Economistul Băsescu se întoarce. De data asta, pe seama ratei proprietăţilor imobiliare

Aflat la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Consiliului European, economistul amator, Traian Băsescu, nu ratează momentul de a se afla în treabă, din nou pe teme economice. Iată ce declară el:

"Ne-am obişnuit să spunem despre noi că suntem săracii Europei, ceea ce nu e neadevărat, însă la nivel european sărăcia e un fenomen în creştere, care nu se întâmplă numai în România. E un fenomen generalizat: creşterea sărăciei. Vă pot da un exemplu: sigur că la noi salariile sunt foarte mici comparativ cu Grecia, spre exemplu, dar un grec care are un salariu de 1.000 de Euro plăteşte 600-700 de Euro chirie pentru un apartament cu două camere. În România, 90% suntem proprietari."

Sigur, cifrele îi confirmă zisele. Numai că rata de peste 90% a proprietăţii nu este nicio bucurie. Actuala situaţie este cauzată de faptul că, la începutul anilor '90, statul român a decis să scape de apartamentele construite în cartiere muncitoreşti. Nu pentru că ar fi vrut să facă o naţiune bogată, plină de proprietari, ci din motivul mult mai prozaic că nu mai avea bani să le întreţină, în calitate de proprietar.

Cum rata tranzacţionărilor pentru respectivele apartamente nu a fost extrem de mare, mulţi dintre cei deveniţi proprietari peste noapte nu au reuşit multă vreme să conştientizeze valoarea propriilor deţineri. Din cauza gradului mare de pauperitate, blocurile în care se află apartamentele nu au fost întreţinute corespunzător, aşa că preţul lor de piaţă scade, chiar şi în absenţa crizei.

Traian Băsescu, în propensiunea sa către principiul lui Peter (chemarea incompetenţei), nu se poate abţină să facă pe deşteptul, mai ales în chestiuni la care nu se pricepe.

ANAF şi obedienţa faţă de politicieni

Nici nu s-a schimbat bine puterea politică de la Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu face altceva decât să confirme apucături mai vechi. Zilele trecute, prim-ministrul Victor Ponta a spus într-o doară că, în fiecare an, Crăciunul cade pe 25 decembrie şi că ar fi bine ca obligaţiile faţă de bugetul de stat şi bugetele asigurărilor sociale să fie plătite până la 21 decembrie 2012.

În materie, legislaţia este foarte clară: dacă termenul de depunere a declaraţiilor şi de plată a obligaţiilor este într-o sărbătoare legală, termenul se decalează în următoarea zi lucrătoare. Aşa se întâmplă, fără probleme, de ani de zile.

Se trezeşte, însă, un politician să arunce o idee şi instituţiile statului să execute fără crâcnire. Ce a păzit ministrul de finanţe, Florin Georgescu, prim-viceguvernator autosuspendat al BNR? Nu a ştiut să-i explice şefului său pe linie de guvern despre planificarea cash-flow-rilor agenţilor economici? Că o astfel de măsură este susceptibilă să încurce planurile multora şi să determine disfuncţionalităţi majore, deşi temporare, în economie?

Mult mai îngrijorător este faptul că autorităţile fiscale reacţionează obedient la impulsul dat într-o doară de un politician, care în niciun caz nu se pricepe la probleme economice.

Aurel Şaramet şi alţi aroganţi

Azi-dimineaţă, televiziunile de ştiri relatau pe spaţii largi ştirea privind percheziţii şi aduceri la DIICOT ale unor persoane implicate în fraude bancare de circa 22 mil. €. Totul a plecat de la un comunicat al amintitei instituţii. Desigur, imagini peste imagini cu mascaţi care escortează fel de fel de persoane, de la înalţi funcţionari bancari la doamne tuciurii cu fuste înflorate.

Printre cei incriminaţi de acuzaţiile DIICOT, se numără şi Aurel Şaramet, preşedinte al Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), pe care am avut ocazia să-l întâlnesc în mai multe circumstanţe legate de finanţările imobiliare, ştiut fiind că instituţia respectivă administrează garanţiile statului în programul Prima casă. Personajul s-a dovedit de o aroganţă care n-ar trebui să caracterizeze o persoană cheie într-o instituţie financiară. M-am întrebat de multe ori de unde provine această aroganţă. Un răspuns parţial l-am primit în ultimii ani, când Aurel Şaramet s-a arătat foarte apropiat de PDL, un partid oportunist, plin de indivizi cu tendinţe de căpătuire rapidă. Probabil simţind scutul politic din spatele lui, Şaramet pare a se fi apucat de infracţiuni economice. Un om cu experienţa lui în sistemul bancar ar fi trebuit să ştie că, atunci când semnează garanţii din partea statului pe baza unor acte false, se poate aştepta oricând să fie descoperit, mai ales că la mijloc se aflau bani publici.

O altă persoană incriminată este Alexandru-Claudiu Cercel-Duca, director general adjunct al BRD-GSG, membru în Comitetul de Direcţie, adică unul dintre cei 5 executivi care asigură conducerea operativă a băncii. Acest lucru arată că putreziciunea este prezentă în sistemul bancar.

Gruparea infracţională pare a fi fost extrem de bine şi eficient organizată. Aveau un expert contabil care falsifica bilanţuri, aveau specialişti care făceau achiziţii imobiliare supraevaluate pentru a fi depuse drept garanţii, lucrau cu firme legal înregistrate, etc.

Desigur, ar putea spune cineva că 22 mil. € nu reprezintă mare lucru în totalul activlor bancare de circa 200 mld. €, însă prejudiciul este doar estimat şi, ceea ce este mai important, se pune întrebarea câte astfel de fraude nu sunt încă descoperite.

Ar fi util să spuneam că ancheta DIICOT a fost demarată ca urmare a unei plângeri depuse de BCR în mai 2012, care suspecta falsuri în 4 dosare de credit. În cursul cercetării, procurorii DIICOT au mai găsit încă 36 de dosare cu falsuri.

Ştiaţi că premiul Nobel pentru economie este un soi de făcătură?

Inventatorul şi magnatul suedez al dinamitei, Alfred Nobel, a murit în anul 1895 şi a instituit premiul ce avea să-i poarte numele, distribuit din imensa sa avere, pentru domeniile: fizică, chimie, literatură, pace şi medicină/fiziologie. Aşa-zisul premiu Nobel pentru economie a fost instituit de către banca centrală a Suediei, Sveriges Riksbank, în anul 1968 şi poartă denumirea de The Sveriges Riksbank Prize in Economic Sciences in Memory of Alfred Nobel. Adică în memoria lui Alfred Nobel.

Deşi fundaţia Nobel şi-a însuşit pe pagina sa oficială acest premiu pentru economie, urmaşii lui Alfred Nobel afirmă că fondatorul premiilor nu şi-a dorit niciodată un premiu pentru economie. Astfel, Peter Nobel, strănepotul fondatorului premiilor, a indicat într-un interviu din 2005: "Nimic nu indică faptul că Nobel ar fi vrut un astfel de premiu. (...) El este acordat de multe ori unor speculatori de pe piaţa de capital."

În 1968, Sveriges Riksbank aniversa 300 de ani de la înfiinţare şi a instituit premiul cu titulatura de mai sus cu ocazia acestui eveniment. Sumele necesare pentru premiu sunt donate de banca centrală suedeză fundaţiei Nobel, care îl înmânează.

Primul astfel de premiu a fost decernat în 1969 economiştilor Ragnar Frisch (Norvegia) şi Jan Tinbergen (Olanda), pentru dezvoltarea şi aplicarea modelelor dinamice la analiza proceselor economice.

Cazul Cristian Sima. Problema paşaportului financiar european

Ştirea care a făcut senzaţie ieri după-amiază printre cunoscătorii pieţei de capital a fost presupusa dispariţie a lui Cristian Sima, preşedintele Sibex. Este un lucru total neuzual ca un preşedinte de bursă să fie schimbat pentru faptul că nu s-a mai prezentat de ceva vreme la serviciu, ceea ce s-a şi întâmplat ieri. Asta arată cât de slabă este piaţa de capital din România.

Este un lucru cunoscut faptul că autorităţile de reglementare şi supraveghere a pieţelor de capital sun mult mai laxe decât suratele lor din sistemul bancar. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care unele ţări au preferat să constituie o autoritate unică pentru piaţa de capital şi piaţa bancară. În România, autoritatea pieţei de capital este Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), bântuită de multe scandaluri şi de numiri politice. Neregularităţile de pe piaţa românească de capital au făcut deliciul jurnaliştilor şi al publicului. Bursele româneşti se menţin în zona volumelor derizorii de tranzacţionare.

Pe acest fond, Cristian Sima a reuşit să ajungă în poziţia de preşedinte al Sibex. Absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti, scurtă vreme asistent universitar la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Cristian Sima pleacă din România imediat după 1990 cu destinaţia Italia, iar ulterior Franţa. Se pare că a făcut operaţiuni de brokeraj bursier în aceste ţări, înainte să revină în ţară în 1997. O istorie detaliată găsiţi în articolul Cristian Sima. Viaţa şi ţeapa din Money.ro.

Pe piaţa de capital românească şi internaţională, Cristian Sima a operat prin două companii, WBS Holding, înmatriculată în Insulele Virgine Britanice, supusă reglementării şi supravegherii autorităţii pentru pieţele de capital din Marea Britanie, Financial Services Authority, şi WBS România, supusă autorităţii române, CNVM.

Adoptat de media din România, prin sporovăiala sa doctă, dar şi prin predicţiile megalomane şi atoateştiutoare, de cele mai multe ori neîndeplinite, Cristian Sima a câştigat notorietatea de care avea nevoie pentru a îşi construi credibilitatea şi de a atrage clienţi pentru operaţiuni bursiere. Ştiind apoi să jongleze pe cele două firme de brokeraj, Sima a reuşit să facă bani, dar şi să se joace pe burse,având un profil investiţional destul de riscant.

În final, zvonurile spun că Sima a dispărut cu cîteva milioane de euro, aparţinând clienţilor săi. Asta după ce a divorţat, şi-a lichidat toate proprietăţile imobiliare şi participaţiile la companii din România.

Unul dintre clienţii Lui Cristian Sima este profesorul de economie şi fostul ministru de finanţe, Daniel Dăianu. Iată ce declară el în Ziarul Financiar de astăzi:

"Sunt stupefiat de dispariţia lui Sima. Am aflat din presă că Cristian Sima nu poate fi găsit şi că ar fi plecat cu banii clienţilor. Am crezut în buna credinţă a unor oameni dintre care unul a ajuns preşedintele Sibex. Am conturi deschise la cele două societăţi WBS România şi la WBS Holding pentru că mi s-a spus că doar aşa se putea tranzacţiona pe pieţele externe. Am investit pentru că mi s-a spus că sunt câştiguri mici dar sigure. Ştiam că nu lucrează în marjă, că riscurile sunt mici. Extrasurile de cont primite de la firma de brokeraj arată că am contul pe profit nu pe pierdere, dar acum mă întreb dacă acest informaţii sunt sau nu adevărate.. Poliţia şi autorităţile competente trebuie să investigheze ce s-a întâmplat cu banii clienţilor, dacă au avut loc tranzacţii neautorizate cu banii clienţilor."

Daniel Dăianu este un excelent teoretician, dar iată că în chestiuni practice este uşor de indus în eroare de farmecul unuia ca Sima.

Aici se pune problema paşaportului financiar european, care permite oricărei firme de brokeraj bursier licenţiată într-o ţară a Uniunii Europene să opereze în orice altă ţară a UE după depunerea unei simple notificări adresate autorităţii de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital în acea ţară. Şi în cazul băncilor este valabilă o reglementare similară, numai că reglementarea şi supravegherea bancară sunt mult mai stricte. Problema paşaportului financiar european, gândită ca o măsură de liberalizare a activităţii de brokeraj bursier şi a circulaţiei capitalurilor se dovedeşte a fi o armă cu două tăişuri, ca în cazul de faţă.

Actualizare ora 16:06. Aflu că CNVM s-a autosesizat şi a declanşat o anchetă asupra celor de mai sus.

Inflaţia a depăşit dobânda de politică monetară. Ce va face BNR?

În comunicatul dat astăzi publicităţii de către Institutul Naţional de Statistică, am aflat că inflaţia anuală a ajuns la 5,33% în septembrie 2012 faţă de luna similară din 2011. Contrar opiniei analiştilor financiari, inflaţia lunară în septembrie 2012 a fost de 1,18%, faţă de previziunile de 0,5-0,6%.

Pe lângă discuţia legată de incapacitatea BNR de a atinge ţinta de inflaţie, de 3%, cu o abatere admisă de ±1%, precum şi proiecţia de 3,2% la sfârşitul anului, tot cu o abatere de ±1%, se pune întrebarea ce se va întâmpla cu dobânda de politică monetară, de 5,25% (valabilă din 30 martie 2012), care deja a depăşit inflaţia anuală.

Deja dobânzile la depozitele în lei sunt real-negative, iar această situaţie ar putea frâna procesul de economisire manifestat după începutul actualei crize. O astfel de situaţie ar conduce la micşorarea resurselor financiare atrase de către băncile comerciale şi, implicit, la un recul al creditării, şi aşa la nivel mic, ceea ce ar putea constitui o lovitură fatală la adresa economiei reale, dar şi o problemă în rezolvarea foamei de bani a statului român.

Dacă puseul inflaţionist continuă, BNR va fi nevoită să recurgă la creşterea dobânzii de politică monetară, în scădere continuă începând cu anul 2009. Este greu de crezut că BNR va creşte dobânda de politică monetară până la sfârşitul anului, mai ales din cauza alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012.

Fanteziile fiscale ale lui Liviu Voinea

Struţo-cămila politică USL ne delectează cu măsuri economico-financiaro-fiscale dintre cele mai vesele. În ultimele zile, presa a mediatizat în spaţii largi măsurile suplimentarea de taxare a proprietăţilor imobiliare care poartă eticheta secretarului de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Liviu Voinea.

Domnia sa face parte din categoria economiştilor stângişti, în a cărei galerie mai intră Florin Georgescu, Ilie Şerbănescu, Mircea Coşea. Ajuns într-o înaltă funcţie de execuţie. Liviu Voinea şi-a lansat fanteziile fiscale în proiecte care mai de care ridicătoare de întrebări. În ceea ce priveşte fiscalitatea proprietăţilor imobiliare, plecând de la premisa că statul român încasează doar 0,7% din PIB din această sursă, pe când media din UE se apropie de 3%, iată câteva dintre propunerile avansate de Voinea: impozitarea piscinelor (pe care le apreciază la 100.000), impozitarea suplimentară a proprietăţilor moştenite (similar cu taxarea progresivă a proprietăţilor achiziţionate suplimentar faţă de proprietatea în care locuieşti), impozitarea terenului de sub casă (până acum inclusă în impozitul asupra casei în sine).

Toate aceste măsuri reflectă foamea de bani a statului român şi introducerea taxei pe fumărit. Abordarea nu se încadrează într-o filosofie fiscală coerentă, ci doar într-un set de cârpeli. Cea mai facilă cale de a se încasa mai mulţi bani la buget ar fi reconsiderarea valorilor de impunere existente la compartimentele de taxe şi impozite ale autorităţilor locale, care sunt departe de valorile de piaţă. O astfel de măsură nu ar fi deloc contestabilă, spre deosebire de măsurile propuse de Liviu Voinea.

Nici de această dată, Ministerul Finanţelor Publice nu s-a consultat cu jucătorii din piaţa imobiliară în legătură cu noile măsuri fiscale.

În rest, Liviu Voinea este adeptul unor măsuri de tip Robin Hood, transferând stângismul său economic asupra întregii guvernări. Punerea în operă a fanteziilor sale fiscale va avea consecinţe serioase asupra pieţei imobiliare şi mediului de afaceri. Voinea nu vorbeşte nimic despre mărirea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor, despre eliminarea evaziunii fiscale şi despre altele asemenea. Sau, în viziunea sa economică stângistă, este adeptul teoriei că evaziunea fiscală, mai ales la nivelurile mici, suplineşte lipsa sau insuficienţa politicilor sociale ale guvernului?

Actualizare 19.09.2012 În ceea ce priveşte aplicarea "sistemului suedez" de recompensare a delatorilor care îşi reclamă vecinii la fisc cum că ar ascunde venituri, Fiscul suedez îl contrazice pe Voinea: recompensele date în schimbul informaţiilor sunt contraproductive.

BNR joacă tare: nu mai aruncă lei în piaţă

Ieri, Banca Naţională a României a luat o măsură prea puţin comentată de presa de specialitate: după noiembrie 2008, a fost prima dată când a limitat suma acordată băncilor comerciale prin operaţiuni repo la 6 mld. lei.

Această măsură poate fi încadrată în panoplia măsurilor monetare neortodoxe, cum îi place guvernatorului Isărescu să spună. De ce a recurs banca centrală la această măsură? În prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei, Isărescu a recurs la atenţionări de o vehemenţă rară la adresa politicienilor, care au condus la o situaţie de incertitudine, soldată cu deraparea cursului valutar. După ce BNR a aruncat în piaţă sute de milioane de euro în ultima lună pentru calmarea cursului, a decis să recurgă la această măsură neortodoxă, de limitare a sumei în lei acordate băncilor comerciale.

Pe lângă faptul că a rărit leii din piaţă şi a ţintit aprecierea leului în raport cu moneda unică europeană şi celelealte valute importante, măsura va avea şi alte consecinţe.

Se ştie faptul că pe piaţa interbancară există un deficit accentuat de lichiditate, manifestat prin dobânzi destul de mari pe piaţa monetară. În lipsa sursei financiare relativ ieftine de la BNR, dobânzile pe piaţa interbancară au explodat. Dacă ROBOR ON era pe data de 23 iulie 2012 1,38%, astăzi a ajuns la valoarea de 5,62%.

Pe de altă parte, având în vedere că alocarea sumelor la operaţiunile repo se face în conformitate cu pro-rata, băncile comerciale au supralicitat la licitaţia de ieri şi au suprasubscris oferta cu 15,1 mld. lei, ceea ce reprezintă o suprasubscriere de circa 252%. O asemenea situaţie va conduce, cu siguranţă, la creşterea dobânzilor bancare, atât a celor pasive (depozite), cât şi a celor active (credite).

Desigur, s-ar putea spune că o aemenea evoluţie este normală în condiţiile în care proiecţiile asupra inflaţiei în a doua parte a anului sunt destul de pesimiste. Numai că economia, sugrumată de actuala criză, nu numai că nu va avea un balon de oxigen, dar va suferi şi mau mult.

Vila Dante, o afacere politico-imobiliară

Campania electorală pe care o traversăm a fost asezonată, începând de ieri, cu o afecere politico-imobiliară, legată de vila Dante, vecină cu actuala reşedinţă a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Care mai de care, televiziunile şi presa scrisă au roit în jurul şi înăuntrul imobilului respectiv, la invitaţia prim-ministrului Victor Ponta. Scandalul a izbucnit ca urmare a faptului că preşedintele demis Băsescu îşi amanetase vila respectivă drept reşedinţă după terminarea actualului mandat, scop în care s-a investit un milion de euro în refacerea vilei Dante. Băsescu a negat vehement.

Astăzi, lucrurile s-au mai lămurit, în sensul că Victor Ponta a produs un document emanat de Regia Autonomă Administraţia Protocolului de Stat care afirmă că vila Dante era menită să fie ocupată de un viitor fost şef de stat în 2014 şi, de aceea, a reamenajat-o cu destinaţia "reşedinţă de locuit" (mai puneţi mâna pe dicţionar, o reşedinţă are destinaţia de locuire, altminteri, în cazul firmelor, numindu-se sediu).

Proprietatea respectivă este pe marginea lacului, are o suprafaţă utilă de peste 1.000 mp şi un teren de circa 5.000 mp. Preţul de piaţă s-ar învârti în jurul a 10 mil. euro (asta ca să răspund şi ziariştilor care mă rugau să fac o evaluare şi pe care i-am refuzat, din motive profesionale, neputând face o evaluare după imagini video). Se pune întrebarea dacă o astfel de reşedinţă ar fi potrivită pentru un fost şef de stat, în virtutea obligaţiilor legale ale statului.

Pentru o familie de două persoane, o suprafaţă de peste 1.000 mp reprezintă grandomanie, indiferent de standardele la care te-ai raporta. 1.000 mp înseamnă 20 de apartamente de 2 camere în blocurile construite înainte de 1989. Un fost preşedinte al României a avut o funcţie de servant public şi cere privilegii regale. Imoral şi antieconomic.

Sursele iluzorii de finanţare ale premierului demis Ungureanu

De câteva zile, odată cu demiterea guvernului Ungureanu prin moţiune de cenzură, se vehiculează ideea că salariile bugetarilor pot fi reîntregite şi se pot restitui contribuţiile pentru asigurările de sănătate percepute abuziv pensionarilor. Primul care a făcut vorbire despre resursele financiare care ar permite aceste operaţiuni a fost economistul amator Traian Băsescu, care, în stilul caracteristic de a prinde nişte cifre din zbor şi a le interpreta personal, a avansat circa 5 miliarde € şi circa 7 mld. lei care s-ar afla în trezorerie şi care ar permite realizarea scopurilor citate. A fost urmat de către ministrul demis al finanţelor publice, Bogdan Drăgoi, şi, astăzi, de către premierul demis, Mihai Răzvan Ungureanu.

Numai că ziariştii scormonitori au insistat şi Mihai Răzvan Ungureanu a fost silit să admită că banii despre care s-a făcut vorbire sunt intangibili, iar resursele pentru reîntregirea salariilor bugetarilor şi restituirea sumelor către pensionari vor fi banii recuperaţi din evaziunea fiscală, din absorbţia fondurilor europene şi din investiţiile străine.

Proaspăt numitul ministru al finanţelor publice şi vice-premier desemnat, Florin Georgescu, a lămurit rapid lucrurile. Suma de 4,7 mld. € este o sumă tampon, convenită cu organismele financiare internaţionale creditoare şi destinată acoperirii deficitului bugetar curent, în cazul în care condiţiile de piaţă internaţională devin nefavorabile, în sensul că dobânzile devin prea mari sau apare imposibilitatea uno împrumuturi pe aceste pieţe. Despre sumele în lei, nu este vorba de sume certe, ci de sumele aflate în tranzit prin trezorerie, care au vârfuri în momentele în care se plătesc taxele şi impozitele către bugetul de stat.

Este un exerciţiu politic care tratează chestiuni bugetare cu o inconştienţă care frizează iresponsabilitatea.

Despre nişte imobiliari, în lipsă de marketing şi emiţând tembelisme

Este cunoscut, îndeobşte, faptul că, în ultimii ani, s-au născut tot felul de asociaţii imobiliare. Unele îşi zic profesionale, altele patronale sau mai ştiu eu cum. Trec peste faptul că multe dintre ele s-au născut din orgolii tipic româneşti, de genul "nu mai sunt şef acolo, ia să-mi fac eu o asociaţie la care să fiu şef". Aceste asociaţii au nevoie de propriul lor marketing. Şi cum să-l facă? Dându-şi cu presupusul despre cum stau lucrurile sau, mai precis, despre cum cred ei că stau lucrurile sau cum le-ar place lor să stea lucrurile.

Astăzi, presa a relatat despre un comunicat al Asociaţiei Brokerilor Imobiliari. Iată ce citim în acest comunicat: "Ai cumpărat sau închiriat o locuinţă, numai după perfectarea contractului plăteşti comision agentului imobiliar cu care ai colaborat. Este regula de aur pe care orice potenţial client ar trebui să o cunoască. Recent, pe piaţa intermedierilor imobiliare, a apărut o practică ilegală, pe care niciun consumator de servicii imobiliare nu trebuie să o accepte: taxa de vizionare pretinsă de agentul imobiliar pentru locuinţele prezentate clientului."

Ca să-şi întărească spusele, comunicatul invocă încălcarea legislaţiei în vigoare. În România, zice comunicatul, OUG 174/2008 modifică OG 21/1992 cu privire la protecţia consumatorului şi specifică în mod clar, complet şi concret obligațiile agentului imobiliar faţă de consumator. Una dintre aceste obligaţii este referitoare la comisionul care se plătește "numai la încheierea tranzacţiei", conform art. II, punctul 9 din OUG 174/2008. Astfel că orice sumă pretinsă înainte de semnarea contractului de închiriere sau de vânzare-cumpărare este în afara legii.

"Ca asociaţie a brokerilor imobiliari, urmărim în primul rând profesionalizarea agenţilor. Astfel de practici, precum perceperea unei taxe de vizionare, nu fac deloc cinste agentului imobiliar profesionist. Cei care practică această meserie cu acte în regulă nu doar că trebuie să se delimiteze de astfel de practici, ci şi să le condamne şi să tragă semnale de alarmă în piaţă", a declarat Dragoş Vîlceanu, preşedintele Asociaţiei Brokerilor Imobiliari.

Ca urmare a acestei declaraţii, nu pot să-l bănui pe acest domn Vîlceanu de prea vaste cunoştinţe juridice sau economice, ci doar de crearea unui eveniment care să facă un pic de vâlvă în jurul asociaţiei pe care o conduce. Căci, altminteri, ar părea că în capul domniei sale tronează ideea că singurele servicii imobiliare care pot fi furnizate ar fi intermedierile imobiliare ale unor tranzacţii de vânzare-cumpărare sau închiriere. Actul normativ citat nu interzice nicicum o taxă de vizionare, ci reglementează în mod explicit modul de încasare a unui comision imobiliar. Personal, nu sunt adeptul acestor taxe de vizionare, dar, dacă un agent economic doreşte să le practice, nu este cu nimic ilegal.

Şi, ca să-şi ambaleze mesajul frumos, domnul citat face apel la profesionalism, cinste, semnale de alarmă, etc. În esenţă, este o tehnică de marketing, chiar dacă apelează la minciuni şi necunoaştere.

Grecia, în faţa unui moment cheie

Acum câteva zile, făceam un comentariu pe Facebook relativ la articolul Grecia poate să-i forţeze pe creditori să-i ierte datoria: Obrăznicie din necesitate sau din genă?

Ar trebui să explic puţin momentul în care se află Grecia acum. Mâine seară, la ora 20 GMT, expiră termenul până la care creditorii privaţi ai ţării, deţinând creanţe de circa 209 mld. € asupra Greciei, trebuie să se exprime asupra preschimbării datoriilor greceşti, prin care pierd într-o primă fază 53,5% din valoarea nominală a titlurilor, pierderile totale ajungând la 70%. Până astăzi la prânz, investorii ce deţin doar 39% din sumă au acceptat operaţiunea, adică pentru doar 81 mld. €.

Afirmaţia de luni a ministrului grec de finanţe, Evangelos Venizelos, conform căreia este "gata să-i forţeze pe investitori să participe la schimbul de obligaţiuni, dacă va fi necesar", are baza într-o prevedere din prospectul de emisiune a titlurilor de stat, aşa-numita clauză colectivă, prin care, dacă investitorii ce deţin 75% din datoria statului elen acceptă un haircut, ceilalţi investitori sunt obligaţi să respecte pierderea.

Dar dacă nu se va ajunge la 75%?

Topul primelor 10 bănci în 2011 după activele nete şi profitul net. Mari surprize

Sistemul bancar românesc, format din 41 de bănci, a reuşit să înainteze în 2011, prin mărirea activelor cu 3,5% şi să-şi reducă pierderile de la 516 mil. lei în 2010 la 430 mil. lei la sfârşitul lui 2011.

Iată clasamentul primelor 10 bănci, în funcţie de active:
1. BCR - 20,12% (+0,32 pp);
2. BRD - 13,57% (-0,33 pp);
3. Banca Transilvania - 7,27% (+1,07 pp);
4. CEC Bank - 6,99% (+0,59 pp);
5. Raiffeisen Bank - 6,69% (+0,19 pp);
6. UniCredit Ţiriac Bank - 6,61% (+0,31 pp);
7. Volksbank - 5,02% (-0,78 pp);
8. Alpha Bank - 4,67% (-1,53 pp);
9. ING Bank - 4,04% (+0,44 pp);
10. Bancpost - 3,47% (-0,43 pp);

Dacă până acum câţiva ani, în general, clasamentul profitului net era destul de asemănător cu clasamentul după activele nete, iată că în 2011 topul băncilor după profitul net, în conformitate cu standardele româneşti de contabilitate, arată extrem de diferit:
1. BRD - 472 mil. lei;
2. Raiffeisen Bank - 316 mil. lei;
3. Banca Transilvania - 146 mil. lei;
4. ING Bank - 127 mil. lei;
5. Citibank - 113 mil. lei;
6. UniCredit Ţiriac Bank - 103 mil. lei;
7. RBS - 89,7 mil. lei;
8. Banca Italo-Romena - 76,5 mil. lei;
9. Eximbank - 58,2 mil. lei;
10. Piraeus - 43,8 mil. lei.

BCR, prima bancă după active în 2011, nu apare în topul primelor 10 bănci după profitul net, mai mult decât atât, înegistrând o pierdere de 327 mil. lei. Nu se regăsesc în topul după profitul net nici CEC, Volksbank, Alpha Bank şi Bancpost, dar apar în plus Citibank, RBS, Banca Italo-Romena, Eximbank şi Piraeus.

Acest lucru aduce o reală departajare a băncilor comerciale după capacitatea managementului de a gestiona provocările crizei. Este surprinzător faptul că bănci fără o reţea teritorială prea dezvoltată au reuşit să ia faţa unor competitori net superiori la acest capitol. În momente de restrişte, pare mai avantajată o bancă cu active mai puţine, cu o reţea teriotorială mai redusă, dar cu o flexibilitate mai mare de adaptare.