De ce sunt medicamentele mai scumpe în România decât în Grecia?
Fiind în vacanţă în Grecia, am constatat că medicamentele sunt mult mai ieftine acolo decât în România. Bunăoară, aspirina Bayer este cu 30-50% mai ieftină.
În aceste zile, se discută pentru a nu ştiu câta oară diferendele între distribuitorii de medicamente, farmacii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii. Există restanţe uriaşe de plată către farmacii şi distribuitorii de medicamente, care datează de câţiva ani. Mai mult, CNAS şi MS plătesc medicamentele furnizate spitalelor, ca şi cele compensate şi gratuite, la un curs al euro mult mai mic decât cursul curent. De aici, blocaje întregi pe filierele de distribuţie a medicamentelor.
Spitalele de stat au acumulat datorii imense la furnizorii de medicamente şi de materiale sanitare. Nu de puţine ori, pacienţii trebuie să-şi aducă de acasă pansamente, alcool sanitar şi medicamente. Managementul spitalelor de stat, în ciuda transformărilor din ultimii ani, a rămas defectuos şi, nu de puţine ori, hoţ.
La rândul lor, distribuitorii de medicamente şi farmaciile, ca să-şi scoată pârleala pierdută din preţul impus al medicamentelor compensate şi gratuite, îşi pun adaosuri comerciale uriaşe la produse parafarmaceutice şi medicamente necompensate, cum ar fi şi cazul aspirinei.
Desigur, în toată această poveste, există o complicitate ticăloasă între toţi participanţii menţionaţi mai sus. După informaţiile mele, piaţa medicamentelor din România se învârte în jurul a 2 mld.€ anual. O sumă aptă să stârnească interesul tuturor.
Viorel Vasile, preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România, a declarat pentru Mediafax că distribuitorii au fost obligaţi să pună filtru la distribuţia medicamentelor. "Farmaciile care au datorii mai mari de 120-150 de zile nu mai primesc medicamente. La fel, spitalele care au datorii mai vechi de şase luni. Din păcate, suntem şi noi presaţi de producători. Noi nu avem bani pentru că nu ne-au plătit spitalele sau farmaciile cu care avem contract. Unele datorii au peste un an", a continuat el.
La rândul său, Dan Zaharescu, preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, a declarat că, din păcate, situaţia actuală nu este încurajatoare. "Suntem supuşi la multe presiuni. Cerem doar respectarea circuitelor financiare. Avem cele mai mici preţuri la medicamente şi tot nu primim banii", a explicat Zaharescu. El a mai spus că banii de la farmacii trebuie livraţi în 60 de zile, pentru programele naţionale în 30 de zile, pentru spitale în 90 de zile, dar că sunt şi cazuri în care pot fi daţi în 180 de zile.
Pentru deblocarea situaţiei tensionate, potrivit site-ului paginamedicala.ro, Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă un nou mecanism financiar, cel de factoring, prin care farmaciile să poată cesiona facturile către distribuitori, dar şi prin care distribuitorii să poată garanta cu aceste facturi credite bancare. Acest sistem va fi implementat în România în septembrie sau octombrie 2009, potrivit directorului de comunicare al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.
Desigur, factoringul se foloseşte pe scară largă în practica comercială internaţională. În România, se foloseşte pe o scară mult mai restrânsă. Manevra Ministerului Sănătăţii este de a îmbrăca într-o formă aparent sofisticată neputinţa unui sistem de a performa decent. În fond, este vorba de ascunderea gunoiului sub preş.
2 comentarii:
daca sunt mai ieftine cu 50%, atunci e mare hotie la noi vere, pe bune.
1. ...si uite-asa, guvernul (de data asta Ministerul Sanatatii) "se descarca" de necesitatea si responsabilitatea de a rezolva situatia prin mijloace proprii, achitand sumele pe care s-a angajat sa le plateasca, si "paseaza" sarcina deblocarii situatiei din domeniul public catre entitati private prin modificarea reglementarii relatiilor intre acestea.
2. @ bagatare si punct ro: hotie o fi (multa) in "Romanica", dar aceasta scumpire artificiala a medicamentelor se incadreaza nu in aceasta categorie, ci la "pasarea pisicii" pierderilor economice (cauzate de nerezolvarea de catre guvern a blocajului economic) mai departe catre consumatorul final.
Trimiteți un comentariu