Noua bancnotă de 100 $

Începând cu data de 8 octombrie 2013, Federal Reserve pune în circulaţie o nouă bancnotă de 100 $, prevăzută cu măsuri suplimentare de securitate faţă de bancnotele actuale. Mai multe detalii, în filmuleţul de mai jos şi pe site-ul www.newmoney.gov.

Experimentul cipriot, un precedent bancar periculos

Scandalul bancar din Cipru, în curs de desfăşurare, ridică multe semne de întrebare asupra funcţionării pieţei bancare din Uniunea Europeană. Cipru este cea mai mare insulă din Marea Mediterană, situată în sudul Turciei. Istoria a divizat partea dominată de populaţia greacă de cea dominată de populaţia turcă, din partea de nord. În 2004, partea grecească a Ciprului devenea membră a Uniunii Europene, iar din 2008 membră a zonei euro. Dependenţa sa economică de Grecia a făcut ca Ciprul să fie o victimă târzie a actualei crize.

Cu o suprafaţă de circa 10.000 kmp şi o populaţie de circa 840.000 de locuitori (numai partea greacă), Ciprul are un PIB de aproximativ 18 mld. €, dar un sistem bancar de circa 8 ori mai mare. Decizia autorităţilor de a menţine ţara un paradis fiscal, chiar şi după intrarea în UE şi zona euro, a atras investitori din diverse ţări, mai ales Rusia. În consecinţă, sistemul bancar s-a hipertrofiat, iar problemele nu au întârziat să apară. Ciprul s-a văzut în situaţia de a solicita Troicii (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană) o sumă de 17,5 mld. €, aproape echivalentă cu PIB-ul ţării. Troica, într-un experiment aproape inexplicabil, a pus condiţia ca Ciprul să purceadă la o taxare a depozitelor bancare din această ţară, ameninţând că, în caz contrar, vor tăia linia de finanţare pentru cea de-a doua bancă cipriotă, Laiki. Presa şi mediul de afaceri au perceput această măsură ca pe naţionalizare a unei părţi din depozitele bancare. Totodată, Troica a cerut mărirea impozitului pe companii, de la 10% la 12,5%.

În fond, miniştrii de finanţe din zona euro au oferit 10 mld. €, punând condiţia ca Ciprul să încaseze încă 5,8 mld. € din banii deponenţilor la bănci în depozite după următoarea schemă: 6,75% din depozitele de până la 100.000 € şi 9,9% din depozitele ce depăşesc această sumă. Aceste sume nu ar fi fost o confiscare, ci le-ar fi oferit celor taxaţi acţiuni la băncile la care ar fi fost făcute depozitele. Ulterior, ca urmare a protestelor populare, autorităţile cipriote a propus o nouă schemă, care să protejeze depunătorii cu depozite relativ mici: 3,5% până la 100.000 €, 9,9% pentru depozite între 100.000 şi 500.000 € şi 15% pentru depozitele mai mari de 500.000 €.

Pe lângă furia populară, investitorii străini au fost foarte vocali faţă de măsurile propuse. Se extimează că o bună parte a depozitelor bancare din Cipru aparţine investitorilor ruşi. Lucrurile s-au precipita,într-o primă fază Parlamentul nereuşind să ia o decizie, ulterior respingând planul Troicii. Între timp, banca centrală a Ciprului a dispus ca băncile comerciale să fie închise până la luarea unei decizii. Astfel, prin respingerea planului Troicii, Ciprul se apropie rapid de faliment.

Prin încercarea de a impune un astfel de atentat la proprietatea privată, Troica a încercat un experiment fără precedent cu o ţară mică. Un astfel de demers pare a fi fost menit să testeze piaţa, în vederea luării unor măsuri similare în viitor, în ciuda negărilor vehemente. Conceptul sistemului fondurilor naţionale de garantare a depozitelor bancare s-a spulberat. Niciun depunător bancar din Uniunea Europeană nu mai poate fi sigur că i se vor rambursa depozitele de până la 100.000 €, ceea ce ar putea să declanşeze un val de retrageri bancare mai ales în ţările de la periferia Europei. De altfel, pieţele au reacţionat prompt la măsura propusă de Troică, înregistrându-se scăderi semnificative pe bursele europene şi cel mai redus curs al euro faţă de dolarul american din ultimele patru luni.

Totodată, Ciprul încearcă să recurgă la un plan B, care ar consta în obţinerea unui împrumut din partea Rusiei, dată fiind expunerea investitorilor ruşi pe sistemul bancar din Cipru. Piaţa zvonurilor a susţinut că Rusia ar putea împrumuta Ciprul în condiţiile cedării de către această ţară a dreptului de a exploata rezervele naturale către giganţii energetici ruşi.

Situaţia rămâne fluidă şi periculoasă, în urma unei încerări de experiment, care arată slăbiciunea unei Uniuni Europene care recurge la măsuri disperate pentru rezolvarea crizei. Se prefigurează o modificare a ceea ce ştiam despre banking, cu consecinţe dintre cele mai nedorite: trecerea la economia naturală, ţinerea banilor la salte, migrarea către alte sisteme bancare considerate mai sigure.

Măsurile anti-liberale ale ministrului liberal al sănătăţii, Eugen Nicolăescu

Mimând o responsabilitate pentru banul public, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis să nu mai direcţioneze din banii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nicio sumă către spitalele private. Iată halucinanta sa declaraţie:

"În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici - vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate - să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice n.r.) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc şi eu astăzi şi vom urmări această idee: dacă într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă, după ce intră acest program în funcţiune, cineva din conducerea secţiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasaă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetăţean şi noi facem aceste eforturi şi ne-am străduit să obţinem aceşti bani şi vedeţi, cu modificările pe care le facem în finanţare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă."

Ca să preîntâmpine eventualele critici la adresa acestei măsuri, Nicolăescu continuă:

"Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să... Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă - sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat."

Este o logică profund strâmbă, care nu face altceva decât să perpetueze furtul sub diverse forme din sistemul sanitar public. Tăind orice formă de concurenţă între spitalele publice şi cele private, Nicolăescu nu poate spera decât să încurajeze ineficienţa cheltuirii banului public de către unităţile spitaliceşti de stat. Totodată, măsura îi va împiedica pe pacienţi să aleagă în ce tip de spital, public sau privat, aleg să fie trataţi. Nicolăescu acreditează ideea că spitalele private fură de la stat, când, de fapt, acest comportament este caracteristic spitalelor publice.

Dincolo de mesajul cu conotaţii politice, înclin să împărtăşesc punctul de vedere exprimat de Cristian Preda, conform căruia, pentru guvernul USL, statul este mai important decât pacientul.

Economistul Băsescu se întoarce. De data asta, pe seama ratei proprietăţilor imobiliare

Aflat la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Consiliului European, economistul amator, Traian Băsescu, nu ratează momentul de a se afla în treabă, din nou pe teme economice. Iată ce declară el:

"Ne-am obişnuit să spunem despre noi că suntem săracii Europei, ceea ce nu e neadevărat, însă la nivel european sărăcia e un fenomen în creştere, care nu se întâmplă numai în România. E un fenomen generalizat: creşterea sărăciei. Vă pot da un exemplu: sigur că la noi salariile sunt foarte mici comparativ cu Grecia, spre exemplu, dar un grec care are un salariu de 1.000 de Euro plăteşte 600-700 de Euro chirie pentru un apartament cu două camere. În România, 90% suntem proprietari."

Sigur, cifrele îi confirmă zisele. Numai că rata de peste 90% a proprietăţii nu este nicio bucurie. Actuala situaţie este cauzată de faptul că, la începutul anilor '90, statul român a decis să scape de apartamentele construite în cartiere muncitoreşti. Nu pentru că ar fi vrut să facă o naţiune bogată, plină de proprietari, ci din motivul mult mai prozaic că nu mai avea bani să le întreţină, în calitate de proprietar.

Cum rata tranzacţionărilor pentru respectivele apartamente nu a fost extrem de mare, mulţi dintre cei deveniţi proprietari peste noapte nu au reuşit multă vreme să conştientizeze valoarea propriilor deţineri. Din cauza gradului mare de pauperitate, blocurile în care se află apartamentele nu au fost întreţinute corespunzător, aşa că preţul lor de piaţă scade, chiar şi în absenţa crizei.

Traian Băsescu, în propensiunea sa către principiul lui Peter (chemarea incompetenţei), nu se poate abţină să facă pe deşteptul, mai ales în chestiuni la care nu se pricepe.

ANAF şi obedienţa faţă de politicieni

Nici nu s-a schimbat bine puterea politică de la Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu face altceva decât să confirme apucături mai vechi. Zilele trecute, prim-ministrul Victor Ponta a spus într-o doară că, în fiecare an, Crăciunul cade pe 25 decembrie şi că ar fi bine ca obligaţiile faţă de bugetul de stat şi bugetele asigurărilor sociale să fie plătite până la 21 decembrie 2012.

În materie, legislaţia este foarte clară: dacă termenul de depunere a declaraţiilor şi de plată a obligaţiilor este într-o sărbătoare legală, termenul se decalează în următoarea zi lucrătoare. Aşa se întâmplă, fără probleme, de ani de zile.

Se trezeşte, însă, un politician să arunce o idee şi instituţiile statului să execute fără crâcnire. Ce a păzit ministrul de finanţe, Florin Georgescu, prim-viceguvernator autosuspendat al BNR? Nu a ştiut să-i explice şefului său pe linie de guvern despre planificarea cash-flow-rilor agenţilor economici? Că o astfel de măsură este susceptibilă să încurce planurile multora şi să determine disfuncţionalităţi majore, deşi temporare, în economie?

Mult mai îngrijorător este faptul că autorităţile fiscale reacţionează obedient la impulsul dat într-o doară de un politician, care în niciun caz nu se pricepe la probleme economice.

Aurel Şaramet şi alţi aroganţi

Azi-dimineaţă, televiziunile de ştiri relatau pe spaţii largi ştirea privind percheziţii şi aduceri la DIICOT ale unor persoane implicate în fraude bancare de circa 22 mil. €. Totul a plecat de la un comunicat al amintitei instituţii. Desigur, imagini peste imagini cu mascaţi care escortează fel de fel de persoane, de la înalţi funcţionari bancari la doamne tuciurii cu fuste înflorate.

Printre cei incriminaţi de acuzaţiile DIICOT, se numără şi Aurel Şaramet, preşedinte al Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), pe care am avut ocazia să-l întâlnesc în mai multe circumstanţe legate de finanţările imobiliare, ştiut fiind că instituţia respectivă administrează garanţiile statului în programul Prima casă. Personajul s-a dovedit de o aroganţă care n-ar trebui să caracterizeze o persoană cheie într-o instituţie financiară. M-am întrebat de multe ori de unde provine această aroganţă. Un răspuns parţial l-am primit în ultimii ani, când Aurel Şaramet s-a arătat foarte apropiat de PDL, un partid oportunist, plin de indivizi cu tendinţe de căpătuire rapidă. Probabil simţind scutul politic din spatele lui, Şaramet pare a se fi apucat de infracţiuni economice. Un om cu experienţa lui în sistemul bancar ar fi trebuit să ştie că, atunci când semnează garanţii din partea statului pe baza unor acte false, se poate aştepta oricând să fie descoperit, mai ales că la mijloc se aflau bani publici.

O altă persoană incriminată este Alexandru-Claudiu Cercel-Duca, director general adjunct al BRD-GSG, membru în Comitetul de Direcţie, adică unul dintre cei 5 executivi care asigură conducerea operativă a băncii. Acest lucru arată că putreziciunea este prezentă în sistemul bancar.

Gruparea infracţională pare a fi fost extrem de bine şi eficient organizată. Aveau un expert contabil care falsifica bilanţuri, aveau specialişti care făceau achiziţii imobiliare supraevaluate pentru a fi depuse drept garanţii, lucrau cu firme legal înregistrate, etc.

Desigur, ar putea spune cineva că 22 mil. € nu reprezintă mare lucru în totalul activlor bancare de circa 200 mld. €, însă prejudiciul este doar estimat şi, ceea ce este mai important, se pune întrebarea câte astfel de fraude nu sunt încă descoperite.

Ar fi util să spuneam că ancheta DIICOT a fost demarată ca urmare a unei plângeri depuse de BCR în mai 2012, care suspecta falsuri în 4 dosare de credit. În cursul cercetării, procurorii DIICOT au mai găsit încă 36 de dosare cu falsuri.

Ştiaţi că premiul Nobel pentru economie este un soi de făcătură?

Inventatorul şi magnatul suedez al dinamitei, Alfred Nobel, a murit în anul 1895 şi a instituit premiul ce avea să-i poarte numele, distribuit din imensa sa avere, pentru domeniile: fizică, chimie, literatură, pace şi medicină/fiziologie. Aşa-zisul premiu Nobel pentru economie a fost instituit de către banca centrală a Suediei, Sveriges Riksbank, în anul 1968 şi poartă denumirea de The Sveriges Riksbank Prize in Economic Sciences in Memory of Alfred Nobel. Adică în memoria lui Alfred Nobel.

Deşi fundaţia Nobel şi-a însuşit pe pagina sa oficială acest premiu pentru economie, urmaşii lui Alfred Nobel afirmă că fondatorul premiilor nu şi-a dorit niciodată un premiu pentru economie. Astfel, Peter Nobel, strănepotul fondatorului premiilor, a indicat într-un interviu din 2005: "Nimic nu indică faptul că Nobel ar fi vrut un astfel de premiu. (...) El este acordat de multe ori unor speculatori de pe piaţa de capital."

În 1968, Sveriges Riksbank aniversa 300 de ani de la înfiinţare şi a instituit premiul cu titulatura de mai sus cu ocazia acestui eveniment. Sumele necesare pentru premiu sunt donate de banca centrală suedeză fundaţiei Nobel, care îl înmânează.

Primul astfel de premiu a fost decernat în 1969 economiştilor Ragnar Frisch (Norvegia) şi Jan Tinbergen (Olanda), pentru dezvoltarea şi aplicarea modelelor dinamice la analiza proceselor economice.

Cazul Cristian Sima. Problema paşaportului financiar european

Ştirea care a făcut senzaţie ieri după-amiază printre cunoscătorii pieţei de capital a fost presupusa dispariţie a lui Cristian Sima, preşedintele Sibex. Este un lucru total neuzual ca un preşedinte de bursă să fie schimbat pentru faptul că nu s-a mai prezentat de ceva vreme la serviciu, ceea ce s-a şi întâmplat ieri. Asta arată cât de slabă este piaţa de capital din România.

Este un lucru cunoscut faptul că autorităţile de reglementare şi supraveghere a pieţelor de capital sun mult mai laxe decât suratele lor din sistemul bancar. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care unele ţări au preferat să constituie o autoritate unică pentru piaţa de capital şi piaţa bancară. În România, autoritatea pieţei de capital este Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), bântuită de multe scandaluri şi de numiri politice. Neregularităţile de pe piaţa românească de capital au făcut deliciul jurnaliştilor şi al publicului. Bursele româneşti se menţin în zona volumelor derizorii de tranzacţionare.

Pe acest fond, Cristian Sima a reuşit să ajungă în poziţia de preşedinte al Sibex. Absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti, scurtă vreme asistent universitar la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Cristian Sima pleacă din România imediat după 1990 cu destinaţia Italia, iar ulterior Franţa. Se pare că a făcut operaţiuni de brokeraj bursier în aceste ţări, înainte să revină în ţară în 1997. O istorie detaliată găsiţi în articolul Cristian Sima. Viaţa şi ţeapa din Money.ro.

Pe piaţa de capital românească şi internaţională, Cristian Sima a operat prin două companii, WBS Holding, înmatriculată în Insulele Virgine Britanice, supusă reglementării şi supravegherii autorităţii pentru pieţele de capital din Marea Britanie, Financial Services Authority, şi WBS România, supusă autorităţii române, CNVM.

Adoptat de media din România, prin sporovăiala sa doctă, dar şi prin predicţiile megalomane şi atoateştiutoare, de cele mai multe ori neîndeplinite, Cristian Sima a câştigat notorietatea de care avea nevoie pentru a îşi construi credibilitatea şi de a atrage clienţi pentru operaţiuni bursiere. Ştiind apoi să jongleze pe cele două firme de brokeraj, Sima a reuşit să facă bani, dar şi să se joace pe burse,având un profil investiţional destul de riscant.

În final, zvonurile spun că Sima a dispărut cu cîteva milioane de euro, aparţinând clienţilor săi. Asta după ce a divorţat, şi-a lichidat toate proprietăţile imobiliare şi participaţiile la companii din România.

Unul dintre clienţii Lui Cristian Sima este profesorul de economie şi fostul ministru de finanţe, Daniel Dăianu. Iată ce declară el în Ziarul Financiar de astăzi:

"Sunt stupefiat de dispariţia lui Sima. Am aflat din presă că Cristian Sima nu poate fi găsit şi că ar fi plecat cu banii clienţilor. Am crezut în buna credinţă a unor oameni dintre care unul a ajuns preşedintele Sibex. Am conturi deschise la cele două societăţi WBS România şi la WBS Holding pentru că mi s-a spus că doar aşa se putea tranzacţiona pe pieţele externe. Am investit pentru că mi s-a spus că sunt câştiguri mici dar sigure. Ştiam că nu lucrează în marjă, că riscurile sunt mici. Extrasurile de cont primite de la firma de brokeraj arată că am contul pe profit nu pe pierdere, dar acum mă întreb dacă acest informaţii sunt sau nu adevărate.. Poliţia şi autorităţile competente trebuie să investigheze ce s-a întâmplat cu banii clienţilor, dacă au avut loc tranzacţii neautorizate cu banii clienţilor."

Daniel Dăianu este un excelent teoretician, dar iată că în chestiuni practice este uşor de indus în eroare de farmecul unuia ca Sima.

Aici se pune problema paşaportului financiar european, care permite oricărei firme de brokeraj bursier licenţiată într-o ţară a Uniunii Europene să opereze în orice altă ţară a UE după depunerea unei simple notificări adresate autorităţii de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital în acea ţară. Şi în cazul băncilor este valabilă o reglementare similară, numai că reglementarea şi supravegherea bancară sunt mult mai stricte. Problema paşaportului financiar european, gândită ca o măsură de liberalizare a activităţii de brokeraj bursier şi a circulaţiei capitalurilor se dovedeşte a fi o armă cu două tăişuri, ca în cazul de faţă.

Actualizare ora 16:06. Aflu că CNVM s-a autosesizat şi a declanşat o anchetă asupra celor de mai sus.

Inflaţia a depăşit dobânda de politică monetară. Ce va face BNR?

În comunicatul dat astăzi publicităţii de către Institutul Naţional de Statistică, am aflat că inflaţia anuală a ajuns la 5,33% în septembrie 2012 faţă de luna similară din 2011. Contrar opiniei analiştilor financiari, inflaţia lunară în septembrie 2012 a fost de 1,18%, faţă de previziunile de 0,5-0,6%.

Pe lângă discuţia legată de incapacitatea BNR de a atinge ţinta de inflaţie, de 3%, cu o abatere admisă de ±1%, precum şi proiecţia de 3,2% la sfârşitul anului, tot cu o abatere de ±1%, se pune întrebarea ce se va întâmpla cu dobânda de politică monetară, de 5,25% (valabilă din 30 martie 2012), care deja a depăşit inflaţia anuală.

Deja dobânzile la depozitele în lei sunt real-negative, iar această situaţie ar putea frâna procesul de economisire manifestat după începutul actualei crize. O astfel de situaţie ar conduce la micşorarea resurselor financiare atrase de către băncile comerciale şi, implicit, la un recul al creditării, şi aşa la nivel mic, ceea ce ar putea constitui o lovitură fatală la adresa economiei reale, dar şi o problemă în rezolvarea foamei de bani a statului român.

Dacă puseul inflaţionist continuă, BNR va fi nevoită să recurgă la creşterea dobânzii de politică monetară, în scădere continuă începând cu anul 2009. Este greu de crezut că BNR va creşte dobânda de politică monetară până la sfârşitul anului, mai ales din cauza alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012.

Fanteziile fiscale ale lui Liviu Voinea

Struţo-cămila politică USL ne delectează cu măsuri economico-financiaro-fiscale dintre cele mai vesele. În ultimele zile, presa a mediatizat în spaţii largi măsurile suplimentarea de taxare a proprietăţilor imobiliare care poartă eticheta secretarului de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Liviu Voinea.

Domnia sa face parte din categoria economiştilor stângişti, în a cărei galerie mai intră Florin Georgescu, Ilie Şerbănescu, Mircea Coşea. Ajuns într-o înaltă funcţie de execuţie. Liviu Voinea şi-a lansat fanteziile fiscale în proiecte care mai de care ridicătoare de întrebări. În ceea ce priveşte fiscalitatea proprietăţilor imobiliare, plecând de la premisa că statul român încasează doar 0,7% din PIB din această sursă, pe când media din UE se apropie de 3%, iată câteva dintre propunerile avansate de Voinea: impozitarea piscinelor (pe care le apreciază la 100.000), impozitarea suplimentară a proprietăţilor moştenite (similar cu taxarea progresivă a proprietăţilor achiziţionate suplimentar faţă de proprietatea în care locuieşti), impozitarea terenului de sub casă (până acum inclusă în impozitul asupra casei în sine).

Toate aceste măsuri reflectă foamea de bani a statului român şi introducerea taxei pe fumărit. Abordarea nu se încadrează într-o filosofie fiscală coerentă, ci doar într-un set de cârpeli. Cea mai facilă cale de a se încasa mai mulţi bani la buget ar fi reconsiderarea valorilor de impunere existente la compartimentele de taxe şi impozite ale autorităţilor locale, care sunt departe de valorile de piaţă. O astfel de măsură nu ar fi deloc contestabilă, spre deosebire de măsurile propuse de Liviu Voinea.

Nici de această dată, Ministerul Finanţelor Publice nu s-a consultat cu jucătorii din piaţa imobiliară în legătură cu noile măsuri fiscale.

În rest, Liviu Voinea este adeptul unor măsuri de tip Robin Hood, transferând stângismul său economic asupra întregii guvernări. Punerea în operă a fanteziilor sale fiscale va avea consecinţe serioase asupra pieţei imobiliare şi mediului de afaceri. Voinea nu vorbeşte nimic despre mărirea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor, despre eliminarea evaziunii fiscale şi despre altele asemenea. Sau, în viziunea sa economică stângistă, este adeptul teoriei că evaziunea fiscală, mai ales la nivelurile mici, suplineşte lipsa sau insuficienţa politicilor sociale ale guvernului?

Actualizare 19.09.2012 În ceea ce priveşte aplicarea "sistemului suedez" de recompensare a delatorilor care îşi reclamă vecinii la fisc cum că ar ascunde venituri, Fiscul suedez îl contrazice pe Voinea: recompensele date în schimbul informaţiilor sunt contraproductive.