Reflecţii economice

În discuţie de mai bine de şase luni şi subiect de constrângeri din partea Fondului Monetar Internaţional, legea unică a salarizării din sistemul bugetar se lasă moşită foarte greu. Cu o puzderie de legi speciale de salarizare, multe dintre ele menite să satisfacă clientela politică a celor aflaţi vremelnic la guvernare, naşterea unei asemenea legi a născut presiuni imense tocmai din partea celor care voiau să-şi păstreze privilegiile.

Salariile din justiţie, umflate de fel de fel de sporuri aberante, au fost apărate chiar în justiţie, justiţiabili fiind cei din sistem, iar cauzele fiind judecate chiar de de colegii celor care intentaseră acţiunea şi care erau direct interesaţi de efectele soluţiilor date.

Mulţi parlamentari fiind profesori universitari, cei mai mulţi la universităţi obscure, au avut grijă să voteze majorări substanţiale de salarii doar pentru profesorii universitari, producând o alterare a scării de salarizare pentru cadrele didactice universitare.

Autorităţile de reglementare şi supraveghere a diverselor pieţe, pretinzând că se finanţează din taxele percepute jucătorilor de pe respectivele pieţe, şi-au fixat salarii nesimţit de mari, uitând că pretează un serviciu public.

Ce care s-au aflat şi se află la guvernare, datori să plătească datoriile politice celor care i-au susţinut să capete puterea, au recurs la fel de fel de articificii imorale pentru schimbarea predecesorilor din fruntea serviciilor deconcentrate, ignorând concursurile prin care au fost ocupate respectivele posturi şi statutul de funcţionari publici ale celor care le ocupau.

Dacă am privi statul român ca pe o afacere, ea ar fi fost demult falimentară. Dacă întreprinzătorii privaţi ştiu să-şi gestioneze resursele, cu atât mai mult în timp de criză, managerii statului, în frunte cu guvernul, ar duce spre faliment orice afacere privată, într-un timp extrem de scurt.

Acest stat ineficient, condus de manageri incompetenţi, creează o distorsiune gravă pe piaţa muncii, care va avea efecte serioase în viitor. Dintre cei 4,5 mil. salariaţi din România, 1,5 mil. salariaţi sunt în sistemul bugetar. Formarea salariilor ca rezultat al cererii şi ofertei pe piaţa muncii nu funcţionează după legi de piaţă, ci, măcar în proporţie de o treime, pe baza principiilor economiei de comandă.

La rândul lor, sindicatele din România, măcinate de orgolii şi lupte interne, nu au fost niciodată, în România ultimilor douăzeci de ani, o forţă cu adevărat redutabilă. Din rândul sindicatelor, s-au recrutat politicieni de mai mult sau mai puţin succes, iar activitatea lor principală a constat din proteste sociale, uneori motivate iraţional, constituie ca elemente de presiune, mai ales de natură mediatică, asupra guvernanţilor incompetenţi.

În toate aceste condiţii, cu piaţă a muncii distorsionată de acţiunea statului politic, incompetent şi dornic să răsplătească clienţii politici, corupţia are mediul cel mai prielnic de dezvoltare. Iar piaţa muncii clădită pe baze fragile.