10 consecinţe grave ale legii dării în plată

Recent votata Lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite are o sumă de consecinţe extrem de grave asupra sistemului bancar, finanţelor şi economiei româneşti. Voi trece în revistă câteva dintre ele.

1. Activarea hazardului moral După cum se ştie, una dintre cauzele principale ale crizei financiare declanşate în anul 2008 (pe data de 15 septembrie 2008, a intrat în faliment banca Lehman Brothers), a fost hazardul moral manifestat în sistemul bancar american. Raportul Camerei Deputaţilor pretinde că legea are ca "obiect de reglementare crearea procedurii legale potrivit căreia debitorul aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit să poată preda creditorului imobilului ipotecat aflat în proprietatea sa, în vederea stingerii obligaţiilor asumate". În realitate, însă, textul de lege afirmă: "Prezenta lege reglementează dreptul debitorului de a stinge integral creanţa şi accesoriile sale, izvorând dintr-un contract de credit, prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, în condiţiile prevăzute de prezenta lege". Nu se mai suflă niciun cuvinţel despre sintagma "aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit", ceea ce induce hazardul moral, adică dă posibilitatea celor care, deşi nu se află în imposibilitatea de rambursare a creditului, doresc să închidă creditul prin darea în plată să o facă în baza acestei legi.

2. Alterarea funcţiei de intermediar financiar a băncilor În discursul susţinătorilor legii, pare a nu exista conştiinţa funcţiei de intermediar financiar a băncilor. Studenţii mei de la finanţe-bănci învaţă despre această funcţie în primul an de facultate. Comentatorii după ureche nu par a cunoaşte conceptul. Într-o lume în care procesul de dezintermediere bancară se accentuează, legea citată pune umărul la acest proces, cu consecinţe serioase. Mai ales într-o ţară cu un grad de bancarizare extrem de mic, aşa cum este România.

3. Perturbarea semnificativă a fluxurilor de numerar previzionate ale băncilor Cum una dintre funcţiile băncilor este transformarea pasivelor (depozitelor) cu maturitate mică în active (credite) cu maturitate mare, respectarea fluxurilor de numerar previzionate are o importanţă semnificativă asupra stabilităţii băncii. Măsurile prevăzute de legea în discuţie ar putea perturba semnificativ fluxurile de numerar previzionate, conducând la destabilizarea activităţii bancare.

4. Distorsionarea pieţei imobiliare Apariţia pe piaţă a imobilelor date în plată va suplimenta oferta de locuinţe, ceea ce va agrava dezechilibrul actual între cerere şi ofertă. De asemenea, va distorsiona mecanismul de formare liberă a preţurilor pe piaţa imobiliară.

5. Legea acţionează şi în trecut Un principiu fundamental din drept spune că legea acţionează numai în viitor. Nu este cazul acestei legi.

6. Încălcarea dreptului de proprietate al băncilor Legea obligă băncile să reintre în posesia bunurilor ipotecate în favoarea lor, încălcându-li-se astfel dreptul de proprietate asupra banilor împrumutaţi. Astfel, băncile sunt deposedate de o parte a proprietăţilor lor. Astfel, o bancă ar putea fi obligată să cumpere cu 80.000 € (creanţa asupra debitorului) un imobil a cărui valoare de piaţă este de 50.000 €.

7. Pierderi serioase în sistemul bancar Surse din piaţa bancară apreciază pierderile determinate de această lege sistemului bancar de 1-4 mld. €. Cel puţin o bancă ar putea intra în faliment, în conformitate cu declaraţiile de zilele trecute ale lui Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR.

8. Înăsprirea condiţiilor de creditare pentru creditele ipotecare În condiţiile date de noua lege şi de avalanşa de dări în plată ce va urma, băncile comerciale vor fi silite să modifice semnificativ condiţiile de creditare pentru creditele ipotecare, însemnând o creştere semnificativă a avansului, poate până la 50% din valoarea imobilului, şi o mărire semnificativă a dobânzii, care va trebui să înglobeze şi noul risc de dare în plată.

9. Afectarea stabilităţii financiare Prin consecinţele sale, această lege conduce la o alterare a stabilităţii financiare generale prin afectarea stabilităţii sistemului bancar.

10. Afectarea justiţiei cu procese interminabile Legea va avea drept consecinţă un număr foarte mare de procese în justiţie, dacă cei îndreptăţiţi nu vor sesiza la timp Curtea Constituţională asupra unora dintre prevederile legii. Se vor ridica nenumărate excepţii de neconstituţionalitate, care vor ajunge tot la Curtea Constituţională.

Mai mult decât atât, opinia publică a început să pună la îndoială buna credinţă a iniţiatorilor şi susţinătoril parlamentari ai legii, aşa cum arată Cătălin Striblea în articolul Darea în plată, prin declaraţiile de avere ale deputaţilor, care a avut curiozitatea, într-un demers jurnalistic bine documentat, să analizeze declaraţiile de avere ale iniţiatorului legii, deputatul Daniel Cătălin Zamfir, şi ale membrilor Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor. Atât iniţiatorul legii, cât şi membrii Comisiei Juridice au nenumărate credite ipotecare, ceea ce naşte suspiciunea că legea este făcută pentru interesul propriu al acestora şi nicicum pentru binele poporului.

În pofida atenţionărilor publice, deputaţii (Camera Deputaţilor fiind cameră decizională) au votat aproape în unanimitate această monstruozitate de lege. Specialişti în domeniul bancar au arătat posibilele consecinţe, dar nu au fost ascultaţi de o clasă politică populistă, indiferent de culoare, şi nepregătită să ia decizii legislative în domenii foarte specializate.

Cred că cel mai potrivit lucru ar fi ca preşedintele Klaus Iohannis să refuze promulgarea acestei legi şi să o retrimită parlamentului. De asemenea, ar trebui să facă uz de dreptul său spre a trimte legea pentru control de constituţionalitate către Curtea Constituţională.

Mişcarea riscantă a BNR de a reduce dobânda de politică monetară la 1,75%

Astăzi, BNR a anunţat decizia luată în şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie de a reduce dobânda de politică monetară de la 2% la 1,75%. Mişcarea e foarte riscantă în acest moment tulbure de pe pieţele financiar-monetare. Totodată, guvernatorul Isărescu a încercat o justificare implicită a acestei măsuri prin faptul că inflaţia va scădea spre zero la sfârşutul anului (sursa), dată fiind reducerea cotei de TVA pentru alimente de la 24% la 9%. Pare hazardată o astfel de explicaţi din partea unui guvernator de bancă centrală.

Desigur, măsura de reducere a dobânzii de politică monetară poate fi explicată şi prin intenţia băncii centrale de a impulsiona economia românească, prin ieftinirea creditului.

Dacă studiem contextul european, constatăm că, în lupta sa cu deflaţia, Banca Centrală Europeană a iniţiat un program de relaxare cantitativă în valoare de circa 1.100 mld. €, care se va derula în perioada martie 2015-septembrie 2016. Programul constă în achiziţia unor active garantate în valoare medie de 60 mld. € pe lună, active care în mod normal nu ar fi fost achiziţionate de către BCE, acţiune care va alimenta inflaţia. Spre exemplu, în luna aprilie 2015, obligaţiuni guvernamentale de 47,7 mld. €, obligaţiuni garantate de 11,5 mld. € şi titluri de valoare garantate cu active (ABS) în valoare de 1,16 mld. € (sursa). Acest lucru înseamnă inundarea pieţei cu euro, ceea ce explică parţial depreciere monedei unice europene faţă de dolarul american. Ţinând cont de ponderea foarte mare a comerţului exterior românesc cu zona euro, acest tăvălug ne va cuprinde şi este uşor de presupus că procesul ne va afecta. Inflaţia mică, spre zero, nu va dura foarte mult.

În teorie, dobânda de politică monetară trebuie să fie mai mare decât dobânzile bonificate la depozite şi mai mică decât dobânzile percepute la credite. Cum dobânzile la depozite trebuie să fie real-pozitive (aşa cum susţine şi guvernatorul Isărescu - sursa), pentru a evita fenomenul de dezintermediere bancară, adică fuga deponenţilor către plasamente alternative, aceste dobânzi trebuie să depăşească inflaţia. Măsura în care trebuie să o facă depinde de impozitul pe dobânzi bancare în cuantum de 16% şi comisioanele practicate de băncile comerciale.

Prin măsura luată astăzi de BNR ne paşte pericolul ca, atunci când inflaţia se va face din nou simţită în România şi va creşte spre 2%, banca centrală să fie silită să crească dobânda de politică monetară, ceea ce ar conduce la un nivel crescut de neîncredere din partea investitorilor străini şi a pieţelor financiare internaţionale, fiind subminată încrederea în predictibilitatea politicii monetare şi în capacitatea băncii centrale de a previziona corect fenomenele economico-financiare.

Participarea la emisiunea Business Lunch de la Money Channel din 29 ianuarie 2015

Acum două zile, am fost invitat de Constantin Rudniţchi la emisiunea Business Lunch de la The Money Channel, alături de Dr. Adrian Mitroi, profesor de economie şi analist economic. Printre temele discutate, s-au numărat: execuţia bugetară pentru anul 2014, educaţia financiară, loteria bonurilor fiscale, situaţia debitorilor cu credite în franci elveţieni, situaţia economico-financiară din Grecia după câştigarea alegerilor de către Syriza. Puteţi urmări transcriptul emisiunii aici.

Calvarul neasumat al debitorilor în franci elveţieni

În 2011, Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a decis plafonarea francului elveţian la valoarea de 1 € = 1,2 CHF. Măsura, clasată de teoriile monetare ca fiind neortodoxă şi etatistă, a fost luată pentru frânarea întăririi monedei helvete ca urmare a consecinţelor crizei. Se ştie că, în cazul turbulenţelor financiare, cum este criza financiaro-economică izbucnită în SUA în 2007 şi în Europa în 2008, investitorii dezvoltă aversiune la risc. În consecinţă, îşi mută plasamentele relativ riscante şi bine remunerate în plasamente cu risc redus, deşi remunerate mult mai slab. Printre activele de refugiu, se numără bondurile guvernamentale din ţări cu economii solide, aurul, operele de artă şi francul elveţian. Din cauza refugiului către cel din urmă, SNB a decis să ia o măsură în bună măsură criticabilă, argumentând că îi ajută pe exportatorii elveţieni.

În timpul unei conferinţe de presă ţinute astăzi, Thomas Jordan, preşedintele SNB, a anunţat faptul că banca centrală elveţiană renunţă la plafonarea monedei naţionale la valoarea de mai sus. Printre motivele invocate de Jordan, se numără faptul că francul elveţian nu mai este la fel de supraevaluat ca la începutul crizei şi deprecierea euro în raport cu dolarul SUA şi menţinerea plafonului a depreciat francul elveţian masiv faţă de dolarul american.

Având în vedere faptul că măsura a intrat în vigoare imediat, pieţele valutare au intrat în vrie, ajungându-se chiar la raportul 1 € = 0,8 CHF. Ulterior, după trecerea şocului iniţial, cursul a revenit în jurul cotaţiei de 1 € = 1,03 CHF. Cursul anunţat de BNR la ora 13 a reflectat şi el această evoluţie, precum se vede în graficul alăturat (sursa: www.financiare.ro). Este de menţionat faptul că această cotaţie nu este una directă, ci prin intermediul cursului euro de pe piaţa valutară locală. În consecinţă, francul elveţian s-a apreciat de la un curs de 1 CHF = 3,7415 lei, înregistrat ieri, la un curs de 1 CHF = 4,3287 lei, adică o creştere de 0,5872 lei sau, în termeni procentuali, de 15,69%. Casele de schimb valutar ale băncilor afişau cursuri de până la 6,50 lei pentru 1 CHF (este vorba de Bancpost), iar o bancă a suspendat tranzacţionarea monedei elveţiene.

Desigur, a apărut imediat discuţia despre drama celor care au credite în franci elveţieni şi câte executări silite vor apărea ca urmare a incapacităţii rambursării ratelor la noul curs, în condiţiile în care majoritatea creditelor au fost contractate în perioada 2006-2008. Numeric vorbind este vorba de 70.000 până la 200.000 de persoane. BNR, pe de altă parte, prin intermediul noului purtător de cuvânt, Dan Suciu, a anunţat că, în totalul creditelor, doar sub 5% reprezintă credite denominate în franci elveţieni. Ziarişti care mai de care au început să-i căineze pe bieţii împrumutaţi. Să nu uităm că dobânzile la creditele la franci elveţieni erau, în perioada 2006-2008, cele mai mici de piaţă. Comportamentul consumatorilor de credite care au ales denominarea acestora în franci elveţieni a fost făcută din lăcomie, din lipsă de educaţie financiară şi din comoditatea de a nu apela la un consultant financiar. Pe de altă parte, aceşti debitori au beneficiat o lungă perioadă de timp de rate reduse la rambursarea creditelor, situaţie avantajoasă în raport cu cei care au contractat credite în lei sau euro. Avocatul Gheorghe Piperea, care se dovedeşte extrem de stângist, sugera luarea unor măsuri similare celor din Ungaria, prin care creditele denominate în franci elveţieni au fost transformate în forinţi. Din punct de vedere financiar, conversia creditelor denominate în franci elveţieni în lei ar constitui o catastrofă financiară pentru sistemul bancar românesc, şi aşa slăbit de consecinţele crizei.

Şi dacă mai trebuia o cireaşă pe tort, spre seară, un grup de protestatari s-au strâns în faţa sediului BNR, protestând împotriva creşterii francului elveţian (?) şi invocând falimentul personal.