Adio programului "Prima casă" - Reflecţii economice

miercuri, 30 decembrie 2009

Adio programului "Prima casă"

După cum anunţă Ziua, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a informat băncile comerciale că nu mai primeşte dosare pentru "Prima casă" după 1 ianuarie, în lipsa aprobării unui act de către Guvern, care să fixeze noul cadru legal pentru program, a declarat preşedintele fondului, Aurel Şaramet. "Nu am primit până acum nicio înştiinţare de la Guvern, referitor la modificarea programului şi la noul cadru al acestuia pentru 2010. În lipsa unui astfel de act, am informat băncile că nu mai primim noi dosare de credite de la 1 ianuarie 2010. Noi am lucrat la Hotărârea de Guvern cu ministrul Finanţelor, am trimis şi o scrisoare la Finanţe, însă actul trebuie aprobat de Executiv", a spus Şaramet.

Totodată, el a arătat că plafonul de 1 mld.€ pentru programul "Prima casă", aprobat iniţial pentru 2009, trebuie realocat astfel încât să poată fi folosit şi în 2010. În prezent, FNGCIMM a dat garanţii in valoare de circa 480 mil.€ pentru creditele acordate prin "Prima casă", restul de 520 mil.€ din plafon rămânând astfel neutilizate încă. "În total, am primit circa 11.500 de cereri pentru credit pană în prezent. Numărul acestora a variat, au existat zile în care am primit 110, dar şi zile în care am primit câte 180 de cereri. În total, am utilizat aproximativ 480 mil.€ din plafonul aprobat", a spus preşedintele Fondului.

Zilele trecute, Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor publice, anunţa "Programul Prima casă ar putea fi modificat, în condiţiile în care are o susţinere strict pentru piaţa imobiliară, şi ar putea susţine şi sectorul construcţiilor. Astfel de programe există în Europa şi cred că-l putem modifica (pe cel din România). Avem un plafon neutilizat şi-l putem folosi pentru a încuraja mai ales construcţia de locuinţe."

Am fost privit sceptic când, încă de la anunţarea programului, afirmam că nu avea sorţi de izbândă. Programul a fost populist şi electoral de la început, a fost lansat ca o mare gogoaşă, după care guvernul a uitat de el. Mai mult decât atât, programul nu a fost fundamentat economic, având multe probleme de logică economică.

1 comentarii:

Unknown

Buna ziua

BCR a afisat onine "zestrea"
Nu inteleg BRD, TLV si BCC de ce nu o fac?

https://www.bcr.ro/sPortal/download?documentPath=bcr_ro_0785_ACTIVE%2FDownloads%2Fbunuri_imobile.pdf
http://www.executatsilit.ro/

Cu respect
Alexandru Sas

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus