A murit Artur Silvestri

Aflu de la Hotnews.ro şi Evenimentul zilei că a murit Artur Silvestri. L-am cunoscut în postura de critic literar, cu mulţi ani în urmă, la cenaclul revistei Luceafărul, revistă în care, de altfel, scria. Personaj controversat încă de pe vremea aceea, asociat cu activitatea proletcultistă a epocii, Artur Silvestri şi-a găsit o altă vocaţie după 1989, apropiindu-se de piaţa imobiliară. În această calitate l-am reîntîlnit. În ultimii ani, deşi îşi dăduse un doctorat în filologie la o universitate din India, nu ştiu ce resort intern l-a îndemnat să devină analist imobiliar, cu mijloace de natură mai mult poetică. A avut nenumărate prezenţe la TV, acceptînd să apară la ore dintre cele mai imposibile. Îmi amintesc că la un moment dat, nu demult, am fost invitat de Radu Soviani la o emisiune la The Money Channel. Am rămas stupefiat să-l văd pe Artur co-invitat în emisiune. Ştiam că va ieşi un fiasco, argumentele mele economice neputînd să se reconcilieze cu argumentele lui poetice. Altminteri, în discuţii private, era un neîntrecut causeur. Rafinat, de un sarcasm fin, rareori auto-ironic, era un companion agreabil.

Odihnească-se în pace!

Forumul Bancar Român şi piaţa imobiliară

Am participat în prima parte a zilei la cea de-a XI-a ediţie a Forumului Bancar Român, organizat de Finmedia, cu sprijinul Băncii Naţionale a României şi al Asociaţiei Române a Băncilor. Manifestarea are o fructuoasă tradiţie, fiind unul dintre evenimentele bancare cele mai importante ale anului. De această dată, prezent pe afişul manifestării, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a lipsit, deşi la ediţiile precedente era amfitrionul cafenelei de afaceri. Era o ocazie rară de dialog cu guvernatorul băncii centrale. Să semnifice lipsa d-lui Isărescu îngrijorarea firească pentru actuala criză? Foarte probabil. L-a înlocuit Eugen Rădulescu, fost preşedinte al Băncii Agricole, actualmente director în BNR.

Probabil că cea mai spectaculoasă parte a forumului a fost intervenţia preşedintelui Asociaţiei Române a Băncilor şi al CEC Bank în acelaşi timp, Radu Graţian Gheţea, care a declarat: "Vom propune băncii centrale revizuirea Regulamentului nr. 11 (din 19.08.2008), pentru reluarea creditării în domeniul imobiliar. Noile norme au blocat acest tip de credit în condiţiile actuale, de teamă şi neîncredere. După ce am făcut ajustările impuse de regulament, am observat că foarte puţine persoane se mai pot califica pentru un credit ipotecar". De fapt, dl.Gheţea a exprimat esenţa cauzelor a ceea ce se întîmplă cu piaţa imobiliară românească în ultima vreme. Scăderea dramatică a cererii solvabile a aruncat piaţa imobiliară în impas.

În replică, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a declarat: "Băncile au ajuns să practice dobînzi de 9-10% la depozite şi de 35% la creditele în lei, sporindu-şi marja din această diferenţă şi invocînd în acest sens schimbarea condiţiilor din piaţă. Ei spun că s-au schimbat condiţiile pieţei şi mă întreb care sînt acele condiţii care s-au schimbat atît de mult încît să permită o astfel de marjă". Cu alte cuvinte, băncile comerciale au încercat să profite de situaţia tulbure şi să-şi mărească considerabil marja de profit. Din păcate pentru ele, pe rulaje extrem de mici.

Unde este adevărul? Undeva pe la mijloc.

Aşa cum am declarat ieri în Cotidianul, criza actuală a grăbit ieftinirea apartamentelor vechi cu circa doi ani. Atrăgeam, de asemenea, atenţia asupra faptului că scăderea cererii solvabile pe piaţa imobiliară a fost cauzată de noile norme de creditare şi de scumpirea banilor. De fapt, noile norme BNR au ţintit în principal creditul de consum şi în special creditul cu buletinul, creditul ipotecar fiind doar o victimă colaterală.

Cu atît mai mult, mi se pare importante demersul d-lui Gheţea şi replica d-lui Vasilescu, deşi primul are drept prim scop reluarea creditării de către bănci în virtutea realizării obiectivului de realizare de profit de către acestea şi a îndeplinirii rolului lor primordial: de intermediere financiară, iar cel de-al doilea vizează sănătatea sistemului bancar.

Ion Ghizdeanu, un cunoscător al imobiliarelor

Un oarecare Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, personaj despre care n-am auzit pînă acum în piaţa imobiliară, îşi dă cu presupusul şi zice rituos: "Nu se poate vorbi despre o criză imobiliară cîtă vreme piaţa imobiliară românească e făcută de construcţiile în mediu rural şi de cele în regie proprie, plus economia neagră din construcţii." Acest individ, care încă nu a îndrăznit pînă acum să-şi exprime opinii despre piaţa imobiliară românescă, vine acum la un seminar (workshop, zic ei, că s-au romglish-at, altfel tuşesc) la Sinaia, organizat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi îşi dă cu presupusul despre o piaţă despre care, probabil, a citit în ziare, la fel ca restul autorităţilor române. Dacă ar fi cunoscut mai mult, probabil că l-ar fi dus capul mai mult decît exprimarea de mai sus. De altfel, autorităţile statului România nu au făcut altceva de-a lungul anilor decît să-şi apere interesele lor private, indiferent de culoarea politică, şi să ignore cu desăvîrşire piaţa imobiliară. Să o ignore este un fel de-a zice, întrucît au avut grijă să nu adopte nicio reglementare despre această piaţă. Le-a convenit atîta vreme cît grupurile de interese din jurul lor voiau să facă afaceri imobiliare nestingherite de nimeni şi de nicio reglementare.


Ipochimenul de care vă zic, a cărui poză o puteţi vedea alături, cu o figură încrîncenată, care nu s-a obosit să apară la niciun fel de manifestare imobiliară, mă refer la seminarii, simpozioane, congrese şi expoziţii la care am participat (credeţi-mă că sînt puţine cele la care am lipsit), dă sentinţe despre piaţa imobiliară, ca cea de mai sus. A devenit o modă printre capii diferitelor agenţii ale statului să se exprime despre un domeniu care nu le este întocmai familiar.


Autorităţile României, indiferent de culoarea lor politică, au preferat să lase o piaţă de bani fără autoritate centrală de reglementare, întrucît trebuiau să-şi facă afacerile în linişte. Dacă cei care citesc doresc să afle mai multe despre ceea ce este o piaţă de bani, îi invit să pună mîna şi ochiul pe un manual serios de economie şi să vadă despre ce este vorba. Dacă nu au timp s-o facă, o să le dau o indicaţie aproximativă, este vorba despre pieţe pe care se vehiculează mulţi bani: piaţa bancară, piaţa valutară, piaţa de capital, piaţa asigurărilor şi piaţa imobiliară. Toate aceste pieţe, cu excepţia pieţei imobiliare, au autorităţi de reglementare şi supraveghere: Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Piaţa imobiliară, nu.


A existat o iniţiativă de reglementare în anul 2000, aparţinînd Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare şi sprijinită de secretarul de stat de la Justiţie din acea vreme, Flavius Baias, actualmente Decan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, materializată în Ordonanţa 3/2000, dar care s-a prăbuşit în urma unei intevenţii la Curtea Constituţională, făcută de un personaj dubios din piaţa imobiliară, nomina odiosa, cîţiva ani mai tîrziu.


Toţi ceilalţi guvernanţi nu au făcut altceva decît să ignore o piaţă care avea nevoie de o reglementare, dar în care aveau interese dornice de lipsă de reglementare. Aşa au apărut în topuri tot felul de personaje care s-au îmbogăţit în urma tranzacţiilor imobiliare şi care populează nenumăratele topuri de profil.

Autorităţile din România s-au mulţumit să permită unor oameni care nu se pricep, dar care ocupă o demnitate publică, să facă declaraţii iresponsabile despre piaţa imobiliară. Ca personajul de mai sus. Ca multe altele, de altfel.

Aşa cum Asociaţia Română a Băncilor se gândeşte la promovarea unei iniţiative legislative care să îi incrimineze pe cei care fac declaraţii iresponsabile despre delicatul sector bancar, poate că ar fi bine ca respectiva iniţiativă să îşi lărgească aria de competenţă asupra tuturor pieţelor de bani.

Criza cărţilor de credit

Pe două bloguri cu tematică financiar-bancară, Trenduri economice şi Dan Popa's Weblog, apar astăzi postări despre iminenta criză a cărţilor de credit în SUA. Din păcate, niciunul dintre autori nu aminteşte mecanismul care, în mod similar creditelor ipotecare subprime, va conduce la această criză anunţată. Este vorba de procesul de securitizare a oricărui fel de creanţe. Termenul provine de anglo-saxonul "security" şi mai este cunoscut sub denumirea de "titrizare", de la termenul francez "titre", ambele desemnînd titluri de valoare tranzacţionabile pe pieţele de capital. Însăşi România, cu produse bancare şi ale pieţei de capital destul de nesofisticate, a adoptat Legea nr.31 din 31 martie 2006 privind securitizarea creanţelor, destinată în principal securitizării creanţelor ipotecare.

În esenţă, procesul de securitizare constă în transformarea creanţelor izvorîte din acordarea de credite în titluri tranzacţionabile pe pieţele de capital. Cu alte cuvinte, instituţi financiară bancară sau nebancară care a acordat credite, poate să "vîndă" aceste credite investitorilor de pe pieţele de capital sub formă de titluri de valoare. De fapt, este vorba de cedarea creanţelor ipotecare şi a fluxurilor pe care creditele iniţiale le-au generat altor investitori. Tipurile de credite ce pot fi supuse procesului de securitizare pot fi foarte variate: contracte de credit, contracte de leasing, contracte de vînzare-cumpărare cu plata preţului la termen sau în rate, instrumente financiare de tip participativ sau obligatar, orice alte titluri de creanţă ce pot fi cesionate. În cadrul contractelor de credit, se numără şi contractele pentru emiterea cărţilor de credit.

Piaţa de capital americană a fost foarte inventivă în a crea produse securitizate din ce în ce mai subtile, iar criza subprime de pe piaţa ipotecară americană a căzut victimă disfuncţionalităţilor apărute în cîteva dintre multele verigi ale lanţului de securitizare. Deşi procesul de securitizare, în sine, reprezintă o sursă extrem de importantă de refinanţare a instituţiilor care acordă credite, complexitatea sa permite greşeli şi fraude.

În ce priveşte cărţile de credit, emitenţii din SUA au folosit securitizarea creanţelor izvorîte din aceste contracte de credit pentru a-şi asigura resursele financiare pentru emiterea altor cărţi de credit şi procesul s-a reprodus la nesfîrşit.

Este la modă în Romănia să vorbeşti acum despre "produse toxice", cei care vorbesc despre ele neştiind să le identifice exact. Este vorba de titlurile de valoare rezultate din procesul de securitizare a creanţelor.

Despre şedinţa CA al BNR şi declaraţiile lui Băsescu

Ieri a avut loc ultima şedinţă din acest an a Consiliului de Administraţie al BNR privind dobînda de politică monetară. S-a decis menţinerea acestei dobînzi la 10,25% pe an. Analiştii financiari se împărţiseră în două tabere: cei care credeau că dobînda va fi menţinută şi cei care credeau că va fi ridicată cu un punct procentual. Argumente erau în ambele tabere. Pe fondul scăderii inflaţiei în ultima perioadă, CA al BNR a decis menţinerea ei. Oricum decizia de a stabili dobînda de politică monetară este una de natură "politică". Toate băncile centrale folosesc acest instrument pentru a-şi pune în operă politica monetară. În ultimii ani, obiectivul fundamental al BNR a fost ţintirea inflaţiei. Sarcină dificilă, atîta vreme cît guvernele şi-au făcut de cap cu politicile fiscale şi salariale. Mai ales acum, în perioadă de campanie electorală, pomenile nu au contenit să curgă. Pîrghiile de politică monetară de care dispune o bancă centrală nu pot fi eficiente la infinit, cînd clasa politică continuă să derapeze cu o graţie demnă de o cauză mai bună.

Tot ieri, preşedintele Băsescu, în timpul primei conferinţe de presă ţinute de la preluarea mandatului acum patru ani, s-a erijat în specialist financiar, făcînd predicţii despre modul cum va evolua mediul bancar românesc în următoarea perioadă. A confundat termenii, s-a corectat, a vorbit despre deficit de cont curent, deficit bugetar, dobînzi şi altele. Mai bine s-ar abţine. Se pare că nici el nu are consilieri de marcă în domeniul econonomico-financiar-bancar, cu n-au nici parlamentarii români. Băsescu ne-a învăţat cum să traverăm criza cu efecte negative minime. În urma întîlnirii de la Bruxelles în care s-au discutat căile de contracarare a creizei financiare, Băsescu a încercat să ne dea o mostră de "ştiinţă popularizată", pe limba poporului, dar n-a reuşit altceva decît să-şi exerseze propriul ego.

Revenind la şedinţa CA al BNR, s-a mai întîmplat ceva interesant, despre care presa nu s-a prea obosit să spună: pentru prima oară din 2005, rezerva minimă obligatorie (RMO) la lei a fost redusă de la 20% la 18%, RMO pentru valută rămînînd la nivelul de 40%. După o evoluţie sinuoasă în ceea ce priveşte condiţiile generale de creditare, în legătură cu care BNR cînd a strîns şurubul, cînd l-a slăbit, pentru ca apoi să-l strîngă din nou, reducerea RMO era menită, într-o situaţie normală, să relaxeze condiţiile de creditare. În aceste condiţii, însă, măsura este menită să aducă un supliment de lichiditate pe piaţă. În ciuda declaraţiilor BNR despre lichiditatea suficientă din sistemul bancar romănesc, este evident că valul lipsei de lichiditate a ajuns şi la noi.

BNR a introdus mercurialul la dobînzile interbancare

Prin decizia luată ieri, BNR ne face să ne întoarcem cu ani înapoi, la mercurial. La asta se reduce, în esenţă, decizia de ieri. Dacă ROBOR va depăşi cu mai mult de 25% nivelul dobînzii practicate la facilitatea de credit a BNR, creditul lombard (în prezent de 14,25%), adică 17,81%, atunci banca centrală poate suspenda temporar publicarea indicilior ROBID şi ROBOR calculaţi pe baza cotaţiilor băncilor participante. În acest caz, BNR va publica pentru ROBOR nivelul de dobîndă la facilitatea de depozit pe toate scadenţele, iar pentru ROBOR nivelul de dobîndă pentru facilitatea de credit pe toate scadenţele. Adică ROBOR e la nivelul pieţei, dar nu mai mult de 14,25%.

Măsura a fost luată cu intenţia declarată de a-i proteja pe beneficiarii de credite cu dobîndă variabilă. ROBOR se calculează ca medie a cotaţiilor de bid şi ask la o anumită oră din zi, acum la ora 11. Procedura de calcul este asemănătoare cu cea folosită pentru calculul LIBOR şi EURIBOR. Există, însă, o diferenţă esenţială: ultimele două se calculează pe pieţe de adîncime mare, iar ROBOR pe o piaţă mică.

Avînd în vedere această decizie administrativă, mă întreb cînd ne vom întoarce la cursurile valutare dictate din birou. Cred că BNR putea găsi şi o altă soluţie.

Speculatorii, motorul oricărei pieţe

Se face tapaj, în aceste zile, despre atacul mîrşav al speculatorilor, bănci internaţionale, care au pus gînd rău bietului leu. Cu alte cuvinte, ei au cumpărat sume mari de euro (la 3,7-3,8 lei/€), mizînd pe o depreciere a leului, clamată de un studiu recent al Goldman Sachs. Numiţii speculatori au făcut contracte la termen, sperînd la cîştiguri mari. Numai că lucrurile nu prea au stat aşa. BNR a intervenit pe piaţa valutară, vînzînd euro, stricînd jocurile speculatorilor. La scadenţă, ei s-au trezit că euro valora mai puţini lei decît se aşteptau (circa 3,6 lei/€). Numai că nu au avut de unde să ia lei să închidă contractele. Dobînd interbancară ROBOR a ajus la cote incredibile: 150%, înregistrîndu-se cea mai medie a unei ziele în 22 octombrie 2008, respectiv 57%. La această situaţie s-a ajuns prin aspirarea de către BNR a leilor de pe piaţă. Contractele nu s-au închis la termen, speculatorii au de plătit dobînzi penalizatoare consistente, iar piaţa monetară are de suferit.


Dintre români, sub 1% au creditele indexate la ROBOR, iar nivelurile atinse în aceste zile sînt o catastrofă pentru ei. Evoluţiile au fost rapide şi nu de bun augur. Guvernatorul Mugur Isărescu a ieşit public şi i-a blamat pe speculatori, care au recurs la un atac asupra leului. Tot domnia sa a afirmat că atacul s-a derulat prin trei bănci mari străine care operează în România. Mă aşteptam la mai multă discreţie din partea BNR, care pînă acum şi-a respectat regula autoimpusă de a nu comenta intervenţiile sale pe pieţele valutară şi monetară.


Discuţii despre speculatori sînt vechi. Cert este că ei sînt motorul unei pieţe. Dacă luăm piaţa imobiliară, tranzacţiile ce pot fi atribuite speculatorilor sînt sub 20% din piaţă. Dar ei menţin piaţa vie. Din păcate, noţiunea capitalistă de speculator este adesea confundată cu noţiunea comunistă de speculant, asociată "hîrciogilor" care acumulau în cămară 5 l de ulei. Esenţa unei afaceri este să cumperi ieftin şi să vinzi scump. Aşa-numiţii speculatori asta fac. Ca în orice afacere, informaţia este putere. la fel şi banii. Onor Banca Naţională a dat o lovitură încercărilor de speculaţii, foarte bine că a făcut-o, dar nu trebuia să se împăuneze în aşa hal. De fapt, este datoria ei să apere sistemul bancar şi stabilitatea macroeconomică. Dispar speculatori, apar alţii, care încearcă să exploateze oportunităţile ce li se oferă. Ei, speculatorii, ţin treaz spiritul unei pieţe.

Băncile islamice, speranţă pentru britanici

Actuala criză financiară îi determină pe investitori să caute posibilităţi alternative de plasament. Astfel, mulţi britanici privesc cu interes către băncile islamice, care se supun legii islamice, Sharia. În esenţă, aceste bănci nu bonifică dobînzi la depozite şi nici nu percep dobînzi la credite, întrucât Coranul pune semnul egal între dobândă şi cămătărie. "Conform Islamului, nu poţi face bani din bani, pentru că banii nu sînt o marfă pe care să o vinzi şi să o cumperi. Banii sînt doar un mijloc de schimb. Islamul spune că, dacă vrei să faci bani, trebuie să cumperi mărfuri, imobile, să investeşti în ceva şi să scoţi profit.", spune Fezal Boodhoo, expert comercial la Islamic Bank of Britain.

Depunătorii ştiu din capul locului că nu vor obţine dobîndă pentru banii depuşi. În schimb, banca estimează un profit anual, pe care, însă, nu se obligă să-l obţină. Este mai echitabil, spune Coranul, să împarţi şi riscul, dar şi beneficiile. "Banii depunătorilor sunt daţi apoi unor întreprinzători care îi vor investi cum ştiu mai bine. Dacă antreprenorii ies în pierdere, cu toţii ieşim în pierdere. Dacă avem profit, îl împărţim", explică Fezal Boodhoo.

Avînd în vedere faptul că băncile islamice nu investesc în speculaţii financiare pe bursă, ele nu au fost major afectate de actuala criză financiară. Aceste bănci nu investesc nici în industria alcoolului, a tutunului sau a cărnii de porc, nici în cazinouri şi pornografie, interzise de Sharia.

BNR are un nou duşman: Parlamentul României

Sîntem martorii unuia dintre cele mai stranii episoade din istoria de după 1990: Parlamentul a votat în unaninimitate majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50% cu începere de la 1 octombrie 2008. Astăzi, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, face un apel disperat pentru anularea acestei măsuri. Argumentele sale, neexprimate înaintea votului, se leagă de creştere deficitului bugetar pe 2009 de la 2% la 7% din PIB, prin cheltuieli suplimentare de 6 miliarde €, dacă şi ceilalţi bugetari vor căpăta aceeaşi mărire salarială. Iresponsabilitatea electorală a parlamentarilor români a stîrnit toată aceste poveste, arătînd că, în anacronica Românie a momentului, economicul se subordonează în continuare politicului. Apropierea alegerilor a luat minţile tuturor politicienilor.

Să vedem ce consecinţe ar avea menţinerea acestei decizii. Banii ar trebui obţinuţi din împrumuturi sau din tipărirea de bani. Victimă ar fi întreaga populaţie a ţării, nu numai benficiarii salariilor mărite, prin inflaţia care ar fi declanşată. Ar însemna degradarea ratingurilor României, ceea ce ar însemna dobînzi mai mari la împrumuturile externe, peste nivelul şi aşa ridicat al dobînzilor. Ar însemna, de asemenea, depăşirea limitei de 3% din PIB, ceea ce ar atrage sancţini, inclusiv pecuniare, din partea Uniunii Europene, cît şi îndepărtarea momentului în care vom adera la zona euro.

Banca Naţională a României, care s-a luptat pînă acum cu Guvernul României, în demersul de a-l face să menţină o politică fiscală austeră, a căpătat un nou duşman: Parlamentul României, care dovedeşte o iresponsabilitate politică şi economică ieşită din comun. BNR a tăcut pînă acum. Cred că este mută de uimire. Cu siguranţă, reacţia nu se va lăsa mult întîrziată, deşi, probabil, va fi formulată în termeni politicoşi. Oricum, ţintirea inflaţiei, şi aşa prejudiciată de evoluţiile interne şi externe din ultimul an, va căpăta o lovitură mortală cu această ocazie.

Vosganian a apelat la preşedintele Băsescu să nu promulge legea şi a cerut avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în acest caz, considerat ca fiind unul menit să pună în pericol securitatea naţională. Iată la ce conduce spiritul de turmă şi acţinile electorale populiste ale clasei politice româneşti. Este interesant cum va reacţiona Băsescu.

Bancă de investiţii sau bancă comercială?

Evoluţiile recente de pe piaţa financiar-bancară din SUA aduc pe tapet o problemă mai veche: cărei autorităţi de reglementare şi supraveghere i se supun băncile de investiţii? În principiu, băncile comerciale se supun FED, iar băncile de investiţii se supun SEC. Adică băncile comerciale sînt reglementate şi supravegheate de autoritatea bancară, în fond banca centrală, iar băncile de investiţii sînt supravegheate şi reglemntate de autoritatea pieţei de capital. Recenta criză a creditelor ipotecare substandard din SUA a arătat că SEC nu poate furniza lichiditate. Băncile de investiţii, dornice de reglementări mai laxe, au preferat să nu intre sub umbrela FED.

Una dintre cele mai grave consecinţe ale crizei americane fiind lipsa de lichiditate, dificultăţile majore în care au intrat Lehman Brothers, Merrill Lynch sau AIG nu au putut fi rezolvate pe linia obişnuită a băncilor comerciale, ci au fost necesare aranajamente cu FED şi Trezoreria SUA, cât şi cu instituţii financiar-bancare private. S-au ridicat multe întrebări legate de reglementarea pieţei bancare şi a pieţei de capital.

Ani de zile, băncile de investiţii, ca intermediari între piaţa bancară şi cea de capital, au preferat să se supună reglementărilor SEC, însă, cuprinse de lipsa de lichiditate şi de scăderea încrederii investitorilor, Goldman Sachs şi Morgan Stanley au decis să încerce să atragă lichiditate prin depozite, făcînd în acest sens o cerere în acest sens către FED, după cum anunţă CNN şi Reuters. Acţiunile Morgan Stanley s-au depreciat săptămîna trecută cu 69%, iar cele ale Goldman Sachs cu 16%. Pe lîngă lichiditatea ce poate fi atrasă de la deponenţi, cele două companii vor putea obţine lichiditate şi de la FED.

Dacă în ultimul an se vorbea de o eventuală unificare a FED şi SEC sau cel puţin a reglementărilor lor, iată că piaţa o ia oarecum înainte, cel puţin în ceea ce priveşte băncile de investiţii. Oricum, de acum înainte, pieţele financiar-bancare vor arăta altfel decît înaintea crizei.

Sîmbătă, 20 septembrie 2008, Administraţia Bush a cerut Congresului SUA să îi permită să utilizeze 700 miliarde $ pentru cumpărarea activelor riscante rezultate din uriaşa criză de lichiditate, după cum anunţă Reuters. Aceasta este cea mai spectaculoasă încercare de a depăşi criza financiară, cea mai mare de la Marea Depresiune din secolul trecut. Desigur, utilizarea unei asemenea sume din banii contribuabililor americani nu a întîrziat să stîrnească reacţii vehemente.