luni, 2 martie 2009

Dezinflaţie, deflaţie şi şomaj

Ultimele ştiri aduse de Eurostat arată că estimările privind inflaţia anuală în zona euro a crescut uşor în februarie 2009 la 1,2% faţă de ianuarie 2009, cînd s-a înregistrat 1,1%. Dacă în alte vremuri, creşterea inflaţiei nu era motiv de bucurie, în condiţiile actuale, ea este un semn foarte bun. Din vara anului 2008, cînd inflaţia anuală în zona euro era de circa 4%, s-a ajuns la 1,1%-1,2% acum. Pericolul deflaţiei paşte economiile avansate şi mai cu seamă economia SUA. Deflaţia este semn de criză economică profundă, caracterizată prin scăderi dramatice ale producţiei economice. Să nu uităm că, în timpul Marii Depresiuni din anii 1929-1933, economia SUA s-a contractat cu 50%.

Pe de altă parte, Eurostat anunţă că şomajul în zona euro a fost de 8,2% în ianuarie 2009, faţă de 8,1% în decembrie 2008 şi 7,3% în ianuarie 2008. Pe ansamblul Uniunii Europene, şomajul a fost de 7,6% în ianuarie 2009, faţă de 7,5% în decembrie 2008 şi 6,8% în ianuarie 2008. Înseamnă că 18,4 milioane de europeni sînt şomeri, dintre care 13 milioane în zona euro. Ţările cu cel mai redus şomaj sînt Olanda (2,8%) şi Austria(4%), iar ţările cu cel mai mare şomaj Spania (14,8%) şi Letonia (12,3%). România stă relativ bine la acest capitol, cu un şomaj de 5,8%. Oricum în perioada ianuari 2008 - ianuarie 2009, au devenit şomeri 2,2 milioane europeni, incluzînd 1,6 milioane din zona euro. O problemă deosebită o constituie şomajul în rîndul tinerilor sub 25 de ani, înregistrîndu-se 16,9% în zona euro şi 17% în rîndul ţărilor Uniunii Europene. La extreme, se găsesc Oland (5,8%) şi Austria (7,9%), respectiv Spania (30,4%) şi Ungaria şi Suedia (cu cîte 22,9%).

În aceste condiţii economice defavorabile, reuniunea la vîrf de ieri a Uniunii Europene a respins planul de salvare pentru Europa de Est, proomovat de premierul ungar, Ferenc Gyurcsany, care propunea o sumă de 160-190 miliarde €. Însăşi România a opinat că nu este necesară o tratare diferenţiată a statelor est-europene faşă de ceilalţi membri. Uniunea Europeană va opta pentru tratarea preferenţială şi individuală a ţărilor cu dificultăţi.

luni, 16 februarie 2009

Scrisoare deschisă guvernatorului BNR

Domnule Guvernator,

Recentul jaf de la o agenţie a Băncii Transilvania din cartierul clujean Mănăştur aduce în atenţia opiniei publice o carenţă veche a sistemului bancar românesc: lipsa măsurilor de securitate apte să descurajeze eventualele atacuri. În ciuda faptului că cele mai multe bănci care operează în România sînt subsidiare ale unor bănci occidentale şi a managementului străin al acestora, de cele mai multe ori cei veniţi din ţări civilizate se dedau la obiceiurile locurilor, care cuprind şi celebrul "lasă, că merge şi aşa".

Mulţi au perceput poporul român ca unul blînd, incapabil de infracţiuni cu violenţă. În consecinţă, oricine intră în agenţiile băncilor comerciale din România va constata ce vraişte este în multe dintre ele. Operaţiunile cu numerar se fac oriunde: pe margini de masă, la ghişee deschise şi te mai miri unde. Puţine sînt băncile care au luat în serios ameninţările de securitate şi au segregat clar zonele în care se pot face operaţiuni cu numerar: casierii prevăzute cu geamuri blindate, cu fante cu sertar pentru transferul documentelor şi al banilor, închise cu uşi cu cifru faţă de restul agenţiei. Şi mai puţine sînt cele care folosesc terminale moderne, gen multimat, capabile să încaseze şi să elibereze numerar, eliminînd prezenţa umană din circuitul banilor lichizi.

O altă carenţă majoră de securitate este calitatea personalului firmelor de pază cu care băncile comerciale au contract pentru asigurarea securităţii agenţiilor bancare. De regulă, într-o astfel de agenţie, paza este asigurată de o singură persoană, de multe ori de vîrsta pensionării, fără a mai avea calităţile fizice şi antrenamentul de a face faţă unui atac. Aceşti oameni se plictisesc şi dau sfaturi bancare clienţilor, ştiind de multe ori mai bine procedurile decît funcţionarii de la ghişeu.

În ultimii cîţiva ani, băncile comerciale care operează în România, orbite de posibilitatea de a face profituri mari din expansiunea fără precedent a creditelor de retail şi a propriilor reţele de agenţii, au neglijat aspectele legate de securitate. Directorul executiv al sucursalei Cluj a Băncii Transilvania, Leontin Toderici, a declarat că planul de securitate aplicat la agenţia jefuită este unul standard şi nu diferă cu nimic ca rigurozitate faţă de celelalte bănci din România, ceea ce denotă situaţia extrem de gravă la nivelul întregului sistem bancar din acest punct de vedere. Această situaţie a permis jefuitorilor să îşi termine treaba într-un minut şi şase secunde, dispărînd cu circa 250.000 lei.

Mai mult decît atît, din cauza crizei economice în continuă adîncire, este de aşteptat o repetare a unor astfel de jafuri armate. Statisticile din alte ţări denotă acest lucru.

În consecinţă, cred, Domnule Guvernator, că BNR ar trebui să ia de urgenţă măsuri ferme de remediere a acestor lacune enorme de securitate. Să nu uităm că, în 2008, băncile comerciale au realizat un profit net de 1,27 mld. €. Ce folos că politica BNR menţine încrederea în soliditatea sistemulului bancar românesc, prin măsurile sale de reglementare şi supraveghere, dacă se insinuează neîncredere în capacitatea băncilor de a se apăra de răufăcători?

duminică, 8 februarie 2009

Pe scurt (III)

  • Presa elveţiană previzionează perderi record în 2008 pentru cele mai importante bănci elveţiene, USB şi Credit Suisse, în aceste condiţii UBS intenţionînd concedierea cîtorva mii de angajaţi. Reuters citează ziarul NZZ am Sonntag, care afirmă că perderile celei mai mari bănci elveţiene şi cel mai important administrator al bogaţilor lumii, UBS, se vor cifra la 20-21 miliarde franci elveţieni, incluzînd pierderea de 9 miliarde franci elveţieni, aferentă ultimului trimestru al anului 2008. Conform aceleiaşi surse, pierderile Credit Suisse pentru 2008 vor fi de circa 5-8 miliarde franci elveţieni, iar pierderea aferentă trimestrului 4 din 2008 de 6 miliarde franci elveţieni.


  • Ministrul britanic al finanţelor, Alistair Darling, va cere o investigaţie cu privire la practicile băncilor de a acorda compensaţii şi bonusuri conducătorilor executivi, după cum anunţă Financial Times. Investigaţia va viza politicile de management al riscului, practica de acordare a compensaţiilor fiind ea însăşi o sursă de risc. După cum scrie Sunday Telegraph, Darling a purtat discuţii cu Royal Bank of Scotland, care a primit circa 20 miliarde de lire sterline, cerîndu-i să reanalizeze planurile de a oferi compensaţii în valoare de 1 miliard de lire sterline.


  • Martin Skopek, vicepreşedintele pentru retail al Băncii Comerciale Române, a declarat pentru Ziarul Financiar: "În două-trei săptămîni, vom introduce unele forme de ajutor pentru clienţii cu probleme în rambursarea creditelor. Gîndim soluţii diferite, cum ar fi suspendarea plăţii unui anumit număr de rate, însă numai dacă sînt îndeplinite nişte criterii. Nu toţi clienţii cu probleme vor fi eligibili pentru ajutor."
  • sâmbătă, 7 februarie 2009

    Piaţa imobiliară bulgărească, în impas

    După cum relatează agenţia bulgară de presă Novinite, circa 3.000 dintre cele 5.000 agenţii imobiliare care fiinţează în Bulgaria sînt în pragul falimentului din cauza crizei financiare şi economice internaţionale. Declaraţia a fost făcută pentru publicaţia economică Pari Daily de către Onik Latifian, director executiv pentru Bulgaria şi Macedonia al companiei imobiliare internaţionale Century 21. El a menţionat că circa 7.000 agenţi imobiliari bulgari ar putea să-şi piardă slujba. Declinul pieţei imobilare bulgare a fost de 12,5%. Preţul mediu pentru proprietăţi imobiliare rezidenţiale este de 580 €/mp.

    Dacă este să comparăm aceste cifre cu situaţia de la noi, vom constata că, înainte de începerea crizei, existau circa 10.000 agenţii imobiliare, dintre care peste 80% agenţii mici, cu 1-3 angajaţi. Astfel de agenţii făceau o tranzacţie la 1-2 luni, în medie. Din cauza situaţiei din ultima vreme, fac o tranzacţie la 3-4 luni, ceea ce nu le mai permite să supravieţuiască. Dacă cineva întreabă la Registrul Comerţului cîte agenţii imobiliare au intrat în faliment, va avea surpriza să constate că foarte puţine. Explicaţia este simplă: proprietarii acelor agenţii preferă să le conserve, să îşi găsească alte surse de venituri, în speranţa că piaţa imobiliară îşi va reveni cîndva.

    Dacă luăm în considerare numărul mediu de angajaţi ai agenţiilor imobiliare bulgare în pericol de faliment, adică 2,3, vom constata că se regăseşte situaţia din România. În schimb, dacă luăm în consideraţie preţul mediu pe metrul pătrat locuibil, de 580 € în Bulgaria, constatăm că în România această medie se ridică la circa 1.500 €, după o scădere de la 2.100-2.200 €, cît se înregistra înaintea crizei. Explicaţia vine din percepţia investitorilor străini faţă de Bulgaria şi de starea economiei acestei ţări. Pe lîngă faptul că economia bulgară a performat mai prost decît cea românească, Bulgaria este o ţară bîntuită de reţele mafiote, care recurg la crime în plină stradă, ceea ce conduce la o percepţie de insecuritate în rîndul investitorilor.

    joi, 5 februarie 2009

    Prudenţa BNR

    În şedinţa de ieri, 4 februarie 2009, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis reducerea dobînzii de politică monetară de la 10,25% la 10% pe an, fiind prima micşorare după 26 iunie 2007. În schimb, rezerva minimă obligatorie a fost menţinută la 18% pentru resursele în lei şi 40% pentru resursele atrase în valută. Remunerarea acestor rezerve minime obligatorii este la un nivel foarte scăzut (5,6% pentru lei, 2,8% pentru euro şi 1,05% pentru dolari), ceea ce reprezintă o povară pentru băncile comerciale şi le determină să practice dobînzi mai mari la depozite. Pe de altă parte, menţinerea unor sume extrem de mari la BNR în condiţiile unei lichidităţi scăzute constutuie o altă frînă în reluarea creditării. În ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, nivelul rezervei minime obligatorii se cifrează la cîteva procente, respectiv între 1% şi 4%.

    În luna decembrie 2008, nivelul soldului creditului neguvernamental era de 83,6 miliarde lei pentru creditele în lei şi 114,4 miliarde lei pentru creditele în valută. Aplicînd procentele de rezervă minimă obligatorie, ajungem la concluzia că băncile comerciale care se supun jurisdicţiei BNR au blocate sume imense, de circa 14 miliarde euro. O micşorare a rezervei minime obligatorii ar fi aruncat pe piaţă o sumă destul de mare pentru a permite băncilor comerciale de a relua procesul de creditare.

    Băncile centrale ale principalelor ţări occidentale şi Banca Centrală Europeană au tot redus dobînda de politică monetară în ultima vreme, în efortul de a relansa creditarea şi, în consecinţă, economia. Pasul BNR este important pentru că schimbă tendinţa, dar nu şi din alte motive. Prudenţa BNR, în esenţă, pleacă în principal din neîncrederea în capacitatea guvernului de a gestiona economi. Orice derapaje ar putea conduce la dezechilibre macroeconomice majore.

    În condiţii normale, BNR ar fi putut reduce mai mult dobînda de politică monetară, pe fondul micşorării inflaţiei, dar a preferat să mai ţină hăţurile strînse pentru o vreme. Actuala criză economică ne ajută să micşorăm inflaţia, dar flutură pe deasupra un pericol cu mult mai mare: deflaţia, care este, de regulă, asociată cu recesiunea.

    Astăzi, Banca Centrală Europeană a menţinut dobînda de politică monetară la 2%, însă este de aşteptat o micşorare în luna martie. Banca Angliei a redus nivelul de la 1,5% la 1%, în încercarea de a ajuta economia să iasă din recesiune prin încurajarea consumului. Banca centrală a Cehiei a redus dobînda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, pînă la nivelul de 1,75%. În SUA dobînda stabilită de FED este între 0% şi 0,25%, iar în Japonia de 0,1%.

    UE: procedură de deficit excesiv împotriva României

    Zilele acestea, Uniunea Europeană va declanşa procedura de deficit excesiv împotriva României şi altor state, atît din zona euro, cît şi dinafara ei. Printre ele, se numără Spania, Portugalia, Ungaria şi ţările baltice. După cum se ştie, Pactul de Stabilitate şi Creştere al UE prevede un deficit bugetar maxim de 3%, prevăzînd şi situaţii în care el poate depăşi această valoare. Pactul este menit să fie un instrument care să permită monitorizarea ţărilor membre, în lipsa unei armonizări a legislaţiilor fiscale. În condiţii economice de criză, procedurile prevăd o tratare diferenţiată a depăşirii deficitului bugetar de 3%. În 2008, media deficitului public la nivelul Uniunii Europene a fost de 4,4%, România înregistrînd 5,2%.

    La sfîrşitul lunii trecute, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, anticipînd decizia Uniunii Europene, declara că "în 2008, a fost înregistrat unul din cele mai mari deficite bugetare de după 1989, în condiţiile în care au existat 6-7 ani de creştere economică continuă, şi România este în situaţia de a i se aplica procedura de deficit excesiv".

    Pantru anul 2009, în condiţiile crizei economice, multe ţări din Uniunea Europeană vor depăşi limita de 3%, printre ele numărîndu-se Irlanda, cu 8%, Marea Britanie, Franţa şi Germania, cu deficite bugetare de pînă la 5%.

    Declanşarea procedurii de deficit excesiv va însemna o monitorizare atentă a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, adică aceleaşi ţintite de Fondul Monetar Intenaţional. Aşa că putem apela şi la un împrumut de la Fond, la nevoie.

    joi, 15 ianuarie 2009

    BNR nu ne mai stresează

    În cursul şedinţei Consiliului de Administraţie al BNR de astăzi, s-a hotărît renunţarea la testul de stres în acordarea creditelor ipotecare. Consecinţa practică a acestei măsuri, prin care nu se aplică scenariile cele mai defavorabile în ceea ce priveşte evoluţia dobînzilor şi a cursului de schimb, va fi mărirea gradului de îndatorare la creditele ipotecare pînă la 60-65%. În schimb, BNR nu renunţă la acceptarea ca venituri eligibile doar a veniturilor înscrise în ultimele fişe fiscale depuse la administraţiile financiare, eventual majorate cu maximum 20% în cazul prezentării unor documente justificative credibile.

    Am fost invitat astăzi la Realitatea TV pentru a discuta pe margine acestui subiect. Cum presiunea evenimentelor este hotărîtoare pentru o televiziune de ştiri, nu am mai putut comenta subiectul, fiind în aşteptare, la acea oră, decizia Curţii Constituţionale referitoare la controversata ordonanţă de urgenţă a guvernului cu privire la cumularea salariului cu pensia pentru angajaţii statului.

    Ceea ce voiam să spun. în esenţă, în legătură cu decizia de astăzi a BNR este faptul că ea nu va influenţa în mare măsură ceea ce se întîmplă pe piaţa imobiliară. Aşa cum am declarat ieri pentru Cotidianul, pe piaţa creditării a apărut un mare concurent: statul român. Avînd în vedere deficitul bugetar de circa 5% din PIB şi faptul că ratingurile României au scăzut vertiginos, aflîndu-se la nivelul de sub-investment grade sau junk, accesul statului la împrumuturile de pe pieţe internaţionale a devenit extrem de limitat. Pe lîngă dobînzile relativ mari cauzate de lipsa de lichiditate, se mai adaugă şi prima de risc, foarte mare pentru ratingurile actuale. Astfel, statul român se poate împrumuta mai ieftin de pe piaţa internă, anunţînd numai pentru luna ianuarie 2009 emisiuni de titluri de stat de circa 4 miliarde lei. În mod vădit, în condiţiile lichidităţii reduse de pe piaţa bancară românească (unele bănci încercînd să atragă resurse la dobînzi uriaşe, de pînă la 25%), puţinele resurse se vor îndrepta către clienţi pe sprînceană. Decît să acorde credite ipotecare cu dobîndă de 17% la lei unor clienţi care comportă risc de neplată din cauza crizei economice şi risc de depreciere a activelor imobiliare cu care s-a garantat creditul, băncile comerciale preferă să cumpere titluri de stat cu dobîndă de 14,23%, cum s-a întmplat la prima emisiune de titluri de stat din acest an. În plus, aceleaşi bănci comerciale, cînd au nevoie momentană de lichifităţi, pot apela la facilitatea de creditare a BNR, aşa-numitul credit lombard, care are o dobîndă de 14,25% pe an şi care necesită garantarea cu titluri de stat.

    În aceste condiţii, nu anticipez o influenţă semnificativă a măsurii de azi a BNR asupra activităţii de creditare ipotecară către populaţie.

    luni, 12 ianuarie 2009

    Grevă generală la BCR


    Ziarul Financiar anunţă că Federaţia Sindicatelor Independente din BCR (care cuprinde circa 7.000 dintre cei 8.700 salariaţi ai băncii) a notificat managementul băncii că a solicitat membrilor săi să declanşeze grevă generală pe termen nelimitat cu începere de miercuri, 14 ianuarie 2009, ora 9, în condiţiile în care contractul colectiv de muncă a expirat la sfîrşitul anului 2008 şi nu s-a putut ajunge la semnarea unui nou contract.

    Conducerea BCR a avansat mai multe propuneri sindicaliştilor, printre care menţinerea majorităţii drepturilor din contractul precedent, dar stimulentele de vacanţă şi Crăciun devin dependente de performanţa băncii, mărirea salariilor în 2009 cu 50% din inflaţia înregistrată în 2008, păstrarea a 8.700 salariaţi şi extinderea reţelei existente. Sindicatul a respins de 6 ori propunerile făcute de mangementul băncii.

    Mişcarea este interesantă, mai ales pe fondul actualei crize. Cînd salariaţii celei mai mari bănci din România, privită prin prisma activelor bancare, hotărăsc o astfel de grevă, semnalul se poate propaga în întreg sistemul bancar. BCR a fost profitabilă în 2008 (cifrele definitive vor fi publicate ulterior) şi nu a găsit calea de înţelegere cu sindicatele. Pe de altă parte, sindicatele dovedesc că nu înţeleg posibilele consecinţe ale crizei, în condiţiile în care salariile din sistemul bancar au fost tot timpul în top, necorelate în cele mai multe cazuri cu competenţa. Există o rezistenţă îndîrjită ori de cîte ori se pune problema acestei corelări. Intraţi în orice unitate BCR mai de la periferie şi veţi fi uimiţi cîtă incompetenţă zace acolo.

    Actualizare: Greva nu a mai avut loc, ca urmarea a ofertelor de ultimă oră înaintate de managementul BCR.

    vineri, 9 ianuarie 2009

    Euro la 4,2127 lei

    Astăzi, euro a ajuns la cea mai bună cotaţie în raport cu leul de la începutul calculării acestui raport. Unii au început să arunce vina pe Mugur Isărescu şi să-i ceară schimbarea, mai cu seamă că urmează alegeri la BNR. Alţii caută motivele în devalorizarea monedelor din zonă. În fapt, este vorba de plata unor poliţe acumulate în timp şi e dezechilibre macroeconomice care trebuiau să răbufnească cîndva. Mai ales în momente de criză financiară şi economică. Deficitul bugetar pare a fi depăşit 5% din PIB, balanţa de plăţi externe nu stă nici ea bine, iar, ca urmare a crizei, investitorii nu se mai înghesuie la porţile României şi nici românii din străinătate nu se mai înghesuie să trimită bani. Ieri, guvernatorul Mucur Isărescu, după o întîlnire cu premierul Emil Boc, răspunzînd întrebării unei ziariste legate de creşterea spectaculoasă a cursului euro-leu, a spus: "Chiar vi se pare mult?".

    Probabil că BNR va mai lăsa cursul să se zbenguie înainte de a interveni.

    miercuri, 7 ianuarie 2009

    Pe scurt (II)

  • Noul guvern şi-a intrat în atribuţii cu o gravă criză de amnezie. A uitat tot ce a promis în campania electorală. Se prefigurează un an plin de tensiuni sociale. În plus, prin actele adoptate la început de an, a dovedit că este un guvern de adunătură, condus de un premier surogat. Pe lîngă injecţii cu competenţă, membrilor guvernului le-ar trebui şi multe doze de lecitină.

  • Deficitul bugetar se apropie cu paşi repezi de 5% din PIB, în ciuda prevederilor tratatului de la Maastricht. Drept consecinţă, leul s-a devalorizat zdravăn faţă de euro. În ultima zi bancară a anului, probabil că BNR a pompat bani serioşi pe piaţă pentu menţinerea cursului la sub 4 lei pentru un euro.

  • Războiul economico-politic ruso-ucrainean pe tema gazelor naturale ne provoacă mari bătăi de cap, dar şi momente tragi-comice. Adriean Videanu, ministrul economiei, ba ne spune că rezistăm 6 luni, ba că numai 60 de zile. De asemenea, ne spune că a decis starea de urgenţă, confundînd-o cu situaţia de urgenţă.
  •   © 2008 Design 'Minimalist E' de Ourblogtemplates.com

    Sus