentru a avea motive să fie triumfalist în declaraţii, guvernul a apelat la altă armă: neincluderea în deficitul bugetar a rezultatelor negative a unor companii de stat. Faţă de metodologia cash de calcul a evoluţiei bugetare, metodologia ESA 95 presupune luarea în calcul a arieratelor (datorii neplătite de către stat către economia privată) şi a rezultatelor companiilor de stat.

Guvernul Boc, împreună cu braţul său, Institutul Naţional de Statistică, nu au inclus în calculul deficitului bugetar pierderile companiilor de stat. Iată ce declara ieri Gheorghe Gherghina, secretar de stat în MFP:

"Noi am realizat deficit pe ESA de 6,4%, fără două companii (CFR Infrastructură şi Termoeletrica, n.r.), astfel că Eurostat putea să închidă datele fără rezerve. Din calculele noastre, care vor fi finalizate în septembrie, probabil vom ajunge, când introducem şi cele două companii, la 6,8-6,9%, oricum sub 7,3% cât am convenit pentru 2010 cu Comisia Europeană. Din aceste considerente Eurostat nu putea să spună că cifrele sunt ok, finale, fără rezerve, pentru că ar fi însemnat să rămânem cu deficit de 6,4%, ceea ce ştiam şi noi şi dânşii că nu este aşa, din moment ce s-a decis că vor intra cele două companii pe bugetul consolidat."

Evident, încearcă să dreagă busuiocul ca reacţie la rezervele exprimate de Eurostat faţă de cifrele comunicate de România.

Problema guvernului Boc este că a anunţat triumfalist că în T4 2010 România a avut creştere economică de 0,1% din PIB, promiţând că, la sfârşitul T1 2011, vom ieşi din recesiune, ca urmare a creşterii economice în două trimestre consecutive. Numai că recalcularea deficitului bugetar ar putea arunca acel palid şi necredibil 0,1% în domeniul negativ. Unde mai e atunci ieşirea din recesiune?

Cine are de câştigat din amânarea adoptării euro

Printre alte capete de afiş economice ale momentului, admiterea de către autorităţile române a anului 2015 ca ţintă pentru adoptarea monedei unice europene este unul dintre ele. Mulţi economişti au avertizat, încă de la începutul crizei, că nu era o ţintă realistă. Singurul criteriu de convergenţă nominală cu care ne puteam lăuda dintre cele prevăzute de Tratatul de la Maastricht era datoria publică, de circa 30% din PIB la acel moment, faţă de 60%, cât este maximul admis. Toţi indicatorii macroeconomici care compun criteriile de convergenţă nominală s-au degradat sever de atunci.

Totuşi, să vedem cine are de câştigat din această amânare.

1. Guvernul nu este dornic să renunţe la leu din motive binecunoscute: poate folosi tiparniţa de bani, generând inflaţie, pentru a îşi micşora datoria publică. Totodată, fără controlul mult mai strict al Băncii Centrale Europene, guvernul îşi poate permite mult mai uşor să ascundă gunoiul sub preş.

2. Banca Naţională a României, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, nu este deposedată de pârghiile de politică monetară prin care, de multe ori, are iluzia că reglează greşelile guvernului. Trecerea la moneda unică europeană ar conduce la cedarea majorităţii prerogativelor BNR către BCE, ceea ce ar lăsa banca centrală a României fără obicetul muncii.

3. Populaţia, care, în cazul trecerii la moneda euro fără o economie restructurată şi consolidată, ar putea fi pusă în situaţia de a înfrunta majorări de preţuri de 30-50%, ceea ce, la nivelul actual de venituri, ar fi insuportabil.

4. Exportatorii şi importatorii, care, în funcţie de valorizarea sau devalorizarea leului, pot profita de diferenţialul de curs valutar.

5. Băncile comerciale, care pot exploata evoluţiile de pe piaţa valutară şi pot câştiga considerabil din procurarea de euro ieftini de la băncile mamă şi plasarea lor pe piaţa românească, avantaj care ar fi atenuat de adoptarea monedei europene.

Numai că această amânare a adoptării monedei unice europene va face şi mai dificil pasul în viitor, în condiţiile unor deprecieri ale indicatorilor macroeconomici, situaţie foarte probabilă dacă ne gândim la abilităţile economice ale actualului guvern.

Colac peste pupăză, azi a venit vestea că Eurostat are rezerve serioase relativ la cifrele comunicate de Institutul Naţional de Statistică pentru anul 2010, mai ales în ceea ce priveşte valoarea deficitului bugetar, de 6,4%, ca urmare a neincluderii datoriilor companiilor de stat. Dacă se dovedeşte că INS şi guvernul au minţit, aderarea la spaţiul euro va fi şi mai dificilă.

Nesimţirea TVR

Recent a fost publicat Raportul de activitate pe anul 2010 al Televiziunii Române. Presa a glosat masiv pe marginea acestui raport, care arată că activitatea TVR s-a soldat cu pierderi de 162 mil. lei, adică circa 38,5 mil. €. În exerciţiul anterior, se înregistrase o pierdere de 48 mil.lei, ceea ce însemnă că, în numai un an, pierderea s-a triplat.

La sfârşitul raportului, TVR cere "reglementarea taxei pentru serviciul public de radio şi pentru cel de televiziune ca fiind obligatorii, independent de posesia receptorului radio sau TV (măsură legislativă pe care Comisia Europeană a agreat-o), prin modificarea Legii nr. 41/1994 republicată sau a unui mecanism legal eficient de control al scutiţilor, corelat eventual şi cu acoperirea acestor sume de la bugetul de stat (situaţie întâlnită în alte ţări europene) şi/sau emiterea unor hotărâri de guvern în acest scop".

Deja acest principiu se aplică persoanelor juridice, care sunt taxate pentru taxa TV şi radio pe factura de energie electrică, indiferent dacă entitatea respectivă deţine sau nu aparate de recepţie.

O altă afirmaţie este aceea că, dacă taxa TV, în cuantum de 4 lei pe lună, ar fi fost indexată la rata inflaţiei, la 7,50 lei, aceste pierderi ar fi fost evitate.

TVR este eminamente ineficientă în raport cu televiziunile comerciale, care sunt obligate să trăiască din publicitate. De fapt, TVR are trei surse importante de venituri:
- taxa TV;
- subvenţii de la bugetul de stat;
- publicitate.

Cu toate acestea, iată că înregistrează pierderi imense. Şi este firesc. În ciuda unor lejere disponibilizări, personalul este supra-dimensionat. La orice tip de emisiune, lucrează sau se fac că lucrează o sumedenie de oameni. Deşi TVR se plasează pe locurile 5-7 în topurile de audienţă, iată că instituţia clamează bani mai mulţi pentru susţinerea acestei neperformanţe. Acesta este preţul plătit pentru o insituţie folosită drept instrument politic de către guvernările succesive din România.

Am sperat ca, odată cu numirea lui Alexandru Lăzescu ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al TVR, lucrurile se vor schimba. Afirm asta pentru că îl cunosc şi ştiu performanţele sale cu grupul Monitorul, la un moment dat cel mai important trust de presă din nord-estul ţării. Dar lucrurile au mers spre agravarea situaţiei.

Clădirile TVR din Calea Dorobanţilor sunt păzite de jandarmerie, de parcă TVR ar mai însemna altceva decât o gaură neagră în bugetul de stat.

Poşta Română, în epoca de piatră

Nu ştiu dacă vă mai amintiţi faptul că, în urmă cu ceva ani, a apărut un act normativ prin care statul obliga furnizorii de utilităţi să devină în nu-ştiu-ce-termen acceptanţi de carduri bancare. Ulterior, cerinţa a fost extinsă la toate firmele care depăşeau o anumită dimensiune. Mediul privat nu a avut nevoie de nicio lege ca să implementeze acceptarea de carduri prin aparatele POS (Point Of Sale).

Osificatele companii de stat nu au binevoit nici acum să devină acceptante de carduri. Astăzi, trebuind să fac o plată la un oficiu al Poştei Române, am întrebat dacă pot plăti cu cardul. Funcţionara s-a uitat la mine ca la extratereştri. Mi-a spus că nu. La afirmaţia mea că Poşta a rămas în epoca de piatră, a tăcut jenată.

Oficiile Poştei Române, denumită pompos Companie Naţională, au devenit un fel de pom de Crăciun, în sensul că peste tot sunt lipite afişe că poţi face nu-ştiu-ce-operaţiuni la ele. Dar şi un afiş mare că nu se pot face momentan plăţi către Enel. În rest, în ciuda unei cosmetizări, oficiile poştale au rămas încremenite într-un proiect vechi şi prăfuit.

Ziarele au publicat de-a lungul vremii informaţii despre o serie întreagă de matrapazlâcuri făcute de mai-marii Poştei Române, indivizi numiţi politic şi fără nicio experienţă în domeniu.

Poşta a fost o instituţie fundamentală în istoria şi devenirea României, actuala instituţie fiind doar o urmă palidă a ceea ce a fost cândva.