"Războiul" Bogdan Glăvan - Radu Soviani sau cum este percepută diferit realitatea - Reflecţii economice

vineri, 12 noiembrie 2010

"Războiul" Bogdan Glăvan - Radu Soviani sau cum este percepută diferit realitatea

În aceste zile, se desfăşoară un mic "război" între Bogdan Glăvan şi Radu Soviani. Mai precis, Bogdan Glăvan a scris articolul Să-ţi fie ruşine, Radu Soviani! (parafrază a celebrei replici băsesciene: "Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!"), iar Radu Soviani a scris articolul Da, sunt un "felcer". Întrucât îi cunosc pe amândoi, mai bine decât se cunosc ei între ei, îmi permit să scriu rândurile de faţă.

Bogdan Glăvan este doctor în economie, profesor la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. Radu Soviani este jurnalist economic la trustul Realitatea-Caţavencu. Articolul lui Bogdan Glăvan derivă din doctrina economică al cărei adept este, cea a Şcolii Austriece. Mai precis, era enervat de familiarismele guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, la adresa jurnaliştilor, pe fondul acuzelor lansate de Bogdan legate de tipărirea în exces de monedă de către banca centrală, cantitatea de bani numerar în circulaţie triplându-se în 5 ani, de la 10 mld.lei în 2005 la 30 mld.lei în 2010. Este cunscută gândirea reprezentanţilor Şcolii Austriece faţă de băncile centrale. Recenta conferinţă a lui Jesús Huerta de Soto, care propunea desfiinţarea băncilor centrale.

Isărescu i-a spus lui Soviani: "În momentul în care veți ajunge doctor... acuma fiind încă felcer...", făcând aluzie la doctoratul în economie încă în desfăşurare al jurnalistului. Radu nu a înţeles aproape nimic din articolul lui Bogdan şi l-a luat drept atac la propria persoană, ceea ce era departe de adevăr. În consecinţă, se apucă să scrie articolul citat, foarte jignitor la adresa lui Bogdan. Nu uită să îi amintească faptul că, graţie lui, este contributor la Standard.ro, publicaţie pe care Radu o conduce. Mai mult decât atât, Radu face o grămadă de greşeli gramaticale, dovadă că era orbit de furie, lucru altminteri de neînţeles la un jurnalist cu ştate vechi în meserie.

Dincolo de aceste aspecte, Radu îi reproşează lui Bogdan că nu înţelege nimic din discursul guvernatorului. Înţelege foarte bine, dar nu este de acord :)

Iată cum o percepţie diferită a realităţii conduce la un mic război inutil.

4 comentarii:

Anonim

Soviani s-a facut de ras.... degeaba face doctorat... de fapt.... spune multe despre hirtiile inramate scoase de ASE cu titlu de doctorat.... daca astfel de persoane cu lacune grave de intelegere si logica ajung sa fie doctori in economie.. ne mai miram de ce o duce tara asa de rau... stau si ma intreb ce o fi pe la BNR sau MF.....

Bogdan Glavan

Multumesc pt. suport.

panpage

Jenant pt Soviani, nu are nici-o dilema, ar trebui sa mai citeasca "Dilema Veche" din cind in cind -:)

Anonim

nu-l cunosc pe dl.Glavan, dar faptul ca este atacat de Soviani mi-l face simpatic.
cat despre doctoratele din Romania....acum 13 ani am ramas surprins sa vad la un coleg scotian diploma inramata. nu, nu era un doctorat din romania, ci "doar" una de ICAS (Institute of Chartered Accountants of Scotland). lucrand cu el am inteles de ce :)

Trimiteți un comentariu

  © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

Sus